Home
Judetul Bacau
Linkuri utile
Despre noi
Membri
Proiecte
Parteneri
Comisii de lucru
Agentii
Birouri
Reprezentante
Media
Publicatii
Contact

RAPORT SĂPTĂMÂNAL FISCALITATE 7 – 13 Septembrie 2015

7 Septembrie, Rfi.ro: TVA, probleme româneşti şi europene

România are cea mai mică rată de colectare a TVA dintre toate statele Uniunii Europene. Aceasta este concluzia la care ajunge studiul anual realizat de Comisia Europeană ce are ca temă analiza cantitativă a diferenţei dintre TVA colectat şi obligaţiile de plată. Studiul este realizat pentru anul 2013 şi analizează toate statele membre ale Uniunii Europene.

Faptul că România nu colectează TVA la nivelul obligaţiilor fiscale nu mai este o surpriză nici pentru europeni, nici pentru specialiştii autohtoni. De altfel, analize economice realizate de Consiliul fiscal din România ajung la aceleaşi concluzii.

Conform studiului Comisiei Europene, în anul 2013, diferenţa dintre TVA efectiv încasat la bugetul statului şi obligaţiile totale de plată a TVA este de 41%. Cu alte cuvinte, România încasează la buget numai aproximativ 40 la sută din totalul taxei ce este estimată ca obligaţie de plată. Ţările europene cu diferenţe semnificative de încasare a TVA sunt Lituania 37%, Slovacia, 34,9%, Grecia, 34% şi Italia, 33%. La polul opus sunt Finlanda, Olanda şi Suedia, cu un procentaj de aproximativ 4 la sută. De remarcat că Bulgaria, ţară europeană cu care România este vecină în multe dintre clasamentele europene, se detaşează net în această analiză, având un procentaj de 17% între TVA încasat şi obligaţia de plată. Ceea ce înseamnă că modernizarea şi mai bună funcţionare a ANAF în Bulgaria nu este doar o legendă.

Trebuie să mai spunem că nivelul slab al colectării TVA în România, care, de altfel, plasează economia românească pe un prim loc jenant din acest punct de vedere, este cauzat şi de specificul economiei reale. Fără a scuza lipsa de eficientă a colectării TVA trebuie spus că România are o economie cu o importantă componentă de autoconsum şi cu destule zone care ies din fiscalizare. Cele mai bune exemple în acest sens sunt mica agricultură şi seviciile prestate de micii meseriaşi. În ultimul an, s-au făcut o serie de încercări de a aduce în zona fiscalizată cele două sectoare, prin presiunea făcută de autorităţile fiscale pentru emiterea bonului fiscal, dar rezultatele concrete le vom vedea în viitoarea perioadă.

De reamarcat este însă faptul că România şi-a îmbunătăţit nivelul colectării, chiar dacă cifra de 41%, în anul 2013, este încă departe de media europeană. Dar, conform aceluiaşi studiu al Comisiei Europene, România avea o diferenţă între TVA colectat şi obligaţiile de plată de 50%, în anul 2009, ceea înseamnă un progres de 9 procente. Doar Letonia a mai reuşit o performanţă mai bună decât România, crescând nivelul colectării de la 43% în anul 2009, la 30%, în anul 2013.

Doar un amănunt de culoare din analiza Comisiei Europene: în anul 2010, Olanda are coeficientul de zero la sută, unic în întregul studiu, ceea ce înseamnă că TVA-ul încasat a egalat obligaţiile de plată. De atunci, însă, Olanda a ajuns la un minimumul european de 4%, reprezentând diferenţa dintre încasările din TVA şi nivelul estimat.

Dincolo, însă, de clasamente, de diferenţele de nivel de colectare a TVA existente între statele membre sau de specificul naţional, Comisia Europeană recunoaşte, şi are confirmarea şi prin această analiză, că există o problemă europeană a colectării TVA. Europa are neîncasări din TVA de aproximativ 168 miliarde euro. Cauzele sunt deja cunoscute: fraudă şi evaziunea, mecanisme de evitare a plăţii TVA, falimente şi insolvenţe. De câţiva ani, Comisia Europeană şi Parlamentul European caută soluţii de îmbunătăţire a legislaţiei europene, dar, deocamdată, rezultatele întârzie să apară.

 

7 Septembrie, Logec.ro: Prostia fiscală păgubește națiunea: scurt calcul contrafactual

 

România înregistrează cel mai mare decalaj din Europa între TVA pe care ar trebui să o colecteze teoretic și TVA pe care o adună practic: 41% din TVA nu ajunge la buget (sursa). Această diferență, care se mai cheamă și evaziune, se înregistrează din două motive: povara fiscală mare, absurdă pentru o economie în dezvoltare, și corupția administrației publice. Nu este prima dată când spun că România are un sistem fiscal barbar, foarte împovărător și ineficient – ceea ce înseamnă că guvernului îi trebuie foarte multe taxe pentru a aduna ceva bani la buget, ceea ce înseamnă mai departe că (paradoxal!) relaxarea fiscală nu este doar binevenită, ci și relativ ușor de făcut prin prisma impactului bugetar. Fiindcă dacă oricum statul nu poate să colecteze taxele, atunci nu pierde mare brânză dacă le scade!

Rețeta schimbării sistemului constă în ducerea a două politici, SIMULTAN: reducerea masivă a fiscalității și îmbunătățirea gradului de colectare. Cam ce a făcut guvernul Ponta până acum, doar că în pași mai mari. Vă propun două scenarii pentru a vedea cum ar putea arăta România dacă ar implementa această reformă. Atenție, “tehnocrații” ar putea avea atac de cord, deci sunt sfătuiți să se oprească aici cu lectura!

Scenariul 1: guvernul ar fi avut aceeași eficiență de colectare a TVA ca Bulgaria

Cu un TVA neîncasat de doar 17,2%, bugetul ar fi colectat 16,7 mld. euro, adică mai mult cu 4,8 mld.euro. În lei ar fi însemnat 21,2 mld. Ce reprezenta această sumă în bugetul României din 2013?

  • Suma percepută prin impozitul pe salarii și pe alte venituri (22,7 mld.lei)
  • Suma strânsă din toate accizele (21,1 mld. lei)

Așadar, la o eficiență a colectării TVA similară cu cea din Bulgaria, România și-ar fi putut permite fie să desființeze impozitarea salariilor și a veniturilor, fie să renunțe la accize, fie să reducă cota unică la 10% (exact ca în Bulgaria!)

Scenariul 2: gradul de colectare a TVA ar fi fost ca în Slovenia

Dacă TVA neîncasat ar fi reprezentat doar 5,8%, atunci înseamnă că guvernul ar fi colectat cu 19 mld. euro, adică mai mult cu 7,1 mld. În lei ar fi însemnat 31,3 mld., adică

  • Aproape toți banii adunați din contribuția de asigurări sociale (37,6 mld. lei)
  • Suma colectată prin impozitul pe profit și toate accizele (10,9 + 21,1 mld. lei)
  • Aproape toți banii adunați prin impozitul pe profit, impozitul pe salarii și pe alte forme de venit (35 mld. lei)

Cu alte cuvinte, la o eficiență a colectării TVA similară cu cea din Slovenia, România ar fi putut renunța fie la impozitul pe profit și toate accizele, fie la cota unică (pe profit, salarii, venit), fie la cea mai mare parte din CAS.

Sună atât de bine încât pare utopic, așa-i?! O Românie cu doar 2 taxe, cine a mai pomenit?! Pare însă nerealist doar fiindcă ne-am obișnuit cu incapacitatea autorităților politice a de guverna în interesul românilor.

„Leneșul mai mult aleargă și prostul mai mult păgubește”, zice un proverb. În acest caz, prostia în politica fiscală înseamnă pagube mai mari pentru noi, contribuabilii; incapabil să administreze taxele existente, statul le mărește, ceea ce diminuează interesul pentru muncă și investiții, stimulând în schimb evaziunea, în final reușind performanța de a colecta la fel ca înainte de inventarea noilor taxe, ceea ce îl determină să inventeze noi biruri ș.a.m.d.

În realitate dezideratul transformării României într-un paradis fiscal – care ar duce creșterea economică la 7-8% pe an și ne-ar dezvolta precum Hong Kong-ul – este în întregime posibil. De fapt, este nu doar posibil, ci și necesar; reducerea poverii fiscale este unica soluție prin care creșterea economică poate fi accelerată în mod sustenabil, altminteri vom rămâne în liga a doua mondială pe termen nedeterminat. Cine visează la creșterea cheltuielilor publice ar face bine să învețe din istorie, să afle că dirijismul și planificarea dezvoltării a produs inegalități sociale și a sădit semințele unor crize profunde.

Dar chiar și dacă am fi orbi la lecțiile istoriei și la învățămintele științei economice, tot ar trebui să alegem scăderea taxelor în locul creșterii cheltuielilor publice. Pentru simplul motiv că “n-ai cu cine” să crești investițiile publice, în România este aproape imposibil să descoperi o minimă raționalitate în cheltuirea banului public, clasa politică este 99% coruptă, inclusiv în ceea ce privește noua generație. Uitați-vă doar la problema plagiatelor și aveți dovada faptului că timpul trece dar nimic nu se schimbă în calitatea oamenilor care dețin puterea. În comparație, reforma fiscală este mult mai ușoară – tot ce trebuie statul să facă este să modifice câteva legi și să colecteze mai atent impozitele rămase în vigoare. Reforma fiscală nu cere originalitate sau inventivitate, nu presupune ca birocrația să se scufunde în tone de studii de fezabilitate etc. Nu, reforma fiscală presupune doar tăierea taxelor (adică o operație cu pixul) și verificarea atentă a contribuabililor – verificare care ar fi mult ajutată de creșterea conformării voluntare, pentru că, de exemplu, lumea ar fi foarte fericită să plătescă 2 taxe mari și late (TVA și impozit pe venit), dacă scapă în schimb de CAS și impozitul pe profit.

Deci, ne mișcăm și noi mai cu talent, sau continuăm să o lălăim cu manelismul devenit tradițional?

 

7 Septembrie, Lucian Davidescu, postare pe Forbes.ro: Investiții sau consum?

 

Dincolo de calculele contabile, a căror relevanță s-a dovedit nulă cu aproape fiecare ocazie de până acum, miza recentei dispute referitoare la Codul Fiscal este legată de modelul de creștere economică preferat de una sau alta dintre tabere.

Să fie investițiile motorul economiei sau să fie consumul? O primă precizare este necesară aici – nu-i vorba de investiții, respectiv consum, în sens larg, ci de investițiile din bani publici, respectiv consumul categoriilor sociale plătite din bugetul public. Ponderea lor, de o treime din economie, este destul de mare pentru a influența direcția generală, dar nu întotdeauna decisiv. Mai ales că în anii post-criză creșterea economică a fost dată în principal de dinamica exporturilor, deci de investiții private și consumul de pe piețele externe.

Pe de altă parte, decizia de reducere a TVA stimulează consumul la nivelul întregii economii. Dacă mai departe companiile decid să reinvestească profitul, să îl folosească pentru creșterea salariilor sau să îl repatrieze este o decizie care scapă controlului direct al statului. În același timp, asta presupune o neglijare a componentei de investiții publice, care deja are o pondere din ce în ce mai mică în buget. Însă și în cazul acesta lucrurile funcționează aproape la fel ca în cazul consumului – furnizorul va decide mai departe ce să facă sau să nu facă cu profitul. Diferențele: una pozitivă, aceea că în urma investițiilor rămâne un activ (cu o utilitate mai mică sau mai mare în funcție de oportunitatea proiectului) și una negativă, că alocarea se face într-un mod mai degrabă discreționar.

Din punctul de vedere al companiilor, se conturează destul de clar câștigătorii și perdanții fiecărei abordări. În cazul unei politici fiscale bazată pe investiții, au de câștigat companiile care prestează lucrări publice, eventual pe baza unor conexiuni politice. Stimularea consumului este în schimb mai democratică – au de câștigat cei care reușesc să vândă mai mult și mai bine.

Ce-i de făcut în acest moment, în care pare să existe un consens politic ireversibil pentru scăderea tva? În relația cu consumatorii, este momentul pentru mărirea bugetelor de marketing și vânzări, în perspectiva lărgirii bazei de clienți. În cazul relațiilor cu partenerii comerciali, este recomandată prudența tocmai în cazul celor care livrează servicii sau mărfuri către stat – cereți garanții suplimentare sau chiar banii în avans. ei vor beneficia cel mai puțin de pe urma creșterii consumului. există însă și oportunități, însoțite desigur de riscuri pe măsură. Partenerii care la rândul lor au sesizat oportunitatea de creștere vor fi dispuși să le ofere un bonus substanțial celor dispuși să îi crediteze acum.

 

9 Septembrie, Moise Guran, postare pe Biziday.ro: Când românilor le cresc salariile… chinezii sunt fericiți și ei

 

Cum a început să adie un vânticel de creştere de salarii, cum s-au făcut iar cozi la magazinele de electrocasnice… E o chestiune psihologică… că oricum n-au destui salarii, sau creşteri de salarii din care să îşi ia un frigider, daaar… când se schimbă perspectiva… omul mai face şi un credit? Păi NU? Păi da! Că uite, intrase China în criză de când a scăzut consumul în România!consum blogDorinţa românilor de a-şi schimba electrocasnicele în condiţiile în care au simţit o oarecare stabilitate financiară se vede direct în economia ţării. Statistica a anunţat că tocmai vânzarea în creştere a frigiderelor, maşinilor de spălat sau aragazurilor a dus la o creştere cu peste 13% a comenzilor noi industrie, dar apoi, am constatat că şi deficitul comercial s-a dus în bălării, cu o creştere şi mai mare… de 16%.

E prilejul cel mai bun ca să le dau o explicaţie caustică celor care susţin că americanii sunt o naţie minunantă ce consumă şi astfel îşi creează şi locuri de muncă. Din păcate, spre deosebire de americani, noi nu credem despre noi înşine că suntem cei mai tari de pe planetă. Sau, ca să reformulez, românii sunt cosmopoliţi cam în aceeaşi proporţie în care americanii sunt patrioţi.

Mai pe româneşte spus, românul nu vrea frigider Artic şi maşină Dacia, dacă banca îi dă bani ca să-şi ia un Hyundai sau un Samsung. Vrea doar dacă nu-şi permite chestii coreene, chinezeşti, japoneze şi, evident, germane.

Cum a dat cheful de consum, cum ne cresc importurile într-un ritm pe care nimeni nu-l corelează cu salariile încă mici din România.

Ca să vă faceţi o idee, piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată este estimată în România la aproape jumătate de miliard de euro şi este în continuă creştere de vreo doi ani. Numai în primele şapte luni ale acestui an deficitul comercial al României a sărit hăt! de 3 miliarde de euro… Judecând după creşterea pieţei bunurilor astea pe care nu le iei în fiecare zi, îmi vine să cred că e mare lucru dacă au rămas 200 de milioane de euro, din cele 500, în ţara noastră.

Și staţi că partea mişto abia urmează. La anul urmează! Dacă acum asistăm la o explozie a vânzărilor când încă nu a scăzut TVA-ul … ce se va întâmpla de la anul? Hai! Un frigider stricat trebuie înlocuit, nu poţi sta să ţi se strice mâncarea în aşteptarea scăderii TVA-ului… dar vă daţi seama că la un Duster, 4% înseamnă vreo 700 de euro? Să vezi atunci explozie a vânzărilor de Hyundaiuri şi Samsunguri, că la alea mai scumpe reducerea e şi mai mare! De când cu economia asta de piaţă, parcă nici mămăliga nu mai e ce-a fost.

Explodează şi ea cu anticipaţie.

 

9 Septembrie, Cătălin Predoiu (PNL), postare pe Facebook:

 

Iresponsabilul din Palatul Victoria continuă să dea foc economiei. Azi, o nouă etapă: promisiuni privind majorarea salariului minim.

A facut vreun studiu de impact să vadă câte zeci de mii de locuri de muncă vor dispărea în zona IMM-urilor?

În alte cuvinte, dragi români, promisiunile acestea sunt minciuni, pentru că mulți dintre voi nu veți mai avea niciun salariu din cauza lui Ponta! Investitorii mici, în special cei care fac export, își vor închide afacerile și se vor relocaliza pentru că vor deveni necompetitivi și vor falimenta!

Rușine, Ponta! Rușine și “geniilor” care l-au cocoțat și ținut în fruntea administrației centrale.

 

9 Septembrie, Rfi.ro: Deficit tot mai mare al bugetului de pensii

 

Cu ochii pe cifrele încurajatoare ale bugetului de stat, acolo unde creşterile de venituri sunt la toate capitolele importante, trecem, uneori, prea uşor peste datele care caracterizează bugetul asigurărilor sociale. Iar cifrele anului în curs, la acest capitol, sunt îngrijorătoare.

În primul rând, trebuie remarcată o scădere a contribuţiilor colectate la buget, în primele şase luni ale acestui an comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 19 la 17 miliarde lei, ceea ce înseamnă o scădere cu 8,5%. Este importantă comparaţia, pentru că, să nu uităm, în toamna anului trecut, a avut loc scăderea cu cinci puncte procentuale a contribuţiei de asigurări sociale plătită de angajator. La jumătatea acestui an, putem face o prima evaluare a procesului.

Speranţele specialiştilor erau ca reducerea de fiscalitate va aduce mai multe locuri de muncă în zona contabilizată şi, astfel, încasările bugetare nu vor avea de suferit. Până acum, însă, economia nu a reacţionat în felul acesta, lună de lună, în acest an, contribuţiile încasate la bugetul asigurărilor sociale fiind mai mici cu procentaje cuprinse între 11,8%, în luna ianuarie, şi 5,9%, în martie. Pentru a compensa scăderile de încasări din reducerea de CAS, guvernul a echilibrat această măsură cu creşterea salariului minim. Ideea era ca eventualele scăderi de venituri bugetare să fie compensate cu încasări mai mari provenite din creşterea salariului minim care poartă cu el şi contribuţii sociale ataşate acestui venit.

Ceea ce, parţial, s-a şi întâmplat. Contribuţiile aferente angajaţilor au crescut în primele şase luni ale anului în comparaţie cu anul trecut, dar insuficient pentru a compensa scăderea de încasări din contribuţiile angajatorilor. O reducere a încasărilor la bugetul asigurărilor sociale rezultă şi ca urmare a continuării procesului de creştere a cotei de contribuţie aferentă fondurilor administrate privat cu 0,5%, de la 4,5% la 5%.

În al doilea rând, un element îngrijorător este menţinerea tendinţei de creştere a deficitului bugetului de pensii şi, implicit, a subvenţiilor primite de la bugetul de stat. Astfel, subvenţiile pe primele şase luni sunt de 10 miliarde de lei, faţă de numai 5,9 miliarde de lei în aceeaşi perioadă a anului trecut. Veniturile bugetare scad, cheltuielile cresc. Pentru că numărul de pensionari a rămas relativ egal faţă de anul trecut, 5,3 milioane de persoane, iar pensiile au crescut anul acesta cu 5%.

Creşterea galopantă a deficitului bugetului de pensii trebuie să îngrijoreze. Este foarte probabil că deficitul la pensii să ajungă anul acesta la 20 miliarde de lei, nivel estimat de către Consiliul fiscal că ar fi trebui atins abia în anul 2017.

Deficitul bugetului de pensii devine cronic cu atât mai mult cu cât o reducere a pensiilor nu poate fi luată în seamă. În plus, raportul dintre salariaţi şi pensionari se menţine, în continuare, de unu la unu, iar studiile arată că este posibilă o degradare în timp a acestui raport. Ceea ce înseamnă că o scădere sănătoasă a deficitului, pe baza creşterii numărului de locuri de muncă, este sub semnul întrebării.

Aşadar, pentru o echilibrare sau chiar o scădere a deficitului bugetului de pensii este nevoie de investiţii şi de crearea de noi locuri de muncă. Scăderea deficitului este importantă pentru că ea afectează, în ultimă instanţă, capacitatea bugetului de a aloca resurse către educaţie, sănătate sau investiţii publice.

Reducerea fiscalităţii pe muncă este un semnal pozitiv pentru economia reală, dar răspunsul companiilor, în ceea ce priveşte crearea de locuri de muncă, depinde şi de alţi factori decât relaxarea fiscală. Acest lucru ne arată datele care vin din economie, cel puţin până la jumătatea anului, după reducerea de CAS din toamna trecută.

 

10 Septembrie, Mosie Guran, postare pe Biziday.ro: Ce maschează scăderea prețurilor…

 

Ok, trecură trei luni de la scăderea TVA-ului la alimente şi abia acuma cred că putem să înţelegem mai exact ce s-a întâmplat cu preţurile produselor alimentare în ţara noastră. Să vedem şi ce s-a scumpit şi ce nu, dar mai ales de ce s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat…preturi cartofiOficial, azi alimentele sunt cu 7,8% mai mici decât erau la începutul anului, dar dacă ne raportăm la 1 iunie 2015, data intrării în vigoare a TVA-ului la alimente, scăderea este de aproape 10 procente. Asta pentru că între 1 ianuarie şi 1 iunie alimentele s-au scumpit în România cu aproape trei procente, pe medie.

De fapt, lucrurile sunt mult complicate de sezonalitatea producţiei de legume şi fructe din ţara noastră, de faptul că atunci când se fac roşiile avem să hrănim toată Europa de Est, iar ţăranii ajung să le arunce, că n-are cine să le ia pentru bulion, iar în Covasna când face toată lumea cartofi, când nu mai face nimeni pentru că toţi au pierdut anul trecut când au pus toţi şi s-a prăbuşit preţul.

În România, anul ăsta prima scumpire a alimentelor s-a produs în februarie, înainte să se anunţe vreo scădere de TVA, dar, e drept, în mai, când se anunţase, preţurile au crescut cu încă 1%, la fel ca în februarie, asta deşi, de regulă, din mai ele se ieftinesc în mod natural, pe măsură ce ies ţăranii pe piaţă cu producţia timpurie din solarii.s560x316_rosiiHaideţi să vă dau un exemplu concret şi aplicat…

Anul trecut în iunie, preţul cartofului s-a păbuşit cu 10%, asta după ce se scumpise cu două procente, aşa că în crucea verii cartofii erau cu 8% mai ieftini decât în iarnă.

Anul acesta, în iunie, când a scăzut TVA-ul, preţul cartofului s-a prăbuşit cu 15 procente, deci mai mult decât scăderea de TVA, dar tot a rămas peste cel din iarnă, că na! cartofii se scumpiseră în anticipaţie. Știţi care e diferenţa pe efecte între anul trecut şi anul ăsta? N-au mai dat faliment atât de mulţi producători din Covasna.

Desigur, noi orăşenii s-ar putea să ne enervăm şi să zicem… uite dom’le hoţii de ţărani, cum ne fură ei, ieftinind cu mai puţin decât a scăzut Guvernul TVA-ul… Atâta doar, că ţăranii din piaţă nu plătesc TVA, în vreme ce producătorii care livrează în market da. Și dacă unii n-au avut ce fura din ce nu plăteau nici anul trecut, nici anul acesta… pentru ceilalţi, scăderea TVA-ului a fost salvarea.

Nu vă faceţi iluzii! Preţul îl face cererea şi oferta. Până când agricultura noastră nu va găsi o cale spre industrializarea producţiei, tot fluctuaţii sezoniere mari de preţuri vom avea, iar supraproducţia de peste vară tot va lăsa loc de scumpiri şi importuri iarna. Ceea ce încerc să vă spun este că dacă în februarie 2016, sau poate chiar de Crăciun anul ăsta, o să plătiţi mâncarea la aceleaşi preţuri ca şi anul trecut, asta nu înseamnă că v-a furat cineva reducerea de taxă, ci doar că în interiorul economiei româneşti s-au relocat nişte bani de la mai bogatul oraş cu supermarket, către sărăcia satului agricol. Și poate că ideea guvernatorului Isărescu de a ţine cartofi în rezerva BNR în loc de valută, nu era chiar o glumă.

 

10 Septembrie, Cursdeguvernare.ro: Indexarea de aproape patru procente a trecut neobservată. 2015 – primul an cu scădere de prețuri?

 

Potrivit datelor comunicate de Institutul Național de Statistică, prețurile au scăzut în luna august 2015 cu 0,51%, ceea de a trimis inflația anuală la nivelul minim istoric de -1,87%. Alimentele s-au ieftinit cu 0,79% iar produsele nealimentare cu 0,54%, în timp ce tarifele serviciilor au înregistrat o creștere nesemnificativă, de doar 0,02%.

Practic, după primele opt luni din acest an, ca urmare a măsurilor luate privind reducerea TVA la produsele alimentare, alimentele s-au ieftinit cu 7,78%, în timp ce mărfurile alimentare ( +1,57%) și serviciile (+1,28%) au înregistrat o evoluție care s-a înscris în obiectivul de inflație declarat pe termen mediu al BNR, respectiv 2,5% plus/minus un punct procentual.

Chiar și după trei luni consecutive de scădere a prețurilor (scădere ce a totalizat 3,61%), creșterea medie a prețurilor pe ultimele 12 luni în raport cu cele 12 luni anterioare a rămas pozitivă și a fost de 0,3% potrivit metodologiei naționale, respectiv 0,5% potrivit indicelui armonizat al prețurilor de consum IAPC. Avem astfel, valori negative ale inflației lunare și ale inflației anuale dar pozitive ale inflației medii anuale.

De reținut, această scădere semnificativă a prețurilor a fost echivalentă cu o indexare de 3,75% a puterii de cumpărare a salariilor bugetarilor și pensiilor. Motiv suficient pentru care aceste venituri nici nu ar fi trebuit majorate de către stat, dată fiind evoluția slabă a productivității muncii din industrie ( -0,5% pe primele șapte luni ale anului).

În luna august, cea mai importantă contribuție la reducerea indicelui general al prețurilor au avut-o legumele și fructele proaaspete care au contribuit cu două treimi la rezultatul consemnat de INS ( -0,34% influență cumulată pe IPC). Astfel, la măsurile de relaxare a fiscalității luate de guvern, s-a adăugat conjunctural și efectul prețurilor volatile ( în cadrul acestora doar ouăle au avut o mică influență negativă, de +0,02% pe IPC, urmare a scumpirii lor cu aproape patru procente).

Altminteri, efectul introducerii cotei reduse de TVA la alimente s-a epuizat, fiind consemnate pe luna august doar foarte mici scăderi de prețuri la carne de pasăre (-0,12%), cafea (-0,11%), conserve din carne (-0,09%) și lapte (0,04%).

La categoria produselor nealimentare, cea mai importantă influență asupra scăderii prețurilor a avut-o ieftinirea carburanților. Astfel, combustibilii s-au ieftinit cu 2,93%, ceea ce a determinat un efect de -0,24% pe valoarea IPC. Lor li s-a adăugat, pe segmentul serviciilor, diminuarea cu 0,36% a facturii telefonice, ca urmare a unui curs de schimb ceva mai bun al leului față de euro.

Indicatorul CORE 2 ajustat, asupra căruia acționează politica monetară, s-a situat în august 2015 la o valoarea de +0,02%. Aceasta exprimă mai bine situația evoluției prețurilor dacă s-ar face abstracție de evenimentele neprevăzute ale fluctuațiilor prețurilor la produsele volatile, ale cotațiilor internaționale la petrol și ale măsurilor luate pe cale administrativă de către guvernanți.

Până la finalul anului, efectul de bază va deveni nefavorabil pentru indicele prețurilor, dat fiind că acestea au stagnat în ultimele patru luni ale luni 2014 (+0,03%) iar creșterea veniturilor pe calea majorării salariului minim pe economie din iulie 2015 și din sectoarele bugetare precum învățământul și sănătatea își va spune cuvântul.

De aceea, este de așteptat o revenire treptată spre domeniul pozitiv de valori ale inflației anuale. Rămâne de văzut doar care va fi ritmul de revenire și dacă 31 decembrie 2015 ne va găsi cu prețuri mai mici sau mai mari decât cele din 31 decembrie 2014. Adică, dacă vom avea sau nu, în premieră absolută și greu de reeditat, un an în care au scăzut prețurile.

 

11 Septembrie, Florin Cîțu, postare pe Florincitu.wordpress.com:

 

Bancile centrale sunt terifiate de deflatie. Inteleptii nostri nu fac exceptie. Este ridicol din punctul meu de vedere efortul depus pentru a gasi modalitati alternative de a comunica o scadere a preturilor masurata de un indice. Prin definitie deflatia este doar scaderea preturilor in economie masurata de un indice.

Asa cum inflatia reprezinta cresterea preturilor. Cand preturile cresc cu 0.01% nu exista o problema pentru comunicatorii bancilor centrale, angajati direct sau indirect, sa spuna ca inflatia a fost de 0.01%. Dar cand preturile scad cu 0.01% se apeleaza la tot felul de trucuri. Scaderea preturilor nu reprezinta deflatie pentru ca deflatia este o stare de sprit. Sau, scaderea preturilor nu arata deflatie arata inflatie negativa. S-a ajuns pana acolo incat sa se puna conditii speciale pentru putea numi scaderea preturilor deflatie. Sa fie o scadere care persista in timp, cel putin un an, si sa fie incorporata in asteptarile cetatenilor. Ridicol. Este acelasi tip de efort propagandistic pe care il vedem ca il fac oficiali cand incearca sa explice o scadere a dinamicii produsului intern brut.

Eu prefer lucrurile simple. Scaderea preturilor in economie masurate de un indice sa numeste deflatie iar opusul inflatie. Nu ar trebui sa ne fie frica de cuvinte si nu ar trebui sa complicam lucrurile. Deflatia nu este neaparat un lucru rau. Depinde cum s-a ajuns la deflatie, prin cresterea ofertei sau scaderea cererii.

Sa luam cazul nostru. In 2015 preturile au inceput sa scada de la o luna la alta incepand cu Iunie. Au scazut asa de rapid in cateva luni incat masurate la aceeasi perioada a anului precedent s-a ajuns la o scadere de aproape 2%. Rata anuala a deflatiei de 2%. In 2015 am ajuns la o rata lunara a deflatiei de 0.2%. Dupa ce eliminam toate produsele volatile, reglementate si pe cele accizate, pretul celor ramase a scuzut in 2015 fata de 2014 cu aproape 4%.

Nu intru in discutia despre puterea de cumparare. Sigur o va face cineva din guvern. Problema pentru inteleptii nostri este ca nu stiu, nu pot, sa comunice foarte clar scaderea de preturi. Da, in luna Iunie este explicata de reducerea TVA. Dar in luna Iulie relativ la Iunie? Dar in August relativ la Iulie? Dar de ce scad pretutile si pentru bunurile nealimentare cand TVA a fost scazut doar pentru bunuri alimentare? Acestea sunt intrebari la care nu exista raspunsuri clare imediat. Este de preferat ca scaderea preturilor sa fie efectul cresterii ofertei. Alternativa, scaderea cererii, ar fi un dezastru pentru politica economica. De aici introducerea in discurs a mai multor conditii pentru a defini ceva ce este foarte simplu si clar, scadere de preturi egal deflatie.

Avem totusi cateva puncte de pornire. De exemplu, din 2013 rata inflatiei a continuat sa scada ramanand sub tinta. Dupa ani de zile in care surprindea banca centrala cu rate de inflatie mai mari decat estimarile institutiei respective, economia livreaza acum rate de inflatie din ce in ce mai mici. Bineninteles ca au fost o surpriza pentru BNR de fiecare data. Nu ne intereseaza de ce estimarile BNR nu sunt foarte aprope de realitate. Este o problema pentru banca centrala, speram doar sa nu implementeze politica monetara doar pe baza acestor estimari. Ne intereseaza ca rata inflatiei a scazut constant dupa 2013. In vara lui 2015 cand economia a “primit” primul soc al reducerilor de TVA inflatia se afla cu mult sub tinta. Astfel, a fost foarte usor ca rata inflatiei sa scada si sa ajunga la deflatie in urma scaderilor de taxe. In lumea ideala in care BNR isi facea treaba si inflatia era la tinta ar fi fost mai greu sa se ajung la deflatie.

Scaderea preturilor nu este o asa surpriza pentru oricine urmareste ce se intampla in economie. Rata inflatiei scade de cativa ani. Chiar si fara scaderea taxelor rata inflatiei a ajuns foarte aproape de zero. Rata inflatiei de astazi prezinta informatii despre politica monetara din trecut. Inflatie sub tinta 2 ani la rand, estimata sa ramana acolo in urmatorii 2 ani, alaturi de dobanzi aproape de zero arata doar ca politica monetara a fost prea restrictiva in trecut. Altfel spus, cererea agregata a fost sugrumata de politica monetara in trecutul apropiat.

Preturile au scazut in Iunie pentru ca a scazut TVA pentru produse alimentare. Dar inflatia sub tinta de 2 ani si deflatia care s-a instalat in economie de trei luni nu poate sa fie explicata doar de scaderile de taxe. In loc sa pierdem timpul ascunzandu-ne de cuvantul deflatie ar trebui sa vedem de ce inflatia scade de 2 ani si de ce deflatia a continuat si in lunile Iulie si August. Ar trebui sa vedem totusi ca preturile pentru productia industriala sunt in deflatie de aproape un an in timp ce dinamica productiei industriale a continuat sa scada. Nu prea arata ca preturile scad de pe urma cresterii ofertei.

Nu am raspunsul clar, si nu la mine trebuie cautat. Exista institutii cu oameni platiti foarte bine pentru a descoperi ce se intampla. Sa vedem ce spun. Sper sa vina cu explicatii mai bune decat inflatie negativa in loc de deflatie.

 

11 Septembrie, Adevarul.ro: Noul Cod Fiscal obligă persoanele fără venituri să contribuie lunar la bugetul de sănătate. Ce păţeşti dacă nu plăteşti

 

Dacă nu obţin venituri şi nu cotizează timp de şase luni, năpăstuiţii vor fi obligaţi să plătească de şapte ori mai mult, adică 462 de lei pe lună Noul Cod Fiscal, care urmează să intre în vigoare din anul 2016, introduce plata obligatorie de contribuţii de sănătate pentru persoanele care nu au niciun fel de venituri, valoarea lunară a acesteia ridicându-se la 5,5% din salariul minim brut pe economie. Astfel, chiar dacă o persoană nu obţine niciun venit, ea va datora CASS de 66 de lei în fiecare lună, având în vedere că salariul minim brut ar urma să crească anul viitor la 1.200 de lei.

O persoană fără venituri va trebui, începând din 2016, să achite anual în contul asigurărilor de sănătate suma de 792 de lei, plata urmând să se facă trimestrial, până la data de 25 a ultimei luni din interval.   Prevederea a fost inclusă în articolul 180 din noul Cod Fiscal, care a fost publicat joi în Monitorul Oficial, după ce a fost promulgat de către preşedintele Klaus Iohannis.

Articolul respectiv menţionează că „persoanele fizice care nu realizează venituri de natura celor menţionate la articolul 155 şi nu se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuţiei sau în categoriile de persoane pentru care plata contribuţiei se suportă din alte surse, datorează, lunar, contribuţie de asigurări sociale de sănătate şi au obligaţia să solicite înregistrarea la organul fiscal competent, în termen de 15 zile de la data la care se încadrează în această categorie“.

Sunt scutite de la plata acestor contribuţii mai multe categorii de persoane: copiii până la 18 ani, studenţii şi elevii înscrişi în sistemul de învăţământ până la 26 de ani care nu obţin venituri, femeile însărcinate şi lăuzele care nu realizează venituri, potrivit consultantului fiscal Adrian Benţa.

Concomitent, nu plătesc astfel de contribuţii soţul, soţia sau părinţii aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate. De asemenea, sunt scutite persoanele cu handicap, eroii Revoluţiei din 1989 şi persoanele persecutate politic.

Trebuie să te înscrii în 15 zile

Foarte important: statul introduce obligativitatea înscrierii celor care nu realizează venituri la administraţiile financiare de care aparţin în termen de 15 zile de când nu mai obţin venituri. Modelul cererii şi conţinutul acesteia se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

Articolul 155 la care se face referire arată că datorează contribuţii de sănătate cei care obţin venituri din salarii, pensii, activităţi independente, investiţii, chirii, activităţi agricole, indemnizaţii de şomaj sau pentru creşterea copilului, ajutoare sociale sau indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă. Aceştia sunt obligaţi deja la plata de contribuţii.

Ce se întâmplă dacă nu cotizezi

Autorităţile au pregătit şi un mecanism de „pedepsire“ a celor care nu obţin venituri şi nu virează banii la bugetul de asigurări sociale de sănătate pentru o perioadă mai mare de jumătate de an. Pentru aceştia, baza de calcul este de şapte ori salariul minim. Astfel, contribuţiile de sănătate datorate pentru o lună s-ar ridica la 462 de lei, ceea ce înseamnă că pentru şase luni trebuie plătiţi 2.772 de lei.

Conform legislaţiei, asistenţa medicală este gratuită în cazul situaţiilor de urgenţă. În schimb, dacă pacientul doreşte să efectueze controale sau operaţii în alte cazuri decât cele de urgenţă, atunci va trebui să cotizeze la sistemul obligatoriu de stat cel puţin şase luni anterioare solicitării serviciilor medicale .

Cei care nu au bani, dar încep să obţină venituri, trebuie să depună din nou o cerere la Fisc.

Poziţii antagonice

Situaţia noii contribuţii la plata asigurărilor de sănătate de către persoanele ce nu au venituri şi nici nu sunt scutite la plata contribuţiei de sănătate generează opinii antagonice.   Consultantul fiscal Adrian Benţa consideră că „această contribuţie trebuia să rămână facultativă şi că trebuia plătită doar în cazul aceste persoane utilizau serviciile sistemului public sanitar“.

El argumentează că, pe de o parte, oricine primeşte servicii publice ar trebui să participe la finanţarea bugetului de stat. „Trebuie încasate taxe de la cetăţeni dacă dorim să avem spitale moderne, curate şi îngrijite, echipamente de ultimă generaţie în cadrul acestor spitale. Dacă nu dorim să legalizăm plăţile informale, dacă ne dorim eliminarea atenţiilor din pliculeţe o să trebuiască să strângem taxe de la contribuabili, pentru că avem medici minunaţi care au o pregătire foarte bună în domeniu, dovada rezultatelor excelente pe care le au când pleacă din ţară“, a afirmat Benţa, pentru „Adevărul“.

Astfel, nu ar fi normal să plătească doar unii şi să beneficieze toţi. El aminteşte şi că angajatorii achită contribuţie de sănătate pentru salariaţi, „fapt pentru care cheltuielile cu impozitele şi taxele suportate de angajatori înfrânează uneori creşterile de salarii“.

De partea cealaltă, însă, el arată că există şi persoane de bună credinţă, nu evazionişti, ce nu au venituri, iar această taxă le împovărează şi mai mult situaţia fiscală. „Recent a fost prezentat în presă cazul unei mame ce terminase perioada de şomaj, având trei copii acasă, al cărei soţ fusese recent concediat. Pentru această persoană, plata contribuţiei este o sarcină foarte grea pentru că situaţia materială abia îi asigura supravieţuirea, darămite şi plata acestei taxe“, afirmă Benţa.

Consultantul Dragoş Pătroi ridică alte două probleme: noua taxă este discriminatorie deoarece pentru unele categorii de persoane statul achită deja contribuţia de sănătate, în vreme ce costurile de administrare ale statului ar putea fi mai mari decât încasările.

„Din păcate, în categoria persoanelor care datorează contribuţia la sănătate, conform noului Cod fiscal, regăsim agricultorii ce practică agricultura de subzistenţă şi nu sunt în întreţinerea unei alte persoane asigurate, care abia produc pentru consumul propriu. Aceştia nu sunt o greutate pentru statul român“, arată Pătroi.

Prevedere neconstituţională?

„Faţă de alte categorii sociale – şi ne referim la persoanele asistate social pentru care statul deja achită contribuţia de sănătate – apare o defavorizare a acestor persoane ce nu au venituri. Sunt însă mai multe voci ce contestă chiar constituţionalitatea acestei contribuţii, aşadar e foarte posibilă să avem şi o pronunţare a Curţii Constituţionale în cazul în care cineva se consideră nedreptăţit“, mai spune el.

Consultantul atacă şi problema beneficiilor pentru buget pentru noile contribuţii. „Dacă ne raportăm şi la faptul că procedura fiscală presupune înregistrarea unor declaraţii ale acestor persoane, emiterea şi comunicarea deciziilor de impunere, urmărirea şi administrarea contribuabililor, toate aceste costuri administrative trebuie comparate cu beneficiile/ încasările din această contribuţie. S-ar putea să avem surpriza ca administrarea acestei contribuţii de sănătate să coste mai mult statul decât sumele încasate de la contribuabil. O să vedem cum decurg şi încasările din această contribuţie şi abia după aceea putem stabili cu exactitate dacă taxa este eficientă sau nu“, conchide Dragoş Pătroi.

 

12 Septembrie, Profit.ro: E limpede că-i bună… reducerea accizelor la bere

 

Chiar dacă vara a trecut, românii iubitori de bere pot privi cu încredere către vacanța de anul viitor, când ar putea beneficia de un preț redus la băutura favorită ca urmare a reducerii cu 15,4% a accizei aferente.

În cazul micilor producători independenți, care nu produc mai mult de 200.000 de hectolitri anual, guvernul a fost și mai darnic, reducând nivelul accizelor cu 18,75%, demonstrând că-i “merge mintea la rece”, atunci când vrea.

Astfel, potrivit Codului Fiscal recent adoptat de Parlament și promulgat de președinte, de la 1 ianuarie 2016 nivelul accizelor pentru bere va scădea de la 3,9 lei/hl/1grad Plato la 3,3 lei/hl/1grad Plato, iar pentru berea produsă de producătorii independenți a căror producție anuală nu depășește 200 mii hl, de la 2,24 lei/hl/1grad Plato la 1,82 lei/hl/1grad Plato.

Potrivit exunerii de motive redactată de guvern, “măsura este impusă de scăderea consumului din 2012 și până în prezent cu 1,9 milioane hl bere, cu influențe negative asupra veniturilor la bugetul de stat aferente altor impozite”.

Bucuria codului bine făcut!

Potrivit Asociației Berarii României, în ultimii doi ani, în urma majorilor de accize, consumul și, implicit, accizele colectate la buget au scăzut în mod constant. “În 2013, statul român încasa venituri cu 4% mai mici de pe piața berii, ca urmare a creșterii accizei, în condițiile unui nivel zero de evaziune fiscală în producția de bere. În 2014 istoria s-a repetat, veniturile încasate la bugetul de stat din acciză, TVA și alte taxe aferente producției de bere provenite doar de la membrii Asociației au scăzut cu 22 milioane Euro.”, susține Asociația. În 2014, volumul pieței berii a atins doar 14,9 milioane hl, în scădere cu 8,6% față de cel înregistrat anul precedent, iar nivelul consumului pe cap de locuitor a coborât la 74 l, de la 81 l în 2013.

Decizia guvernului de a atenua presiunea fiscală asupra băuturii preferate a românilor se explică prin faptul că aproximativ 60% din totalul accizelor colectate în categoria băuturilor alcoolice la buget provine din comercializarea berii. Volumul accizelor colectate la bere reprezintă 3,2 – 3,3% din accizele totale colectate în România și circa 1% din veniturile fiscale colectate de România.

Reducere potențială de 10% a prețului

 

Din prețul unei beri, aproximativ 50% reprezintă taxe. Numai reducerea accizelor ar putea permite producătorilor, în funcție de evoluția cererii, dar și altor costuri de producție, să ieftinească berea cu aproximativ 7-7,5%. Dacă adăugăm efectul scăderii TVA, care se aplică și accizelor, rezultă că presiunea fiscală asupra producătorilor de bere va scădea cu cel puțin 10%.

Măsura este și una de susținere a economiei autohtone, dat fiind faptul că peste 97% din berea consumată de români fiind produsă în continuare local. Mai mult, potrivit Asociației Berarii României, peste 70% din materiile prime agricole folosite pentru producerea berii provin din România.

Fabricat în România: Ce poate fi mai spumos?!

Și consumatorii de vinuri ar putea profita de modificările aduse Codului Fiscal de la 1 ianuarie 2016, care prevede și scăderea nivelului la vinuri spumoase de la 161,33 lei/hl produs la 47,38 lei/hl produs și la băuturi fermentate spumoase de la 213,21 lei/hl produs la 47,38 lei/hl produs. Potrivit expunerii de motive a guvernului, “măsura este impusă de faptul că 75% din consum de astfel de produse spumoase este asigurat din producția națională”.

Optimizarea colectării

Totodată, scade și nivelul accizelor pentru alcool etilic de la 4.738,01 lei/hl alcool pur la 3.306,98 lei/hl pe alcool pur, iar pentru alcoolul etilic produs de micile distilerii de la 2.250,56 lei/hl alcool pur la 1.653,49 lei/hl alcool pur. Guvernul susține, de asemenea, că măsura este impusă de scăderea consumului din 2013 și până în prezent, cu influențe negative asupra veniturilor la bugetul de stat aferente altor impozite.

De asemenea, a fost stabilit și un nivel al accizelor pentru produsele intermediare de 396,84 lei/hl produs, de la 781,77 lei /hl în prezent, schimbarea modului de taxare fiind menit a nu mai permite migrarea băuturilor fermentate în produse intermediare și invers în funcție de nivelul de impozitare.

Tulburarea băuturilor fermentate liniștite

Crește, în schimb, de la 1 ianuarie 2016, nivelul de impozitare pentru băuturile fermentate liniștite de la 47,38 lei/hl produs la 396,84 lei/hl produs. “În acest fel se încurajează producția de băuturi fermentate liniștite din mere, pere și miere în detrimentul celor obținute din diferite siropuri fermentescibile, arome și coloranți”, susține executivul.

În opinia acestuia, nivelurile actuale de impozitare nu mai corespund realităților economice din România, ceea ce impune necesitatea reanalizării acestora.

Astfel, în prezent, nivelul accizelor pentru vinul liniștit, cidrul de mere și de pere, precum și pentru hidromel este 0 lei/hl de produs – nivel minim potrivit prevederilor europene, în timp ce pentru produse precum alcoolul etilic și produsele intermediare, nivelul accizelor este mult peste nivelul minim stabilit în Directiva 92/84/EEC.

“Diminuarea nivelului de impozitare la bere, vinuri spumoase, băuturi fermentate spumoase, produse intermediare și alcool etilic va determina o creștere a producției fiscalizate, diminuarea evaziunii fiscale, scăderea prețurilor, precum și crearea de noi locuri de muncă pe tot lanțul comercial, dar și de noi capacități de producție”, afirmă guvernul, referindu-se la impactul economic al acestor măsuri.

Până în prezent, principalul jandarm al economiei, portavocea “responsabilității fiscale”, Banca Națională a României (BNR) n-a comentat impactul deflaționist pe care reducerea fiscalității la băuturi alcoolice l-ar putea avea. Probabil că guvernatorul Isărescu a preferat să se abțină, dat fiind statutul său privat de producător de vinuri.

 

12 Septembrie, Victor Ponta, declarații despre Codul Fiscal (Antena 3, Q&A):

 

Recunosc că sunt foarte bucuros că, până la urmă, epopeea asta a Codului Fiscal – a fost o epopee politico-economică, s-a încheiat şi avem Cod Fiscal. Mai sunt câteva măsuri în Codul Fiscal, dacă îmi daţi ocazia să vorbesc despre ele, pe care chiar dacă au fost amânate pentru 1 ianuarie 2017, eu cred că le putem devansa, în funcţie, sigur, de datele economice, şi mai avem în perioada următoare legea achiziţiilor publcie, salarizarea în sectorul bugetar, care cred că e foarte importantă – avem 1,2 milioane de bugetari şi familiile lor, ce se întâmplă cu bugetul pe 2016, pensiile în 2016, sistemul sanitar, pentru că lucrurile din ultima perioadă din sănătate şi din educaţie au însemnat şi creşteri de salarii, şi cardul de sănătate şi discuţiile despre anul şi programa şcolară, manualele, deci lucruri care chiar sunt importante de făcut.

Dacă la un moment dat, în parlament, se schimbă majoritatea, sigur că va fi un alt guvern, dar acum încerc, fără subiectivism, să zic, cam toată lumea, şi adversarii politici, şi prietenii politici spun ‘domnule, guvern /…/  merge foarte bine’. O să fie alegeri la anul, o să fie locale, parlamentare. E păcat să strici ceva ce merge bine.

Să vă spun că  – asta ziceam înainte de pauză – sunt câteva măsuri care au fost – din fericire; și, asta a fost o discuție pe care am avut-o și cu președintele, după aceea, și cu liderii politici. Domne, nu le scoateți din Cod; că, după aia, e foarte greu să le mai punem la loc! Sunt niște, care au o logică… și anume, scutirea… reducerea impozitului pe dividende, de la 16, la 5; plafonarea la cinci salarii la care plătești contribuții; chestiunea cu taxa pe construcții speciale. Deci, haideți să le amânăm, doar, nu să le scoatem! Au rămas în Cod, și ele sunt amânate pentru 1 ianuarie 2017. Și am spus un lucru. Venim cu cifre, că, deocamdată, în general, dezbaterea, după ce s-a adoptat Codul Fiscal, n-a fost pe cifre – a fost pe… Io cred că-i bine, io cred că e rău. Și am zis, uite, venim cu cifrele, în octombrie și, dacă, într-adevăr – cum s-a întâmplat, de altfel, în fiecare lună; am încasat cam cu un miliard de lei în plus, după ce am scăzut TVA-ul la alimente șu am făcut Direcția Antifraudă să funcționeze – dacă e așa, haideți să le luăm mai repede! Haideți să le punem în practică, fie de la 1 ianuarie 2016, fi de la 1 iulie 2016! de ce spun asta? Pentru că cvreau… E și o chestiune, dacă e… de guvernare. Am spus: acest guvern își va încheia mandatul în decembrie 2016, cu toate acele scăderi de taxe, în vigoare.

Ceea ce cred că a fost um semnal important pentru mediul de afaceri. Acum, celelalte semnale, apropom de Legea privind salarizarea în sectorul bugetar, referitor la sănătate și educație, de la 1 octombrie, intră în vigoare măritea cu 25% la sănătate, avem… și cea de la educație, care e doar de 5%, pentru că a fost treptat, dar le-am spus…

Eu mi-am asumat față de liderii sindicali din educație, domne, a fost greșeala mea, nu mai mergem în două direcții diferite, cu educația și sănătatea. Haideți să aducem salariile din educație și sănătate, într-un fel, la același nivel; că sunt cele două domenii de importanță absolută pentru orice societate și, de acum încolo, mergem împreună; se dă 10% la sănătate, 10% și la voi; 20 sau… Deci, astea sunt lucrurile pe partea socială. La fel, avem chestiunea cu pensiile, pe care am discutat-o și cu Rovana Plumb, am discutat-o și cu Eugen Teodorovici. În mod normal, în baza legii, indexarea ar trebui să fie foarte mică sau chiar deloc, pentru că n-avem inflație anul ăsta. Și, totuși, în fiecare an, am reușit să adăugăm… Anul acesta a fost aproape 5%. Haideți să vedem, să adăugăm în continuare, în special la pensiile mici, dacă reușim să facem lucrul ăsta!

În funcție de cum reușim să închidem bugetul pe anul viitor, tot într-un deficit de până la 2% din PIB. Cred că va fi ușor acest lucru, dintr-un singur motiv: astăzi, când vorbim – suntem în septembrie -, nu avem deficit deloc, ceea ce nu-i neapărat de lăudat, dar e bine, că e în special din încasări; și avem un surplus de 1,5 miliarde de euro, 1% din PIB. Deci, anul viitor, cu siguranță, ne vom încadra, în așa fel, încât să nu se pună problema să facem niște datorii, care, peste 5 ani, 10 ani… Mai e ceva și, cu asta, închei. Vreau să nu uite… Oamenii au uitat – ei nu uit. Anul ăsta am plătit ultimii bani către FMI, din împrumutul făcut de domnul Băsescu și domnul Boc.

(…) N-am mai împrumutat bani de la FMI, de trei ani… de patru ani, chiar.

Eventual, facem un nou acord preventiv, în care să… dar, bani, nu. Nu mai luăm, că n-avem nevoie.

Realizator: Dar decizia e să mai facem sau să nu mai facem acordul preventiv?

Victor Ponta: Decizia e o decizie politică, pe care trebuie s-o ia liderii politici, pentru că se va referi la o perioadă de timp, în care eu nu voi mai fi prim-ministru; 2017. Dar, dacă mă-ntrebați pe mine – și cred c-o să mă-ntrebe -, o să le spun: domne, în anii ăștia – că am deja patru ani de prim-ministru cu acord cu instituțiile internaționale -, dacă pun în balanță, lucrurile pozitive au fost mai multe decât cele negative. Sigur, e important să negociezi, e important, la un moment dat, să spui: nu… Am înțeles părerea voastră… Pentru că vreau să spun un lucru. FMI-ul mi-a zis: nu reduceți TVA-ul la pâine! Și am zis: bun, OK, v-am ascultat, dar eu fac ca mine și cred că e bine – și am făcut bine. Nu reduceți TVA-ul la toate alimentele! Am făcut-o. Nu reduceți CAS-ul! Dacă v-aduceți aminte, anul trecut. Acuma, lumea a și uitat. A fost o întreagă discuție, cu domnul Băsescu, care zicea c-o să se distrugă țara, că… Și am zis; domnule, mi-asum eu acest lucru. Deci, dacă ai puetrea să negociezi și te bazezi pe rezultate, e în regulă. Dar, per total, au aș zice că e o… e pe plus. Ce vor decide liderii politici nu știu. Dar cred, dacă mă uit la declarațiile publice făcute și de opoziție și de coaliția de guvernare, cred că vom avea un nou acord.

 

12 Septembrie, Gandul.info: Un român, un bulgar şi un austriac au vrut să-şi facă plinul de benzină. Ce surpriză au avut când s-au uitat pe bonul fiscal

 

Supraacciza pe benzină şi calcularea accizei la un curs inventat de guvern, de 4,74 lei/euro nici nu a finanţat infrastructura şi nici nu a salvat un buget care, oricum, nu avea nevoie de salvare. Pur şi simplu statul a decis să contracareze ieftinirea petrolului pe pieţele internaţionale pentru a-şi asigura în plus bani pe care nu este în stare să îi cheltuiască.

În mai 2012 România se afla pe locul al doilea în topul celui mai ieftin litru de benzină din UE, la un preţ de 1,29 euro, fiind depăşită în acest clasament doar de Bulgaria, cu un preţ de 1,23 euro/litru.

Trei ani şi trei luni mai târziu, timp în care cotaţia barilului de petrol a scăzut de la circa 110 dolari la sub 50 de dolari, România a pierdut cinci locuri în acest clasament, fiind depăşită de Estonia, Ungaria, Luxemburg, Polonia, Letonia şi de Bulgaria, conform calculelor gândul pe baza datelor oficiale ale Eurostat, biroul de statistică al UE

Datele privind Croaţia, stat devenit membru UE la începutul lui 2013, nu au fost luate în considerare. Impactul diferenţei de curs leu/euro asupra acestor statistici este neglijabil: la mijlocul lunii mai din 2012 cursul mediu era de 4,43 lei/euro, în timp ce la finele lunii august (perioada acoperită de cele mai recente statistici ale UE) a fost de 4,41 lei/euro, respectiv 0,4%.

Statisticile, publice, ale Eurostat, reprezintă preţurile medii practicate în fiecare stat membru UE.

Litrul de benzină, la preţuri similare cu cele din Austria şi Spania

Ieftinirea atât de redusă a preţului litrului de benzină, care abia recent spre pragul de cinci lei, respectiv circa 1,13 euro/litru, în perioada precizată mai sus, are un motiv foarte simplu: în timp ce majoritatea statelor au menţinut sau chiar redus taxele, guvernul României le-a crescut.

Astfel, în loc să beneficieze de mai mult de înjumătăţirea preţului barilului de petrol pe pieţele internaţionale (impact redus, este de drept, de devalorizarea cu 13,5% a leului faţă de dolar) românii au ajuns să ia de la pompe benzină la un preţ similar cu cel din Austria, Spania şi Cehia.

Prima majorare a fost operată în 2013, cu aplicare din 2014, respectiv calcularea accizei în lei, dar nu la cursul oficial al băncii centrale europene (BCE) de la 1 octombrie, ca până atunci, ci indexate cu rata inflaţiei, ceea ce a dus, efectiv, la accize calculate la un curs de 4,74 lei/euro, în loc de cursul oficial de 4,52 lei/euro, de unde a rezultat o scumpire de aproape 5% în cazul accizei. Astăzi, cu acciza calculată ca înainte de 2014 şi fără supraacciză, litrul de benzină “95” ar fi cu circa 40 de bani mai ieftin, respectiv ar fi de circa 4,7-4,8 lei/litru.

Măsura a fost menţinută şi în 2014 cu aplicare pentru anul acesta. Tot în 2014, de la 1 aprilie, s-a adăugat la această majorare şi supraacciza la carburanţi, de 7 eurocenţi/litru, care ar fi trebuit să asigure fonduri suplimentare de circa jumătate de miliard de euro pe an pentru dezvoltarea reţelei de drumuri şi autostrăzi din România. În realitate, după cum a recunoscut şi premierul Victor Ponta, banii obţinuţi în plus nu s-au regăsit în investiţii.

“Benzinarii” au ieftinit, statul a scumpit

În România s-a ajuns astfel la următoarea situaţie: deşi distribuitorii de carburanţi au redus partea lor din preţul benzinei, cu 24 de eurocenţi (circa un leu), de la 70 de eurocenţi (puţin peste trei lei) în mai 2012 la 46 de cenţi (circa doi lei), litrul de benzină s-a ieftinit doar cu 16 eurocenţi (70 de bani).

În majoritatea celorlalte state, guvernele au preferat fie să menţină, fie chiar să reducă taxele aplicate carburanţilor, dintre cele 27 de state luate în calcul în această analiză, în 20 de state “partea statutului” scăzând cu până la 16%, ca valoare absolută, în bani (cazul Ungariei, care a beneficiat însă şi de o revenire a forintului faţă de moneda europeană), în Finlanda a rămas la fel, în timp ce în cazul celorlalte şase state au crescut: Cipru (21%), România (13%), Slovenia (7%), Marea Britanie (4%), Malta (4%) şi Olanda (2%). Ca pondere a taxelor în preţul final toate statele au înregistrat creşteri, dat fiind partea fixă a taxelor care se aplică pe un preţ mai mic la carburanţi.

România este, însă, fruntaşă (locul doi, după Cipru) în topul ţărilor în care ponderea taxelor în preţul final a crescut cel mai mult din mai 2012 până în august anul curent. Dacă în mai 2012 din preţul fiecărui litru de benzină statul încasa, în România, 46,3% din sumă, procentajul a urcat acum la aproape 60% din preţ, respectiv media la nivelul UE 27 (fără a lua în calcul Croaţia). La polul opus, în UE, se află Bulgaria, unde ponderea taxelor a crescut doar cu 2,6%, până la 48,7%.

Dacă ar vrea, indiferent de Codul Fiscal, guvernul ar putea “scoate” supraacciza oricând

În proiectul iniţial de Cod Fiscal se prevedeau o serie întreagă de modificări privind nivelul accizelor, printre care atât eliminarea supraaccizei cât şi reducerea nivelului accizelor la bere, vinuri spumoase şi alcool etilic. Impactul brut (fără a lua în considerare veniturilor suplimentare ce ar putea rezulta din stimularea consumului, reducerea evaziunii, etc.) a fost estimat de guvern la 2,87 miliarde de lei pe an, respectiv la circa 650 de milioane de euro. Mai mult decât atât, măsurile ar fi urmat să aducă o creştere economică suplimentară de 0,3 puncte procentuale din PIB, să ducă la crearea a circa 36.000 de noi locuri de muncă în economie şi să ducă la reducerea nivelului inflaţiei cu 0,4 puncte procentuale.

Din execuţia bugetară pe primele şapte luni ale acestui an rezultă că guvernul ar putea tăia supraacciza dar şi să reducă celelalte accize oricând, eventual prin ordonanţă de urgenţă. În primele şapte luni bugetul general consolidat a avut un excedent (cheltuieli mai mici decât veniturile) de 7,4 miliarde de lei, respectiv de circa 1,6 miliarde de euro, este drept, în mare parte datorită tăierii sau incapacităţii autorităţilor centrale şi locale de a cheltui banii destinaţi investiţiilor, care au totalizat doar cinci miliarde de lei. Cum deficitul bugetar pe care a fost construit bugetul pe anul în curs este de 1,86% din PIB, rezultă că guvernul are la dispoziţie, conform dinamicii veniturilor şi cheltuielilor din primele şapte luni, aproximativ 4,5 miliarde de euro până la finele anului, bani suficienţi pentru a reduce accizele fără a pune în pericol stabilitatea bugetului.

Supraacciza, taxa care a alimentat cu bani orice numai nu lucrări de infrastructură

Când a fost anunţată de către premierul Victor Ponta, supraacciza ar fi trebuit să reprezinte o sursă suplimentară de venituri pentru lucrările de infrastructură rutieră. La finele lui martie 2014, în urma disensiunilor dintre preşedintele de atunci al României, Traian Băsescu, cel care s-a opus introducerii supraaccizei, disensiune care a adus la amânarea măsurii de la 1 ianuarie la 1 aprilie şi Victor Ponta, premierul declara următoarele: “I-am explicat şi domniei sale (preşedintele României, n.r.) că este adevărat că, până acum, România avea cel mai mic preţ la benzină din cele 28 de ţări ale Uniunii Europene şi ocupa locul 23 în ceea ce priveşte preţul la motorină şi că, prin măsura pe care am luat-o, căutăm trei obiective fundamentale: în primul rând, asigurarea unei finanţări pe termen lung, nu doar pentru un an – anul electoral trece, restul finanţărilor rămân – în ceea ce priveşte cofinanţarea pentru proiectele de infrastructură de autostrăzi finanţate din fonduri europene sau cele construite în concesiune, în parteneriat public-privat, că, prin aceste investiţii pe termen mediu şi lung, durata şi consumul atât pentru transportatorii de mărfuri, cât şi pentru persoanele private vor scădea, la fel preţul pe care îl plăteşte orice utilizator pentru întreţinerea autovehiculului sau a camionului şi, mai ales, numărul de accidente rutiere produse de lipsa infrastructurii de transport de marfă în România”.

A fost nevoie de un an şi jumătate pentru a-şi recunoaşte greşeala

În mod ironic, în 2014 guvernul României, instituţia responsabilă de distribuirea resurselor de bani de la bugetul general consolidat, a înregistrat cheltuieli de capital (investiţii plătite din bani publice, fără a lua în calcul fondurile europene) de numai 2,5% din PIB, în scădere consistentă de la 2,9% din PIB în 2013, 3,3% din PIB în 2012 şi 4,2% din PIB în 2011.

La mijlocul lunii mai, anul acesta, premierul Victor Ponta a recunoscut că “nu a fost un proiect bun, pentru că nu am reuşit să deblocăm  procedurile şi să investim efectiv banii. Ne-a ajutat la un spaţiu fiscal. Ca să poţi să începi o procedură, trebuie să arăţi că ai banii, altfel Comisia Europeană şi FMI ne spunea foarte clar: taie, nu poţi să pui atât la CNADNR”.

În primele şase luni ale acestui an administraţia centrală şi locală din România şi-a “greşit”  bugetul de investiţii cu 7,45 miliarde de lei, respectiv ar fi trebuit, conform bugetului, să cheltuiască 11,28 de miliarde de lei la capitolul “cheltuieli de capital” dar a “consumat” doar 3,83 de miliarde de lei, nivel minim record pentru ultimii 10 ani (în valoare absolută).

 

13 Septembrie, Economica.net: Codul Fiscal scumpește țigările

 

Ţigările se vor scumpi, iar alcoolul se va ieftini, sunt câteva dintre surprizele pe care noul Cod Fiscal le aduce odată cu intrarea în vigoare în ianuarie 2016.

Spre exemplu, ţigările se vor scumpi cu 10 bani, dat fiind faptul că vor creşte taxele pe tutun, în timp ce o sticlă de vodkă care costă acum 76 de lei va ajunge la doar 61 de lei.

Scumpirea tigărilor se aplică şi pentru tutunul pentru narghilea sau cel folosit pentru ţigările electronice.

 

13 Septembrie, Zf.ro: Un eveniment care duce în spate şapte ani de frică, îndoială, ură, iubire şi speranţă: prima generaţie de copii ai crizei începe şcoala

 

Luni, 14 septembrie, începe şcoala, un eveniment curent care duce în ghiozdan aceleaşi probleme: şcoli care nu sunt gata, dascăli prost plătiţi, nervoşi şi frustraţi, o programă depăşită de timpuri, un sistem de învăţare bazat în continuare pe memorare şi mai mult decât atât şi o

constatare darâmătoare: personajele zilei nu au dat doi bani pe şcoală, pentru că au şcoala vieţii.

Dar anul şcolar 2015-2016 mai are o semnificaţie: prima generaţie de copii ai crizei începe şcoala. Această observaţie şi această corelarea îi aparţine lui Dorin Oancea, de la Business Magazin, revistă care a dedicat un număr special acestui eveniment.  În 2009 s-au născut 222.388 de copii, cel mai ridicat nivel din perioada 2008-2014. În 2008 s-au născut 221.900 copii, iar în 2014 184.322 copii. După 7 ani am pierdut 40.000 de copii pe an, o prăbuşire dramatică. Cred că acesta este indicatorul cel mai elocvent pentru ceea ce a însemnat criza în România.

O bună parte din copiii care s-au născut în 2009 au fost concepuţi în perioada de boom şi au apărut în criză. În boom, când salarile părinţilor creşteau, o casă, o maşină şi o vacanţă în străinătate erau ceva normal, iar locurile de muncă erau peste tot. În criză salariile se tăiau peste noapte, nimeni nu mai era sigur de jobul lui, ratele la credite au devenit nesustenabile din cauza creşterii cursului, ceea ce a făcut ca maşinile în leasing să dispară peste noapte, iar preţul plătit pentru un apartament să nu mai poată fi susţinut.

Toate visele din anii de boom au dispărut în câteva luni şi foarte mulţi părinţi au ajuns să se întrebe cum se vor descurca în noile condiţii şi cu un copil pe deasupra. Timpurile au fost atât de dramatice, încât multe mămici au răsuflat uşurate că sunt în concediu de maternitate şi astfel nu pot fi date afară de la job.

Ceea ce este ironic este că părinţii crizei s-au născut în criza economică comunistă, după 1980.

Aceşti părinţi ai crizei, când se vor duce luni la şcoală cu copiii lor, în ghiozdan duc şI toate sentimentele crizei, teamă, revoltă, frustrare, îndoială, până la iubire sau speranţă că vremurile de boom vor revenicândva.

Cei şapte ani de criză au fost cumpliţi: ne-am închis în noi, iar ura faţă de toţi şi de tot ce se petrece în jur a ajuns la cote maxime.

Părinţii, dar şi ceilalţi au trăit zi de zi cu coşmarul că tot ce s-a acumulat în anii de boom se pierde peste noapte. Mulţi chiar au pierdut.

Căderea economică a adus cu sine insolvenţa, falimentul sau restructurarea companiilor care au lovit în plin România.Revenirea este atât de grea şi lungă, încât din ce în ce mai puţini părinţi mai cred că anii de boom vor mai reveni.

Pe lângă sentimentele umane care i-au însoţit părinţi, sunt 10 lucruri economice care au marcat această perioadă în sens pozitiv sau negativ.

  1. Prima casă – a fost o fereastră pentru cei care au vrut să-şi ia un apartament la o dobândă în scădere.
  1. Supermarketurile şi mărcile proprii ale acestora au ţinut preţurile la alimentelor în frâu.
  1. Scăderea dobânzilor, atât la euro, cât mai ales la lei.
  1. Apariţia H&M sau a magazinelor de cartier care au adus o alternativă ieftină şi modernă la îmbrăcăminte.
  1. Creşterea preţului la benzină, care a devenit un reper de revoltă împotriva marilor companii.
  1. Întârzierea salariilor pentru angajaţi şi mărirea termenului de plată la facturi.
  1. Apariţia smartphone-urilor şi minutelor gratuite.
  1. Shaorma şi apa plată cu lămâie, meniul de criză pentru ieşitul în oraş.
  1. Reducerea consumului în familie- fiecare a învăţat, cât de cât, cât să cumpere atât încât să arunce cât mai puţin la coş.
  1. Rezistenţa la locul de muncă – oamenii sunt dispuşi să accepte mai multe lucruri ca să nu-şi piardă jobul.

Copiii crizei încep luni şcoala, iar părinţii crizei speră ca odraslele lor să aibă parte de vremuri mai bune.

 

        Impreuna in lumea afacerilor