24 august, Zf.ro: DOUĂ DECIZII MAJORE AU SCHIMBAT O PIAŢĂ DE RETAIL
Creditul în euro pentru populaţie s-a prăbuşit spectaculos în trei ani
Băncile au ajuns să vândă credite de retail de numai 15 mil. euro pe lună, faţă de 200 mil. euro, cât plasau în boom.
Creditul în euro pentru retail, adică pentru populaţie – atât cel de consum, cât şi cel imobiliar – s-a prăbuşit spectaculos, bancherii ajungând să vândă acum împrumuturi în euro de numai 15 milioane de euro pe lună, faţă de 200 mil. euro cât plasau în 2010-2011.
Cele două moment cheie care au generat această cădere au fost: restricţionarea creditului în valută în 2010-2011 de către BNR şi trecerea programului imobiliar „Prima casă“ la varianta exclusivă în lei din 2012. De asemenea, scăderea puternică a dobânzilor la lei aproape că a egalizat costul unui credit în moneda naţională faţă de unul în euro. În perioada de boom creditul în euro era de două ori mai ieftin decât cel în lei, acesta fiind principalul argument de vânzare pentru bănci.
„O influenţă foarte puternică asupra creditării în euro a avut-o gradul de îndatorare permis la creditele în lei şi în plus se vede şi teama clienţilor faţă de riscul valutar. La creditele imobiliare, clienţii nu mai au niciun avantaj să se îndatoreze în valută: avansul şi dobânzile sunt mai mici la lei, iar gradul de îndatorare este mai mare“, afirmă Vlad Elias, managing partner al brokerului de credite Cooper Pear. Dacă creditele în euro s-au prăbuşit, creditele în lei au crescut spectaculos în ultimii doi ani, depăşind nivelul maxim din 2008. La nivel agregat, creditele în lei acordate populaţiei şi companiilor au atins un nivel record de 5,4 miliarde de lei în iunie, un plus de 50% faţă de aceeaşi lună din 2014 şi cu o sută de milioane de lei peste recordul anterior, stabilit în primăvara lui 2008, cu câteva luni înainte de izbucnirea crizei financiare.
Creditele în euro acordate la nivel agregat au fost de echivalentul a 280 mil. euro, cea mai mare parte fiind credite corporate. Astfel, creditele acordate companiilor s-au ridicat la 255 mil. euro, în timp ce persoanele fizice au luat credite de numai 25 mil. euro. De exemplu, companiile cu activităţi de export preferă creditele în euro pentru că aceasta este şi moneda în care îşi obţin veniturile. Creditele în euro, atât cele pentru populaţie, cât şi cele pentru companii intră în datoria externă în valută. România a intrat în criză şi a fost lovită extrem de puternic în 2009 şi 2010 pentru că avea un nivel de îndatorare în valută pe termen scurt extrem de ridicat, în special din partea sectorului privat (bănci, companii, populaţie).
În acest moment, presiunea a mai scăzut, cel puţin la nivelul populaţiei şi parţial la companii având în vedere că moneda de împrumut este leul. Dar aici riscul vine din rata dobânzii. În prezent indicatorul de referinţă Robor este la minime istorice (0,6-1,3% pe an), dar orice schimbare de politică monetară de către BNR poate duce la creşterea dobânzilor şi, implicit, a ratelor.
25 august, hotnews.ro: Narcis Noaghea, ex-dealer pe valute: In saptamana dinaintea prabusirii, Lehman Brothers vindea de rupea in Romania/ Eu aveam voie sa deschid pozitii de pana la cateva zeci de milioane de euro. Mai pierdeai, mai castigai…
Ultimele zile, piata valutara a fost agitata, ca urmare a tensiunilor din pietele asiatice. Nici in zilele care urmeaza traderii nu vad ape line pentru leul romanesc. HotNews.ro a stat de vorba cu un ex-trader care a optat in urma cu cateva saptamani sa isi schimbe profesia. A lucrat 20 de ani in piata valutara interbancara, “invartind” miliarde de euro. A vazut multe, era in piata atunci cand s-a produs presupusul atac speculativ pe leu si a acceptat sa vorbeasca despre cum se “faulteaza” o moneda, despre intevntiile BNR pe piata, despre stressul de a produce bani pentru institutia pentru care lucrezi si despre cum acolo, totul e imprevizibil. O discutie cu Narcis Noaghea.
La 30 de ani, traderii se cam “pensioneaza”
Rep: Cat “traieste” un trader?
Narcis Noaghea: In momentul in care –am angajat stiam ca la 30 de ani, ca trader, te pensionezi. In Londra, dealerii aveau maxim 30 de ani. Pe masura ce a trecut timpul, varsta medie a traderului a crescut si ea. Am vazut de pilda si traderi de 50 de ani. Nu pe pietele valutare ci pe bonduri, materii prime sau oricum pe instrumente care nu cer o concentrare foarte mare sau decizii foarte rapide.
Rep: Din ce cauza? E stressul mare?
N.N.: Tendinta e sa iei tineri cu putere mare de munca din care sa “scoti” cat mai mult. Pe masura ce pietele s-au rafinat, s-a mers pe experienta, iar varsta medie a crescut. E si o sabie cu doua taisuri. Tinerii sunt capabili de munca mai intensa, dar pe de alta parte isi si asuma riscuri mai mari care se pot transforma usor in pierderi mai mari.
Rep: Tu ai iesit anul acesta din trading. De ce?
N.N.: Grea intrebare….Cred ca a fost un cumul. A existat si o scadere a interesului bancilor pentru tranzactiile FX. Dupa criza din 2008, normele de prudenta au crescut, managementul riscului a fost tot mai prezent, limitarile privind volumele tranzactionate, cele de stop loss au devenit tot mai puternice…S-au ingustat si contrapartidele cu care tranzactionai. Practic, tranzactionarea a devenit tot mai putin interesanta pentru banci.
Rep: Reiau o intrebare anterioara: E stresanta viata de trader?
N.N.: Da. Esti stresat sa iti faci targetul. Te scoli dimineata cu intrebarea cum sa faci banii, ce strategie sa urmaresti, te uiti ce se intampla pe plan politic…sa fii la curent cu tot ce se petrece pentru ca orice eveniment iti poate rasturna calculele. Munca unui dealer consta in pariul cu intuitia si cu acuratetea analizelor pe care le face. Stai cu ochii in monitoare, faci calcule si plasezi bani. Te uiti cu un ochi la cursurile valutare si cu celalalt la datele macroeconomice din tot felul de state, la stiri politice, la cele economice. Esti permanent concentrat sa execut ordinele date de banca sau de clientul pentru care lucrez
Targetul variaza de la banca la banca si e cuprins de la cateva sute de mii de euro la cateva milioane pe trader
Rep: Si recompensa financiara?
N.N.: Nu iti face iluzii, discutam de sume ce variaza foarte mult de la banca la banca. La componenta fixa se pot adauga bonusuri, dar algoritmul e destul de complicat si nu inseamna in mod necesar ca iti iei bonusul chiar daca ti-ai facut targetul.In plus, noile norme europene, din ce in ce mai restrictive in materie de bonusare a dealerilor, au facut ca acest stimulent sa devina mai mult virtual. Totusi, retrospectiv vorbind, bonusul de performanta se acorda anual si era in valoare de cateva salarii.
Rep: Cat aveai targetul?
N.N.: In general, marimea lui este in functie de apetitul la risc al bancii, experienta traderului, perspectiva managementului legata de conditiile de piata pe termen scurt.Variaza de la banca la banca si e cuprins de la cateva sute de mii de euro la cateva milioane pe trader. Targetul se stabilea la sfarsitul unui an pentru anul urmator. Il faceai dar cu greutate. Nu puteai sa il faci daca iti asumai o pozitie mica de un milion sau doua. Eu aveam voie sa deschid pozitii de pana la cateva zeci de milioane de euro. Incerci sa intuiesti ce se intampla, mai discutam cu oamenii din piata, trebuie sa simti si sentimental general al pietei.
Rep: Ai mai si pierdut?
N.N.: Da, uneori te mai si arzi. Au fost zile in care am avut 800.000 de euro pierdere, dar dupa doua zile eram pe castig cu 1,2 milioane.
Rep: Cum faci efectiv tranzactiile?
N.N.Trebuia sa urmaresti in permanenta doua componente: una, pe pietele valutare externe, iar cealalta de pe piata noastra. Uneori, pe piata externa este necesara reglarea pozitiei valutare a bancii pe care o reprezinti. De pilda, banca ta are plati scadente si ca atare are nevoie de lei. Ca sa-i obtina, vinde euro. Sau invers. Poate avea nevoie urgenta de euro sau lira sterlina pentru, de exemplu, a achita un imprumut extern sau la solicitarea unui client si trebuie sa vanda lei contra valuta in care se face plata. Atunci intervii tu. Intri in piata si te orientezi. Nu intotdeauna insa vinzi sau cumperi moneda de care ai nevoie in mod direct. Uneori iesi mai avantajat printr-un schimb incrucisat. Incerci sa obtii o rata de schimb cat mai avantajoasa, iar pentru asta evaluezi rapid preturile diferitelor monede la momentul respectiv. Dar totul poate deveni imprevizibil de la o secunda la alta, in conditiile in care piata este extrem de sensibila la diferite evenimente iar informatia se transmite instant.
Rep: Un exemplu?
N.N.: Esti pe o piata linistita pe care nu se intampla nimic. Dintr-o data,apare un interes foarte puternic la cumparare din partea unor banci straine. Evident, am cautat sa urmarim de ce se intampla asta. Aparent , crescusera dobanda cheie- evenimentul cu pricina se intampa in Brazilia sau intr-o tara sudamericana- si investitorii s-au bulucit incolo, provocand un iures si pe pietele emergente.
Piata noastra e atipica, nu reactioneaza la demisii de guverne
Rep: Cum e piata noastra?
N.N.: Piata din Romania este putin adanca, o piata supusa factorilor de influenta in primul rand conditiilor interne, dar si celor din regiune
Rep: Dar cursul nu prea se misca la evenimente politice interne. Ma refer la caderi de Guvern, demisii samd
N.N.: Asa este, ai dreptate. Piata e una atipica. Legile economice, asa cum le-am invatat in scoala nu influenteaza leul in mod direct.
Rep: Care e explicatia?
N.N.: As spune ca miscarile pe leu sunt generate de fluxurile externe, nu de clientii interni. De banii care vin din afara. Cand un dealer de afara decide sa intre pe emergenta, pe EMEA, intra cu 50 de milioane pe Cehia, 80 de milioane in Polonia si, sa zicem, 10 milioane in Romania. El actioneaza pe baza unor recomandari ale deartamentului lui de research. Ceea ce face este in concordanta cu optica bancii si isi mentine optiunea atata vreme cat cei de la research nu ii da semnalul de retragere a banilor.
Rep: Care a fost cea mai urata zi pe care ai trait-o?
N.N.: Depinde de euro dolar sau euro leu? Am prins si pe euro dolar, dar si pe dolar/marca. Cursul se misca cu cateva sute de pipsi in sus si in jos, erau interventii deschise ale Bundesbankului. Eram aproape de stop loss…au fost multe situatii dramatice
Rep: Si pe euro/leu?
N.N.: In criza precedenta, cand vedeam inflowuri de la banci de afara, in volume extraordinar de mari. Nu se mai opreau din vandut valuta. Dupa cateva zile, fluxurile se inversau brusc. Din vanzatori agresivi au devenit cumparatori agresivi.
Chiar Lehman Brothers vindea de rupea in Romania cu numai o saptamana inainte de faliment.
Au fost cazuri in care am iesit la toaleta si cand m-am intors, dupa 3 minute, leul se scumpise cu 300 de pipsi.
Rep: A fost sau n-a fost atac pe leu in 2008?
N.N.: Ce pot spune este ca bancile straine –care erau principalii factori de miscare a pietei- actionau concertat. Nu exista sa vina o banca straina care sa vanda si alte 2-3 sa cumpere. Toate actiionau in aceeasi directie. Chiar vorbeam cu colegii mei ca e strange, adca chiar toata lumea din Londra sa se miste in aceeasi directie?
Rep: Care a fost pierderea cea mai mare pe care ai suferit-o?
N.N.: Circa un milion de euro
Rep: Si castigul cel mai mare?
N.N.: Un milion si jumatate de euro
Rep: Cat stai cu ochii in monitor?
N.N.: Toata ziua, practic. Gandeste-te ca daca explodeaza o geanta in New York asta poate crea furtuna pe piata emergenta. O deiczie ca cea a bancii Chinei de a deprecia yuanul se ia brusc si trebuie sa fii acolo si sa-ti pazesti pozitia. Au fost cazuri in care am iesit la toaleta si cand m-am intors, dupa 3 minute, leul se scumpise cu 300 de pipsi. Trebuie sa stai mereu concentrat si sa fii acolo permanent.
Rep: Ce limite are un trader la tranzactionare?
N.N.: Suma maxima care poate fi tranzactionata de un trader depinde de marimea bancii si competentele acordate prin procedurile de risc si pot sa mearga de la un million la cateva zeci de milioane de euro, dar repet , depinde de dimensiunea bancii.
Rep: Si limita de stop loss?
N.N.: Stop loss-ul pe zi depinde din nou de procedurile fiecarei banci si gradul de senioritate al traderului, pot merge de la cateva zeci de mii la cateva sute de mii de euro zilnic. Oricum, cand te apropii de pragul de 500.000 de euro ar fi bine sa te pregatesti de pierdere.
Guvernatorul e un trader nu bun, ci FOARTE bun. E elegant si discret
Rep: Intervine BNR in piata?
N.N.: Uneori, dar foarte discret. Au fost facute publice sau nu, acestea avand loc atunci cand banca centrala considera ca evolutiile din economie nu se reflecta in nivelul cursului sau acesta se indreapta brusc spre valori nesustenabile. Si atunci il “regleaza”, il corecteaza spre niveluri mai realiste.
Rep: Dar acum pietele sunt in convulsii. Graficele nu iti foloesc la nimic Ce faci?
N.N.: Nimic special, iti iei niste pozitii, bazate pe experientele situatiilor similare din trecut. Si acum se pot face bani!
Rep: E Guvernatorul un trader bun?
N.N.: Nu bun. Foarte bun. Stie cand sa intervina si o face cu suficienta discretie incat sa obtina exact rezultatul pe care il vrea.
Rep: Inafara, traderii se drogheaza si fac infarct. Cum e la noi?
N.N.: De drogat nici vorba. La Londra , da.
Rep: Pai cand pierzi un milion de euro intr-o zi, nu iti vine sa…?
N.N.: Ba da, dar trebuie sa stii sa te controlezi si sa gandesti pozitiv.
Rep: Cum e o zi din viata de trader?
N.N.: Stii, e ca la pescuit. Cand mergi la bata, te uiti la balta si arunci undita in speranta ca prinzi peste. Eu ma uitam la monitor, la analizele tehnice, la deciziile de tranzactionare. Iei decizia si astepti.
Rep: Dar acum pietele sunt in convulsii. Graficele nu iti foloesc la nimic Ce faci?
N.N.: Nimic, iti iei niste pozitii. Si acum se pot face bani!
Rep: Tu pe ce ai lua pozitii?
N.N.: Pe euro dolar acum e 1,1650, a avut o crestere fulminata, iar eu pe la 1,1720-1,1740 as deveni seller. Pe euro leu…acum e 4,45 rotund. As astepta 4,47 -4,48 sa vand si un 4,41 sa cumpar. Pe petrol nu m-as baga, ca nu am tranzactionat.
Rep: Avem traderi specializati pe perechi?
N.N.: In bancile mari, da. La noi, nu. In centrala Erste sunt dealeri pe perechi care doar asta fac, urmaresc perechea de care “raspund”.
Rep: Piata valutara se cam inchide pe la ora 18. Ce faci dupa ora aia?
N.N.: Pai oricum iti lasi ordine de stop loss sau de take profit daca ai pozitii deschise si te duci acasa sa te culci. Dimineata vezi daca ai pierdut sau daca ai castigat. Tot timpul stai in priza, pentru ca orice fel de eveniment care aparent nu are legatura cu tradingul poate impacta piata valutara.
Rep: Cum e cu intelegerile intre tarderi de a manipula cursul?
N.N.: La noi, nu cred sa existe. Dar inafara tarii, da. Ati vazut acele arestari de dealeri prin Londra, cu manevrari de LIBOR. Eu sunt convins ca baietii vorbeau intre ei si hotarau sa faca niste bani de pilda pe Romania, care e o piata mica ce poate fi miscata cu 500 de milioane de euro .
Rep: Erai mai degraba vanzator sau cumparator in piata?
N.N.: Strategia mea pe euro-leu era de sell. Exporturile au crescut in timp si mi se parea o chestiune mai patroitica…adica de ce sa-mi depreciez salariul? Ca principiu, preferam sa fiu seller. Pe piata existau insa si banci care preferau care sa fie cumparatoare. Care ieseau in media cu comentarii in genul ca leul trebuie sa se deprecieze…adica exact conforme cu pozitiile lor.
Am vazut insa si situatii in care un dealer a fost laudat in fata presedintelui bancii pentru castigurile aduse, dar care dupa o luna a fost dat afara
Rep: Sunt romanii obsedati de curs?
N.N.: Da. In Romania toti sunt preocupati de curs. Pentru romani, cursul e un indice al calitatii vietii. In Cehia sau Polonia cursul e mai volatil, dar oamenii nu par atat de interesati
Rep: Narcis, din cate imi spui tu nu exista trader bun sau rost, ci totul e de noroc. Exista trader bun sau prost sau mai degraba norocos sau ghinionist
N.N.: Exista si o ierarhie informala in randul nostru, desigur. Conteaza mult pregatirea si experienta. In comunitatea traderilor, omenii sunt de regula bine pregatiti si open-minded. Am vazut insa si situatii in care un dealer a fost laudat in fata presedintelui bancii pentru castigurile aduse, dar care dupa o luna a fost dat afara.
Rep: De ce?
N.N.:Pierduse tot ce a castigat si inca in plus. Inca o dovada ca in profesia asta nu exista certitudini, totul e foarte alunecos
Rep: Avem si noi Kervielii nostri?
N.N.: Nu, acum nu se poate ascunde sub pres. Sunt niste reglementari atat de stricte incat nu ai. Nu poti ascunde nicio pozitie, totul e vizionat in timp real de cei de la Risc, de la Conformitate…nici macar ipotetic nu am gasit o cale de a putea ascunde o tranzactie.
Si, sa stii ca- am uitat sa iti spun asta- Legile lui Murphy nu se aplica mai bine decat la noi
Rep: Adica?
N.N.: Stateam, luam stop loss-ul si dupa nici 2 minute, cursul se intorcea. Trebuie sa ai o tarie psihica consistenta. Incepi sa ai impresia ca esti urmarit de piata…dar iti trece!
Rep: Care e cea mai mare realizare a ta?
N.N.: Faptul ca toate targeturile mi le-am indeplinit in proportie de nimim 80-90%.
Rep: Si un regret?
N.N.: Nu stiu…daca stau sa ma gandesc n-as zice ca am regrete.
Poate ca faptul ca nu intotdeauna superiorii ierarhici-si nu cei directi- au asteptari potrivite conditiilor din piata. Dar poate ca daca as fi sef, as face ca ei. Dar intotdeauna targetul impus este peste ceea ce iti permite piata.
25 august, bursa.ro: Relaxarea cantitativă, cel mai costisitor experiment eşuat al omenirii?
Tipărirea “banilor” nu a condus niciodată la creşterea bunăstării. Cu toate acestea, marile bănci centrale au reluat experimentul, după declanşarea crizei financiare internaţionale, la o scară fără precedent istoric.
“Problema relaxării cantitative este aceea că funcţionează în practică, dar nu funcţionează din punct de vedere teoretic”, a declarat Ben Bernanke, cu puţin înainte să plece de la conducerea Federal Reserve.
Criticii, majoritatea din afara sistemului băncilor centrale, nu s-au lăsat convinşi de “înţelepciunea” lui Bernanke şi au continuat să demonstreze că tipărirea nu are niciun efect asupra productivităţii muncii, unul dintre principalii factori ai relansării economice. Mai mult, efectele QE asupra clasei de mijloc sunt devastatoare.
În ceea ce priveşte productivitatea muncii, ultimele dovezi sunt prezentate într-un articol recent din Financial Times. Gillian Tett, director executiv al cotidianului financiar pentru Statele Unite, scrie că “asistăm la un paradox al productivităţii”, în condiţiile în care creşterea acestui indicator s-a redus semnificativ peste Ocean după 2010.
Datele prezentate de Alan Blinder, profesor de economie la Princeton şi fost vicepreşedinte al Federal Reserve, arată că avansul anual al productivităţii s-a redus până la 0,65%, de la o medie de 2,6% între anii 1995 şi 2010. În sectorul indus¬trial privat “frânarea” a fost şi mai puternică, până la o medie anuală de 0,3%.
“Această tendinţă contrazice opinia populară conform căreia Vestul trece printr-o perioadă de boom tehnologic”, mai scrie Gillian Tett.
William White, fost economist-şef la BIS (Bank for International Settlements) şi una dintre puţinele voci care au avertizat cu privire la iminenţa crizei financiare globale, consideră că argumentul în favoarea QE – creşterea mai rapidă a economiilor Statelor Unite şi Marii Britanii comparativ cu Europa – este folosit doar de cei care consideră corelaţia drept cauzalitate.
În opinia lui Ed Yardeni, fost economist la Federal Reserve şi fost director de investiţii la Deutsche Bank, “economiştii, inclusiv Ben Bernanke, ştiu de cel puţin 20 de ani că nu există mecanism prin care relaxarea cantitativă să conducă la stimularea economiei reale”, după cum scrie Zerohedge.
Pe lista celor care neagă influenţa pozitivă a relaxării cantitative se află, poate în mod surprinzător, nume ca Alan Greenspan sau Mervyn King, fostul guvernator al Băncii Angliei. Din păcate, declaraţiile lor vin după ce au părăsit posturile de conducere ale celor două instituţii de politică monetară.
În cazul lui Greenspan, “transformarea” este de-a dreptul radicală. După ce a scris în FT că rata de adecvare a capitalului bancar trebuie să fie între 20% şi 30% din totalul activelor, cu mult peste nivelul considerat prudent în prezent, fostul şef al Federal Reserve a avertizat că piaţa obligaţiunilor, în special a celor guvernamentale, prezintă toate caracteristicile unei bule speculative, conform unor interviuri acordate posturilor de televiziune Bloomberg şi Fox Business Network.
Pe când era preşedinte al Fed-ului, Alan Greenspan obişnuia să declare că bulele de pe pieţele financiare nu pot fi detectate în avans, iar băncile centrale trebuie să se concentreze doar asupra eliminării efectelor generate de explozia acestora. Acum Greenspan spune că “nivelul normal al dobânzilor a fost totdeauna între 4% şi 5%”, iar piaţa actuală a obligaţiunilor se confruntă cu “o poziţie extraordinar de instabilă”.
Însă nici una dintre aceste opinii nu subminează mai mult retorica Federal Reserve, privind efectele pozitive ale QE, decât un studiu recent de la, surpriză, Federal Reserve.
La începutul lunii trecute, Stephen Williamson, vicepreşedinte al Federal Reserve Bank of St. Louis, a publicat pe site-ul instituţiei eseul “Current Federal Reserve Policy Under the Lens of Economic History”, unde scrie că “teoria din spatele QE nu este bine dezvoltată”, iar “dovezile care susţin punctul de vedere al lui Bernanke, referitoare la canalele de transmisie ale relaxării cantitative, sunt, în cel mai bun caz, neconcludente”.
Deci totul nu a fost decât un experiment la scară globală, având în vedere influenţa Federal Reserve asupra pieţelor financiare internaţionale, al cărui singur scop a fost acoperirea greşelilor şi responsabilităţii autorităţilor monetare, precum şi salvarea de la falimentul binemeritat a unor mari bănci din Statele Unite.
Pentru instituţii financiare cum este Goldman Sachs, relaxarea cantitativă a fost o adevărată mană cerească. Banca de investiţii a obţinut peste noapte licenţa bancară după declanşarea crizei, astfel încât să poată primi banii tipăriţi de la Federal Reserve, iar “resursele” au fost folosite, printre altele, pentru a participa la “privatizarea”, tot aproape pe nimic, a celei mai importante companii energetice din Danemarca, DONG Energy. Subestimarea preţului pentru o cotă de participaţie care îi acordă drept de veto nu ar fost posibilă, desigur, fără complicitatea autorităţilor guvernamentale, “achiziţionate” ulterior de către bancă (n.a. Anders Fogh Rasmussen, fost premier între 2001 şi 2009 şi ulterior şef al NATO a fost angajat recent de GS).
Acest exemplu este suficient pentru a expune adevărata natură a relaxării cantitative: banii tipăriţi ajung la băncile şi companiile cu mare influenţă politică, oferindu-le “oportunitatea” cumpărării activelor din economia reală, pe fondul unei competiţii inexistente. Din acest punct de vedere, relaxarea cantitativă a fost, într-adevăr, un succes fenomenal.
În condiţiile în care efectele QE se lăsau aşteptate, pe fondul unei dobânzi zero de politică monetară, conducătorii Federal Reserve din cadrul FOMC (Federal Open Market Committee) au trecut la un nou experiment, cunoscut sub numele “ghidare în avans” (n.a. “forward guidance”).
“Succesul” a fost, şi de această dată, “răsunător”, după cum o arată şi dispariţia termenului din presa financiară internaţională şi din comunicatele oficiale. Conform analizei lui Williamson, “după Marea Recesiune, experimentele din jurul ghidării în avans au creat doar mai multă confuzie, în loc să clarifice regula de politică monetară a Fed-ului”.
Acum Federal Reserve încearcă să transmită încredere cu privire la efectele unei creşteri a dobânzii, chiar dacă opinia majoritară de pe piaţă este că pasul spre normalizarea costurilor de finanţare nu are nimic de a face cu performanţa economiei reale, ci este o măsură de “alimentare” cu muniţie monetară în perspectiva noii crize economice.
Din păcate, semnalele de pe pieţele financiare internaţionale sunt extrem de negative, în condiţiile în care gradul de îndatorare a crescut accelerat în ultimii ani, mai ales în economiile emergente. În mass-media financiară din Statele Unite au apărut, în ultimele zile, chiar apeluri către Fed pentru a renunţa la creşterea dobânzii, cel puţin în acest an.
La nivelul multor bloguri financiare, cum este şi Zerohedge, nici nu se mai discută despre creşterea dobânzii, ci se vehiculează ideea că este inevitabil un nou program de relaxare cantitativă.
Dacă primele trei iteraţii ale QE nu au funcţionat în SUA, oare va mai încerca Fed-ul să repornească tiparniţa, în ciuda legii economice a randamentelor marginale descrescătoare? Iar dacă răspunsul este afirmativ, cine va plăti, până la urmă, costurile celui mai costisitor experiment eşuat al omenirii?
25 august, postare pe blog: BNR: Indicatori monetari la finele lunii iulie 2015
Sursa: http://www.forbes.ro/bnr-indicatori-monetari-la-finele-lunii-iulie-2015-44717
Masa monetară în sens larg (M3) ) a înregistrat la sfârşitul lunii iulie 2015 un sold de aproximativ 260 miliarde lei. Faţă de luna iunie 2015 aceasta s-a diminuat cu 0,3% (- 0,1% în termeni reali), iar comparativ cu iulie 2014 masa monetară s-a majorat cu 8,1% (9,9% în termeni reali), conform unui raport al Băncii Naționale a României (BNR).
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a scăzut în luna iulie 2015 cu 1,3% (-1,1% în termeni reali) faţă de luna iunie 2015, până la nivelul de circa 212 miliarde lei.
Creditul în lei a crescut cu 0,9% (1,1 %în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a diminuat cu 3,2% (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 1,8%).
La 31 iulie 2015, creditul neguvernamental a înregistrat o reducere de 0,7 % (+1,0% în termeni reali) faţă de 31 iulie 2014, pe seama majorării cu 13,4% a componentei în lei (15,4% în termeni reali) şi a diminuării cu 11,2% a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a redus cu 10,9%).
Creditul guvernamental s-a diminuat în luna iulie 2015 cu 2,6% faţă de luna iunie 2015, până la 85 miliarde lei. La 31 iulie 2015, creditul guvernamental a înregistrat o creştere de 8,1% (10,0% în termeni reali) faţă de 31 iulie 2014.
Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali s-au diminuat în luna iulie 2015 cu 0,7% faţă de luna iunie 2015, până la nivelul de peste 229 miliarde lei.
Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 0,2%, până la 88 miliarde lei. La 31 iulie 2015, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au înregistrat o creştere de 8,1% (9,9% în termeni reali) faţă de 31 iulie 2014.
Depozitele în lei ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au diminuat cu 3,2%, până la circa 61 miliarde lei. La 31 iulie 2015, depozitele în lei ale persoanelor juridice au crescut cu 7,2% (9,0% în termeni reali) faţă de 31 iulie 2014.
Depozitele în valută ale rezidenţilor gospodării ale populaţiei şi persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, s-au majorat cu 0,2%, până la nivelul de peste 79 miliarde lei (exprimate în euro, depozitele în valută au crescut cu 1,7%, până la 17 miliarde euro).
Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au crescut cu 5,6% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor s-au majorat cu 5,9%);
Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei au crescut cu 6,4 % (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 6,7 %), iar depozitele în valută ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) exprimate în lei au crescut cu 4,0% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor persoane juridice s-au majorat cu 4,3%).
În bilanţurile monetare ale instituţiilor financiare monetare, BNR precizează că dobânda de încasat/de plătit aferentă activelor şi pasivelor financiare, acumulată şi care nu a ajuns la scadenţă se înregistrează la poziţia alte active/alte pasive.
26 august, economica.net: Aprecierea francului riscă să arunce Elveţia în prima recesiune de după 2009
Elveţia ar putea să confirme vineri că a intrat în prima recesiune din ultimii şase ani, cel mai clar semnal al dificultăţilor provocate de aprecierea francului, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Un sondaj derulat de Reuters în rândul a 12 analişti arată că majoritatea estimează că economia Elveţiei a înregistrat o contracţie de 0,1% în al doilea trimestru. Dacă autorităţile nu vor revizui cifrele pe primul trimestru, referitoare la o scădere de 0,2%, aceasta ar fi prima recesiune înregistrată de Elveţia după 2009. Cu toate acestea, economiştii sunt de părere că recesiunea va fi una de scurtă durată în condiţiile în care efectele deciziei Băncii Naţionale a Elveţiei de a renunţa la cursul minim de schimb 1,20 franci pentru un euro au fost mai puţine severe decât se estima.
‘Începem să vedem că aprecierea francului are un efect asupra economiei Elveţiei, dar la finele lunii ianuarie credem că rezultatele vor fi mult mai devastatoare’, a declarat Jan-Egbert Sturm, director la centrul de reflecţie KOF Swiss Economic Institute.
Imediat după ce Banca Naţională a Elveţiei a decis să renunţe la cursul minim de schimb, care a fost introdus în luna septembrie 2011 pentru a proteja economia bazată pe exporturi a Elveţiei, francul s-a apreciat până la 0,85 franci pentru un euro, însă între timp cursul de schimb şi-a revenit şi în prezent un euro valorează 1,08 franci.
După eliminarea cursului minim de schimb, companiile elveţiene au fost nevoite să facă restructurări, să îngheţe şi chiar să reducă salariile, să reducă preţurile şi să accepte marje mai mici pentru a face faţă pagubelor provocate de aprecierea francului. În plus, un franc mai puternic i-a descurajat pe turişti să viziteze Elveţia, iar magazinele de la graniţă au pierdut clienţi care s-au îndreptat spre magazinele din ţările vecine în căutarea unor produse mai iefine.
Cu toate acestea, economia internă, susţinută de o piaţă imobiliară în creştere şi dobânzi negative a reuşit să preia locul ocupat de o industrie afectată de evoluţiile negative ale cursului de schimb. Puterea de cumpărare a crescut pe măsură ce preţurile de consum au înregistrat cea mai mare scădere de după 1959, iar salariile au crescut în al doilea trimestru.
Economiştii susţin că deocamdată este prea devreme să spună ce impact ar putea avea o încetinire a Chinei asupra Elveţiei, însă o depreciere a francului, cumulată cu o îmbunătăţire a prognozelor cu privire la cererea din zona euro, au făcut ca multe prognoze pentru ansamblul anului 2015 să fie pozitive.
27 august, Zf.ro: EXCLUSIVITATE
Procesele clienţilor cu Volksbank, stinse amiabil la acceptarea conversiei
Interviu cu domnul Andrei Dudoiu, CEO – Preşedinte Directorat al Volksbank România
Mai mult de 83%, adică 14.712 dintre clienţii eligibili ai Volksbank România (VBRO) cu împrumuturi în franci elveţieni, au acceptat oferta de conversie propusă de VBRO şi de Banca Transilvania (BT). Oferta de conversie, desfăşurată pe parcursul a trei luni, a constat în acordarea unei reduceri de 22,5% pentru cei care au convertit creditele VBRO din CHF în lei sau în euro. De asemenea, Volksbank România (VBRO) a anunţat şi că va diminua datoria totală aferentă creditelor curente ale clienţilor VBRO persoane fizice, indiferent de moneda împrumutului, cu echivalentul sumelor achitate de aceştia drept comision de risc/de administrare şi/sau de rezervă minimă obligatorie şi nerestituite anterior. Diminuarea datoriei totale aferente creditelor vizate se va realiza automat, până la 30 septembrie a.c.
Domnul Andrei Dudoiu, CEO – Preşedinte Directorat al Volksbank România, s-a declarat satisfăcut de rezultatele acestei campanii, într-un interviu pe care ni l-a acordat, precizând: “Rezultatele sunt foarte bune. Pe perioada campaniei, 14.712 de clienţi au acceptat oferta celor două bănci şi s-au programat pentru semnarea documentelor, prin care s-a realizat concomitent conversia creditului din CHF în lei sau în euro şi novaţia împrumutului către Banca Transilvania. Este vorba de aproximativ 83,12% dintre clienţii Volksbank România cu credite în franci elveţieni. Profit de ocazie ca să mulţumim tuturor celor direct implicaţi – clienţilor Volksbank România, echipelor VBRO şi BT şi notarilor participanţi în acest proiect”. Potrivit domniei sale, 95,90% dintre clienţi au ales conversia creditului din CHF în moneda lei, rezultat din care reiese opţiunea clienţilor de a evita riscul valutar.
Reporter: Care este stadiul proceselor dintre Volksbank România şi clienţi? Cei care au realizat conversia au renunţat la procesele cu banca?
Andrei Dudoiu: Clienţii care au acceptat oferta şi aveau litigii pe rol au fost de acord să încheie amiabil aceste procese cu Volskbank România pe tema vechilor contracte de credit. În prezent, toţi cei care au semnat pentru conversie sunt clienţii Băncii Transilvania, fiind astfel puse bazele unei noi relaţii, plecând de la premise de încredere, profesionalism şi transparenţă.
Reporter: Cât a costat Volksbank România toate conversiile realizate până acum?
Andrei Dudoiu: În următoarea perioadă vom finaliza analiza tuturor sumelor pe care le-a implicat acest proiect de conversie.
Reporter: Nu vă temeţi că veţi primi reacţii negative din partea celorlalte bănci care nu returnează comisioanele şi care nu fac astfel de conversii?
Andrei Dudoiu: Soluţiile oferite clienţilor Volksbank România au fost posibile într-un context unic, generat de achiziţia băncii şi creşterea presiunii financiare asupra unei categorii de clienţi care aveau expunere faţă de CHF. Aşa cum ştim, soluţiile au fost susţinute de noul acţionar al VBRO, Banca Transilvania. Acestea au avut ca obiectiv atât normalizarea relaţiei cu clienţii, corectarea unor situaţii din trecut, cât şi un suport real acordat acestora în vederea diminuării presiunii financiare cauzate de riscul valutar.
Reporter: Cât va costa Volksbank România returnarea comisioanelor?
Andrei Dudoiu: Suma comisioanelor este de aproximativ 61,7 milioane euro (echivalent).
Reporter: Avocaţii susţin că, prin decizia de returnare a banilor, recunoaşteţi că aceste comisioane au fost abuzive. Cum comentaţi?
Andrei Dudoiu: Volksbank România este acum parte din Grupul Financiar Banca Transilvania, grup al unei bănci cu acţionariat majoritar românesc, iar soluţiile oferite clienţilor, indiferent că a fost vorba despre cei care cu împrumuturi în CHF sau despre cei care au plătit în istoric comision de risc la creditele acordate, au avut drept scop transformarea relaţiei cu aceştia în una pozitivă şi nu continuarea interacţiunilor prin intermediul instanţelor. Strategia şi soluţiile oferite în proiectele noastre au fost un act voluntar al băncii şi nu s-a stabilit vreo obligaţie în instanţă, în acest sens, aplicabilă pentru întreg portofoliul de credite sau o parte a acestuia. De altfel, respectând principiul menţionat, subliniez faptul că de aceste soluţii vor beneficia şi clienţii – nu puţini, de altfel – împotriva cărora Volksbank România a câştigat definitiv în instanţă, integral sau parţial, comisionul de risc/administrare.
Reporter: De ce sumele din comisioane nu sunt restituite direct consumatorilor? La aceste sume se adaugă dobânzile legale, în condiţiile în care banca le-a încasat de mai mult de 7 ani?
Andrei Dudoiu: Soluţia implementată are în vedere reducerea datoriei cu valoarea comisioanelor efectiv achitate şi nerestituite clienţilor. Este o rezolvare unică în piaţă şi considerăm că principalul avantaj al acestei soluţii este tocmai reducerea datoriei totale a acestor clienţi, care în acest mod îşi văd diminuate soldurile creditelor. Ei vor avea posibilitatea să achite rate lunare mai mici, comparativ cu cele din prezent. Aşadar, două avantaje concomitente.
Reporter: Potrivit unui comunicat de presă al BT, din sumele cu care se va diminua datoria totală, se vor reţine cu prioritate eventualele restanţe pe care clienţii le au faţă de Volksbank România la data implementării soluţiei. Avocaţii susţin că unele restanţe pot rezulta chiar din aplicarea ilegitimă a comisoanelor – de exemplu, numai comisionul de risc ar însemna mai mult de 30% din costul lunar. Pot fi considerate restanţe sumele datorate din aceste comisioane? Aveţi în vedere vreo soluţie?
Andrei Dudoiu: Una dintre primele decizii ale Băncii Transilvania în calitatea sa de nou acţionar al Volksbank România a fost încetarea perceperii comisionului de risc/administrare pentru toate creditele din portofoliul VBRO aflate în curs de derulare la data de 8 aprilie a.c., indiferent de moneda în care creditele au fost contractate, astfel încât în prezent nu mai putem vorbi de comision de risc ca parte a ratei lunare sau de restanţe acumulate ca urmare a neplăţii acestuia.
28 august, digi24.ro: Instituție nouă pentru soluționarea litigiilor între bănci și clienții acestora
Conflictele dintre clienţi şi comercianţi sau bănci vor fi tranşate de o nouă instituţie ce va funcţiona în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Misiunea sa va fi una dificilă – va trebui să medieze între părţile aflate în conflict, astfel încât să nu se mai ajungă la un proces. Noua structură trebuie să-şi intre în pâine la începutul anului viitor.
Clienţii nemulţumiţi pot încerca să-şi rezolve problemele cu banca sau comercianţii fără a apela la instanţă, cel puţin în primă fază. Medierea nu este obligatorie, dar poate fi o soluţie mai rapidă. Ideea noii instituţii este inspirată de o directivă europenă.
„Această structură o să încerce să medieze disputele dintre operatorii economici și consumatori, dar totul este gratis la acest centru de soluționare. Dacă nu s-au înțeles pot veni din nou la ANPC sau în instanță”, spune Marius Dunca, preşedintele ANPC.
În cazul conflictelor cu băncile, activitatea centrului va fi coordonată de un colegiu format din cinci membri, care vor identifica soluţii pentru rezolvarea neînţelegerilor. Propunerile lor devin obligatorii dacă în 15 zile nu sunt atacate în instanţă.
Alin Iacob, preşedintele Asociaţiei Utilizatorilor de Servicii Financiare este de părere că „acest organism va trebui să dea de cele mai multe ori decizii favorabile consumatorilor, pentru că, așa cum a arătat practica, instituțiile financiare de la noi din țară au un comportament abuziv și de aceea o entitate care va emite majoritatea deciziilor în favoarea societății financiare nu va fi credibilă, nu va fi apelată de consumatori.”
Despre o instituţie care să medieze problemele dintre clienţii nemulţumiţi şi bănci a vorbit şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu: „Avem în vedere și sprijinirea, nu sub acoperișul BNR, unor institutii cum există în unele țări, de mediere, ca să nu mai ajungă lumea în tribunale, procesele sunt scumpe, durează.”
Românii au dat în judecată băncile în special pentru clauzele abuzive din contractele de credit. Unii dintre ei se judecă în procese colective, sprijinite de ANPC. Autoritatea a chemat în instanţă 11 bănci şi are în derulare 33 de procese pentru clauze abuzive.
30 august, zf.ro: OPINIE CRISTIAN HOSTIUC, DIRECTOR EDITORIAL ZF
Slăbiciunile capitalismului românesc: De ce cad companiile şi brandurile româneşti atunci când se prăbuşesc patronii?
Decizia ASF (autoritatea de Supraveghere Financiară) de a trimite în faliment Astra, una dintre cele mai mari companii de asigurări şi unul dintre cele mai mari branduri româneşti, aduce în discuţie o mare problemă a businessului românesc: odată ce se prăbuşesc proprietarii, patronii, oamenii care au creat acele companii, iar acele afaceri sunt identificate cu ei cad şi companiile, cad şi brandurile, în cele mai multe din cazuri.
Dan Adamescu, proprietarul Astra Asigurări, spune că Astra era un brand al industriei de asigurări şi chiar un brand al României şi nu trebuia să se ajungă la faliment. Cineva a vrut să distrugă Astra ca să preia piaţa. De partea cealaltă, ASF şi KPMG spun că Adamescu ar fi avut posibilitatea să salveze Astra, dar a fost prea lacom atunci când se discuta posibilitatea atragerii unui alt investitor. Dacă Astra era un brand al României care trebuia salvat aşa cum este retorica lui Adamescu, atunci ar fi trebuit să iasă din companie “pe un euro”, astfel încât să dea posibilitatea ramânerii acestui business în viaţă.
Cazul Astra/Adamescu aduce în discuţie zbuciumul actual al capitalismului românesc şi slăbiciunile lui, care în loc să se atenueze, se măresc.
După revoluţie, capitalismul românesc a crescut odată cu piaţa, cu schimbarea sistemului politic, cu refacerea economiei, cu investiţiile, în special cele străine după anul 2000, cu know-how-ul de afară. După 2000, deschiderea pieţei financiare de care a beneficiat România, a dat posibilitatea capitalismului românesc (nu numai lui Ion Ţiriac) să aibă acces la finanţare, la credite bancare, ceea ce a însemnat investiţii, extindere sau câştiguri mai mari. Dar prea puţini antreprenori s-au gândit la faptul că această schimbare nu le aparţine lor, ci aşa au fost vremurile. Această creştere spectaculoasă a bunsinessului românesc după 2000 a avut la bază conjunctura politică de care a beneficiat România şi mai puţin organizarea, brandingul, sistemul intern sau pregătirea oamenilor din firme. Mai mult decât atât, accesul la finanţare bancară a creat iluzia solidităţii capitalismului românesc.
Apariţia pe neaşteptate a crizei a dat peste cap acest model. Capitalismul românesc nu a fost pregătit pentru această criză, chiar dacă s-a mai confruntat cu una, în anii ‘90.
Ca să supravieţuiască, întâi a reeşalonat împrumuturile la bancă, a amânat plăţile la furnizori, din al doilea şi al treilea an a început să taie costurile şi resursa umană, apoi nu a mai plătit împrumuturile la bancă, a mutat activele pe alte firme, a plimbat banii prin companii ca să trăiască toate afacerile, pentru că nu putea să renunţe la ele, pentru ca apoi să intre în insolvenţă, dacă nu chiar în faliment (din peste 100.000 de firme intrate în insolvenţă, numai 2.000 au ieşit din perioada de reorganizare şi au revenit pe piaţă).
Toate aceste lucruri au scos la iveală slăbiciunile capitalismului românesc, dar nu numai ale patronilor: slăbiciunile băncilor care au finanţat afacerile, slăbiciunile legislative, slăbiciunile statului, şi în ansamblu slăbiciunea economiei româneşti, care nu are mecanisme de protecţie a ceea ce s-a creat. Odată ce patronul se prăbuşeşte, cade totul în jurul lui.
Pe de altă parte, capitalismul românesc este creat în jurul patronilor, fiind mai puţin dezvoltat în jurul companiei.
Ludovic al XIV-lea a spus: “Statul sunt eu”. Aşa şi capitalistul românesc a spus: “Compania sunt eu”.
Este adevărat că la început toate afacerile încep şi se dezvoltă în jurul ideii, energiei şi determinării fondatorului. Dar de la un anumit nivel, pe măsură ce afacerea devine mai mare şi implică mult mai multă muncă şi mult mai mulţi oameni, antreprenorul trebuie să se separe şi să fie separat de compania şi de afacerea pe care a creat-o. Dar niciun antreprenor nu va accepta de bunăvoie acest lucru, pentru că businessul pe care l-a făcut este viaţa lui.
Atunci trebuie să intervină băncile, finanţatorii, ceilalţi acţionari, furnizorii, clienţii şi nu în ultimul rând statul. Este ceea ce se cheamă în zilele noastre stakeholderi. Ei trebuie să despartă apele, iar acest lucru trebuie făcut în primul rând de bănci şi finanţatori. Dacă întrebi un bancher cui i-a dat un credit, antreprenorului sau companiei, nici nu ştie să-ţi dea un răspuns, pentru că banca a finanţat mulţi ani antreprenorul, patronul, a creditat ideile, a dat bani pe nişte cifre care creşteau continuu pe hârtie (business planul) şi nu în ultimul rând a finanţat sistemul de relaţii şi de recuperare a banilor (practic băncile finanţau pe cei care aveau relaţii în ministere să ia contracte şi apoi să fie primii la decontare sau pe cei care erau apropiaţi puterii de la un anumit moment).
Prea puţini bancheri s-au uitat în interiorul companiilor care luau creditele, la ce se întâmplă în spate, de unde vin şi unde pleacă banii, la oameni, dincolo de proprietari, la produsele şi serviciile pe care le vând. Odată ce se înţelegeau cu patronul, compania şi ce făcea ea, practic nici nu mai conta. Practic, nicio bancă nu lua în considerare riscurile companiei. Pentru că trebuia să dea credite pe bandă rulantă, băncile au finanţat nişte hârtii care suportau orice cifre. Dacă acele hârtii aveau viza departamentului juridic, ca formă totul era OK.
În criză, capitalismul românesc şi în final toată economia s-au trezit că multe businessuri au căzut, cu toate că pe hârtie arătau bine, aveau piaţă, erau rentabile.
Odată ce patronii au început să aibă probleme, şi businessurile lor au intrat în vrie. Practic s-au prăbuşit peste noapte. Îşi mai aminteşte cineva în afară de creditori de Nelu Iordache şi de Romstrade, constructorul celei mai frumoase şosele din Europa, Transalpina? Prăbuşirea patronului a atras căderea unui business de câteva sute de milioane de euro pe an, iar România are o lungă listă cu astfel de cazuri.
Din păcate, toate aceste cazuri înseamnă câteva miliarde de euro pe an, câteva sute de mii de locuri de muncă, credite neperformante de peste 10 miliarde de euro, care se recuperează din costul creditelor bune, plus dispariţia unor companii şi branduri.
Ne revoltăm că nu avem afaceri locale, că nu avem capitalism românesc, că tot businessul este în mâna străinilor care decid regulile şi preţul jocului (Adamescu spune că Allianz şi Generali vor lua piaţa Astra, companie care practica preţuri mici şi pe care la anul le vor dubla). Dar capitalismul românesc se uită prea puţin la el şi dă prea puţin vina pe el pentru situaţia în care a ajuns. Când avea bani, capitalismul românesc nu şi-a făcut ordine în propria afacere, nu a investit în branduri şi în oameni, ci mai mult şi-a devalizat propriile companii.
Din acest motiv o parte a capitalismului românesc a ajuns în situaţia în care este acum, să dea vina pe alţii pentru propria devalizare.
30 august, b1.ro: Șefii marilor bănci centrale: Creşterea economică mai puternică va accelera inflaţia în Statele Unite şi Europa
Creşterea economică mai puternică va accelera inflaţia în Statele Unite şi Europa. Cel puțin asta susțin reprezentanții Rezervei Federale (Fed) americane, Băncii Centrale Europene (BCE) şi Băncii Angliei, participanţi la reuniunea anuală a Fed de la Jackson Hole.
”Având în vedere stabilizarea aşteptărilor referitoare la inflaţie, există motive să credem că creşterea preţurilor se va accelera odată cu disiparea factorilor care împiedică acest lucru”, a declarat vicepreşedintele Fed, Stanley Fischer.
El a adăugat că Fed nu trebuie să aştepte ca inflaţia să revină la nivelul de 2%, ţinta băncii centrale, pentru a începe înăsprirea politicii monetare, scrie Mediafax.
Creşterile de preţuri din Statele Unite şi Europa sunt sub obiectivele băncilor centrale, unde oficialii dezbat impactul încetinirii creşterii economice din China şi preţurile scăzute ale materiilor prime asupra evoluţiei inflaţiei.
În timp ce oficialii americani se gândesc când să înceapă creşterea dobânzilor, prima măsură de acest fel după 2006, iar Banca Angliei ar putea face acest lucru la începutul lui 2016, în Europa au apărut apeluri ca BCE să prelungească programul de suplimentare a lichidităţilor prin achiziţii de obligaţiuni, ca protecţie faţă de inflaţia scăzută.
30 august, zf.ro: Şefii marilor bănci centrale se aşteaptă la inflaţie mai mare
Creşterea economică mai puternică va accelera inflaţia în Statele Unite şi Europa, potrivit reprezentanţilor Rezervei Federale (Fed) americane, Băncii Centrale Europene (BCE) şi Băncii Angliei, participanţi la reuniunea anuală a Fed de la Jackson Hole.
Vicepreşedintele Fed Stanley Fischer, vicepreşedintele BCE, Vitor Constancio, şi guvernatorul Băncii Angliei, Mark Carney, sunt optimişti că regiunile lor vor scăpa de problemele care menţin inflaţia la un nivel scăzut, relatează Bloomberg.
”Având în vedere stabilizarea aşteptărilor referitoare la inflaţie, există motive să credem că creşterea preţurilor se va accelera odată cu disiparea factorilor care împiedică acest lucru”, a spus Fischer.
El a adăugat că Fed nu trebuie să aştepte ca inflaţia să revină la nivelul de 2%, ţinta băncii centrale, pentru a începe înăsprirea politicii monetare.
Fischer a lăsat deschisă posibilitatea ca Fed să înceapă majorarea dobânzilor la şedinţa conducerii instituţiei din septembrie, dar nu şi-a exprimat preferinţa ca măsura să aibă loc atât de devreme.
“Nu vă pot spune ce decizie va lua Fed pe 17 septembrie”, a spus Fischer.
Creşterile de preţuri din Statele Unite şi Europa sunt sub obiectivele băncilor centrale, unde oficialii dezbat impactul încetinirii creşterii economice din Cnina şi preţurile scăzute ale materiilor prime asupra evoluţiei inflaţiei.
În timp ce oficialii americani se gândesc când să înceapă creşterea dobânzilor, prima măsură de acest fel după 2006, iar Banca Angliei ar putea face acest lucru la începutul lui 2016, în Europa au apărut apeluri ca BCE să prelungească programul de suplimentare a lichidităţilor prin achiziţii de obligaţiuni, ca protecţie faţă de inflaţia scăzută.
“Legătura dintre inflaţie şi activităţile din economia reală s-a întărit recent în zona euro”, a afirmat Constancio la Jackson Hole.
Investitorii pe piaţa financiară europeană nu împărtăşesc optimismul autorităţilor. Contractele swap din luna august pentru evoluţia inflaţiei în următorii cinci ani indică o inflaţie de 1,65%, comparativ cu 1,85% la începutul lunii. Nivelul anticipat la inflaţiei este aproape la fel de scăzut ca la momentul începerii programului BCE de suplimentare a lichidităţilor, în luna martie.
În Statele Unite, contractele swap similare indicau la începutul lunii o inflaţie de 2,16%, care a scăzut însă pe 24 august la 1,89%.
”Astfel de mişcări arată că trebuie să fim precauţi în aşteptările că inflaţia va rămâne stabilă”, a Fischer.
Preşedintele Fed, Janet Yellen, şi preşedintele BCE, Mario Draghi, nu au participat în acest an la reuniunea de la Jackson Hole.
Consiliul guvernatorilor BCE se reuneşte la Frankfurt pe 3 septembrie, iar consiliul de politică monetară al Fed pe 16-17 septembrie.
Ambele bănci centrale nu şi-au îndeplinit obiectivul unui nivel al inflaţiei de aproape 2%. În zona euro, inflaţia a atins în iulie 0,2%, iar în SUA 0,3%.
30 august, zf.ro: Şocurile războiului valutar. La economiile dependente de petrol cursul monedei este legat de preţul petrolului
După ce banca centrală elveţiană a lăsat garda jos şi francul să se aprecieze, economia ţării a intrat în recesiune, devenind astfel cea mai recentă victimă a războiului monetar mondial.
Aprecierea francului a scumpit exporturile şi le-a făcut neatractive. Activitatea industriei a stagnat, iar preţurile au căzut.
Toate acestea au împins în al doilea trimestru economia Elveţiei în prima recesiune din ultimii şase ani, cel puţin aşa estimează analiştii. Însă Elveţia este o ţară bogată care are forţa de a-şi reveni rapid. Războiul valutar pune într-o situaţie mult mai dificilă economiile emergente, în special pe cele producătoare de materii prime, alintatele investitorilor cât timp Rezerva Federală americană pompa sute de miliarde de dolari pe pieţe.
Companiile locale din ţările emergente au acumulat încărcături grele de datorii denominate în dolari. Valoarea totală a obligaţiunilor care încă nu au ajuns la maturitate emise de aceste companii s-a dublat din 2008 până în prezent la 6.800 miliarde de dolari, potrivit estimărilor Institutului Internaţional de Finanţe.
Ponderea datoriilor emise în dolari s-a majorat de la mai puţin de 15% în 2008 la peste 40% în primele cinci luni ale acestui an, scrie The Wall Street Journal. Aceste datorii devin mai dificil de plătit pe măsură ce dolarul se apreciază. Moneda americană s-a apreciat cu peste 7% în raport cu un coş valutar mai cuprinzător. Înainte ca problemele Chinei şi războiul preţului petrolului dintre SUA şi Arabia Saudită să înceapă să zăpăcească economiile emergente, analiştii se aşteptau chiar ca dolarul să ajungă până a sfârşitul anului la paritate cu euro.
Iar probleme Chinei par să se complice. Emmanuel Macron, ministrul francez al economiei, estimează că măcelul de pe burse a distrus echivalentul a o treime din PIB-ul ţării, scrie Le Monde. În aceste condiţii, spune el, se poate vorbi de un “crah” bursier, al cărei principală victimă este clasa de mijloc din China. “Chinezii din clasa de mijloc sunt cei care, slab informaţi, au investit cel mai mult şi s-au îndatorat”, a explicat ministrul unor jurnalişti. În aceste condiţii, economia reală va avea de suferit deoarece gospodăriile vor reduce cheltuielile. “Creşterea economiei chineze, care era mai degrabă de 0% decât de 7%, va fi zero” timp ce câteva luni, prezice Macron. Rezultatul: economia mondială care s-a bazat pe motorul American şi pe cel chinez, va trebui să-şi tragă suflul ceva timp.
„Defaulturile vor veni în două feluri: defaulturi pur şi simplu, cum sunt cele ale Greciei, Venezuelei, Ucrainei, statului Puerto Rico şi, poate, Malaieziei, sau sub forma devalorizării monedelor. Vine o furtună teribilă“.
Acestea sunt comentariile lui John Lekas, care gestionează fonduri de 1,4 miliarde de dolari la vehiculul american de investiţii Leader Capital. Acestea sunt şi temerile care-i bântuie pe investitori şi pe care marile bănci centrale ale lumii precum Rezerva Federală americană şi Banca Centrală Europeană trebuie să le calmeze în atmosfera actuală de volatilitate extremă de pe pieţe.
În SUA cresc presiunile ca Rezerva Federală să injecteze din nou lichiditate pe burse şi în economie printr-un Quantitative Easing 4. În zona euro, Banca Centrală Europeană a devenit mai agresivă în cumpărarea de obligaţiuni. În China, banca naţională tocmai a injectat 22 de miliarde de dolari în economie în încercarea disperată de a recâştiga încrederea investitorilor şi vor urma probabil înzecit mai mulţi bani.
30 august, bursa.ro: Șefii marilor bănci centrale anticipează o inflație mai mare
Creșterea economică mai puternică va accelera inflația în Statele Unite și Europa, potrivit reprezentanților Rezervei Federale Americane (FED), Băncii Centrale Europene (BCE) și Băncii Angliei, participanți la reuniunea anuală a FED de la Jackson Hole, relatează Bloomberg.
Vicepreședintele Fed Stanley Fischer, vicepreședintele BCE, Vitor Constancio, și guvernatorul Băncii Angliei, Mark Carney, sunt optimiști că regiunile lor vor scăpa de problemele care mențin inflația la un nivel scăzut.
“Având în vedere stabilizarea așteptărilor referitoare la inflație, există motive să credem că creșterea prețurilor se va accelera odată cu disiparea factorilor care împiedică acest lucru”, a spus Fischer.
El a adăugat că Fed nu trebuie să aștepte ca inflația să revină la nivelul de 2%, ținta băncii centrale, pentru a începe înăsprirea politicii monetare.
Fischer a lăsat deschisă posibilitatea ca FED să înceapă majorarea dobânzilor la ședința conducerii instituției din septembrie, dar nu și-a exprimat preferința ca măsura să aibă loc atât de devreme.
“Nu vă pot spune ce decizie va lua FED pe 17 septembrie”, a spus Fischer.
Creșterile de prețuri din Statele Unite și Europa sunt sub obiectivele băncilor centrale, unde oficialii dezbat impactul încetinirii creșterii economice din Cnina și prețurile scăzute ale materiilor prime asupra evoluției inflației.
În timp ce oficialii americani se gândesc când să înceapă creșterea dobânzilor, prima măsură de acest fel după 2006, iar Banca Angliei ar putea face acest lucru la începutul lui 2016, în Europa au apărut apeluri ca BCE să prelungească programul de suplimentare a lichidităților prin achiziții de obligațiuni, ca protecție față de inflația scăzută.
“Legătura dintre inflație și activitățile din economia reală s-a întărit recent în zona euro”, a afirmat Constancio la Jackson Hole.
Investitorii pe piața financiară europeană nu împărtășesc optimismul autorităților. Contractele swap din luna august pentru evoluția inflației în următorii cinci ani indică o inflație de 1,65%, comparativ cu 1,85% la începutul lunii. Nivelul anticipat la inflației este aproape la fel de scăzut ca la momentul începerii programului BCE de suplimentare a lichidităților, în luna martie.
În Statele Unite, contractele swap similare indicau la începutul lunii o inflație de 2,16%, care a scăzut însă pe 24 august la 1,89%.
“Astfel de mișcări arată că trebuie să fim precauți în așteptările că inflația va rămâne stabilă”, a Fischer.
Președintele Fed, Janet Yellen, și președintele BCE, Mario Draghi, nu au participat în acest an la reuniunea de la Jackson Hole.
Consiliul guvernatorilor BCE se reunește la Frankfurt pe 3 septembrie, iar consiliul de politică monetară al Fed pe 16-17 septembrie.
Ambele bănci centrale nu și-au îndeplinit obiectivul unui nivel al inflației de aproape 2%. În zona euro, inflația a atins în iulie 0,2%, iar în SUA 0,3%.
