24 august, cursdeguvernare.ro: Un indicator de care depinde potențialul de creștere pe viitor al României – la cel mai mic nivel din ultimii zece ani

România a înregistrat în anul 2014 cea mai redusă valoare a formării brute de capital fix (FBCF) raportat la Produsul Intern Brut din ultimii zece ani, nivelul de 22,0% fiind mai redus chiar decât cel din 2004 ( 22,4%) și mult sub nivelul record atins în anul 2008, de 36,0% din PIB.

În plus, din 2012 încoace, trendul este descrescător, ceea ce va greva asupra potențialului de creștere pe termen mediu al economiei.

Evident, valori conjuncturale precum cele din 2007 și 2008, atunci când s-a investit din plin în nou promovata Românie pe fondul unui deficit de cont curent masiv dar finanțabil Nu erau sustenabile.

Dar nici reducerea semnificativă a sumelor pentru asigurarea unor perspective de competitivitate pe viitor nu a fost în regulă, inversarea de trend din perioada  2010 – 2012, altminteri cu sacrificii la nivelul traiului zilnic, fiind salutară.

Din păcate, a urmat o scădere destul de abruptă, simultană cu reluarea unei creșteri economice onorabile în context european.

Necesitățile de echilibrare bugetară au constituit un factor puternic în acest sens, dar nici refacerea veniturilor la nivelul nesustenabil stabilit în 2008 nu a fost străină de declinul unui indicator economic important pentru potențialul de creștere pe viitor.

Puțină teorie necesară înțelegerii

Pentru a putea înțelege importanța acestui indicator economic, e musai să să facem trimitere la o relație simplă, care ne prezintă poziția formării brute de capital fix ( partea covârșitoare a formării brute de capital) în raport cu PIB.

Mai pe înțeles, rezultatul activității economice interne plus ce obținem în plus din schimburile externe pentru consum ( PIB-ul plus diferența dintre importuri și exporturi, diferență care ne creează apoi deficit de cont curent care trebuie finanțat, dar asta este o altă problemă) se poate duce în consum sau în investiții care să genereze ulterior valoare adăugată brută în economie.

Dacă alocăm mai mult pentru consum, investim mai puțin și viceversa, proporția considerată corectă în epoca socialistă ca justă pentru dezvoltare rapidă fiind de mai puțin de 70% pentru consum și peste 30% pentru formarea brută de capital.

În prezent, statul, nemafiind proprietar asupra celei mai mari părți din economie nu mai controlează direct aceste proporții. Poate, însă, să dirijeze fondurile de care dispune, mai mult sau mai puțin ca pondere, pentru salariile bugetarilor, pensii și programe sociale, pe de o parte, sau pentru investiții în infrastructură și alte proiecte cu sau fără cofinanțare europeană pe de altă parte.

Cu cât guvernul în funcție decide să aloce mai mult pentru acestea din urmă, cu atât va grăbi dezvoltarea țării pe viitor dar, în același timp, va reduce nivelul de trai din prezent ( așa-numita ”politică de austeritate”) și va risca să nu mai păstreze puterea.
Invers, cu cât beneficiile de moment oferite potențialilor alegători sunt mai generoase, cu atât va fi mai apreciat, dar va compromite perspectivele de viitor ale țării.

Acest joc are un nivel de optim care, dificil de stabilit și gestionat, cu atât mai mult cu cât, nefiind o economie planificată, nu se știe cum va reacționa sectorul privat și cum vor putea fi păstrate echilibrele pe alți indicatori-cheie. De pildă cursul de schimb leu-euro, de care depind mărimea ratelor la credite și stabilitatea sistemului bancar.

Contextul european

Pentru referință la nivel european, vă prezentăm cum s-au situat alte țări din UE anul trecut în materie de formare brută de capital, atât dintre fostele colege de bloc socialist cât și dintre statele occidentale dezvoltate.

Din prima categorie se detașează Estonia ( recent intrată în clubul euro și pornită pe fapte mari în domeniul facilităților de dezvoltare a unei afaceri) și Cehia ( vecina noastră de clasament în fruntea creșterilor PIB trimestrial la ultimele date semnal prezentate de Eurostat ).

Chiar dacă, oarecum surprinzător, România figurează înaintea Ungariei sau Poloniei, meritul nu revine sectorului guvernamental ci inițiativei private care a ajuns să opereze la noi mai mult sau mai puțin independent de problemele cu care se confruntă viața politică și care afectează mediul de afaceri.

Cert este că, deși avem pretenții să ajungem cândva din urmă țările din Occident, nu dăm semne că ne-ar interesa acest lucru și în materie de alocare a PIB pentru dezvoltare. Astfel, ne plasăm după Suedia sau Belgia și nu cu mult înaintea Franței și Germaniei, țări care au deja un stoc considerabil de capital performant.

De menționat pentru luare aminte, formarea brută de capital a scăzut dramatic în Grecia de la 25,7% din PIB în anul 2007 până la 11,2% din PIB în anul 2013, pentru a reveni ușor la 11,6% anul trecut.

Și mai grav, aceste valori relative s-au diminuat atât de consistent pe fondul reducerii rezultatului economic elen ( numitorul fracției la al cărei numărător era formarea de capital) cu circa 25%.

24 august, postare pe blog: Bogdan Glavan: Cât ar trebui să fie randamentul investițiilor publice?

Sursa:

 https://logec.ro/cat-ar-trebui-sa-fie-randamentul-investitiilor-publice/

Există două moduri de a aborda acest subiect. Primul ar fi să recunoaștem că statul nu poate calcula economic și că orice încercare de a pune în balanță costurile și beneficiile investițiilor publice comportă a doză mai mică sau mai mare de ridicol. A doua, poate mai potrivită în discuțiile cu persoanele a căror gândire este încă impregnată de mentalitatea socialistă, este să mergem pe linia deschisă de economiștii mainstream și de unele țări dezvoltate care încearcă să introducă un minim criteriu de raționalitate în cheltuielile publice.

Este de bun simț pentru oricine că o investiție trebuie să aducă profit, adică trebuie să aibă un randament pozitiv, mai mare decât costul capitalului – altminteri înseamnă că risipim capitalul acumulat anterior prin sacrificarea consumului. Dacă pornești o afacere exclusiv cu bani împrumutați atunci costul capitalului este rata dobânzii și va trebui să te străduiești ca profitul obținut să fie măcar mai mare decât aceasta. Principiul este important și pentru investițiile publice. Am găsit un citat interesant într-un interviu cu Liviu Voinea, care în 2011 era preocupat de această problemă:

 „România a ajuns în situaţia de a se împrumuta pentru a face investiţii. Chiar preşedintele a spus că putem creşte deficitul, dacă banii merg spre investiţii. Eu spun că trebuie să facem alegeri bune, să ne întrebăm dacă o investiţie sau alta întoarce mai mulţi bani în economie. Cerinţa minimă pentru demararea unui proiect cu bani împrumutaţi ar fi ca randamentul investiţiei să fie mai mare decât rata dobânzii plătite pentru împrumutul destinat proiectului. În ţara noastră, nu cred că ia cineva în calcul acest aspect. Ar trebui înfiinţat un departament special în Ministerul Finanţelor, care să calculeze rata profitabilităţii investiţiilor…
Există o risipă prea mare la nivelul autorităţilor locale, care primesc 80% din taxele şi impozitele colectate, bani care se duc în proiecte cu randamente cel puţin îndoielnice. Investiţia într-un stadion uriaş, dacă se amortizează în 30 de ani.”

Cum stau lucrurile în Noua Zeelandă? Aici ministerul finanțelor recomandă folosirea unui randament de 8% ca criteriu de eficiență pentru toate proiectele guvernamentale:

Contextul istoric în care s-a ajuns la această cifră este mai puțin important. Mai relevante mi se par observațiilelui Michael Reddell, în special ideea că pragul de rentabilitate folosit pentru evaluarea proiectelor guvernului nu trebuie să țină neapărat cont de rata dobânzii la care se împrumută acesta. Deoarece banii guvernului provin în ultimă instanță de la plătitorii de taxe, randamentul proiectelor guvernamentale trebuie judecat în comparație cu randamentul investițiilor private.

Într-o recentă prezentare a lui Florin Georgescu găsim un tabel cu rata de rentabilitate în România, autorul spunând că această rată este scăzută în România, reflectând o valorificare deficitară a capitalului în condiții de indisciplină financiară:

Probabil putem presupune că randamentul minim pe care îl țintește orice antreprenor este 10%. Aceasta este cifră ar trebui să reprezinte pragul peste care să se situeze orice investiție publică, indiferent de program, inclusiv din fonduri europene.

Unii poate ar fi tentați să replice că, de fapt, investițiile guvernului nu ar trebui evaluate prin prisma eficienței, că tocmai acesta este rolul statului, să furnizeze servicii pe care piața nu le-ar oferi. Nu sunt deloc de acord cu această perspectivă, dar lăsând la o parte obiecțiile principiale, ar trebui menționate, în contrapartidă, câteva considerații:

• Statul este o o uriașă mașină de risipit banii. Achizițiile publice sunt de multe ori la prețuri supraevaluate și Curtea de Conturi afirmă că „din 100 de lei bani publici, 40 dispar pe diferite căi”;
• Investițiile publice prezintă risc sistemic datorită magnitudinii lor;
• Pentru unii oameni impozitarea reprezintă o agresiune care le reduce nivelul de bunăstare indiferent de scopul și roadele cheltuielilor publice.
• Lipsa bunei credințe care face ca, de exemplu, guvernul să calculeze randamentul autostrăzilor la mișto. Oricum, în raport cu criteriul propus nici Comarnic-Brașov, nici Tg. Mureș-Tg. Neamț, nici Brașov-Bacău nu ar trebui construite.

Cred că am face un pas înainte dacă clasa politică ar conștientiza mai bine faptul că banii publici nu vin de pe tarlaua ei personală ci din buzunarele cetățenilor. Și că banii contribuabililor trebuie gestionați cât mai atent. Până una-alta, cel mai bun lucru pe care îl poate face statul român cu banii noștri este să ni-i dea înapoi prin reducerea taxelor. Pentru că suntem departe de situația în care investițiile guvernului să aducă 10% profit.

25 august, Agerpres.ro: Gorghiu: În sistemul bugetar sunt salarii ordinare, dar pentru majorarea lor e nevoie de o discuție prudentă

Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat, luni seara, că în sistemul bugetar sunt salarii “absolut ordinare”, ea pledând, însă, pentru o discuție “responsabilă și prudentă” privind majorările salariale, “cu toate argumentele cifrice pe masă”.

“Nu voi fi niciodată adepta acestei spirale în care Victor Ponta ne împinge, a populismului. Da, sunt de acord, în domeniul bugetar sunt salarii absolut ordinare — și folosesc cu toată responsabilitatea acest termen — însă în același timp o discuție pe majorarea salariilor trebuie făcută responsabil, prudent și cu toate argumentele cifrice pe masă. Corelat pentru toată lumea, etapizat. Nu poți să creezi așteptări pentru toți bugetarii că de mâine le dublezi salariile. Este după părerea mea o eroare fundamentală”, a afirmat Gorghiu, la Digi 24.

Copreședintele PNL a acuzat faptul că deși există o discuție referitoare la majorarea salariilor, nu există o lege sau un proiect în acest sens.

“Cred că sunt trei săptămâni, o lună, de când discutăm de majorări de salarii, o cascadă de majorări de salarii în domeniul bugetar, dar astăzi constatați că nu există o lege. Din punctul meu de vedere, PSD a făcut o greșeală de tactică. Să anunți majorările de salariu, să crești nivelul de așteptare al populației și al diverselor categorii socio-profesionale, să-ți bată la ușă sindicate pe bună dreptate, să-ți ceară măriri de salarii, să asiguri doar la unii măriri de salarii, celorlalți nu, fără să faci o discuție într-un cadru unitar, general și cu opoziție și cu factori de decizie în domeniul bugetar, e o greșeală”, a susținut liderul liberal.

În opinia sa, trebuie realizat un pachet care să cuprindă atât Codul fiscal, cât și legea salarizării, iar cele două teme să fie tratate împreună.

“Eu cred că nu poți să discuți azi de Codul fiscal, să agreezi un pachet de măsuri care privesc relaxarea fiscală și mâine să reiei o discuție pe salarizarea în domeniul bugetar. Cred că este un pachet, trebuie corelate. (…) Vom avea și noi un proiect (pe salarizarea bugetarilor — n.r.) și o analiză. Ne-am apucat să facem o analiză de drept comparat să vedem cum se calibrează în alte state europene această lege”, a mai spus Gorghiu.

 

26 august, postare pe blog: Bogdan Glavan: Este o așa tragedie că au scăzut investițiile?

Sursa: https://logec.ro/este-o-asa-tragedie-ca-au-scazut-investitiile/

Curs de Guvernare arată că rata investițiilor a ajuns la minimul ultimilor 10 ani. Dar eu nu împărtășesc pesimismul care emană din această constatare. Hai să ne uităm mai atent pe cifrele Eurostat (mulțumită articolului citat am putut să observ că Eurostat a revizuit masiv datele pentru România pe care le știam!). Formarea brută de capital fix a ajuns în anul 2014 la 22% din PIB. În Polonia, despre care am mai vorbit într-o analiză comparativă pe această temă, rata investițiilor s-a cifrat la 19,5% din PIB. Media europeană a fost de 19,3% din PIB.

Scăderea investițiilor a fost pusă de mulți analiști pe seama reducerii investițiilor publice. Bănuiesc că ați auzit teza: “Guvernul are excedent bugetar fiindcă a tăiat banii de investiții” ș.a.m.d. Dar hai să punem în context european această prăbușire a investițiilor publice, ce vedem? Cu investiții reprezentând 4,3% din PIB România nu este nici prima nici ultima în clasamentul țărilor ex-comuniste de lângă noi. Media europeană este 2,9% din PIB.

Și acum să stăm strâmb și să judecăm drept:

1. Categoric, aceste cifre sunt mici dacă ne raportăm la nivelul investițiilor din țările care au realizat catching up, adică Japonia, Coreea și ceilalți tigri asiatici. Creșterea de 3,7% pe care o înregistrează România în acest moment este mică, nu ne asigură convergența cu națiunile dezvoltate. Am avea nevoie de o creștere anuală a PIB de 6-7%, creștere care, evident, nu poate fi susținută decât prin investiții semnificativ mai ample.
2. Pe de altă parte, se pare că sunt singurul care vorbește de un asemenea ritm de creștere ca fiind dezirabil și oportun. Majoritatea economiștilor activi în spațiul public sugerează că economia se supraîncălzește și la actualul ritm de creștere, deci…
3. În context european rata investițiilor din România este destul de normală, iarscăderea înregistrată din 2008 încoace se datorează în mod covârșitor scăderii investițiilor private, nu publice.
4. Așa cum am tot spus, cu o calitate execrabilă a guvernării, dovedită prin condamnările penale care au început să defrișeze clasa politică și birocrația de nivel înalt, scăderea investițiilor publice este binevenită!Aceștia erau de fapt bani risipiți de contracte cu dedicație, iar faptul că ei sunt acum economisiți și că, în consecință, creează guvernului oportunitatea să reducă taxele, reprezintă o veste excelentă. Când Curtea de Conturi îți spune că 40% din achizițiile publice se evaporă, cea mai bună soluție este să pui statul în cușcă, să nu mai iei impozite și să lași banii oamenilor simpli. Nu prea avem nevoie de investiții publice, atât timp cât ele sunt doar o momeală pentru luat cu japca banii contribuabililor naivi.
5. În ceea ce privește investițiile private, acestea au crescut uriaș în anii de boom, reprezentând de fapt o la fel de uriașă risipă. Nu ne-a ajutat cu nimic că am investit în ritmul în care o făcea și Ceaușescu; din contră, am eșuat la fel ca pe timpul răposatului. Hai mai bine să ne întrebăm altceva: câți antreprenori de succes sunt în România? Știu că există vreo 16 000 de firme cu o cifră de afaceri mai mare de 1 milion de euro și care scot profit (dacă mă înșel semnificativ, vă rog să mă corectați). Dacă dăm la o parte multinaționalele, afacerile investitorilor străini și companiile construite de baronii locali sau de băieții deștepți prin contracte cu statul, cu ce rămânem? Probabil cu câteva mii de antreprenori locali autentici. Deci cine vreți să facă investiții eficiente în România?Într-un mediu hiper-birocratizat și apăsat de o mare povară fiscală, mulți români preferă să se angajeze sau să emigreze. Ar trebui să creăm condiții pentru creșterea natalității firmelor și pentru întărirea climatului concurențial. Abia apoi putem spera să avem investiții private care să se traducă în marea lor masă în creșterea productivității.

Concluzia? Avem categoric nevoie de creșterea investițiilor, dar nu de creșterea unui agregat statistic, ci de investiții cu adevărat productive. Din acest motiv, scăderea din ultima perioadă a formării capitalului fix nu este tocmai o veste proastă. Oricum ne putem lipsi de ea, după cum se și vede de fapt din dinamica PIB.

26 august, postare pe Facebook, Gabriel Biriș:

Sursa: https://www.facebook.com/gabriel.biris

Astazi stateam de vorba cu un amic si client foarte vechi, antreprenor vechi si mare, un om care a creat, dezvoltat si chiar vandut business-uri de multe milioane.

Discutia a ajuns si la medici.

Omul imi zice:

“Gabi, daca vorbim de medici putem sa ii impartim in medici buni si medici slabi, ca peste tot.
Sau, putem sa ii impartim si in medici bine platiti si medici foarte prost platiti.
Azi, in sistemul public sunt foarte multi medici buni care sunt foarte prost platiti.
Din pacate, astia sunt cei care pleaca din sistemul public, si din astia doar o mica parte isi gasesc locul in sistemul privat.
Cei mai multi pleaca din tara.
Ca plecatul e solutia se vede si din concurenta uriasa la facultatea de medicina din ultimii ani (educatie buna pe bani putini, loc de munca bine platit, afara).
In curand, in sistemul public vor ramane doar cei slabi (si prost platiti).
Dupa care, astia slabi si prost platiti vor fi slabi, dar bine platiti”.

Cam asta e directia in care ne indreapta vizionarii nostri guvernanti…

 26 august, postare pe Facebook, Gabriel Biriș:

Sursa: https://www.facebook.com/gabriel.biris

Apropo de masuri simple de imbunatatire a colectarii/reducere a costurilor de administrare: cu totii stim ca din 2001 depunem anual, pana pe 25 mai (15 mai inainte) Declaratia anuala de venit (Declaratia 200). Nu stiu numarul total de declaratii depuse, dar cred ca sunt cel putin jumatate de milion.

Termenul de declarare nu este insa si termen de plata. Fiscul trimite, dupa cateva luni (depinde de noroc) o decizie de impunere, decizie care trebuie platita in 60 de zile.

Pentru cea mai mare parte din sumele declarate, datoram si CASS.

Evident insa ca decizia nu contine nici o informatie despre aceasta obligatie. Pentru asta, CNASS emite o alta decizie (atunci cand o face, eu inca le astept. In plus, o lunga perioada de timp nu s-a emis nici un fel de decizie iar cei mai multi pur si simplu nu au platit nimic – si nimeni nu le-a cerut!).

Cam cati oameni lucreaza sa proceseze peste 1 milion de decizii? Nu ar putea sa faca altceva util? Cat costa trimiterea prin posta a lor? Cat costa finantarea sumelor amanate astfel la plata? Si, inca si mai important, cat CASS nu a fost colectat pur si simplu pentru ca nimenii nu l-a cerut in ultimii 10 ani (oricum, 2009 se prescrie in curand)?

Nu ar fi mai simplu ca in Declaratia 200 sa mai fie introduse 2 randuri (CASS datorat si Impozit datorat) si sa renuntam la deciziile de impunere? Mai ales daca formularul ar putea fi completat (si trimis) online…

“Spatiu fiscal” poate fi creat si prin astfel de masuri de reducere a costurilor/imbunatatire a colectarii.

Eu zic ca ar fi. Evident, ideea asta nu e prinsa in minunatul Cod care nu mai apare…

26 august, cursdeguvernare.ro: Zona crepusculară a salariilor la bugetari: cât de reîntregite sunt ”salariile reîntregite” și cât la sută s-a tăiat când s-a tăiat 25%. Pe categorii de personal

La mijlocul acestui an (iunie 2015), salariile din învățământ și sănătate erau aproximativ aceleași în expresie nominală ca și în octombrie 2008. Astfel, dascălii au primit în iunie 2015 cu 5% mai mulți bani decât înaintea crizei, iar cadrele sanitare au benficiat de șapte lei în plus la salariul mediu brut.

Între timp, inflația a fost de 25,8%, ceea ce înseamnă o scădere de circa 17% a puterii de cumpărare pentru profesori și de 21% pentru medici.

În același interval de timp, salariul mediu pe economie a înregistrat o creștere cu peste 10% a puterii de cumpărare. Ceea ce ar justifica, pentru punerea de acord cu media pe economie și revenirea la situația antecriză (nu neapărat dezirabilă), necesitatea unor majorări de salarii diferențiate, cam de 40% pentru medici, spre 30% pentru profesori și de 5% pentru funcționari, ca să furnizăm o referință și fără a face farmacie.

(CLICK PE TABEL PENTRU MĂRIRE)

Datele provin de la INS, din cercetările aprofundate efectuate pentru luna octombrie (care au fost publicate numai pentru intervalul 2007 – 2012, dar fără valori ale acestui indicator pentru anul 2010), considerată ca lună reprezentativă pentru un an calendaristic, și din cel mai recent comunicat referitor la câștigul salarial mediu brut, valabil pentru luna iunie 2015.

Cui și cât de reîntregite sunt, de fapt, ”salariile reîntregite”

Dacă se calculează nivelul relativ la media națională, se poate observa o schimbare majoră a poziționării învățământului și sănătății, trecute de deasupra mediei pe economie, unde s-au situat în intervalul 2007 – 2009, semnificativ sub media pe economie, poziționare păstrată inclusiv în iunie 2015. Mai mult, câștigurile salariale din sănătate au ajuns să fie sub cele din învățământ, fenomen nemaiîntâlnit din 2007.

(CLICK PE TABEL PENTRU MĂRIRE)

În schimb, funcționarii din administrația publică au reușit să-și păstreze nivelul de salarizare peste media națională, în pofida crizei economice, deși în octombrie 2008, cele trei categorii de bugetari au pornit de la niveluri foarte apropiate. Ei au ajuns în prezent la un nivel relativ clar mai mare decât cele existente în anii 2007 – 2008 (139%).

Cui și cât s-a tăiat, de fapt, când s-a tăiat 25%

În aparență, aceste evoluții sunt improbabile, dacă tăierea salarială de 25% a fost aplicată uniform la mijlocul lui 2010 și apoi s-au refăcut salariile de dinaintea acestei tăieri.

Există, însă, o explicație, care iese la iveală atunci când se analizează datele prezentate în tradiționala dar abandonata lucrare a INS privind salariul din luna octombrie a fiecărui an ( motiv pentru care ar trebui și reluată).

(Citiți și: ”Salariile profesorilor și medicilor, din perspectiva practicii europene”)

Să vedem cum arată, de fapt, salariile de bază ale bugetarilor, potrivit analizei aprofundate a INS, precum și salariile brute efectiv realizate, după adăugarea sporurilor și primelor. Acestea diferă mult de oficialul câștig salarial mediu brut, care include toate veniturile de natură salarială asimilate cu banii primiți de fapt pe baza contractului de muncă.

Important: Poate că INS va completa, totuși, pe linia punctată, pentru a putea decide asupra situației reale din sectorul bugetar și a majorărilor salariale aferente în cunoștință de cauză. Adică mai bazat pe cifre și nu pe impresii. De pildă,reducerea uniformă cu 25% a salariilor din sectorul bugetar se arată a fi fost mai degrabă de 12% în administrația publică, 22% în învățământ și 24% în sănătate.Respectiv , tăiere dublă în sănătate față de administrația publică.

Dacă facem raportul între salariul de încadrare și cel efectiv realizat (pe bază de includere sau nu a sporurilor și primelor în salariul de bază), avem și explicația și imaginea corectă a veniturilor, nu în baza salariului teoretic și nu în baza la fel de teoreticului câștig salarial mediu brut din fiecare sector.

În treacăt fie spus, acesta din urmă aproape coincidea în octombrie 2012 doar la funcționari cu salariul efectiv realizat și diferea cu vreo cinci procente de acesta în sănătate și învățământ.

Se poate observa cum administrația publică și învățământul au pornit de la un raport similar și apropiat de 80% între salariul brut efectiv realizat și au urcat diferit, până spre aproape de 100% și, respectiv 95%.

Sănătatea a pornit de la doar ceva mai mult de 60% (vezi, de pildă, sporurile importante de venituri date de gărzi) și s-a dus numai până spre 85%, după care a revenit spre 80%.

Cum s-ar spune, alt specific de activitate, ”altă mâncare de pește”. Între timp s-or mai fi întâmplat multe cu aceste raporturi și cu evoluția salariilor brute efectiv realizate, pe fondul refacerii tăierilor salariale ( devine clar că nu trebuiau refăcute uniform ci potrivit cu efectul negativ real înregistrat) dar nu avem de unde să știm, dacă statistica nu mai prezintă datele în amănunt.

Important ar fi să nu luăm decizii după ureche și să avem posibilitatea de a urmări în timp nu doar valorile absolute ale veniturilor ci și cele relative. Asta deoarece, în lumina solicitărilor sindicale venite în avalanșă după anunțata majorare cu 25% a veniturilor din sănătate, aceste raporturi dintre salarii se arată a fi cel puțin la fel de importante.

De ce ? Păi scorul de baschet pe economie (ca să venim cu genul proxim premierului în funcție), viciat de diverse manevre de includere sau nu a diverselor sporuri și prestații suplimentare, de 119 – 120 dintre funcționari și medici din octombrie 2008, nu seamănă deloc cu cel de 139 – 87 din iunie 2015.

Și nu va semăna nici după majorarea de 25% a salariilor din sectorul sanitar din ultimul sfert al anului. Nici cel de la profesori.

26 august, postare pe blog: Bogdan Glavan: Excedentul bugetar la cota istorică pe primele 7 luni

Sursa: https://logec.ro/excedentul-bugetar-la-cota-istorica-pe-primele-7-luni/

Trendul execuției bugetare se menține și după scăderea TVA la alimente. Conform datelor ministerului de finanțe, în luna iulie a acestui an s-a colectat ceva mai mult TVA decât în luna iulie 2014, deși 28% din coșul de consum a fost taxat doar cu 9%, în loc de 24%. Excedentul bugetar a ajuns la 1,06% din PIB.

Atât pe parcursul anului trecut, cât mai ales în 2015, cauza principală a îmbunătățirii soldului bugetar este creșterea veniturilor statului, nu reducerea cheltuielilor. Deși probabil cauzele sunt diferite: în 2014 aceste venituri au fost realizate pe seama majorării poverii fiscale, în 2015 din cauza înăspririi controalelor. Una peste alta, pe primele 7 luni din 2015 cheltuielile publice au crescut cu aproape 3%, dar veniturile au sporit cu aproape 10%. Pe acest fundal, dacă nu vrem să menținem statul populist-asistențial-falimentar – mărind salariile bugetarilor, alocațiile – reducerea impozitelor este absolut necesară.

Dacă societatea civilă nu se unește pentru a reclama taxe mai mici, creșterea colectării taxelor va duce la un stat mai mare ca pondere în PIB, implicit ca forță în economie. Cu același sistem de pensii care distruge prosperitatea și împiedică acumularea de capital, cu aceleași performanțe în educație ș.a.m.d.

27 august, Bursa.ro: CFA:

Indicatorul de încredere macroeconomică a crescut în iulie cu 5,5%

În luna iulie a anului curent, valoarea indicatorului de încredere macroeconomică al CFA România a înregistrat valoarea de 76,3 puncte, în creştere cu 5,5 puncte faţă de luna anterioară. Majorarea s-a datorat ambelor sale componente, informează un comunicat al CFA.

     Astfel, indicatorul condiţiilor curente a fost de 69,5, în creştere cu 2,2 puncte faţă de valoarea înregistrată în exerciţiul anterior şi a înregistrat al cincilea maxim istoric consecutiv. Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 7,1 puncte, la valoarea de 79,7.

     În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, valorile mediane ale anticipaţiilor pentru cele două orizonturi de timp avute în vedere au consemnat un curs anticipat de 4.4500 pentru ambele orizonturi; valori similare cu cele înregistrate în exerciţiul anterior.

     Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (iulie 2016/iulie 2015) a înregistrat o valoare mediană de 1.00% (faţă de 1,38% în exerciţiul anterior).

     Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică, a fost lansat de către CFA România în luna mai 2011 reprezentând un indicator prin care doreşte să cuantifice anticipatiile analiştilor finaniari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.

     Sondajul este realizat în ultima săptămâna a fiecărei luni iar participanţii sunt membri ai CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenelor CFA.

     Indicatorul de încredere macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) este calculat pe baza a şase întrebări cu privire la:

     – Condiţiile curente – referitoare la mediul de afaceri şi piaţă muncii;

     – Anticipatiile, pentru un orizont de timp de un an pentru: mediul de afaceri, piaţă muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie.

     Pe lângă întrebările necesare pentru calculul indicatorului de încredere macroeconomică, sondajul evaluează şi anticipatiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rată inflaţiei, ratele de dobânda, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET, condiţiile macroeconomice globale şi preţul petrolului.

     Titlul CFA este unul dintre cele mai prestigioase din lume în rândul profesioniştilor din domeniul financiar. Administrat de către CFA Institute, programul CFA este un program post-universitar, care pregăteşte şi testează candidaţii în domeniul eticii şi standardelor profesionale, analizei situaţiilor financiare, economiei, managementului de portofoliu, analizei şi evaluării diverselor instrumente financiare şi de investiţii.

     Astăzi, în lume există peste 120.000 de deţinători ai acestui titlu, majoritatea fiind afiliaţi la cele 144 societăţi membre ale CFA Institute.

     Candidaţii pentru titlul CFA trebuie să promoveze o serie de trei examene într-o perioada de 3 -7 ani. Fiecare examen presupune cca 250-300 de ore de studiu individual. În plus, sunt necesari patru ani de experienţă profesională relevanţă în domeniul financiar, precum şi aderarea la un cod de standarde etice şi profesionale stricte.

     CFA România este asociaţia profesioniştilor în investiţii din România, în mare parte deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrată de CFA Institute (UŞA). CFA România este una dintre cele 144 de societăţi membre ale CFA Institute, asociaţia având misiunea de a promova interesele specialiştilor în investiţii şi de a menţine standarde ridicate de integritate şi excelenţă profesională.

     În prezent, CFA România are peste 160 de membri, majoritatea deţinători ai titlului de Chartered Financial Analyst (CFA) sau candidaţi pentru unul din cele 3 nivele ale examinării care conduce la acordarea acestui titlu. Profesioniştii care sunt membri CFA România lucrează pentru instituţii bancare, firme de asigurări, firme de intermediere de valori mobiliare, de asset management, fonduri de pensii, firme de consultanţă etc

28 august,     Zf.ro: Analiştii au încredere în economie, dar entuziasmul este mai temperat decât în primăvară

Veştile venite de la principalii indicatori macro au alimentat optimismul analiştilor după scăderea încrederii din iunie, iar indicele CFA a revenit pe creştere în iulie.

Rămâne de văzut care va fi impactul crizei din China şi al perpetuării tensiunilor legate de Grecia.

Încrederea analiştilor financiari în economia româ­nească a revenit pe creştere în iulie, atât ca urmare a aş­tep­tă­rilor pozitive legate de evoluţia economiei în perioada următoare, cât şi ca o consecinţă a evaluării condiţiilor curente.

Indicatorul de în­cre­dere macro­economică al CFA România a urcat în iulie la 76,3 puncte după ce în iunie nivelul cobo­râse la 70,8 puncte.

Componenta care eva­luează condiţiile cu­ren­te din economie refe­ritoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii a fost de 69,5, înregistrând al cincilea maxim istoric con­secutiv. Iar indica­torul anticipaţiilor a cres­cut cu 7,1 puncte, la va­loarea de 79,7.

România a rămas în topul european cu a doua cea mai mare creştere a PIB, cu toate că motoa­rele economiei au înce­tinit în al doilea trimestru, spre surprinderea tuturor. În al doilea trimestru creşterea PIB a fost de 3,2%, iar în primul se­mestru avansul a ajuns la 3,7%.

Consumul privat a rămas principalul motor al creşterii economice. Dar avântul consumului nu a fost suficient pentru a susţine ritmul alert al economiei, vizibil în primele trei luni ale anu­lui, când PIB-ul a făcuse un salt peste aş­teptări, de 4,3%.

Indicatorul de în­cre­de­re macroeco­nomică al CFA România a atins în luna mai ma­ximul istoric, de 77,1.

Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA Ro­mânia a fost lansat în luna mai 2011 şi doreşte să cuantifice percepţia analiştilor asupra condiţiilor curente şi anticipaţiile acestora cu privire la activitatea economică din România pe un orizont de timp de un an.

Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni, iar participanţii sunt membri ai CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenelor CFA. Indicatorul de încredere macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească).

 

30 august, b1.ro: Mircea Dușa: Salariile militarilor vor crește, potrivit proiectului Legii salarizării unice

Salariile gradaţilor şi soldaţilor profesionişti vor creşte potrivit proiectului Legii salarizării unice, realizat de MApN şi MAI. Informaţia vine de la ministrul Apărării, Mircea Duşa, care a declarat că acest lucru a fost propus în urmă cu o lună de zile, într-o comisie la care au participat Gabriel Oprea şi alţi şefi din structurile de apărare, informează B1 TV.

“Împreună cu Oprea și ceilalți șefi, încă acum o lună am făcut o comisie care a redactat propunerile noastre legate de legea salarizarii unice”, a declarat Dușa.

Iar printre propuneri s-a numărat şi creşterea salariilor la soldaţi şi gradaţi.

“Rezolvăm ca să armonizăm și acea prevedere din lege ca tinerii și copiii care, ai celor care au avut de suferit în teatrele operaționale să facă școala de sub și maeștri miitari”, a conchis ministrul.