Home
Judetul Bacau
Linkuri utile
Despre noi
Membri
Proiecte
Parteneri
Comisii de lucru
Agentii
Birouri
Reprezentante
Media
Publicatii
Contact

Productia de miere scade cu 30% din cauza secetei si a depopularilor familiilor de albine

Mierea-licoarea-aurie-din-stupiIn acest an, productia de miere va fi mai redusa cu circa 30%, fata de o productie medie anuala de 22.000-24.000 de tone, din cauza secetei si a depopularilor familiilor de albine, a anuntat de curand Ioan Fetea, presedintele Asociatiei Crescatorilor de Albine din Romania (ACA).

„Anul acesta, productia de miere va fi undeva la 60 – 65%, adica in jurul a 16.000—17.000 de tone din productia media anuala de 22.000 — 24.000 de tone. Demult nu am mai reusit sa obtinem astfel de productii. Practic, productia va fi comparabila cu cea din 2014, cel putin pe culesul din primavara. Daca anul trecut ne-a salvat floarea soarelui, acum ne-a salvat salcamul. A venit seceta aceasta cumplita si am avut probleme si cu depopularile familiilor de albine. Pe partea de sud-vest, in judetul Timis, au fost depopulari de pana la 50 – 60% la unele familii de albine, iar cauzele sunt multiple. In primul rand ar fi seceta, dar si tratamentele cu pesticide, cu neonicotinoide si schimbarile de clima. Au avut influente foarte mari variatiile de temperatura, de la 1-2 sau 5 grade Celsius noaptea la 40 de grade ziua”, a declarat presedintele ACA, Ioan Fetea.

Cu exceptia zonei de vest a tarii, la mierea de salcam s-a inregistrat o productie normala in 2015 care acopera 90% din productia anuala, pe rapita, productia de miere a fost undeva la 70%, pe tei a fost slabut, iar pe floarea soarelui nici la jumatate.

De curand, apicultorii au inceput deja demersurile pentru obtinerea din partea Ministerului Agriculturii a unui sprijin financiar in vederea asigurarii rezervei de hrana pentru iernat.

„Aceste depopulari au venit pe fondul unei ierni ciudate, am avut sesizari ca in iarna au murit peste 150.000 de familii de albine pentru ca s-au depopulat din cauza lipsei de hrana de calitate si a lipsei polenului in toamna si cred ca asa se va intampla si anul acesta pentru ca este singura sursa care ajuta la dezvoltarea puietului. In aceasta saptamana vom avea discutii la Ministerul Agriculturii sa vedem daca putem obtine un sprijin financiar in vederea asigurarii rezervei de hrana pentru iernat”, a explicat Fetea.

In privinta pretului mierii, Ioan Fetea a declarat ca prognozele in acest sens sunt greu de facut pentru ca „piata nu a fost atat de solicitanta”.

„Din punct de vedere al pretului nu m-as hazarda sa fac prognoze chiar daca pretul mierii a crescut la achizitie, mai ales la salcam. A fost un an ciudat, cu toate ca am avut productie, piata nu a fost atat de solicitanta pentru acest produs si chiar s-au oprit si exporturile pe care speram sa le reluam in septembrie. In primul rand, a fost excedent de miere de salcam in Europa, iar pe de alta parte, a fost impactul de miere deschisa la culoare provenita din Argentina. Germania a adus in acest an multe tone de miere din Argentina ca sa cupajeze mierea. Nu cred ca ar trebui sa creasca pretul pentru ca exista miere in Europa si chiar si la noi se importa 10—15% din ceea ce consumam. De asemenea, in al treilea rand, abia am scazut pretul la miere cu circa 12% odata cu reducerea TVA si oricum nu se prea cere miere in Romania”, a mai adaugat presedintele ACA.

Peste 100 de apicultori isi vor prezenta oferta de produse apicole in toamna acestui an, la o noua editie a Targului National al Mierii, care va avea loc pe Platforma apicola Baneasa, in perioada 4-6 septembrie 2015.

Cu o productie anuala de 22.000 – 24.000 de tone de miere, Romania se claseaza in topul producatorilor de miere pe locul patru in Europa. Tara noastra detine, in prezent, 1,47 milioane de familii de albine si are in jur de 40.000 de apicultori la nivel national, peste 60% dintre acestia fiind membri ai Asociatiei Crescatorilor de Albine din Romania, cu un efectiv de 900.000 de familii de albine.

 Sursa: www.stiriagricole.ro

        Impreuna in lumea afacerilor