10 August, Răzvan Nicolescu, postare pe Facebook:

In noiembrie 2014 atentionam in legatura cu nevoia revizuirii redeventelor/cadrului fiscal pentru sectorul de petrol si gaz, sustinand ca de la 1 ianuarie 2015 Romania e bine sa aiba aceasta problema rezolvata.

Au trecut mai mult de opt luni de atunci si nu s-a intamplat nimic. In aceste opt luni investitori care aveau intentii certe de a investi in Romania au ales alte destinatii iar firmele romanesti de servicii petroliere au tot mai multe probleme financiare.

Lipsa de predictibilitate afecteaza dezvoltarea sectorului. E foarte rau sa nu cunosti ce va fi.

Nu exista nici un proiect fiscal pentru sectorul de petrol si gaz in dezbatere publica, asumat de guvern sau de opozitie.

Daca dezbaterea publica nu incepe rapid, sansele clarificarii cadrului fiscal anul acesta scad foarte mult, cu efecte negative pentru Romania.

Ar fi de dorit ca acest subiect sa faca obiectul consultarilor pe teme de fiscalitate pe care partidele politice intentioneaza sa le organizeze saptamana viitoare. Pana la urma vorbim de o tema de fiscalitate si e corect sa fie abordata imediat, in contextul revizuirii Codului Fiscal. Amanarile nu au nici o justificare!

10 august, Energyreport.ro: Sorgenia se retrage din România după ce a renunţat la eoliene

Marele grup italian Sorgenia a hotărât săptămânile trecute să desfiinţeze “Sorgenia România” prin dizolvare şi lichidare, după ce pe parcursul anului trecut a renunţat la patru proiecte din Constanţa şi la două din Vaslui, indică un document al companiei, consultat de Energy Report.

Gigantul italian a renunţat la proiectul parcului eolian Fălciu 1 din Vaslui pentru care italienii au  semnat în 2013 cu Gamesa Eolica un contract de furnizare, inginerie, transport, montaj şi punere în funcţiune pentru 44 de aerogeneratoare electrice, model G97 T90. Valoarea acestui contract a fost de 83,16 milioane de euro (exclus TVA) dar se pare că nu s-a mai concretizat.

În plus, italienii au mai semnat un contract în valoare de peste 14,3 milioane de euro (exclus TVA) pentru realizarea lucrărilor electrice şi civile corelate acestui parc. Contractul a fost semnat cu Alpine Energie Osterreich GMBH. Al treilea contract a fost semnat pentru mentenanţa celor 44 de turbine şi tot cu Gamesa Eolica.

Sorgenia a mai renunţat la patru proiecte eoliene anul trecut, unul din Vaslui şi trei din Constanţa. Cauzele invocate pentru care italienii nu mai investesc în proiectele eoliene se păstrează exact aceleaşi.

“Suma stiulentelor oferite în România pentru centralele electrice eoliene a fost redusă treptat de către legiuitor, determinând considerarea investiţiei în acest sector ca fiind mai puţin atractivă”, spun italienii în documentele în care renunţau la proiecte.

La începutul anului în curs, Sorgenia a vândut proiectul “Eolian Medgidia Peştera” cu 25 de turbine şi o putere instalată de 50 MW către firma Legra Tex din Constanţa. Legra Tex, care este acum asociatul unic al proiectului, este administrată de omul de afaceri Eugen Anghel. Acesta din urmă a devenit administratorul proiectului eolian. Noul administrator însă a schimbat obiectul principal de activitate de producţie de energie electrică în cultivarea orezului şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase (floarea soarelui). Producţia de energie electrică a devenit obiectul secundar de activitate.

Dacă în România nu le-a mers, putem spune că în afară, Sorgenia are afaceri care au depăşit două miliarde de euro în anii din urmă şi capacităţi instalate de peste 5.100 MW precum şi multe proiecte de energie regenerabilă în pregătire.

10 august, Energynomics.ro: Cluj: centru de cercetare în energii regenerabile de 2,8 milioane de euro 

Consilierii locali au votat recent pentru majorarea capitalului social al Cluj Innovation Park, compania creată de municipalitatea clujeană pentru administrarea spațiilor de afaceri de pe Dealul Lomb, conform actualdecluj.ro. Mai precis, administratorii au nevoie de încă 3,2 ha de teren pe dealul Lomb, pentru depunerea unui proiect pentru finanțare europeană, în vederea realizării unui centru de cercetare în domeniul energiei regenerabile.

Pe dealul Lomb din Cluj se desena anterior cartierul Impact, „decedat” înainte să se nască, în vremuri de criză imobiliară, apoi a apărut ideea unui mini-orășel al inovării, cu firme de IT și centre de cercetare – Cluj Innovation City. Până una alta, pe Dealul Lomb au demarat două mini-proiecte ale primăriei (cu bani europeni), pentru spații de afaceri și servicii: Centrul Transfer, Evoluție, Antreprenoriat, Microîntreprindere (TEAM), Centrul Regional de Excelență pentru Industrii Creative (CREIC).

Ambele au demarat în șantier, însă unul e deocamdată blocat (CREIC), fiindcă firma desemnată să se ocupe de lucrări a intrat între timp în faliment. Acum, se mai adaugă un proiect, deocamdată la stadiu de documente și documentații: un centru de cercetare în domeniul energiei regenerabile.

„Societatea Cluj Innovation Park are nevoie de majorare de capital pentru a se asocia cu clusterul din energie și a accesa fonduri europene pentru un proiect comun”, a anunțat primarul Emil Boc înainte de votarea proiectului.

Consiliul Local și-a dat acordul de principiu pentru majorarea capitalului social al Cluj Innovation Park, care are ca unic acționar municipiul Cluj Napoca, prin aportul în natură cu un teren de 3,27 de ha. Acordul de principiu reprezintă condiție de eligibilitate pentru depunerea cererii de finanțare de către clusterul TREC – Transylvania Energy Cluster, în cadrul competiției de proiecte Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, Axa Prioritară 1 – Cercetare, Dezvoltare Tehnologică și Inovare în sprijinul competitivității economice și dezvoltării afacerilor, Acțiunea Marii infrastructuri de CD, tip proiect – clustere de inovare.

Clusterul TREC, în care atât municipiul, cât și CIC sunt membri fondatori, vrea să depună o cerere de finanțare europeană în vederea realizării unui parc fotovoltaic, se explică în proiectul de hotărâre, pentru a-i convinge pe consilierii locali că inițiativa ar fi oportună. Terenul este necesar nu doar pentru producție de energie, ci și pentru cercetare în domeniu, susțin inițiatorii: pe terenul nou adăugat ar urma să apară un centru de cercetare în domeniul energiilor regenerabile.

“Obiectivul general al proiectului constă în crearea unui centru de cercetare pentru testarea în condiții reale a eficienței energetice produse de panouri fotovoltaice moderne și turbine eoliene, în vederea îmbunătățirii capacității de cercetare în energii alternative a entităților de cercetare din clusterul TREC”, se mai arată în proiectul de hotărâre.

O parte din energia produsă aici va fi folosită pentru funcționare spațiilor și a infrastructurii din cadrul proiectului de pe deal, spun reprezentanții societății. Proiectul a ajuns în Consiliul Local la doar câteva zile de termenul limită pentru depunerea documentației, 18 august.

11 august, energynomics.ro: Diplomația energetică spinoasă a Europei 

Nu este nici acceptabil şi nici posibil pentru țările europene să asigure securitatea energetică bazându-se pe o strategie axată pe combustibili fosili, care va submina democrația, drepturile omului și securitatea climatică, scrie Luca Bergamaschi, citat de Euractiv.com.

La 20 iulie, miniștrii de externe europeni au lansat noul Plan de Acțiune pentru Diplomație Energetică al UE. Acesta reprezintă un prim pas, binevenit pentru garantarea faptului că planurile energetice sunt în concordanță cu obiectivele de politică externă ale UE și cu valorile fundamentale europene.

Cu toate acestea, prima prioritate a acestui plan rămâne concentrată pe deschiderea de noi rute de import de gaze și accesarea de noi câmpuri gazeifere. Un astfel de plan de diversificare nu ia în considerare agravarea riscurilor de securitate cu care se confruntă țările producătoare de energie: o nouă formă de extremism, conflicte, instabilitate socială și economică, precum și impactul schimbărilor climatice.

Algeria, de exemplu, este considerată ca fiind o alternativă strategică pentru livrările rusești. Cu toate acestea, au fost ridicate obiecţii serioase cu privire la capacitatea Algeriei de a creşte și chiar menține exporturile de gaze către Europa. Jerome Ferrier, președintele Uniunii Internaționale a Gazului, a subliniat recent “politica instabilă, cererea internă mare și capitalul insuficient” al Algeriei ca principale constrângeri în a atrage noi vehicule de investiții către o explorare și producție costisitoare.

Proiecțiile actuale arată că Algeria va consuma probabil tot ceea ce extrage până în 2030, devenind un importator net de energie la scurt timp după aceea. În plus, protestele fără precedent sunt pe cale de a perturba programul de miliarde de dolari de fracturare hidraulică al acestei țări, precum şi de a crește instabilitatea politică, într-o regiune nord-africană deja instabilă.

Pe măsură ce tensiunile din țările producătoare de combustibili fosili cresc, chiar menținerea aprovizionării cu energie existentă va deveni o provocare semnificativă. Avansul ISIS în Libia și Tunisia, care amenință complexul petrol și gaze de la Mellitah, a determinat guvernul italian să pregătească un plan de militar detaliat pentru a proteja infrastructura energetică-cheie. Aceasta a inclus Greenstream, cea mai lungă conductă de gaz din Europa, care porneşte din Mellitah. În 18 iulie patru muncitori italieni în construcţii au fost răpiți în apropierea complexului situat la 30 km vest de Sabratha, baza unde a fost instruit atacatorul din Sousse și cei doi soldaţi responsabili pentru măcelul de la muzeul Bardo.

Acest lucru arată de ce diplomația energetică pur și simplu nu poate trata securitatea energetică în izolare faţă de marile provocări de politică externă. Este nevoie de o abordare mai integrată, pe măsură ce o mare parte a vecinilor Europei se scufundă într-o mare de incertitudine şi instabilitate, confruntându-se cu agravarea condiţiilor energetice, resurselor și problemelor climatice.

Unele state și societăți, cum ar fi Siria, Irak și Libia, sunt dislocate la viteze amețitoare în timp ce altele, cum ar fi Tunisia, Egipt și regiunea Sahel, se confruntă cu presiuni în creştere. Aceastea forțează mii de refugiați să traverseze Marea Mediterană pentru a ajunge la țărmurile Europei în fiecare săptămână, și împing populaţia, în special tineretul, spre noi forme de extremism.

Prețurile volatile ale combustibililor fosili vor crește în continuare instabilitatea politică din țările producătoare de energie. Aceste țări puternice se bazează pe veniturile din combustibili fosili pentru a echilibra bugetele lor naționale, și un preț redus al barilului înseamnă ca veniturile de stat pentru exportatorii din Africa de Nord-Est și Orientul Mijlociu să se prăbușească spre 380 miliarde de dolari pe an. Acest lucru va duce la reducerea subvențiilor interne pentru energie, alimente, și sprijinul social de bază, exacerbând nemulțumirile sociale în rândul tinerilor deja afectaţi de rate ridicate ale șomajului.

Încercarea Europei de a oferi stabilitate și securitate prin deschiderea de noi rute de aprovizionare cu combustibil fosili aduce propriile sale probleme în prim-plan. Cooperarea în domeniul combustibililor fosili reduce efectul de pârghie diplomatică al Europei în a interveni în situații instabile şi prin care să sprijine tranzițiile către democraţie în țările exportatoare de energie. De exemplu, nu putem cere încetarea abuzurilor drepturilor omului în Azerbaidjan, când, în același timp, ne bazăm pe ei pentru a deschide coridorul sudic al gazelor, un set de noi conducte de combustibili fosili pentru a aduce gaz din Asia Centrală spre Europa.

Pe de altă parte, cooperarea din domeniul combustibililor fosili maschează problemele reale economice, sociale și de resurse cu care țările producătoare se confruntă într-o planetă aflată în încălzire globlă. Țările din Orientul Mijlociu și Africa de Nord se confruntă deja cu constrângeri majore asupra creșterii din cauza presiunilor legate de energie, apă și alimente. Acestea sunt vulnerabile la prețuri volatile ale alimentelor și energiei, iar efectele schimbărilor climatice lovesc industrii-cheie, cum ar fi turismul și agricultura, precum și scăderea rezervelor de apă.

Schimbările climatice sunt de așteptat să reprezinte unul din motoarele principale ale emigrării şi conflictelor în următorii 10 până la 20 de ani, și a fost deja identificat ca un factor critic de contribuiţe la revolta siriană și, astfel, un factor de alimentare a crizei refugiaților din ultimii ani.

Miniștrii de externe ai UE ar putea face o alegere mult mai bună vizavi de securitatea energetică pe termen lung dacă ar aborda simultan amenințările climatice. Accelerarea internă a tranziției către o economie cu zero emisii de carbon oferă guvernelor europene, regiunilor și cetățenilor mult mai mult control asupra nevoilor lor energetice, și oferă un sprijin mai mare pentru a ajuta la stabilizarea vecinătăţilor Europei.

Plasarea eficienței energetice, implementării de proiecte de energie verde, interconexiunilor de energie electrică, și revoluției digitală în centrul relațiilor europene ar trebui să devină prioritatea numărul unu în securitatea energetică a Europei. Dacă UE întrunește obiectivele sale de eficiență energetică existente, Europa nu va avea nevoie de noi surse de aprovizionare cu gaz și infrastructură pe care Comisia Europeană le planifică.

Lecția este clară: nu este nici acceptabil, nici posibil pentru țările europene să asigure securitatea energetică bazându-se pe o strategie axată pe combustibili fosili, care va submina democrația, drepturile omului și securitatea climatică.

11 august, Energynomics.ro: Mai mult de 30 de noi companii intră pe platformele OPCOM 

Circa 3 de noi companii au intrat, în luna iulie 2015, pe platformele OPCOM. Printre acestea se numără Renovatio Trading (PC-OTC), Peştera Wind Farm (PC-OTC), Cernavodă Power SA (PC-OTC), Carpatcement Holding SA (PCV), Verbund Trading România (PCV), Nova Power & Gas (PCCB-NC), Energia Verde Ventuno (PCCB-LE), conform Bursa.

La sfârşitul lunii iulie, pe piaţa spot PZU erau înregistraţi 296 participanţi, la Piaţa Intra-zilnică erau înscrişi 113 participanţi, la Piaţa Centralizată a Contractelor Bilaterale de energie electrică – modalitatea de tranzacţionare PCCB-LE erau înregistraţi 320 de participanţi, iar la modalitatea de tranzacţionare PCCB-NC erau înregistraţi 123 de operatori. Pe piaţa PCCB-PC era înregistrat un participant, iar la piaţa PC-OTC în registrul de tranzacţionare figurau 77 companii. OPCOM mai avea 27 de companii înregistrate la Piaţa Centralizată pentru Serviciul Universal.

Pe Piaţa Certificatelor Verzi erau înscrişi 800 participanţi la 31 iulie, în timp ce pe Platforma de Tranzacţionare a Certificatelor de Emisii de gaze cu efect de seră (PTCE) figurau doar 12 societăţi. La sfârşitul lunii iulie, 16 societăţi figurau ca participanţi înregistraţi la Piaţa Centralizată de Gaze Naturale.

11 august, Energyreport.ro: Al doilea mare proiect eolian din România primeşte încă 52 mil. € de la EDP

Firma care operează al doilea proiect eolian din România ca mărime şi în acelaşi timp printre primele din Europa de pe uscat, Ialomiţa Power, a beneficiat recent de o majorare de capital de 51,8 milioane de euro, după ce anul trecut, capitalul social i-a mai fost majorat în două etape cu aproape 70 milioane de euro, indică o hotărâre a companiei, consultată de Energy Report.

Asociaţii firmei Ialomiţa Power sunt Energias de Portugal (EDP) prin “EDP Renewables Europe SL”, unul dintre “premianţii” certificatelor verzi din România şi Renovatio Group. Parcul eolian este în localitatea Făcăeni din judeţul Ialomiţa şi este prevăzut pentru o putere instalată totală  de 264 de MW.

Similar majorărilor de capital de anul trecut, şi majorarea de capital din această vară a fost făcută doar de către EDP astfel că în prezent EDP deţine peste 99%. Astfel că doar EDP Renewables Europe (numit în document “Asociatul 2”) va primi părţi sociale “proporţional cu suma cu care Asociatul 2 a contribuit la majorarea de capital”, se precizează în document.

Cel mai mare parc eolian din Europa a fost finalizat în anul 2012 de către CEZ la Fântânele-Cogealac-Grădina şi are o capacitate totală de 600 MW.

În ultimii doi ani au mai fost ridicate câteva parcuri eoliene mai mici dar niciunul nu a depăşit 200 MW. Mai mult decât atât, doar două au capacitatea instalată de peste 100 MW, parcurile Pantelimon al Ewind şi Târguşor 1 (controlat de Enel Green Power) din Constanţa.

Revenind la EDP, aşa cum am scris pe larg în Energy Report în ultimele săptămâni, aceştia au majorat recent, cu sume mai reduse decât cea de mai sus, şi capitalul social al mai multor parcuri cu panouri solare deţinute în România.

Concret, aceştia au majorat cu 4,02 milioane de euro capitalul social al Cujmir Solar (parc solar din Mehedinţi), cu 3,46 milioane de euro capitalul social al Foton Epsilon (tot în Mehedinţi) şi peste 2,9 milioane de euro pentru Foton Delta (Dolj).

EDP Renewables au fost în anii din urmă printre “premianţii” certificatelor verzi din România. În 2013 au fost clasaţi imediat după CEZ şi Enel, cu peste 700.000 de certificate verzi obţinute.

11 august, Energyreport.ro: Importăm cu peste 70% mai mult țiței decât producem. Importurile de petrol au crescut cu 7,4% în S1 2015, producția a scăzut cu 0,7%

Importurile de țiței au crescut cu 7,4% în primul semestru din 2015, comparativ cu perioada similară a anului trecut, în timp ce producția internă de țiței a scăzut cu 0,7%.

Potrivit datelor INS, în primele 6 luni din 2015, importurile de țiței ale României s-au majorat cu 7,4% față de S1 2014, la 3,2221 milioane tone echivalent petrol. În același timp, producția internă de țiței a scăzut cu 0,7%, la 1,8885 milioane tone echivalent petrol. Astfel, în S1 2015, importurile de țiței au fost cu 70,6% mai mari decât producția internă.

Importurile românești de țiței provin în cea mai mare parte din Rusia și Kazahstan, acestea alimentând rafinăriile Petrotel, deținută de rușii de la Lukoil, și Petromidia, aparținând Rompetrol, controlată de compania de stat kazahă KazMunaiGaz. De asemenea, OMV Petrom deține licențe de dezvoltare și producție pentru 4 zăcăminte de hidrocarburi în Kazahstan.

Totodată, importurile de produse petroliere au crescut cu 26,5% față de ianuarie-iunie 2014, la 1,1171 milioane tone echivalent petrol.

Pe de altă parte, importurile de gaze naturale utilizabile s-au redus drastic față de S1 2014, cu 78,4%, la doar 66.700 tone echivalent petrol. Producția internă s-a redus și ea, însă marginal, cu 0,7%, la 4,3083 milioane tone echivalent petrol.

Importurile de cărbune net au crescut cu 43,3% față de primele 6 luni din 2014, la 248.500 tone echivalent petrol. Producția internă de cărbune a avut un avans de 3,4%, la 2,2289 milioane tone echivalent petrol.

13 august, Investenergy.ro: NU accidentelor din cadrul operațiunilor petroliere din Marea Neagră. Operatorii, obligați la măsuri de siguranță. Apare o Autoritate cu funcții de reglementare și inspecție

• Operatorii vor prezenta garanţii financiare pentru acoperirea răspunderii pentru daunele care pot rezulta din operaţiunile petroliere offshore

* Proiectul de Lege privind siguranţa operaţiunilor petroliere offshore, în consultare publică

Operatorii/ titularii acordurilor petroliere offshore au obligaţia să adopte toate măsurile necesare pentru prevenirea accidentelor majore în cadrul operaţiunilor petroliere din Marea Neagră. În caz de astfel de accidente, aceștia trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a limita efectele asupra sănătăţii umane şi asupra mediului. Un proiect de Lege privind siguranţa operaţiunilor petroliere offshore a fost pregătit și este în consultare publică.

Inițiatorul actului normativ – Ministerul Energiei – susține necesitatea unei legislații specifice pentru a asigura diminuarea pericolelor majore care sunt legate de industria offshore a petrolului şi gazelor naturale, în mod special de siguranţa privind procesele, izolarea hidrocarburilor în condiţii de siguranţă, integritatea structurală, prevenirea incendiilor şi a exploziilor, evacuarea şi salvarea şi limitarea impactului asupra mediului, rezultate în urma unui accident major. Totodată, este nevoie ca un regim offshore să fie aplicabil atât operaţiunilor desfăşurate în cadrul instalaţiilor fixe, cât şi celor desfăşurate în cadrul instalaţiilor mobile, precum şi duratei ciclului de viaţă al activităţilor de explorare şi de producţie, începând de la proiectare până la dezafectare şi abandon definitiv.

Pentru încălcarea legii, sunt prevăzute amenzi cuprinse între 50.000 și 250.000 lei.

Deciziile Agenției Naționale pentru Resurse Minerale – ANRM privind acordarea sau transferarea acordurilor petroliere offshore sunt condiţionate de capacitatea operatorului de a respecta cerinţele prevăzute de legislaţia naţională armonizată cu legislaţia Uniunii Europene în vigoare. Acordarea sau transferarea licenţelor de operare se face numai dupã aprobarea ANRM cu consultarea prealabilã a Autoritãţii Competente.

Potrivit noii legi, se înființează o Autoritate Competentă cu funcţii de reglementare şi inspecţie şi respectiv, coordonare instituţională şi dialog cu operatorii din domeniu, precum şi instituirea unui sistem de obligaţii clare pentru deţinătorii de acorduri petroliere, operatori şi proprietari. Aceasta va fi obiectivă şi independentă în activitatea sa faţă de orice altă autoritate naţională exercitând funcţii referitoare la dezvoltarea economică a resurselor naturale offshore, autorizarea operaţiunilor petroliere offshore şi gestionarea veniturilor din acele operaţiuni, cu evitarea conflictului de interese între funcţiile autoritãţii competente, pe de o parte, şi funcţiile menţionate pentru celorlalte autoritãţi, pe de altã parte. Autoritatea va funcționa sub coordonarea Secretariatului General al Guvernului, urmând să se înființeze în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Proiectul de lege prevede explicit obligaţiile operatorilor, atât în raporturile cu Autoritatea Competentă, cât şi cu alte autorităţi responsabile în material asigurării siguranţei operaţiunilor offshore.

Practic, operatorii trebuie să-și dovedească capacităţile financiare, să vină cu orice garanţie financiară pentru acoperirea răspunderii pentru daunele care pot rezulta din operaţiunile petroliere offshore în cauză, inclusiv răspunderea pentru daunele economice potenţiale, se precizează în actul normativ.

Printre titularii de concesiuni din sectorul românesc al Mării Negre se numără: Exxon Mobil Exploration and Production Romania Limited, Lukoil Overseas Atash B.V., OMV Petrom S.A., Romgaz, Sterling Resources Ltd.și alții.

Informare obligatorie a publicului despre efectele operaţiunilor petroliere offshore asupra mediului

Un capitol distinct din lege se referă la participarea publicului cu privire la efectele operaţiunilor petroliere offshore planificate de explorare asupra mediului. Astfel, forajul unei sonde în scopul explorării printr-o instalaţie neproductivă începe dupa ce titularul de acord petrolier offshore a desfăşurat, din timp şi în mod efectiv, procedurile de consultare a publicului în ceea ce priveşte posibilele efecte asupra mediului ale operaţiunilor petroliere offshore planificate.

Publicul va fi informat fie prin anunţuri publice, fie prin alte mijloace adecvate, cum ar fi pe cale electronică, în ceea ce priveşte amplasamentul unde sunt prevazute operatiunile de explorare.

Accidentele majore, investigate de Ministerul Transporturilor

Potrivit noii legi, Ministerul Transporturilor va asigura investigarea amãnunţitã a accidentelor majore, Autoritatea Competentă urmând să pună la dispoziţia Comisiei Europene un rezumat al constatărilor fie la terminarea investigaţiilor, fie la finalizarea procedurilor legale, în funcţie de context. Totodată, Autoritatea Competentă va publica versiunea neconfidenţială a constatărilor și va pune în aplicare orice recomandări rezultate în urma investigaţiei.

Informaţiile care urmează să fie partajate de autorităţile competente şi de operatori şi proprietari:

1. a) scurgerile neintenţionate de petrol, gaze sau alte substanţe periculoase, în stare de ardere sau nu;
2. b) pierderea controlului asupra sondei, situaţie care necesită declanşarea echipamentelor de control ale sondei, sau defecţiunea unei bariere la sondă, necesitând înlocuirea sau reparaţia acesteia;
3. c) defecţiunea unui element critic de siguranţă şi de mediu;
4. d) pierderea semnificativă a integrităţii structurale sau pierderea protecţiei împotriva efectelor incendiului sau exploziei, ori pierderea menţinerii poziţiei în cazul unei instalaţii mobile;
5. e) navele aflate pe o traiectorie de coliziune şi coliziunile efective ale navelor cu o instalaţie offshore;
6. f) accidente implicând elicoptere care se produc pe instalaţiile offshore sau în apropierea acestora;
7. g) orice accident mortal;
8. h) orice vătămare gravă a cinci sau mai multe persoane afectate de acelaşi accident;
9. i) orice evacuare a personalului;
10. j) un incident de mediu major.

13 august, Wall-street.ro: OPEC nu taie productia de petrol si insista sa scoata Rusia si Statele Unite din piata cu preturi mult sub 50$ pe baril

Strategia OPEC de a pompa petrol din abundenta pe piata internationala, in pofida scaderii preturilor mult sub 50$ pe baril, pare in cele din urma sa dea roade: industria petroliera din tarile non-OPEC, precum Statele Unite, incepe sa isi arate fisurile. Mai mult, dupa ridicarea sanctiunilor impotriva Iranului, expertii estimeaza ca preturile la petrol vor scadea cu inca cel putin 10$ in 2016.

Revenirea Iranului pe piata mondiala a petrolului, dupa ridicarea sanctiunilor internationale, cu privire la programul sau nuclear, este de asteptat sa pompeze o productie suplimentara de un milion de barili pe zi, potrivit Bancii Mondiale, scrie Russia Today. Ca urmare, acest volum va reduce si mai mult pretul la petrol de la un nivel actual de 42,9$ la noi minime, iar exporturile de titeti vor ajuta economia tarii sa avanseze cu peste 5% in 2016, de la numai 3% in acest an.

In acelasi timp, insa, productia de petrol din tarile non-OPEC se va reduce dramatic anul urmator si va alunea catre prima contractie din 2008, potrivit unui raport lunar al Agentiei Internationale pentru Energie (AIE). Potrivit acesteia, Statele Unite vor fi cel mai puternic lovite de aceasta evolutie din piata internationala a petrolului, in conditiile in care, tot mai multi producatori de petrol americani isi vor reanaliza prioritatile si vor diminua productia, noteaza CNN Money.

De asemenea, la momentul in care criza financiara a adus economia mondiala in genunchi, Norvegia a fost in mare parte imuna la socuri. Dar, cu petrolul sub 50$ pe baril, deja este o alta poveste, iar norvegienii au inceput sa ramana fara slujbe, odata ce companiile petroliere scandinave au taiat deja peste 20.000 locuri de munca. Guvernul anunta insa planuri mari pentru revitaliza economia, cu investitii in piata lemnului si acvacultura, dar pana atunci ar putea umbla la fondul de pensii de 875 miliarde $, strans din banii incasati din petrol.

Pe de alta parte, Rusia pierde pana la 140 de miliarde $ pe an, din cauza scaderii preturilor la petrol si a sanctiunilor impuse de tarile occidentale, arata ministrul rus de finante Anton Siluanov la finele anului trecut. Economia Rusiei, precum si cea a Norvegiei, doi mari exportatori ai Europei, depind foarte mult de veniturile din exporturile de petrol. “Esecul” OPEC de a diminua productia de petrol in ultimii doi ani a taiat la jumatate preturile, intr-o piata deja slabita, si ameninta direct productia de gaze de sist din Statele Unite, o industrie aflata inca la inceput.

Activitatea de foraj din Statele Unite se afla deja pe o panta descendenta odata cu luna octombrie 2014 si cu 59% mai putine platforme erau operabile la inceputul lunii iulie din acest an. Pretul pentru un baril de petrol a coborat marti din nou la cel mai scazut nivel din ultimii sase ani, de 42,9$, diminuand serios sansele unui reviriment semnificativ al activitatii pe termen scurt.

OPEC, cartelul format din 12 tari si condus de Arabia Saudita, a lansat o lupta apriga cu privire la cota sa de piata din noiembrie anul trecut. A refuzat sa taie din productie in contextul unor preturi mai reduse, sperand in schimb sa impinga tarile rivale non-OPEC afara din piata din cauza costurilor ridicate de productie. Rezilienta primita insa din partea Statelor Unite, Rusia si alte tari non-OPEC a condus la cel mai mare supra-productie de petrol din ultimii 17 ani.

Ca urmare, “fisurile” incep sa apara. Potrivit AIE, scaderea sub 50$ pe baril de petrol a determinat foarte multe companii din tarile non-OPEC sa taie serios productia. Astfel, productia din tarile non-OPEC ar putea spori in acest an cu numai 1,1 milioane de barili pe zi, la o medie de 58,1 milioane de barili, si sa se contracte cu peste 200.000 barili pe zi in 2016. Spre comparatie, in 2014 a fost inregistrat un avans record de 2,4 milioane de barili pe zi.

Intre timp, productia tarilor OPEC ar putea creste in continuare in 2016, in contextul in care, Iran, unul dintre membri acestui cartel, este dornic de a profita de recentul acord nuclear semnat cu Statele Unite si Europa si de a-si recastiga statutul de putere energetica la nivel mondial.

Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC) este o organizatie internationala alcatuita din Algeria, Angola, Indonezia, Iran, Irak, Kuwait, Libia, Nigeria, Qatar, Arabia Saudita, Emiratele Arabe Unite si Venezuela. Sediul central al OPEC (din 1965) este situat in Viena, Austria. Organizatia este considerata de multi observatori drept un cartel.

13 august, Energynomics.ro: Frank Hajdinjak: Ar trebui să punem mai mare accent pe energia descentralizată

E pentru prima dată când vin aici de când sunt în România; este un loc foarte frumos, vă mulțumesc pentru invitație. Dacă ne uităm la nivel mondial, piața energiei se schimbă rapid, cu o viteză pe care nu am mai văzut-o în acest sector și nu cred că ne-am făcut încă temele pentru ca România să facă față provocărilor. Trebuie să ne adresăm schimbărilor care vin, să definim pentru România care este mixul energetic potrivit pentru viitor, ce fel de capacități de generare dorim să avem, ce mix vrem să avem. Trebuie să stimulăm aceste investiții, și același lucru este valabil pentru marile afaceri. Suntem prezenți în România în distribuția și furnizarea de gaze și energie electrică, și am investit în ultimii 10 ani, de când am venit în România, mai mult de 1,3 miliarde de euro în rețea.

Privind la starea rețelei, există încă un drum lung de parcurs pentru a aduce rețeaua la un nivel care este comparabil cu, să spunem, standardele vest-europene, și România trebuie, de asemenea, să ia o decizie aici: ce fel de rețele avem sau vrem să avem în viitor? Lumea este în curs de dezvoltare a rețelelor inteligente, instalații suplimentare pentru client, la domiciliu, dar acest lucru are un preț și România trebuie să ia o decizie: vrem să avem rețele de înaltă calitate și vrem să avem rețele inteligente? Care sunt implicațiile? În plus, vom vedea că există o provocare semnificativă venind din partea UE, cu scopul de a fi atenți la mediu, iar acest lucru va avea anumite implicații în viitor peisaj din sectorul energetic românesc.

Deci, trebuie să găsim răspuns acestor întrebări. Credem că România are perspective foarte bune pentru dezvoltare, avem tot felul de resurse disponibile pe partea de energie electrică, dar vrem să se stabilească stimulente pentru viitoarele investiții mari?

Acest lucru înseamnă, pentru investitori, construirea unui mediu potrivit. Noi, E.ON, credem că ar trebui, cu siguranță, pus un accent mai mare pe descentralizarea producției de energie. Europa se îndreaptă spre producția descentralizată, ceea ce înseamnă că suntem în curs de dezvoltare a unui consumator (casnic, afaceri, clădiri publice, instituții) care are și instalații de producție.

Vom vedea că avem capacități de producție mici și care vor schimba afacerile de generare și distribuție din România, și cred că este, de asemenea, răspunsul corect la întrebarea: cum facem să avem energie la prețuri accesibile? Trebuie să investim și în eficiența energetică; acest lucru va fi unul dintre mijloacele care ne vor ajuta la reducerea costurilor pentru clienții noștri. Consumul de gaz și de energie va scădea, și eficiența energetică va fi unul dintre răspunsuri pentru a face față facturii de energie.

Dacă ne uităm acum, avem o lege a eficienței energetice, dar care arată mai mult ca o lege de evitare a eficienței energetice. Există multe lucruri care lipsesc și cred că ar trebui să ne uităm mai întâi la legislația primară pentru a construi un mediu adecvat de investiții în eficiență energetică. România trebuie să acceseze fonduri semnificative în acest domeniu de la UE și, prin urmare, trebuie să facem bună legislația secundară.

Aș dori, de asemenea, să spun câteva cuvinte despre liberalizarea pieței de gaze. Cred că ieri (3 Iunie – n.r.) a fost anunțată calendarul. Vom avea începând de la 1 iulie o creștere a prețului. Desigur, acest lucru va avea un impact asupra facturii de energie și gaze naturale, și măsurile de eficiență energetică sunt un răspuns la creșterea facturii pentru clienții noștri.

În același timp, politica energetică trebuie să fie combinată cu o politică adecvată pentru industrie, în scopul de a forța investiții în dezvoltarea industrială a României, astfel încât să putem avea locuri de muncă mai bune și să dezvoltăm sectorul industrial din această țară. Ceea ce avem nevoie pentru a face acest lucru, și am tot rugat pentru așa ceva în ultimii 10 ani, este un mediu previzibil și stabil.

13 august, Energynomics.ro: Turcia va mări securitatea infrastructurii energetice

Turcia va instala camere termice și va trimite patrule călare pentru a spori securitatea infrastructurii energetice (conductele-cheie de petrol și gaze), odată cu creșterea atacurilor militante kurde, în încercarea de a proteja aprovizionarea cu energie în acestă țară dependentă de importuri, au declarat oficiali din industria energetică citaţi de Reuters.

Securitatea mai strictă în jurul infrastructurii energetice va fi salutată de Kurdistanul irakian, ale cărui exporturi de petrol trec prin Turcia. Un atac recent asupra conductei a costat această ţară peste 250 de milioane de dolari din cauza sistării fluxului de petrol.

Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) a declarat că va intensifica atacurile, invocând încălcări de încetare a focului de către stat turc. Atacurile au devenit aproape zilnice de când Ankara a început atacurile aeriene asupra taberelor PKK din nordul Irakului, la 24 iulie, ceea ce prim-ministrul Ahmet Davutoglu a numit o “luptă sincronizată împotriva terorismului”.

Şi alte unităţi de infrastructură energetică au devenit, de asemenea, ținte. Conducte azere și iraniene, care transportă un total de 16 miliarde de metri cubi de gaze anual, au fost atacate în ultimele 10 zile.

Debitul de petrol din conducta Irak-Turcia, care transportă petrol către portul din sudul Turciei de la Ceyhan, a fost reluat după o oprire de o săptămână, în urma unui atac PKK, au declarat pentru Reuters un oficial turc al Energiei și un agent de transport maritim.

“Riscurile pentru companiile care furnizează în sau prin Turcia au crescut destul de mult, în lumina atacurilor recente”, spune un oficial însărcinat cu transportul petrolier prin Turcia.

Cu puține rezerve de hidrocarburi proprii, Turcia cumpără 98% din gazele sale naturale și mai mult de 90% din petrolul brut de la producători străini. Importurile, estimate la 61 de miliarde de dolari în 2014, duc la inflamarea deficitului de cont curent, care a ajuns la 45,84 miliarde de dolari în același an.

14 august, Contributors.ro: “Fit for fifty” şi poate mai mult de atât…?

În aceste zile clasa politică şi mass media devorează cu pasiune, probabil chiar fără o finalitate strategică, tema modificărilor la Codul fiscal. Se poate remarca şi cu acest prilej că, după 25 de ani, încă există preferinţa guvernanţilor de a privi şi uzita impozitarea şi politicile fiscale nu ca pe un instrument economic, ci unul de colectare de fonduri, respectiv, ca instrument de politică socială.

Ceea ce însă se evită a fi dezbătut cu aceeaşi ardoare sunt prefiguratele modificări în materie fiscală având ca ţintă sectorul petrolier şi minier, prin amendamente aduse Legii Petrolului şi Legii Mineritului. Unul din motivele probabile ar fi că o asemenea temă nu pare a reprezenta pentru factorii politici responsabili o temă crucială pentru viitorul României. La nivelul unei bune părți a publicului, atât timp cât statul prelevă bani de la ceea ce în mentalul colectiv reprezintă corporaţiile avide ce au pus stăpânire pe resursele ţării („proprietatea poporului”), nu există vreun motiv de dezbatere publică. De asemenea, pentru mass media, aceasta nu ar constitui o temă demnă de atenție – și, eventual, propagandă – decât dacă petroliştii ar raporta din nou rezultate financiare spectaculoase sau s-ar lansa în prospectarea sau exploatarea unor noi zăcăminte (pe care propaganda le-ar include în categoria probabilă a gazelor de şist, asmuţind astfel comunităţile locale).

Desigur, nimeni nu poate să nege dreptul suveran al statelor de a impozita orice activitate, inclusiv cele petroliere. Este deosebit de important însă când, de ce, şi, mai ales, cum se instituie asemenea măsuri fiscale.

Când se doreşte majorarea sarcinii fiscale în sectorul petrolier.

Nici că se putea alege un moment mai nepotrivit.

Sectorul petrolier global se confruntă cu cea mai puternică criză din ultimii cincizeci de ani. Preţul barilului de petrol a atins zilele acestea minim istoric. Companiile petroliere îşi reconsideră strategia investiţională şi planurile de afaceri, ca urmare a rezultatelor financiare dezastruoase înregistrate în ultima perioadă. Reducerea investiţiilor se răsfrânge asupra dezvoltării de noi tehnologii, au loc reprioritizari de strategii de portofolii, acompaniate deja de concedieri masive şi efecte în cascadă la nivelul subcontractorilor şi al veniturilor fiscale. Statele exportatoare de petrol se confruntă cu aceleaşi efecte dramatice, ceea ce poate impacta securitatea globală. Contracția unor mari pieţe consumatoare de hidrocarburi (China), respectiv, perspectiva inundării pieţei cu resurse suplimentare masive (Iranul) nu poate decât să adauge la starea dificilă de lucruri.

Încercând să îşi păstreze spiritul optimist, angajaţii din industria petrolieră au poreclit aceste timpuri ca acea perioadă când trebuie să fii „fit for fifty”. Cu alte cuvinte, a strânge cureaua pentru a rămâne în competiţie, la un preţ al barilului de 50 USD.

De asemenea, nu trebuie ignorat nici contextul geologic local. România se confruntă cu un grad ridicat de depletizare a resurselor de hidrocarburi, un grad mare de fragmentare şi o productivitate per sondă dintre cele mai reduse din Europa. Eventuale acțiuni de prospectare a unor surse neconvenţionale sunt greu de anticipat pentru anii următori, având în vedere percepția disproporționată a publicului român față de riscurile de mediu ale acestei industrii. Discursul politic despre „independenţa energetică” asigurată de resursele din Marea Neagră, nu se bazează pe realitatea identificarii unor rezerve declarate comerciale şi a unei infrastructuri capabile să transporte aceste hidrocarburi spre pieţele de desfacere. Cât priveşte sectorul onshore, experienţa Chevron a demonstrat că o propagandă bine organizată se poate propaga asupra întregii industrii, determinând blocarea accesului companiilor spre perimetrele de prospectare sau exploatare, ceea ce implică creşteri semnificative de costuri de mobilizare. Nici până astăzi, Guvernul nu a clarificat normativ problematica accesului petroliştilor la perimetrele de explorare/exploatare (deşi dreptul de acces al petroliştilor este în prezent de netăgăduit prin lege, fie şi singura virgulă din textul de lege este folosită speculativ pentru negarea acestui drept).

O eventuală înăsprire a fiscalităţii din sector ar putea avea consecinţe semnificative asupra performanţei şi competitivităţii industriei petroliere din România, mai ales că apariţia unor „elefanţi” [1] de natura rezervelor localizate în Iran, Australia, Arctica sau Argentina determină în mod cert migraţia companiilor petroliere din locaţiile dificile (politic, legal, fiscal, geologic sau comercial) către zonele abundente (uneori chiar în pofida unor condiţii politice sau legale complexe).

Cum se preconizează a fi efectuată „reforma” fiscală în sectorul petrolier?

Pentru impozitarea sectorului petrolier, România aplică în prezent un sistem[2] bazat pe venit, care presupune impunerea unei redevenţei cu cote diferenţiate, valoarea acesteia fiind calculată prin raportare la producţia de hidrocarburi la nivel de zăcământ, alături de impozitul pe profitul intreprinderilor și unele impozite speciale.

La acestea se adaugă, desigur, toate celelalte impozite şi taxe (directe şi indirecte) suportate de contribuabilii persoane juridice din România. Lesne de observat este că, şi în prezent, “petroliştii” suportă una dintre cele mai ridicate sarcini fiscale din România.

Întrucât o revizuire (majorare) a cotelor de redevenţe petroliere nu ar fi atras contribuţiile preconizate la bugetul de stat decât în privinţa concesiunilor petroliere încheiate după intrarea în vigoare a noii reglementări (în virtutea principiilor de drept tempus regit actum, al neretroactivităţii legii, şi al clauzelor de stabilitate incluse în concesiunile petroliere), din informaţiile disponibile se pare că intenţia Guvernului este de a asigura o creştere a veniturilor guvernamentale prin instituirea unui impozit pe profit suplimentar care, fiind racordat la momentul realizării venitului, ca orice alt impozit, ar cuprinde şi profiturile realizate de companiile petroliere în baza unor concesiuni anterioare introducerii acestui impozit suplimentar.

Lăsăm, deocamdată, deoparte analiza aprofundată asupra oportunităţii şi impactului unei asemenea măsuri în seama unor grupuri multidisciplinare de analiză (un material deosebit de util poate fi găsit la http://www.enpg.ro/headline-194l), dorind să ne concentrăm în acest material pe elementele de natură legală.

Prin urmare, în baza preconizatelor modificări legislative, România ar continua să aplice acelaşi sistem de impozitare descris mai sus. Diferenţa constă însă în faptul că în locul impozitului pe profiturile suplimentare (în terminologia internaţională consacrată, „windfall tax”), se instituie un impozit suplimentar pe profit. Pe scurt, companiile petroliere ar urma să plătească redevenţa, impozit pe profit şi impozit suplimentar pe profit, plus toate celelalte impozite şi taxe aplicabile oricărei afaceri.

Ce înseamnă un impozit suplimentar pe profit? Ne-o spune chiar denumirea: în plus faţă de impozitul obişnuit pe profit plătit de toate companiile din România (16%), companiile petroliere vor trebui să plătească, pe acelaşi profit, încă o cotă de impozit (încă necunoscută). Deci, o dublă impozitare a aceleaşi mase impozabile, pe acelaşi subiect şi perioadă de timp, prin acelaşi tip de instrument fiscal.

Evitarea dublei impozitări este consacrată la nivel internaţional prin mecanismul convenţiilor de evitare a dublei impuneri, ca o expresie a principiului „neutralităţii fiscale”, respectiv, al „impozitării o singură dată”.

În dreptul românesc, acest principiu este exprimat în art. 3 din Codul Fiscal. Merită reluat conţinutul acestui articol în întregime:

Impozitele şi taxele reglementate de prezentul cod se bazează pe următoarele principii:

1. a) neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori şi capitaluri, cu formă de proprietate, asigurând condiţii egale investitorilor, capitalului român şi străin;

1. b) certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceştia să poată urmări şi înţelege sarcina fiscală ce le revine, precum şi să poată determina influenţa deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale;

1. c) echitatea fiscală la nivelul persoanelor fizice, prin impunerea diferită a veniturilor, în funcţie de mărimea acestora;

1. d) eficienţa impunerii prin asigurarea stabilităţii pe termen lung a prevederilor Codului fiscal, astfel încât aceste prevederi să nu conducă la efecte retroactive defavorabile pentru persoane fizice şi juridice, în raport cu impozitarea în vigoare la data adoptării de către acestea a unor decizii investiţionale majore.

Este de la sine înţeles că aceste prevederi cu valoare de principiu se aplică oricărui impozit, chiar dacă este instituit printr-o lege specială (cum ar fi un amendament la Legea Petrolului).

Este de asemenea evident că prin instituirea unui impozit pe profit, suplimentar la cel deja existent de 16%, se realizează o dublă impunere în cea mai grosieră manieră, ceea ce contravine principiului neutralităţii evocat mai sus.

În al doilea rând, asistăm la o evidentă discriminare a sectorului upstream în România în raport cu celelalte categorii de contribuabili supuşi impozitului pe profit. Tratamentul nediscriminatoriu al tuturor contribuabililor comportă două elemente: egalitatea în faţa legii fiscale şi justa aşezare a sarcinilor fiscale.

Egalitatea în faţa legii fiscale se întemeiază pe prevederile art. 16 din Constituţia României şi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite [5].

Justa aşezare a sarcinilor fiscale presupune că fiscalitatea să fie proporţională, rezonabilă, echitabilă şi să nu diferenţieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de contribuabili [6]. Aplicarea unui impozit care vizează strict palierul producătorilor de hidrocarburi va conduce la o impunere neechitabilă a sarcinilor fiscale, atât în raport cu celelalte sectoare de activitate, cât și în interiorul industriei extractive.

Există în acest sens un precedent deja creat în Italia, unde o decizie recentă a Curţii Constituţionale [7] a stabilit că aşa-numita taxă „Robin Hood” impusă începând cu anul 2008 şi majorată gradual pe parcursul următorilor ani pentru a profita de creșterea prețurilor la ţiţei şi a spori, astfel, încasările bugetare din sectorul energetic, discriminează companiile din sector în raport cu celelalte paliere de activitate. În motivarea deciziei, instanţa a argumentat că, deşi introdusă pentru impozitarea profiturilor suplimentare ale companiilor energetice, în contextul unei situaţii economice excepţionale, taxa a fost aplicată ca un impozit de sine stătător și structural, de unde şi caracterul discriminatoriu.

Nu în ultimă instanţă, modificarea termenilor fiscali aplicabili concesionarilor petrolieri poate fi considerată ca o încălcare a prevederilor de stabilitate din Legea Petrolului sau, în temei contractual, a clauzelor de stabilitate din concesiunile petroliere. În acest context, orice susţinere a faptului că operatorii petrolieri offshore cu operaţiuni la adâncimi mai mari de 100 metri ar fi puşi la adăpost de noul impozit în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 160/1999 (act normativ abrogat implicit prin Legea Petrolului), care stabilea menţinerea în vigoare a reglementărilor fiscale existente la data semnării acordului petrolier pe toată perioada acestuia, ar plasa de fapt disputa legalităţii noului impozit şi a stabilităţii concesiunilor, odată demarată producţia, în planul relaţiilor dintre operatori şi ANAF, respectiv, instanţele de judecată, la acel moment dat când, probabil, finalitatea intenţiilor guvernamentale va fi fost deja realizată.

Pe lângă aspectele de legalitate ale unui impozit suplimentar aplicat exclusiv industriei de petrol, pot fi invocate argumente care decurg din obligaţiile asumate de România în cadrul tratatelor bilaterale de investiţii, încheiate până în prezent, cu 92 de state. Asemenea argumente s-ar justifica în baza principiilor consacrate prin asemenea tratate şi larg recunoscute în jurisprudenţa arbitrală internaţională.

Dreptul internaţional recunoaşte fără dubii dreptul necesar, legitim şi suveran al statelor de a stabili şi aplica impozite, însă nu consideră că acest drept trebuie folosit pentru a discrimina, confisca/expropria proprietăţi/venituri, a încălca obligaţii contractuale sau internaţionale, mai ales în domeniul investiţiilor străine unde investitorii se supun suveranităţii altui stat străin în baza unor stări de fapt şi de drept, promisiuni şi aşteptări rezonabile şi legitime că investiţia lor nu va fi afectată în mod arbitrar.

Există o jurisprudenţă internaţională răspândită care sancţionează în mod ferm nerespectarea de către state a principiilor de tratament egal şi echitabil aplicat investitorilor şi de protecţie împotriva exproprierii (directe sau indirecte) consfinţite prin:

Tratamentul egal şi echitabil al investitorilor, considerat o expresie a bunei credinţe – principiul cel mai des invocat în disputele internaționale de investiții. Acest principiu presupune transparența şi stabilitatea cadrului juridic al statului gazdă aplicabil operațiunilor promovate de investitori, precum şi protejarea aşteptărilor legitime ale acestora din urmă privind contextul economic şi juridic în care au realizat investiţiile.

Exproprierea indirectă (creeping expropriation), care apare în cazul în care investițiile sunt supuse unor măsuri ce au efectul echivalent unei exproprieri, prin afectarea dreptului de proprietate al investitorului, în sensul că acesta este privat de capacitatea de a realiza beneficiile economice, conform aşteptărilor create de cadrul juridic şi fiscal existent la momentul realizării investiţiei.

Vom enunţa doar câteva din multitudinea de speţe arbitrale în acest sens, concentrându-ne pe soluţia instanţelor, fără a intra în chestiuni de nuanţe juridice.

Astfel, în speţă Revere Copper v. OPIC-Jamaica (24 August 1978, 17 I.L.M. 1321) Tribunalul arbitral a reţinut că „o măsură de impozitare nu este necesar a fi de natură confiscatorie pentru a reprezenta o încălcare a obligatiilor asumate de stat faţă de un investitor; a lipsi investitorul de valoarea economică a investiţiei sale prin implementarea unor măsuri fiscale excesive reprezintă însă per se un caz de încălcare a obligaţiilor contractuale ale Guvernului.”

În acelaşi sens, în speţă Link-Trading v. Moldova (UNCITRAL, 2002), instanţa arbitrală a reţinut că „în principiu, măsurile fiscale devin de natură expropriatorie atunci când sunt considerate abuzive. O măsură fiscală abuzivă este atunci când se poate demonstra că statul a acţionat într-un mod inechitabil în privinţa investiţiei, când a adoptat măsuri care, prin natură sau implementarea lor, sunt arbitrare sau discriminatorii, sau atunci când măsura luată reprezintă o încălcare a unor obligaţii angajate de stat în privinţa acelei investiţii.”

În cazul Occidental v. Ecuador (ICSID dosar ARB/06/11, 2012), tribunalul arbitral a apreciat că statul Ecuador este răspunzător de încălcarea tratatului bilateral de investiţii („BIT”), mai precis a principiului tratamentului echitabil, reţinând că stabilitatea cadrului legal şi de afaceri în materie fiscală (Ecuadorul modificând în acest caz legislaţia fiscală şi refuzând returnarea de TVA către firma Occidental) reprezintă un element esenţial al principiului tratamentului echitabil.

În ceea ce priveşte dubla impozitare, la nivel european, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cazul Building Society vs UK a reţinut că dubla taxare domestică poate fi considerată ca încălcând art. 1 al Protocolului 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În acelaşi spirit, Curtea Constituţională din Franţa a admis (decizia 2010-70 QPC) acelaşi lucru raportat la dreptul intern (art. 13 din Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului) stabilind incompatibilitatea dublei impozitări cu Constituţia franceză. Inclusiv Comisia europeană a concluzionat în repetate rânduri că dubla impozitare nu este compatibilă cu piaţa unică (SEC(96) 1996, DOC(05)2306/2005, COM(2005)532/2005, COM(2006) 823/2006.

De reţinut sunt şi recentele decizii arbitrale în cazurile Micula şi Yukos, ultimul caz find cu atât mai interesant cu cât, pentru prima dată, s-a considerat că excepţia aplicabilităţii Cartei Europene a Energiei la „măsurile fiscale” (art. 21) este exclusă atunci când asemenea măsuri conduc la o expropriere (directă sau indirectă), discriminare sau la un tratament inechitabil.

Doctrina juridică internaţională a statuat în acest sens că măsurile fiscale domestice pot încălca dreptul internaţional, respectiv, pot fi asimilate unei exproprieri, atunci când:

impozitele sunt de natură confiscatorie, atunci când singular sau în combinaţie cu alte impozite şi taxe, sunt excesive sau au o natură distructivă;

impozitele sunt de natură să forţeze abandonul investiţiei sau vânzarea la un preţ supus presiunii;

impozite care încalcă sau repudiază o obligaţie expresă a guvernului faţă de investitor (cum ar fi clauzele de stabilitate din concesiuni);

impozite discriminatorii;

impozite arbitrare, atunci când este evident că nu există un fapt nou generator de venit care necesită impozitare conform legislaţiei fiscale sau atunci când aplicarea impozitului este nefundamentată;

impozite care încalcă legislaţia statului în baza căreia investitorul a decis să efectueze investiţia şi la care era îndreptăţit conform dreptului internaţional.

În opinia noastră, fără a nega dreptul statului de a stabili impozite, propunerea de instituire a unui impozit suplimentar pe profit pentru sectorul upstream conţine sâmburele unei încălcări de către România a principiilor de drept internaţional şi european în materie de protejare a investiţiilor.

De ce s-ar institui un asemenea impozit?

Dificil de răspuns la această întrebare, însă, probabil, acesta rezidă într-o combinaţie de factori, cum ar fi negocierile cu institutiile financiare internationale, nevoia de compensare financiară a efectelor modificărilor propuse la Codul fiscal, populism politic, frustrările personale ale unor politicieni în raport cu unii dintre jucătorii din sectorul upstream îmbrăcate în hainele eroice ale naţionalismului economic sau ale unor comparaţii total nejustificate cu situaţia din ţări cu zăcăminte „elefant”, precum Norvegia, incapacitatea statală administrativă în a direcţiona eficient veniturile deja obţinute din prelevările asupra industriei petroliere (veniturile statului din activităţi petroliere se pare că au fost aproape egalate de despăgubirile ANRP în dosarele de restituiri imobiliare frauduloase), în nici un caz însă vreo strategie pe termen lung (ceea ce activităţile petroliere, extrem de costisitoare ca factori cost şi timp întotdeauna reclamă). În orice caz, inițiativa unui asemenea impozit trădează profunda necunoaștere a naturii activităților petroliere, care au în mod caracteristic un ciclu lung (20-30 de ani) al recuperării investițiilor. Acest fapt mărește foarte mult probabilitatea ca orice câștiguri ar fi obținute de stat pe termen scurt să fie mult sub pierderile generate pe termen lung prin scăderea investițiilor în sector.

Gestionarea eficientă a resurselor naturale ale unui stat presupune că exploatarea acestora să fie tratată ca un instrument de dezvoltare, prin stimularea marilor jucători ai industriei să investească în economia ţării respective, creând astfel plusvaloare în cascadă pentru toţi actorii implicaţi, iar o supraimpozitare în sector conform celei preconizate este contrară acestui obiectiv asumat şi afirmat în numeroase rânduri de către reprezentanţii autorităţii publice române. Pe de altă parte, implementarea acestui mecanism în paralel cu menținerea actualului sistem de redevențe reprezintă o opțiune pe care companiile petroliere nu o vor accepta cu uşurinţă.

Rămâne de văzut cât de bună este “condiţia fizică” a petroliştilor în faţa majorării costului fiscal al operaţiunilor şi de ce “plan B” dispune Guvernul în cazul în care este confruntat fie cu litigii internaţionale sau cu o reducere masivă a operaţiunilor petroliere.

14 august, Adevarulfinanciar.ro: Afacerile cu parcuri fotovoltaice – Cine investește în energia verde și ce am avea de câștigat/pierdut

Liberalizarea pieței energiei, dublată de apariția furnizorilor alternativi, a generat adevărate mișcări de trupe pe piața producției de curent electric. De unde și dilema: ce surse sunt mai ieftine?

Din dorința de a avea prețuri cât mai mici, furnizorii de energie electrică sunt în căutare de producători cu oferte din care toată lumea să aibă de câștigat. Iar piața liberă are tendința de a se (re)orienta către energiile regenerabile.

Prima mare astfel de sursă a fost reprezentată de energia eoliană, însă, în ultima perioadă, mulți investitori au preferat să parieze pe soare.

Adevărul Financiar a realizat o analiză a investițiilor în energia solară, atât din perspectiva pârghiilor care pot conduce la profit, cât și a riscurilor acestui business, susținut în prezent de stat, însă nu pe o perioadă nedeterminată.

Eoliene sau fotovoltaice?

Piața de energie solară a început să se încălzească și la noi după 2010, într-un moment în care, în Europa, acest gen de producție a curentului electric era deja exploatat la maxim. Interesul crescut pentru parcurile fotovoltaice a fost vizibil în 2012, când cererile care vizau astfel de proiecte au început să le concureze pe cele din segmentul eolienelor.

Un fenomen accentuat în condițiile în care statul oferă șase certificate verzi pentru un megawatt oră, față de doar două până în 2017 și unul singur începând cu 2018, în cazul energiei eoliene.

Specialiștii susțin că parcurile fotovoltaice au fost preferate de investitori în detrimentul celor eoliene în special pentru costurile mai mici de mentenanță – concret, nu presupun piese în mișcare, care să impună cheltuieli suplimentare de întreținere.

Mai mult, parcurile fotovoltaice dau un randament bun pe o perioadă care poate să depășească 25 de ani, iar durata de amortizare a investiției depinde atât de tehnologia panourilor, cât și de dimensiunea proiectului.

Investiția în parcuri fotovoltaice pare să fie impulsionată și de legislația UE, care prevede ca până în 2020 un sfert din cantitatea de energie produsă să provină din surse regenerabile.

Potențialul pieței poate e demonstrat și prin apariția în business a furnizorilor privați de energie, concurenți ai companiilor care dețineau controlul până în urmă cu trei-patru ani și care au intenția clară de a cumpăra electricitate verde.

Business cu risc

Totuși, specialiștii din piață cred că boomul parcurilor fotovoltaice va fi mai degrabă unul temperat. În primul rând din cauza schemelor de susținere a acestui tip de energie.

„Pe investitorii în acest gen de business îi de deranjează că schema de sprijin este gândită pe termen limitat. Certificate verzi pentru energia fotovoltaică se vor distribui până prin 2021. Acest lucru le atrage atenția investitorilor, care se gândesc dacă ei își mai pot recupera bani băgați în afacere”, explică pentru Adevărul Financiar Călin Donca, partener în cadrul furnizorului Eva Energy.

În opinia sa, investitorii în parcurile fotovoltaice nu vor mai avea și în perioada următoare avântul de acum doi-trei ani. „E clar că investitorul își va face calculul și apoi se va gândi dacă până la terminarea perioadei de sprijin amortizează investiția ”, detaliază Donca.

În schimb, investitorii în energie verde ar putea să se reorienteze și să se îndrepte către alte resurse regenerabile, în piață discutându-se deja despre microhidrocentrale.

Pe de altă parte, producția de energie solară nu va dispărea, ci se va reorienta. „Există practici în piață, în care consumatorul de energie, în general cel casnic, este și producător. Sunt tehnologii care permit montarea de panouri fotovoltaice în gospodării. Astfel proprietarul este producător de energie cât este plecat la seviciu, iar când revine acasă devine consumator”, spune Donca.

Energie la puterea Teszari

Oamenii de afaceri de top s-au arătat și ei interesați de noul business verde. La începutul anului, fondatorul RCS & RDS, Zoltan Teszari, cel mai bogat român din Transilvania, cu o avere estimată de Forbes la 380 de milioane de euro, a investit în parcuri fotovoltaice.

Teszari a cumpărat atunci şapte parcuri fotovoltaice, în mai multe zone din Transilvania, cu o capacitate totală de producţie de 23,5 megawatt. Grupul său de firme s-a autorizat la Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei ca furnizor de electricitate în aprilie 2013, iar din decembrie 2014 este trader pe piaţa de energie OPCOM, unde cumpără şi vinde curent.

Compania omului de afaceri a lansat la începutul anului un proiect pilot, destinat clienților din zona Oradea, care urmăreşte transformarea actualilor abonaţi de telefonie şi internet în clienţi de electricitate.

Clienții interesați trebuie să aibă facturile plătite la zi şi copii după actul de identitate și cel de proprietate al imobilului, de formalităţile de transfer ocupându-se integral RCS & RDS. Compania controlată de Teszari este atât producător, cât și furnizor de electricitate, și a curtat și companiile locale din Oradea pentru a le atrage ca posibili clienți.