3 August, Digi24.ro: Birocrația, boală grea pentru firme
Pentru oamenii de afaceri există ceva mai înspăimântător decât taxele: birocraţia. Declaraţiile fiscale consumă în fiecare an multe zile cu drumuri nesfârşite la tot felul de ghişee şi instituţii. Peste 60% dintre investitorii din România cred că regulile stufoase şi legile interpretabile sunt o frână în calea schimbării în bine, arată un studiu al Băncii Mondiale.
România a mai redus din taxe în ultimul an şi cea mai mare problemă a rămas birocraţia care sufocă afacerile, se plâng investitorii. Patronii firmelor se plâng şi de legile strâmbe, făcute parcă să dea mereu dreptate statului.
„Când trei oameni normali la cap citesc acelaşi temei normativ şi interpretează în trei direcţii, când autoritatea fiscală având o poziţie de forţă spune, tu contribuabil eşti un infractor, şi eu trebuie să mă judec trei ani în instanţă ca să-mi demonstrez nevinovăţia, ceva nu e în regulă”, spune Adrian Benţa, consultant fiscal.
Plimbatul hârtiilor este alt obicei care îi scoate de minţi pe oamenii de afaceri. În România este nevoie în medie de opt zile şi de realizarea a cinci proceduri pentru înfiinţarea unei firme. Iar odată înfiinţată, antreprenorul trebuie să petreacă 159 de ore în fiecare an, navingând prin sistemul fiscal. Adică pentru plata de taxe şi impozite şi depunerea de declaraţii.
Florin Jianu preşedintele Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România spune că „mediul de afaceri cere să poţi face o firmă în zece minute, să te coste capitalul social un euro, să poţi face acest lucru de acasă, online.”
Numărul de taxe este şi el o problemă. O companie trebuie să facă în fiecare an 113 plăţi către stat. Dintre toate ţările din Europa, doar Ucraina ne întrece. Apoi, lipsa de comunicare dintre instituţiile publice şi chiar funcţionarii din acelaşi birou face ca obţinerea unui aviz să fie o piatră de încercare. În construcţii, de exemplu, durează aproape un an.
În Estonia, în schimb, una dintre cele mai digitalizate societăți din Europa, orice aviz se poate obţine online.
4 august, cursdeguvernare.ro: Rezultatele politicii sociale – scăderea ”PIB-ului uman” și afectarea PIB-ului potențial
La nivelul politicii sociale, dincolo de sănătate, învățământ, beneficii și facilități oferite, indicatorul brut cel mai simplu de urmărit, un fel de PIB la nivelul capitalului uman, este mărimea populației.
Spre deosebire de PIB-ul comunicat oficial, la acest indicator, stăm prost în context european iar evoluția negativă ne penalizează inclusiv la nivelul PIB-ului potențial ( nivelul de creștere economică sustenabilă, în condiții de păstrare a echilibrelor macroeconomice, pentru a nu înregistra perioade de avânt urmate de valuri de scădere a valorii adăugate brute).
Astfel, datele prelucrate și comunicate recent de Eurostat arată Populația UE28 a crescut per total cu 0,34% între 1 ianuarie 2013 și 1 ianuarie 2014, ajungând la 506.824,5 mii persoane.
Populația a crescut în 15 state membre și a scăzut în celelalte 13 state, dintre care face parte și România.
Fapt îngrijorător, țara noastră a înregistrat cel mai mare declin demografic natural după Germania și Italia, state cu o populație mult mai mare și care au compensat relativ ușor această pierdere de material uman prin fluxul ridicat de imigranți.
Dacă se face soldul inclusiv ținând cont de fluxurile de migrație, România (cu un minus de 72,8 mii persoane) apare din nou în nedoritul top al scăderii populației. Respectiv (atenție care țări stau mai rău ca noi) după Spania, cu o diminuare de 215,7 mii persoane a numărului de rezidenți ( deși a marcat un spor natural de 35,8 mii persoane !) și Grecia, a cărei populație s-a diminuat cu 87,7 mii persoane.
(Citiți și: ”Record negativ al ultimului secol: Sub 180.000 de nou-născuţi, în 2013”)
Este o schimbare simbolică pe un trend relativ puternic descendent, prin care am coborât sub pragul psihologic de 20 de milioane de locuitori ( respectiv cam 4% din populația UE) consemnați oficial după toate regulile europene în materie și în condiții de comparabilitate cu alte state.
Asta în loc să luăm aminte la sora mai mare Franța ( care ne-a servit în multe spețe drept model în cursul istoriei moderne), care, prin nivelul de asistență sanitară și facilitățile pentru familiile cu copii, a reușit un impresionant spor natural de aproape un sfert de milion de locuitori.
-0,36% apare, ca termeni procentuali, în dreptul ”PIB-ului uman” al României potrivit celor mai recente statistici. Ceva mai bine decât vecina de la sud de Dunăre, Bulgaria (-0,53%), și similar cu Ungaria (-0,37%). Pentru referință, însă, trebuie amintit că Germania a marcat un plus de 0,57%, Franța de 0,41% iar Suedia de 0,68%.
De remarcat faptul că, din lotul predominant ex-socialist de aderare la UE, Slovenia și Slovacia, care au trecut primele la moneda euro, sunt și singurele care au indicatori pozitivi atât la sporul natural cât și la soldul migrator. Faptul nu este întîmplător, ci sintetizează un cumul de factori privind calitatea vieții, asistența medicală și gradul de implicare al statului în politicile sociale.
Mai îngrijorător pentru România, în ultimii 20 de ani, între 1994 și 2014, vârsta medie a populației a crescut în România cu șapte ani, de la 33,8 ani la 40,8 ani, ceea ce ne plasează pe locul patru în materie ( după Lituania – creștere cu 8,9 ani, Germania și Portugalia – 7,6 ani) și peste media de creștere de 6 ani înregistrată la nivelul UE și foarte departe de performerele Suedia ( cu o creștere a vârstei medii de doar 2,5 ani, prin care aproape a anulat ecartul de aproape cinci ani care ne despărțea) și Marea Britanie (3,7 ani, până la 39,9 ani, adică sub media noastră actuală).
Dincolo de simpla referire la PIB-ul pe locuitor (în treacăt fie spus, a reduce numărul de locuitori pentru a-l crește merge matematic, dar nu este tocmai cea mai indicată metodă), aceste date sunt de natură să ridice semne de întrebare privind evoluția viitoare a României. Atât prin prisma forței de muncă ce ar trebui să reducă decalajele de nivel de trai cât și al sustenabilității sistemului de asistență socială.
5 august, Bursa.ro: BRM:
“Noua lege a achiziţiilor publice nu tratează corect pieţele de mărfuri”
Bursa Română de Mărfuri (BRM) susţine că autorităţile noastre nu au transpus corect prevederile directivei europene privind achiziţiile publice în proiectul de lege postat în dezbatere publică. Specialiştii BRM au făcut referire la capitolul dedicat procedurii de negociere fără publicare prealabilă, unde, în proiectul de lege scrie că autoritatea contractantă are dreptul să aplice această metodă pentru produse reprezentând materii prime cotate la bursele de mărfuri şi achiziţionate prin intermediul acestora.
Conform BRM, textul trebuie reformulat cu precizarea că negocierea fără publicarea prealabilă se aplică şi pentru produsele cotate şi achiziţionate pe o piaţă de mărfuri.
În punctul de vedere al Bursei de Mărfuri transmis ANRMAP (autoritatea care monitorizează achiziţiile publice), se arată: “Deşi directiva europeană vorbeşte de produse cotate şi achiziţionate pe o piaţă de mărfuri, draftul legislaţiei naţionale tratează doar produsele reprezentând materii prime cotate la bursele de mărfuri, deşi în partea explicativă a directivei sunt date cu titlu explicativ şi nu limitativ atât produsele agricole, cât şi materiile prime şi energia electrică. Mai mult, directiva privind achiziţiile publice aduce un plus de lămuriri în ceea ce priveşte utilizarea procedurii de negociere fără publicare prealabilă pentru achiziţia de produse cotate şi cumpărate de pe o piaţă de mărfuri şi anume faptul că această excepţie este posibilă atunci când structura multilalerală de tranzacţionare regle¬mentată şi supravegheată garan¬tează în mod natural preţurile”.
Conducerea Bursei de Mărfuri susţine că autorităţile au posibilitatea să detalieze în normele de aplicare informaţiile privind condiţia imperativă de utilizare a procedurii de negociere fără publicare prealabilă în cazul în care produsele sunt achiziţionate direct de pe o piaţă de mărfuri, inclusiv de pe platforme de tranzacţionare pentru mărfuri doar dacă acele platforme sunt reglementate şi supravegheate şi garantează în mod natural preţurile pieţei.
Conform observaţiilor transmise de BRM către ANRMAP, în ultima vreme, odată cu proliferarea burselor de energie electrică şi a celor de gaze în Europa, au apărut instrumente financiare derivate care prevăd la scadenţă livrarea fizică. “O astfel de menţiune în legislaţia achiziţiilor publice va permite autorităţilor contractante să tranzacţioneze contracte futures cu livrare fizică în scopul protejării la variaţii nefavorabile ale preţului pieţei”, consideră specialiştii Bursei, care au explicat că aceste operaţiuni (hedging) fac parte din politicile standard de minimizare a riscurilor, obligatorii pentru companiile la care mărfurile reprezintă o pondere ridicată în costuri (companii aeriene, companii de transport rutier şi feroviar, companii ale industriei metalurgice şi siderurgice, etc).
În urmă cu două zile, Ministerul Finanţelor a anunţat că proiectele de legi în domeniul achiziţiilor publice se vor afla în dezbatere publică până la 31 august şi că perioada de dezbatere publică nu a fost niciodată limitată la zece zile aşa cum au acuzat mai multe patronate şi asociaţii, inclusiv AmCham.
Oamenii de afaceri au reclamat multe neclarităţi în legea de bază a achiziţiilor, şi au atras atenţia că autorităţile trebuie să clarifice şi să simplifice criteriile în baza cărora se desemnează oferta cea mai bună din punct de vedere tehnico economic. Miza acestui pachet legislativ este trecerea de la atribuirea lucrărilor publice în baza preţului cel mai mic la oferta cea mai bună din punct de vedere tehnico-economic.
6 august, b1.ro: “Comitetul Isărescu şi democraţia trimisă în vacanţă”: 9 tehnocrați vor impune Guvernului proiecte de lege, în timp ce cetățenii obișnuiți au nevoie de 100.000 de semnături pentru o inițiativă legislativă
E vară, lumea e cu gândul la vacanțe, plecări și distracție. Decidenții noștri s-au gândit să trimită și democrația în vacanță. O vacanță din care s-ar putea să nu se mai întoarcă vreodată, scrie Viorica Stoiciu, într-un editorial pentru România Curată
Este vorba despre un un proiect de lege privind supravegherea macroprudențială a sistemului financiar național. Potrivit acestuia, va fi creat un comitet cu un nume la fel de pompos ca cel al proiectului de lege – Comitetul National pentru Supraveghere Macroprudenţială. În mod concret, acest comitet va fi responsabil de salvgardarea stabilității financiare și va fi format din reprezentanți ai BNR, ai ASF și ai Guvernului. Președinte va fi nimeni altul decât președintele BNR, adică Mugur Isărescu. Rolul acestui „comitet al înțelepților” va fi acela de a emite recomandări și avertizări, iar destinatarii săi, printre care Guvernul României, au obligația, potrivit proiectului de act normativ, să adopte măsurile recomandate, în cazul Guvernului prin inițierea de proiecte legislative. Tradus pe înțelesul tuturor, asta înseamnă că cele 9 persoane care vor forma consiliul general al Comitetului vor căpăta indirect, dar de facto, dreptul la inițiativă legislativă. 9 tehnocrați vor putea, practic, impune Guvernului să inițieze proiecte de lege, în timp ce cetățenii obișnuiți au nevoie de nici mai mult, nici mai puțin, de 100.000 de semnături pentru o inițiativă legislativă. Dar se pune întrebarea – cei 9 tehnocrați, pe cine reprezintă ei? Care e legitimitatea lor democratică, cine îi alege și în numele cui decid? Cine îi va controla? În fața cui vor răspunde? Evident, în fața nimănui. Nici măcar în fața legii, pentru că, în conformitate cu proiectul de lege, activitatea din cadrul consiliului general al Comitetului nu atrage o stare de incompatibilitate ori de conflict de interese în sensul prevăzut de Legea nr.161/2003 privind prevenirea și sancționarea corupției ori cel prevăzut în legile speciale care guvernează statutul autorităților din care fac parte aceste persoane.
Tirania tehnocraților?
Proiectul de lege nu e o excepție, ci se înscrie într-o tendință tot mai accentuată de marginalizare a democrației și de substituire a instituțiilor reprezentative prin corpuri de experți nealeși, nereprezentativi și necontrolați democratic. Și nu e vorba doar de România, ci de întreaga Europă, care se transformă din ce în ce mai mult într-o anexă a industriei financiare reprezentate printr-o nouă castă – tehnocrația. O castă care efectiv șterge pe jos și dă de pământ cu rezultatele alegerilor democratice, impunând șefi de guverne nealeși, cum a fost cazul Italiei sau Greciei, care decide în spatele ușilor închise viitorul națiunilor și viitorul Europei. Într-un recent articol din Le Monde Diplomatique, fostul Ministru de Finanțe al Greciei, Yanis Varoufakis, povestește cum președintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, a convocat în seara de 27 iunie 2015 o întâlnire a membrilor grupului, la care nu a invitat reprezentanții Greciei. Atunci când Varoufakis a protestat cerând clarificări legale, răspunsul pe care l-a primit a fost acesta – Eurogrupul nu are existență legală! E vorba de un grup informal, prin urmare nici o lege scrisă nu limitează acțiunea președintelui. Și totuși, Eurogrupul, această adunare informală, decide în acest moment soarta statelor. Oare aceasta e Europa pe care ne-o dorim, la care au visat fondatorii ei? Inutil să mai spunem că proiectul de lege care prevede crearea “comitetului celor 9 înțelepți” este consecința unor regulamente și recomandări europene. Nu mai este un secret că Uniunea Europeană s-a transformat într-o mașinărie ultra-liberală în care decizia politică și guvernanța economică sunt tot mai separate.
Noi, în România, asezonăm această tendință europeană cu ceva condimente locale, cum ar fi, de exemplu, receptivitatea docil-colonială în fața unor inițiative private, precum Coaliția pentru Dezvoltarea României sau predilecția pentru un stat securist, ce conferă un rol din ce în ce mai mare serviciilor secrete. Deși avem asociații patronale reprezentative la nivel național, care promovează interesele capitalului și ale angajatorilor, Guvernul României semnează acorduri de colaborare cu o inițiativă economică privată a companiilor și băncilor românești cu capital străin – Coaliția pentru Dezvoltare. În 10 luni, de când a fost creată Coaliția, aceasta a fost consultată de aproape 20 de ori, în timp ce Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social, creat în 2011, din care fac parte și patronatele reprezentative la nivel național, abia dacă s-a întrunit de câteva ori! Nici serviciile nu stau degeaba – conform noii Strategii de Apărare, cultura, educația și demografia au devenit recent, sub aplauzele entuziaste ale unor naivi, componente ale securității naționale, rezultatul fiind acela că atât SRI, cât și CSAT – ambele instituții complet netransparente și sustrase oricărui controlul democratic – vor putea interveni direct în chestiuni legate de aceste domenii. Nu se știe cum, tot SRI și-a tras în portofoliul său de activități lupta împotriva corupției, proclamând fenomenul corupției o „amenințare la adresa securității naționale”. Modalitatea prin care SRI înțelege să se implice în lupta împotriva corupției ridică multiple semne de întrebare și naște, pe bune dreptate, așa cum a arătat Uniunea Națională a Judecătorilor din România o suspiciune rezonabilă de implicare a SRI în actul de justiție dincolo de limitele legii.
Grupuscule informale, în care se amestecă oameni de afaceri, bancheri influenți și servicii secrete – iată gașca ce se erijează în promotor al binelui public, sub titulatura de tehnocrație. Ascensiunea lor este direct proporțională cu reculul democrației – orice porțiune de teren câștigată de ei e o pierdere pentru democrație. Grav este că procesul de marginalizare a democrației are loc pe fondul unei pierderi de legitimitate a instituțiilor democratice – Parlamentul, Guvernul, partidele politice au ajuns la cele mai joase niveluri ale încrederii din ultimele decenii, în timp ce încrederea în instituțiile nealese, cum e armata, SRI, DNA e în creștere, laolaltă cu preferința pentru un premier tehnocrat. Și asta atât în România, cât și în Europa. Oare ar trebui să ne mire această pierdere a legitimității instituțiilor democratice?
Politicul, în subordinea economicului
Nu. La ce altceva ne-am fi putut aștepta ? Începând cu mijlocul anilor 70, sub presiunea șantajului exercitat de capital, atât în Europa cât și în SUA, instituțiile specifice democrației reprezentative au încetat să mai livreze bunurile publice și prosperitatea pe care le așteptau cetățenii lor. Apogeul ascensiunii neoliberalismului fost atins în criza din 2008. În România, guvernarea democratică nu și-a îndeplinit niciodată promisiunea de mai bine făcută în 1989 – după 25 de ani, puterea de cumpărare a românilor a crescut cu ceva mai mult de un sfert, dar rata efectivă de taxare a salariaților s-a dublat din 1989 încoace (de la 13,4% la 27%), inegalitatea a crescut, accesul la bunurile publice s-a diminuat. Se creează, și la noi, și în Europa, impresia că guvernele și instituțiile alese democratic nu mai acționează în interesul cetățenilor. Și pe bună dreptate. Politicienii au devenit bufonii capitalului – iar termeni precumpolitizare sau politică au devenit sinonime cu neseriozitatea, minciuna și corupția. De mai bine de 40 de ani încoace, economicul și-a subordonat încontinuu politicul, golindu-l de sens și deschizând astfel drumul către marele vis al neoliberalismului – ocuparea spațiului unde se iau deciziile de o elită restrânsă. Această elită se erijează sub titulatura pretins neutră de tehnocrat preocupat de stabilitatea financiară, de securitatea națională, de riscurile sistemice sau riscurile la adresa securității țării. Folosirea manipulativă a cuvintelor precum riscuri și stabilitate își găsește un ecou puternic în mentalul unei populații amenințate de o insecuritate economică crescândă, făcând-o să accepte fără nici o rezistență, ca sub imperativul urgenței, cedarea unor spații de decizie în mod tradițional rezervate instituțiilor democratice, reprezentative. Versiunea de sistem politic către care ne îndreptăm este aceea în care puterea este organizată în jurul unui principiu oligarhic-tehnocrat, democrația se reduce le libertăți economice și din care drepturile politice și sociale sunt evacuate. O societate în care piața nu va mai fi îngrădită de politic, pentru că politicul i-a fost subordonat, în care vocea cetățenilor va deveni din ce în ce mai irelevantă, fiind înlocuită cu vocea tot mai puternică piețelor.
Unii se tem că democrația se autodistruge. Că revendicările crescânde ale majorității vor propulsa guverne care vor adopta măsuri populiste, ce vor duce la îndatorări peste măsură ale guvernelor si, în cele din urma, la prăbușiri ale economiilor naționale. Dar nu există nici o dovadă empirică care să ateste vreo legătură între cheltuielile sociale și gradul de îndatorare al statelor – din contra, statele din sudul Europei, care sunt cele mai apăsate de datoria publică, sunt și cele care aveau cheltuielile sociale cele mai mici. Ceea ce vedem este exact opusul – statele cele mai îndatorate sunt cele care au cele mai dezvoltate sectoare financiare; există o corelație directă intre dimensiunea sectorului financiar și datoria publică. Nu revendicările sociale sau salariale ale majorității au pus presiune pe state și bugete, ci acordarea de tot mai multe privilegii capitalului financiar – mai întâi, prin scăderea continuă a impozitării marelui capital, care a dus la diminuări ale încasărilor statului și respectiv, îndatorarea sa, iar apoi, după 2008, prin nevoia de a salva marele capital ajuns la ananghie, reprezentat de câteva bănci considerate too big to fail. Democrația nu se autodistruge prin vocea poporului. Ea este trimisă în vacanță de către o elită economică din ce în ce mai puternică – o vacanță care i-ar putea deveni și mormântul.
7 august, hotnews.ro: Normele privind voucherele de vacanta au fost publicate in Monitorul Oficial. Valoarea lor nu poate depasi echivalentul a sase salarii minime brute
Normele metodologice privind acordarea voucherelor de vacanta au fost publicate in Monitorul Oficial, actul normativ stabilind ca atat salariatii din sectorul bugetar, cat si cei din mediul privat pot primi vouchere de vacanta in limita a sase salarii minim brute, informeaza Mediafax.
Guvernul a aprobat pe 28 iulie, printr-o Hotarare, norme de aplicare a legislatiei privind acordarea voucherelor de vacanta angajatilor din sistemul privat si bugetar, completand normele din Hotararea Guvernului 215/2009. Potrivit noilor reglementari, pot fi acordate vouchere de vacanta atat pe suport hartie, cat si pe suport electronic, decizie ce va putea fi luata de catre angajatori impreuna cu organizatiile sindicale sau cu reprezentantii beneficiarilor.
In cazul personalului contractual si functionarilor publici din institutiile bugetare, regulile de acordare a voucherelor de vacanta se stabilesc potrivit prevederilor in vigoare. Pentru institutiile publice, voucherele de vacanta se acorda in limita sumelor prevazute cu aceasta destinatie in bugetul de stat sau, dupa caz, in bugetele locale.
Valoarea voucherelor de vacanta emise pe suport hartie, respectiv electronic, nu poate depasi intr-un an calendaristic contravaloarea a sase salarii de baza minime brute pe tara garantate in plata pentru fiecare salariat, limita stabilita prin Ordonanta nr. 8/2014.
Potrivit normelor de aplicare, voucherul de vacanta are o perioada de valabilitate de un an de la data emiterii atat pe suport hartie, cat si pe suport electronic, cu precizarea insa ca perioada de valabilitate a suportului electronic nu este limitata la un an.
9 august, adevarul.ro: Cum îşi drămuiesc românii banii de la o lună la alta. Familiile cu venituri sub media naţională trăiesc pe datorie 9 august 2015, 17:34 deDan StrăuţDevino fan Salvează în arhivă download pdf print article Familiile cu venituri sub medie rămân fără bani în fiecare lună, astfel că ajung să se împrumute FOTO Adevărul Familiile cu venituri mici sunt nevoite să se împrumute ori să apeleze la economiile anterioare pentru a acoperi cheltuielile necesare traiului. Economisirea reprezintă, în medie, mai puţin de 10% din bugetul unei gospodării. Din datele referitoare la echilibrul balanţei veniturilor şi cheltuielilor, prezentate de Institutul Naţional de Statistică (INS) în lucrarea „Nivelul de trai al populaţiei“, reiese că doar familiile care câştigă peste medie îşi pot permite să pună bani deoparte. Pentru familiile cu venituri sub medie, drămuirea banilor de la o lună la alta este practic obligatorie, acestea fiind nevoite să-şi limiteze cheltuielile pentru a nu intra pe deficit. Mai exact, în timp ce familiile cu venituri foarte mici au un deficit lunar de aproape 128 de lei, în sensul că trebuie să se împrumute ori să apeleze la economiile anterioare pentru a-şi asigura traiul necesar, cele cu venituri medii au un excedent de aproximativ 100 de lei. Pentru comparaţie, familiile cu venituri mari şi foarte mari au excedente cuprinse între 450 şi 850 de lei. De asemenea, unele familii (cele din palierul de jos al veniturilor) sunt nevoite să-şi vândă bunuri din patrimoniu pentru a acoperi cheltuielile. Media naţională arată un excedent lunar de 231 de lei, ceea ce înseamnă că o familie cu venituri – şi cheltuieli – medii îşi poate permite să economisească o sumă situată în jurul acestei valori, care reprezintă 9,3% din bugetul total. Şomerii şi agricultorii, cei mai defavorizaţi Potrivit INS, situaţia pe categoriile de gospodării analizate se prezintă astfel: gospodăriile de salariaţi au economisit în medie 10,5% din venituri, cele de pensionari 10,7%, cele de agricultori 3%, cele de lucrători pe cont propriu în activităţi neagricole 4,3%, în timp ce gospodăriile de şomeri au efectuat cheltuieli mai mari decât veniturile înregistrând un deficit de -0,8%. Cele mai mici economii (până în 10% din veniturile totale) s-au regăsit la gospodăriile cu 1, 2, 3, 4 şi mai mulţi copii (+8,5%, +6,3%, +2%, +1,9%) şi la gospodăriile formate din persoane singure sau cu trei, patru, cinci, şase şi mai multe persoane (+5,2%, respectiv +9%, +9,2%, +9,4%, +8%). La fel, economii restrânse mai pot fi întâlnite la familiile din grupele de vârstă 15-24 ani, 25-34 ani şi 35-49 ani (+3,8%, +8,3%, respectiv +7,7%) şi la cele conduse de persoane cu nivelul de pregătire primar şi secundar (+6,9%, +8,3%). După sexul capului gospodăriei, economiile (excedentul bugetar) reprezintă 9,8% la cele conduse de bărbaţi şi 7,1% la cele conduse de femei. Veniturile au depăşit cheltuielile cu aproape 15% numai la gospodăriile încadrate în categoria celor cu nivel de pregătire superior. Diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile gospodăriilor din mediul rural a fost, în anul 2014, de 6,2%, iar în mediul urban s-au înregistrat, în medie, economii care au reprezentat 11,1%. În profil teritorial, veniturile au depăşit cheltuielile în toate regiunile: între 4,4% în regiunea Nord-Est Moldova şi 15% în Bucureşti-Ilfov. Împrumuturi de supravieţuire „Pentru acoperirea cheltuielilor, o parte din gospodării au retras sume din economiile realizate în perioadele anterioare depuse la bănci şi alte instituţii financiare sau au apelat la împrumuturi şi credite de la bănci, CAR, agenţi economici şi de la persoane particulare, sumele intrate cu acest titlu în bugetele gospodăriilor formând în medie 13,8 lei şi respectiv 13,7 lei lunar pe gospodărie. Împreună cu sumele încasate sub formă de avans sau prin restituirea unor sume acordate altor persoane, precum şi cu contravaloarea mărfurilor cumpărate şi a serviciilor prestate pe credit, toate aceste fluxuri monetare intrate în bugetele gospodăriilor s-au ridicat, în medie, la 29,3 lei lunar pe o gospodărie, acoperind 1,3% din cheltuielile totale ale gospodăriilor“, mai arată INS. În anul 2014, gospodăriile de pensionari au apelat în cea mai mică măsură la credite şi la economii, sumele utilizate fiind de 16,5 lei (0,9% din cheltuielile totale). În cazul gospodăriilor conduse de şomeri, 4,4% din cheltuieli au fost acoperite din aceste surse, din care împrumuturile au reprezentat 62,6%, iar sumele retrase de la bănci din economiile anterioare – 34%. Soldul lunar mediu: 100 de lei Sumele pe care o parte dintre gospodării le-au economisit, utilizându-le pentru restituirea împrumuturilor contractate anterior sunt mai mari cu 65,9 lei lunar pe o gospodărie decât cele care au intrat în bugetele gospodăriilor sub forma împrumuturilor sau retragerilor de economii. „Cu toate că, în medie pe ansamblul gospodăriilor, soldul acestor fluxuri este negativ (-65,93 lei lunar pe gospodărie), acesta împreună cu soldul balanţei veniturilor şi cheltuielilor (+165,54 lei) se concretizează în creşterea cu 99,61 lei în medie pe o gospodărie a soldului în numerar aflat în gospodării“, mai arată INS.
7 august, postare pe blog: Cum poţi face România şah-mat în 3 mutări sau cum să ne dăm singuri lovitura de stat
Sursa:
Săptămâna trecută, am asistat cu consternare la interpretările de noaptea minţii referitoare la transpunerea în legislaţia naţională a reglementărilor din Uniunea Europeană privind înfiinţarea Comitetului Naţional de Supraveghere Macroprudenţială. Nu doar băgători de seamă cu pretenţii de formatori de opinie, dar şi oameni politici au catalogat faptul drept lovitură de stat, fără să-şi dea seama de imensul ridicol şi abisul de ignoranţă în care se scufundă de vreme ce în 24 de state membre au avut loc astfel de „lovituri de stat”, se vede treaba că pe tăcute.
În epoca Internetului erau necesare circa 30 de secunde, două click-uri de mouse şi un minim respect de sine să nu te faci de râs şi să vezi cu ce se mânâncă Comitetul European pentru Risc Sistemic, de ce a fost el înfiinţat, care-i sunt atribuţiile, şi instituţiile corespondente la nivel naţional. El încearcă să vegheze ca dezastrul reprezentat de criza financiară recentă să nu se mai repete, să evite contagiunea în cazul materializării de riscuri. În primă fază, mi-a venit în gând o intervenţie a poetului Adrian Păunescu în Parlamentul României ce mi s-a părut cea mai blândă interpretare a situaţiei: „C-aşa e soarta boului, viţel adult, să stea la poarta noului, puţin mai mult”.
Acest puţin mai mult se prelungeşte însă nepermis căci mai sunt şi astăzi indivizi care o ţin înainte cu tâmpenia pe principiul prostiei-fuduliei, întotdeauna în tandem. Pe acelaşi model inept, iar am văzut media autohtonă preluând fără nici un pic de jenă intelectuală teorii naive ale conspiraţiei cu FMI, Comisia Europeană care nu ne lasă să ne dezvoltăm şi care, pe cale de consecinţă, ne dau şi ele lovituri de stat. Tot felul de analfabeti funcţionali sunt maeştrii ai macroeconomiei şi sunt gata să-ţi explice ore în şir cît de bine e să ai deficit (ăstora ar trebui să le iei zilnic banii de buzunar şi să-i trimiţi să se-mprumute pe unde-or şti să nu moară de foame, să vadă în ce constă de fapt, traiul pe datorie). Într-un fel, de acelaşi tratament ar trebui să beneficieze şi membrii găştii de liberschimbişti reuniţi în jurul unui bloger-analist extrem de vocal din 2008 încoace, dacă tot sunt aşa de siguri că piaţa alocă cel mai raţional resursele.
Să revenim însă la aberaţia potrivit căreia BNR, FMI, CE adică toţi care încearcă să păstreze mersul economiei în sfera raţionalului într-o ţară care prin eforturi mari a ajuns să stea bine pe linia de plutire cu indicatori macro excelenti, dau lovituri de stat şi nu ne lasă să ne dezvoltăm. Să ne liniştim, zic…Noi nu avem nevoie să vină cineva de aiurea să ne-nfunde. Avem oamenii noştri, cum se spune. De la începutul anului 2015, adică fix de când am fost lăsaţi de capul nostru în sensul deraierii acordurilor cu FMI şi CE, au avut loc 3 mutări care, dacă s-ar fi materializat în legi ar fi făcut ţara şah-mat. Cu precizarea că la originea acestora nu este altceva decât acelaşi amestec exploziv de superficialitate, hazard moral şi iresponsabilitate pe care-l regăseşti atunci când ideile proaste dar cu priză la public sunt promovate, încurajate şi susţinute de clasa politică ca să se mai aleagă o dată.
În nici un an de zile, cele 3 mutări ar fi costat România doar ca efecte de primă rundă un total minim de 13 miliarde de euro care, într-un fel sau altul, s-ar fi regăsit în costuri publice.
Prima mutare are legătură cu mult discutata criză a francilor elveţieni care, în concepţia unora trebuie încă să producă daune prin lege stabilităţii macroeconomice şi financiare, adică tuturor. Dacă proiectul de lege propus iniţial, de conversie a creditelor la curs istoric, şi susţinut cu cerbicie de o doamnă economist-politician în aplauzele unu domn avocat, s-ar fi adoptat, doar la o primă evaluare ne-ar fi zburat din buzunare 4 miliarde de euro. Bani. Nu mai discutăm acum despre suita catastrofală de efecte de runda a doua, care ar fi intervenit dacă de acelaşi tratament s-ar fi bucurat şi debitorii în euro. Aceste sume s-ar fi regăsit într-un fel sau altul în costuri bugetare fie pe calea proceselor împotriva statului român de către bănci cărora li s-sr fi indus pierderi prin lege, fie (şi, sau) prin despăgubirile acordate deponenţilor dacă această iniţiativă legislativă dementă s-ar fi transformat în realitate. Greu de imaginat restul consecinţelor, de la blocarea cvasidefinitivă a creditării, pierderi de locuri de muncă criză financiară în adevăratul înţeles al cuvântului, nu ce bălmăjesc pe la televizor analiştii de ocazie. Un efect de aceeaşi natură ar avea şi altă iniţiativă legislativă inspirată de prin Florida al aşa-zisului cavaler al dreptăţii împotriva băncilor, arhanghelul avocat al favorizării debitorilor împotriva creditorilor, dl Gheorghe Piperea (cel cu darea in plata a casei)
A doua mutare prin care aceşti promotori ai haosului care găsesc ecou nu doar la televizor ci şi în sfera oamenilor politici, deci cu putere de a da legi, se referă la clauzele abuzive din contractele bancare. Şi în acest caz, promotorii interpretării la grămadă a oricărei clauze ca abuzivă numai întru satisfacerea clienţilor avocaţilor sau a setei de putere a politicienilor, pot produce daune imense tuturor contribuabililor, unii dintre ei, săracii, care nu au avut nici un contact cu vreo bancă. Cât? Alte 5 miliarde de euro. Din nou doar efecte de runda întâi.
A treia mutare ar fi adoptarea legii Codului Fiscal în varianta votată iniţial în unanimitate de către Parlament, cu sfidarea bunului simţ economic şi fără grija zilei de mâine pe considerentul după noi potopul, doar să ne vedem la butoane. Şi aici avem de-a face cu acelaşi amestec de superficialitate, lipsă de bun simţ economic şi dovadă de miopie de care dau dovadă politicienii în apropierea alegerilor. Spre deosebire de analiştii ce fac eforturi demne de o cauză mai bună, după părerea mea, de a fundamenta ştiinţific, dar împotriva bunului simţ, faptul că orice relaxare fiscală este bună pentru că au citit ei undeva, eu cred că ne aflăm în faţa unui meschin calcul politic. Pe scurt, înaintea anului electoral, stânga (cu ghilimele de rigoare) a vrut să ia faţa dreptei (cu aceleaşi gilimele) propunând o asemenea relaxare fiscală cum nu s-a mai văzut. Dovada peremptorie că aşa stau lucrurile stă scrisă în istoria recentă. S-a petrecut imediat după deraierea acordurilor cu instituţiilor finainciare internaţionale şi europene, a fost urmată de o contraofertă făcută pe genunchi de opoziţie şi a continuat cu iresponsabilitatea veselă a unanimităţii. Argumentele de ce o asemenea mutare este nu doar inutilă, dar şi extrem de riscantă, au fost prezentate cu grafice şi date să priceapă oricine doreşte să o facă. Ma gândeam că dacă nici măcar astea n-au fost de-ajuns, măcar respectarea semnăturii României pe tratate cu Uniunea Europeană să conteze. Sau şi acelea au fost scrise cu litere prea mici sau nu au fost citite cu atenţie? Or fi şi acelea cu clauze abuzive şi trebuie angajat Piperea…Cert este că după toate evaluările şi cele ale Consiliului Fiscal şi cele ala BNR şi cele ale FMI, golul de venitur bugetare imediat, efect de runda 1, este estimat la 17 miliarde de lei (deci alte 4 miliarde de euro).
Trecerea sumară în revistă a acestor evenimente cu potenţial devastator şi cu sume calculate de specialişti asupra economiei româneşti şi în consecinţă, asupra noastră a tuturor, nu am făcut-o de florile mărului. Ci pentru a se înţelege costurile cât se poate de concrete care se ascund în spatele unor proiecte aparent binevoitoare, dar pentru care iniţiatorii nu plătesc niciodată cu adevărat ci înmânează nota de plată tuturor contribuabililor mai devreme sau mai tărziu: 13 miliarde de euro. Adică, după ce am împrumutat 19 miliarde de euro, rambursaţi în 8 ani pentru a fi capabili să rezistăm cu daune cât mai mici la o criză financiară cum nu s-a mai văzut, am realizat o consolidare fiscală excepţională, cu costuri enorme, am fi în stare să ne provocăm singuri pierderi de 13 miliarde de euro, legiferând prostii născute din lăcomia unora pentru bani şi voturi? Să sperăm că nu.
Oare, după înşirarea acestor riscuri se va înţelege probabil la ce foloseşte cu adevărat Comitetul Naţional de Supraveghere Macroprudenţial, unde din cauza datelor de care dispune Banca Naţională este parte? Sunt acolo multe atribuţii dar sunt sigur că sună prea sofisticat. Aşa că parafrazez – Atenţie, nu vă daţi singuri lovitura de stat!
9 august, zf.ro: OPINIE CRISTIAN HOSTIUC, DIRECTOR EDITORIAL ZF
În loc să avem “inflaţie” de afaceri, firme noi şi locuri de muncă, noi avem “deflaţie” de preţuri, antreprenori şi companii. Avem comitet de macroprudenţialitate, dar nu avem comitet de micro
România se confruntă în acest moment cu o deflaţie, adică scăderea preţurilor, cu date macroeconomice bune, dar cu un climat la nivel microeconomic în continuare destul de dificil. Companiile mari şi-au revenit din criză, dar companiile mici continuă să sufere. Scăderea TVA propusă de premierul Ponta, de la 24% la 19%, ar vrea să rezolve problemele din microeconomie, dar va crea probleme la nivel macro, dacă ar fi să-i ascultăm pe economişti.
Paradoxal, scăderea preţurilor din economie, care a intervenit ca urmare a reducerii TVA la alimente şi ar urma să aibă un impact major dacă se reduce TVA pentru toate bunurile şi produsele, ajută companiile mari şi mai puţin pe cele mici. Firmele mari pot susţine căderea preţurilor pentru că vor avea volume de vânzare mai mari, dar firmele mici nu pot face acest lucru. Deflaţia şi reducerea TVA vor întări şi mai mult poziţia companiilor mari şi vor slăbi poziţia financiară a întreprinderilor mici şi mijlocii.
În acest moment, România are nevoie de mai multe companii mici şi mijlocii pentru că firme mari are îndeajuns. Pe datele din 2014, România avea cel mai scăzut ritm de înfiinţare de noi locuri de muncă din economie. Asta înseamnă că firmele mari şi-au consolidat poziţia, nu mai investesc deloc ca să-şi conserve lichidităţile. Pentru că firmele mari nu mai investesc, nici firmele mici şi mijlocii nu mai au comenzi şi, în consecinţă, nu mai angajează oameni.
Guvernul Ponta aici ar trebui să intervină prin măsuri de relaxare reale, nu prin scoaterea ştampilei, cea mai mare realizare la nivel micro.
Creşterea economică cu care ne lăudăm toţi vine din strângerea curelei la nivel macro şi nu din relaxarea la nivel microeconomic, la nivel de antreprenori mici şi mijlocii.
Sistemul bancar românesc, care a marcat pierderi în perioada de criză, începe să-şi revină, dar mai puţin din îmbunătăţirea semnificativă a activităţii microeconomice şi mai mult din jocul provizioanelor şi revenirea pieţei imobiliare.
Guvernul Ponta mizează pe reducerea taxelor pentru a susţine economia, dar se uită mai puţin la reducerea birocraţiei din administraţie, care continuă să fie o frână în creşterea afacerilor. Companiile mari se descurcă bine în această birocraţie pentru că au pârghiile necesare de a fi în antecamera guvernului. În schimb, firmele mici şi mijlocii trebuie să cerşească pe la uşile administraţiei. Vicepremierul Oprea întăreşte aparatul de forţă al statului pe care se sprijină partidul lui, dar premierul Ponta şi niciun alt ministru nu susţin afacerile micro. Iar liberalii, cei care vor să vină la putere, nu pun nimic pe masă decât “Jos Ponta!”.
Guvernatorul BNR s-a apucat să arate cu degetul lista reformelor de pe piaţa muncii, lipsa de noi locuri de muncă în economie, programa şcolară care scoate numai manageri. Dar între timp a înfinţat un comitet de macroprudenţialitate, care ar trebui să vadă din timp apariţia altor crize, în loc să înfinţeze un comitet de microeconomie, mai ales că antreprenorii sunt primii care simt pe pielea lor că vine o criză.
9 august, curdeguvernare.ro: Cota de atenție: Decalaj de peste zece procente între majorarea salariului real și creșterea productivității muncii
Câștigul salarial mediu net consemnat de INS pentru luna iunie 2015 a fost de 1.818 lei, în creștere cu 0,7% față de luna precedentă.
Puterea de cumpărare rezultată după ajustarea creșterii nominale cu inflația lunară a urcat de la 132,6% în raport cu referința fixată pentru luna octombrie 1990 (ultima de dinaintea liberalizării prețurilor) până la 137,5%.
Exprimat în moneda unică europeană, câștigul salarial mediu net a fost de 407 euro în termeni nominali și 815 euro ca putere de cumpărare comparabilă la nivel european (ținând cont de prețurile mai mici de la noi).
De reținut, însă, valoarea amintită este practic aceeași ca și în luna mai, urmare a creșterii cursului euro/leu și cu peste trei procente sub nivelul maxim istoric atins în aprilie a.c.
Față de iunie 2014, creșterea nominală a salariului net a fost de 7,8% iar cea creșterea reală a salariului (după ajustarea cu inflația) de 9,5%.
Ceea ce înseamnă că a urcat peste indexarea de cinci procente acordată pensiilor pe care le alimentează prin impozitare, respectiv că s-a înregistrat o ușoară ameliorare a deficitului cronic al bugetului asigurărilor sociale.
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat, ca de obicei, în sectorul extracției petrolului brut și a gazelor naturale (5.019 lei), iar cele mai mici pe zona de hoteluri şi restaurante (1.032 lei). Raportul dintre acestea s-a păstrat sub pragul de 5 la 1.
De notat majorarea salarială cu 16,5% înregistrată la fabricarea băuturilor (!?) și valorile de peste zece procente consemnate la fabricarea calculatoarelor și produselor electronice și optice, activități de editare și fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor.
La polul opus, cele mai mari scăderi au fost înregistrate pe segmentele extracției petrolului brut și gazelor naturale (-23,1%, dar conjunctural, urmare a primelor din luna precedentă) și de peste 9,5% în fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului, activități auxiliare intermedierilor financiare, silvicultură și exploatații forestiere precum și servicii anexe extracției.
În sectorul bugetar s-a înregistrat o majorare ușoară a câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în administraţia publică (+0,4%) și mici diminuări pe segmentele de învățământ (-0,6%) și sănătate și asistență socială (-0,8%).
Productivitatea care alimentează salariile
Cât privește productivitatea muncii, care ar trebui să stea la baza majorărilor de salarii, cele mai recente date disponibile ale INS arată un îngrijorător declin de 0,7% pe primele cinci luni din 2015 și, încă și mai grav, un trend descrescător.
Pe scurt, nu există premisele reale pentru majorări de salarii nici în sectorul privat și, cu atât mai mult, în sectorul bugetar.
Aici se conturează o mare problemă pentru echilibrele macroeconomice, deoarece diferența se va duce inevitabil în inflație, mascată pe moment de reducerea TVA la alimente, și/sau creșterea deficitului de cont curent, cu posibilitatea devalorizării leului pentru menținerea competitivității internaționale.
Cert este că un decalaj de circa zece procente între creșterea salariului real și creșterea productivității muncii ar fi trebuit să aprindă un bec roșu pe tabloul de bord al Executivului și reclamă, dacă nu măsuri urgente, măcar abținerea de la orice promisiuni fără fundament economic.
Mai ales că raportul asupra inflației dat publicității de BNR indică menținerea inflației în teritoriul negativ încă trei trimestre, ceea ce, în mod evident, nu oferă motivație pentru alte majorări de salarii. În condițiile adoptării Codului Fiscal în forma deja trecută prin Parlament dar retrimisă de la promulgare, estimarea privind creșterea anuală a prețurilor este de -0,3% pentru finalul acestui an și doar +0,7% pentru sfârșitul lui 2016.
