Newsme.ro: Târgul de Turism al României, martie 2015
În scopul promovării pe plan național al potențialului turistic al județului Suceava, s-a participat la cea de a 33-a ediție a Târgului de Turism al României – TTR 2015, eveniment organizat în perioada 12-15 martie 2015 în cadrul Centrului Expozițional ROMEXPO – București.
poza Târgul de Turism al României, martie 2015
Ediţia de primăvară a Târgului de Turism al României a înregistat prezenţa a peste 290 firme de profil, respectiv: agenţii de turism tour-operatoare şi detailiste, hoteluri şi pensiuni, agenţii de asigurări şi bănci, organizatori de congrese şi turism de afaceri, organizaţii patronale şi asociaţii profesionale, organizaţii de promovare a turismului din străinătate, organizaţii şi instituţii de promovare a regiunilor turistice din România, dar şi prestatori de servicii de transport, de cazare şi de agrement. Editurile, instituţiile culturale, reprezentanţii presei din domeniu şi generaliste, bloggerii şi scriitorii de turism au fost, de asemeni, prezenţi la eveniment.
Obiectivdesuceava.ro: Peste 2.000 de vizitatori la standul Bucovinei amenajat în cadrul Târgului de Turism al României
290 de firme din zona turismului, domeniile asigurări şi bancar, organizaţii patronale şi asociaţii profesionale au participat la TTR 2015, eveniment organizat în perioada 12-15 martie 2015 în cadrul Centrului Expoziţional ROMEXPO – Bucureşti. Consiliul Judeţean Suceava a deţinut un stand interior, având ca tematică Paştele în Bucovina.
Obiectivbr.ro, preluat de ziare.com: Consiliul Judeţean a promovat turismul brăilean la târgul de profil din capitală
Consiliul Judeţean a promovat turismul brăilean la târgul de profil din capitală
• croaziere pe Dunăre, ecoturism în Balta Mică şi turism ecumenic sunt câteva dintre atuurile locale promovate la standul Brăilei • reprezentarea s-a făcut prin intermediul “Rocreativ”, societatea comercială a CJ Brăila
Firma Consiliului Judeţean, SC “Rocreativ Trade” a participat în weekendul abia încheiat la Târgul de Turism al României, organizat la Romexpo Bucureşti, având amenajat un stand în cadrul căruia a promovat principalele atracţii turistice ale judeţului. “Standul nostru a promovat meşteşuguri locale şi exponate realizate în cadrul Centrului de Creaţie Brăila, oferta de croaziere pe Dunăre cu nava Ovidiu, ecoturism în Balta Mică a Brăilei şi programe pentru turism ecumenic. Ne-am bucurat de un număr mare de vizitatori, peste o mie, după numărul materialelor publicitare pe care le-am oferit, şi de un real interes din partea acestora pentru vizite individuale sau pentru a opera programe turistice în zona noastră”, ne-a declarat Reliana Bogdan, directorul societăţii “Rocreativ Trade”.
Crisana.ro, ziareaz.ro: Oradea şi Băile Felix la Târgul de Turism al României – La vânătoare de turişti
Primăria Oradea și Consiliul Județean Bihor au participat, în perioada 12 – 15 martie a.c., la Târgul de Turism al României de la Romexpo Bucureşti, dedicat pieței de turism din România. Oferta turistică Oradea, Băile Felix şi județul Bihor a fost prezentată într-un stand de 50 mp, amplasat lângă scena centrală, care a fost vizitat de peste 3.000 de persoane.
Actualitati-arad.ro, ziare-pe-net.ro: Au mai rămas două zile până la Confort
EXPO AradCamera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad vă invită, între 19 şi 22 martie 2015, la Expo Arad, pentru a vizita cel mai important eveniment din Vestul ţării dedicat construcţiilor şi instalaţiilor.
În pofida situaţiei sensibile cu care se confruntă domeniul construcţiilor şi instalaţiilor, evenimentul internaţional Confort Construct&Instal adună anul acesta peste 70 de firme din România şi Ungaria.
Romania-news.ro: Asociatia Romanilor din Italia (ARI) continua campania de ajutorare a familiilor nevoiase din Vrancea
ARI împreună cu partenerii săi a organizat cea de-a douăsprezecea misiune umanitară adresată copiilor și adulților din localitățile Urechești și Popești, din județul Vrancea.
Președintele ARI, Eugen Terteleac a profitat de ocazie pentru a adresa un îndemn tututor românilor: ”Rog românii de pretutindeni să fie deschiși acestui tip de acțiuni. Îi invităm pe toţi cei care pot sprijini astfel de misiuni umanitare să contribuie, după posibilităţi deoarece multe persoane au nevoie de ajutorul nostru. Gestul de absolută împlinire sufletească este acela de a dărui, indiferent dacă vorbim de lucruri materiale sau spirituale. Nimic nu se compară cu zâmbetul sau îmbrățișarea primită de la un copilaș în schimbul darului oferit. Vă îndemnăm să faceți și dumneavoastră astfel de gesturi, dăruiți oricât de puțin și veți rămâne surprinși de emoția trăită.”
Gazetaecluj.ro: Asociaţia Românilor din Italia continuă acțiunile umanitare
Asociaţia Românilor din Italia (ARI) continuă campania de ajutorare a familiilor nevoiașe din Vrancea. De această dată, ARI împreună cu partenerii săi, a organizat cea de-a douăsprezecea misiune umanitară adresată copiilor și adulților din localitățile Urechești și Popești, din județul Vrancea.
Imaginearomaniei.ro: Asociatia Romanilor din Italia (ARI) continua campania de ajutorare a familiilor nevoiase din Vrancea
ARI împreună cu partenerii săi a organizat cea de-a douăsprezecea misiune umanitară adresată copiilor și adulților din localitățile Urechești și Popești, din județul Vrancea.
amosnews.ro: Asociaţia Românilor din Italia continuă campania de ajutorare a familiilor nevoiașe din Vrancea
Asociaţia Românilor din Italia (ARI) continuă campania de ajutorare a familiilor nevoiașe din Vrancea. De această dată, ARI împreună cu partenerii săi a organizat cea de-a douăsprezecea misiune umanitară adresată copiilor și adulților din localitățile Urechești și Popești, din județul Vrancea.
Gazetaromaneasca.ro: Asociaţia Românilor din Italia (ARI) continuă campania de ajutorare a familiilor nevoiașe din Vrancea
Asociaţia Românilor din Italia (ARI) continuă campania de ajutorare a familiilor nevoiașe din Vrancea. De această dată, ARI împreună cu partenerii săi, a organizat cea de-a 12-a misiune umanitară adresată copiilor și adulților din localitățile Urechești și Popești, din județul Vrancea.
Monitorulvn.ro, preluat de ziare.com: GALERIE FOTO: Ajutor de la românii din Italia pentru vrânceni
Asociaţia Românilor din Italia (ARI) continuă campania de ajutorare a familiilor nevoiașe din Vrancea. De această dată, ARI împreună cu partenerii săi a organizat cea de-a douăsprezecea misiune umanitară adresată copiilor și adulților din localităţile Urechești şi Popeşti, din judeţul Vrancea.
Mediafax.ro: Ponta, despre taxe locale: Se face o marjă mai mare. Dacă am greşit noi cu ceva, îndreaptă Parlamentul
Proiectul Codului Fiscal nu conţine modificări majore faţă de ultima variantă şi nu măreşte vreo taxă, dar creează o marjă mai mare în care decizia aparţine autorităţii locale, a declarat premierul Victor Ponta, adăugând că, dacă Guvernul “a greşit” cu ceva, Parlamentul va îndrepta lucrurile.
“Nu au apărut modificări majore, nu s-a mărit nicio taxă faţă de ceea ce s-a spus iniţial. Este vorba despre taxele locale care rămân…de fapt, se face o marjă mai mare, pot să fie mai mici decât azi sau mai mari, în funcţie de decizia consiliilor locale. De altfel, toate propunerile pe care le facem beneficiază de faptul că vor fi discutate, dezbătute şi, dacă este cazul îmbunătăţite, nu este nicio supărare, atât în Senat, în aprilie, cât şi în Camera Deputaţilor, în mai şi iunie, şi dacă am greşit noi cu ceva, îndreaptă cu siguranţă Parlamentul”, a spus Ponta.
Mediafax.ro: Ponta: Guvernul vrea să listeze în acest an până la 25% din acţiunile Hidroelectrica
Guvernul vrea să vândă în acest an participaţii de până la 25% la trei companii de stat, Hidroelectrica, aflată în prezent în insolvenţă, Aeroporturi Bucureşti şi Portul Constanţa, pentru a ajuta bugetul de stat şi a stimula investiţiile, a declarat marţi premierul Victor Ponta, citat de Bloomberg.
Executivul intenţionează să vândă participaţii de cel puţin 15% la Portul Constanţa şi Aeroporturi Bucureşti, prin intermediul unor oferte publice iniţiale duale la Bucureşti şi Londra, a spus Ponta în timpul unei întâlniri la Bucureşti cu presa străină, potrivit Bloomberg.
Mediafax.ro: CNADNR a preluat amplasamentul Transalpina de la Romstrade şi încearcă rezilierea contractului
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a preluat provizoriu amplasamentul Transalpina de la constructorul Romstrade, în faliment, unde va începe lucrări de consolidare şi, totodată, “întreprinde demersuri” în justiţie pentru rezilierea contractului cu firma deţinută de Nelu Iordache.
A fost emisă Ordonanţa Preşedinţială privind preluarea provizorie de către CNADNR a amplasamanetului DN 67C, Bengeşti – Sebeş de la Romstrade, în vederea urgentării demarării unor lucrări de consolidare a acestui sector de drum naţional. Această preluare va avea loc în perioada 18-20 martie 2015. Conform celor stipulate în Ordonanţa menţionată mai sus, vor fi executate lucrări de reparaţii de strictă necesitate pentru conservarea lucrărilor şi menţinerea viabilităţii în vederea asigurării unui trafic rutier în condiţii de siguranţă”, se arată într-un comunicat transmis de CNADNR.
Agerpres.ro: Bilanțul BCE a ajuns la 2.142 miliarde de euro
Bilanțul Băncii Centrale Europene și al băncilor centrale naționale din zona euro a crescut cu 7,298 miliarde de euro în săptămâna încheiată pe 13 martie, până la 2.142 miliarde de euro, arată datele publicate, marți, de BCE, transmite Reuters.
Creșterea vine după ce, săptămâna trecută, BCE a început implementarea măsurilor de relaxare cantitativă de 1.100 miliarde de euro, pentru a combate deflația persistentă și șomajul, care se ridică acum la aproximativ 11% în zona euro.
Zf.ro: Arendaşii iau toate terenurile agricole tranzacţionate în Olt
Arendaşii, persoanele fizice sau juridice care exploatează terenurile agricole ale micilor proprietari din mediul rural, au cumpărat în primele două luni ale acestui an 99% din terenurile tranzacţionate în judeţul Olt. Arendaşii din Olt au luat în acest interval 82 de hectare de teren arabil la un preţ mediu de 1.700 euro/hectar, arată o analiză a ZF făcută pe baza datelor Direcţiei Agricole.
Zf.ro: Mai puţin de 10% din români îşi aleg singuri fondul de pensii
Un număr de 256.000 de persoane au aderat anul trecut la sistemul de pensii private obligatorii. Dintre acestea doar 22.000 au semnat actele de aderare, în timp ce majoritatea au fost repartizate aleatoriu la un fond de pensii.
Zf.ro: Cum au evoluat primii trei jucători din piaţa creditului anul trecut: BCR şi BRD au scăzut, BT a crescut
BCR şi BRD au rămas fără credite de 6,6 mld. lei anul trecut. Banca Transilvania a crescut creditarea cu 800 mil. lei.
BCR, BRD şi Banca Transilvania – primele trei bănci locale în funcţie de active – concentrau la finalul anului trecut 39% din piaţa bancară, cu un punct procentual sub nivelul din 2013, doar ultima reuşind să susţină creditare, în timp ce bilanţurile primelor două s-au subţiat sub presiunea procesului de curăţare a portofoliilor de neperformante.
Zf.ro: Adrian Vasilescu, BNR: Ca să nu rătăcim drumul (1)
Dineul începuse cu tradiţionala cupă de şampanie. Băută întâi la Bruxelles, în faţa hărţii de turtă dulce. Apoi la Bucureşti, în clipa despărţirii de anul 2006. Sau, mai bine spus, a întâmpinării anului nou 2007.
România devenise, la 1 ianuarie 2007, ţară membră cu drepturi depline a Uniunii Europene şi o mare parte a populaţiei se întreba: „Oare ce vom primi noi la masa asta?“. Unii, suspicioşi dacă nu chiar sceptici, credeau că am căzut într-o capcană: „Vor face din România o mare piaţă de consum!“. Alţii, ceva mai optimişti, gândeau că pe o piaţă de consum e nevoie de bani. Iar banii vin din muncă. Din muncă performantă, desigur. Şi conchideau: „N-au încotro, ne vor ajuta să devenim competitivi!“.
Zf.ro: BET a coborât sub pragul psihologic de 7.000 de puncte
Indicele BET, principala referinţă a bursei de la Bucureşti, a scăzut în şedinţa de ieri cu 0,7%, până la 6.981 puncte, tras în jos de deprecierea cu peste 2,2% a acţiunilor Băncii Transilvania (TLV) care deţin o pondere ridicată în indice.
Faţă de începutul anului, indicele BET are un minus de 1,4%. Pentru ultimele 12 luni, principala referinţă a bursei are un plus de 11%.
Zf.ro: Banca Transilvania are avizul Consiliului Concurenţei pentru a prelua subsidiara locală a Volksbank
Banca Transilvania, care semnase la finalul anului trecut un acord de preluare a subsidiarei locale a Volksbank, a primit avizul Consiliului Concurenţei pentru a finaliza această tranzacţie.
„Analiza Consiliului Concurenţei a condus la concluzia că operaţiunea de concentrare economică nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia, în special prin crearea sau consolidarea unei poziţii dominante”, potrivit reprezentanţilor autorităţii de concurenţă. Banca mai aşteaptă acum doar aprobarea BNR pentru a putea prelua controlul asupra Volksbank.
Zf.ro: Peste 1.600 de firme în insolvenţă şi faliment au restanţe de 780 mil. lei la creditele luate de la IFN-uri
Firmele aflate în insolvenţă şi cele în faliment aveau la finalul lunii ianuarie restanţe în valoare de 780 milioane de lei (175 mil. euro) în contul creditelor contractate de la instituţiile financiare nebancare (IFN-uri), adică 87% din totalul sumelor datorate IFN-urilor de aceste companii. Sumele restante sunt mai mari cu 14% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor BNR. Creşterea în termeni nominali este de aproximativ 130 milioane de lei. Comparativ cu nivelul înregistrat în urmă cu trei ani, sumele restante ale firmelor aflate în insolvenţă şi faliment sunt de şase ori mai mari.
Zf.ro: OPINII PRIMITE LA REDACŢIE
Reacţie Florin Pogonaru, AOAR, la opinie Dumitru Beze, AIPC
Susţin întru totul ca administrarea fondurilor închise să se facă de companii de management selectate prin licitaţii internaţionale transparente. Sper să existe interes de participare la cel mai înalt nivel de reputaţie. Îl felicit pe domnul Beze pentru propunere.
Ar fi fost corect ca dl Beze să menţioneze că a fost candidat la alegerile la SIF 1, deci este parte interesată. Prezentarea unei candidaturi presupune o ofertă „intuitu personae” şi se face pe baza unui proiect de management. Cred că deciziile fondurilor de pensii sunt bazate exact pe proiecte de management care le susţin interesele.
Zf.ro: Presiunea pe piaţa valutară s-a mai temperat: dolarul s-a oprit în jurul nivelului de 4,2 lei
Cursul anunţat de BNR pentru dolarul american a ajuns ieri la 4,18 lei, în scădere cu 3 bani faţă de nivelul înregistrat joi, după ce luni au fost publicate date sub estimările analiştilor referitoare la producţia industrială şi piaţa imobiliară din SUA. Euro a stagnat la circa 4,43 lei, în timp ce referinţa anunţată de banca centrală pentru francul elveţian a ajuns la 4,17 lei, în scădere cu peste 2 bani. Dolarul american a depăşit pe 4 martie pragul de 4 lei pe unitate la cursul BNR, pentru ca doar în câteva zile să urce la maximul istoric de 4,2 lei. Creşterea economică din ultimele luni a SUA, cea mai mare economie la nivel mondial, a sporit posibilitatea ca banca centrală americană să treacă la o etapă de întărire a politicii monetare, prin creşterea dobânzilor care se situează aproape de zero încă de la finalul anului 2008.
Zf.ro: Radiografia importurilor şi exporturilor. În Italia trimitem ţigări, iar din Polonia aducem mâncare
Componentele auto şi maşinile sunt singura constantă din balanţa comercială a României, aceste produse fiind prezente atât în importurile, cât şi în exporturile către principalii parteneri comerciali ai ţării din Vest şi din regiune.
În Germania, spre exemplu, cei mai mari 20 de exportatori activează toţi în industria auto, fie în producţia de maşini cum este cazul Ford sau Dacia, dar şi producţia de componente. Pe pieţe precum Italia însă, exporturile României sunt susţinute şi de produse textile şi de ţigarete, în timp ce din Ungaria importăm medicamente şi produse petroliere, iar din Polonia mâncare.
Zf.ro: Depozite de 800 de milioane de euro ale străinilor au ieşit din ţară într-un an
Străinii, în cea mai mare parte grupuri bancare, aveau la finele lunii ianuarie depozite pe termen mediu şi lung constituite la băncile locale în valoare de 5,7 mld. euro, cu circa 800 mil. euro mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor BNR.
„România nu este o piaţă strategică pentru băncile străine; este mai degrabă o piaţă relativ dificilă dat fiind istoricul legat de credite neperformante care în mare parte continuă să rămână nerezolvat“, consideră Matei Păun, managing partner al BAC Investment.
Zf.ro: Vasile Iuga, PwC: România ar trebui să se poziţioneze ca o ţară relevantă în transportul de gaze din regiune
România ar trebui să aducă gazele produse în Marea Neagră în piaţă şi să se poziţioneze ca o ţară relevantă în transportul de gaze din regiune, a declarat Vasile Iuga, managing partner al PwC South-East Europe, la ZF Power Summit ’15.
„România a fost ocolită până acum de toate conductele de transport şi de tranzit. Resursele energetice inteligent exploatate pot reprezenta un motor de creştere economică“, a adăugat Vasile Iuga.
Zf.ro: Guvernul aşteaptă un excedent bugetar de 1 mld. euro în T1
Guvernul se aşteaptă la un excedent bugetar în primul trimestru de un miliard de euro şi ar putea începe programul de reduceri fiscale chiar în acest an, păstrându-se în ţinta de deficit de 1,8% din PIB convenită cu FMI, a anunţat ieri premierul victor Ponta, într-o întâlnire cu presa străină acreditată la Bucureşti.
Bursa.ro: “Băncile ar trebui să renunţe la ipocrizie”
(Interviu cu domnul Sebastian Vlădescu, fost ministru de finanţe)
* “În contextul în care băncile au vândut miliarde la discounturi de miliarde, este nevoie de o operaţiune umană, vizavi de împrumutaţii care nu pot să facă faţă aprecierii monedelor”
Reporter: Cum repornim creditarea în România ?
Sebastian Vlădescu: Nu cred că anul acesta şi în 2016 vom avea o revenire a creditării.
Băncile, inclusiv bancherii, sunt, în continuare, reticente.
O bună parte din potenţialii clienţi sunt fie reticenţi în a mai contracta credite, fie incapabili, pentru că mai au încă datorii de acoperit.
După părerea mea, la nivel guvernamental, ar trebui întreprinsă o măsură pentru ca oamenii să nu poată fi daţi afară din casă, pentru că există acest pericol. Şi nu sunt în situaţia aceasta doar cei cu credite în franci, ci şi împrumutaţii în dolari, moneda americană crescând deja cu peste 10%.
Băncile ar trebui să renunţe la ipocrizie şi, până la urmă chiar la răutate, şi să negocieze eficient cu clienţii.
Bursa.ro: GHEORGHE PIPEREA:
“BNR a pregătit terenul pentru conversia în lei a creditelor”
Avocatul Gheorghe Piperea ne-a transmis un articol pe care îl redăm mai jos, integral, şi în care analizează câteva modificări recente aplicate unor regulamente ale Băncii Naţionale a României (BNR).
Printre deducţiile domniei sale se numără cea potrivit căreia BNR ar fi pregătit terenul pentru conversia în lei a creditelor contractate în valută şi pentru restructurarea creditelor cu aplicarea de facilităţi fiscale.
Bursa.ro: EY: Scăderea prețului petrolului și politicile de dezvoltare susțin redresarea Zonei Euro
PIB-ului României, estimat la o creștere de 3,1% în 2015
Scăderea bruscă a prețului petrolului și programul de relaxare cantitativă (QE) vor susține redresarea economiei interne a Zonei Euro și vor accelera creșterea PIB-ului de la 0,9% în 2014 la 1,5% în acest an, urmat de 1,8% în 2016, conform prognozei EY – Eurozone Forecast (EEF).
Însă, potrivit acestei prognoze, perspectiva de creștere pe termen mediu rămâne în continuare constrânsă de o serie de factori structurali, în special de necesitatea restrângerii poverii fiscale și de efectul puternic pe care rata înaltă a şomajului – care scade treptat – o are asupra creşterilor salariale.
Bursa.ro: DARIUS VÂLCOV:
“Proiectul pentru soluţionarea problemei creditelor în CHF, în primă lectură în Guvern”
Surse: “Măsura nu are avizul BNR”
Proiectul la care reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice (MFP) şi cei ai sectorului bancar au lucrat în ultima perioadă, în vederea soluţionării problemei creditelor în franci elveţieni (CHF), urmează să fie discutat, astăzi, în Guvern, într-o primă lectură, după cum ne-a spus, ieri, Darius Vâlcov, ministrul demisionar al Finanţelor.
Bursa.ro: PREMIERUL NU DISCRIMINEAZĂ DOAR INVESTITORII ROMÂNI, CI ŞI PRESA LOCALĂ
Ponta vorbeşte despre listări “închipuite” doar cu străinii
Guvernul spune că vrea să listeze în acest an până la 25% din acţiunile Hidroelectrica
* Specialiştii susţin că o listare a Hidroelectrica este posibilă abia în prima jumătate a anului 2016
Premierul Victor Ponta vrea să le facă pe plac investitorilor străini, care vor cât mai multe listări din partea statului, aşa că s-a apucat să le promită chiar şi imposibilul, doar ca să le intre în graţii, lăsând la o parte micul detaliu că, pentru investitori, este importantă şi îndeplinirea angajamentelor.
Chiar şi cei mai puternici susţinători ai listării “Hidroelectrica” estimează cotarea în 2016, după ieşirea din insolvenţă, însă Victor Ponta visează la ofertă anul acesta şi plusează, spunând că pachetul scos la vânzare va fi de până la 25%.
Guvernul vrea să vândă în acest an participaţii de până la 25% la trei companii de stat, inclusiv Hidroelectrica, aflată în prezent în insolvenţă, pentru a ajuta bugetul de stat şi a stimula investiţiile, a declarat premierul Victor Ponta, în timpul unei întâlniri la Bucureşti cu presa străină, citat de Bloomberg.
Executivul intenţionează să vândă participaţii de cel puţin 15% la Portul Constanţa şi Aeroporturi Bucureşti, prin intermediul unor oferte publice iniţiale duale la Bucureşti şi Londra, a mai spus Ponta.
Bursa.ro: BVB deschide în urcare uşoară
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în urcare uşoară şedinţa de tranzacţionare de astăzi.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, creşte cu 0,06% fiind cotat la 6.999,34 puncte.
Indicele BET Plus, introdus pe 23 iunie, urcă, de asemenea, cu 0,05%, la 1.031,60 puncte. BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare plus Fondul Proprietatea, se micşorează, însă, cu 0,04%, atingând valoarea de 30.151,55 puncte.
Indicele BET Total Return, introdus pe 23 septembrie, se apreciază şi el cu 0,06%, la 7.643,50 puncte.
Titlurile Fondului Proprietatea urcau, în deschiderea şedinţei de astăzi, cu 0,77%, la valoarea de 0,8465 lei per acţiune.
Bursa.ro: Guvernul dezbate, astăzi, proiectul Codului Fiscal
Noua variantă a proiectului de Cod Fiscal aduce creşteri de taxe
Executivul ar urma să ia în discuţie, în şedinţa de astăzi, proiectul Codului Fiscal, în forma sa actuală, după cum ne-a spus Corneliu Calotă, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Premierul Victor Ponta anunţa, zilele trecute, că proiectul Codului Fiscal şi cel al Codului de Procedură Fiscală vor fi transmise Parlamentului, de către Guvern, pe 25 martie, cu solicitarea către Senat pentru dezbatere în regim de urgenţă, astfel încât documentele să intre la Camera Deputaţilor până la finele lunii aprilie.
Bursa.ro: ASF PUBLICĂ SITUAŢIA FONDURILOR DE PENSII, LA DOUĂ LUNI DUPĂ APAPR:
Pensiile private – 3,05% din PIB, în 2014
5,45% din activele fondurilor private obligatorii – plasamente în state membre UE, iar 1,31% – obligaţiuni ale organismelor străine neguvernamentale, precum BERD, BEI şi Banca Mondială
* APAPR: “Fondurile de pensii private sunt poate cei mai mari investitori instituţionali locali pe Bursa de la Bucureşti”
Sistemul de pensii private a ajuns la active de 20,2 miliarde de lei (4,5 miliarde de euro), în 2014, în creştere cu 36,65% faţă de anul 2013, porivit raportului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), transmis ieri, la mai bine de două luni după ce piaţa şi-a prezentat singură situaţia, prin intermediul Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).
Anul trecut, ponderea pensiilor private în PIB a fost de 3,05%, comparativ cu 2,34% în 2013, arată ASF.
Economica.net: Euro şi dolarul cresc pe piaţa interbancară
Euro creşte pe piaţa interbancară, în această dimineaţă, până la 4,44 lei, faţă de cursul anunţat ieri de BNR, de 4,43 lei. Moneda europeană a rămas în palierul 4,43 lei – 4,44 lei de 10 zile.
Dolarul creşte până la 4,19 lei, faţă de cursul anunţat ieri de banca centrală când moneda americană a fost cotată la 4,18 lei. Luni, BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,21 lei, cel mai mare din istorie. Săptămâna trecută, moneda americană a evoluat în palierul 4,0779 lei – 4,2059 lei.
Economica.net: Marile tranzacţii cu acţiunile Fondului Proprietatea se mută la Londra UPDATE
Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) ar putea aproba, astăzi, regulamentul care va permite Fondului Proprietatea (FP) să se listeze pe o piaţă alternativă a Bursei din Londra. Mizele sunt foarte mari, dar şi foarte diferite, pentru marile fonduri de investiţii şi pentru Franklin Templeton (administratorul FP), respectiv pentru Bursa de Valori Bucureşti (BVB), potrivit profesioniştilor consultaţi de ECONOMICA.NET. Lichiditatea la BVB nu este scopul prinicipal al listării secundare, pentru oficialii Fondului.
Evz.ro: TVA: Ce faci dacă fiscul ți-a invalidat codul de TVA. Mai trebuie sau nu să plătești taxa?
În Monitorul Oficial nr. 0178 din 16 martie 2015 au fost publicate modificările care apar în declarația privind taxa pe valoarea adăugată, aprobate printr-un ordin al ANAF, scriu consultanții de la Benta Consult. Actul normativ analizat se adresează plătitorilor de TVA al căror cod de TVA a fost anulat de către autoritățile fiscale. Iată ce are de făcut cel care se află în această situație:
Capital.ro: Andrei Gerea: “Nu cred că este loc de investiții pripite în energie”
Cum ar trebui să arate sectorul energetic național, când vom avea noi listări pe piața de capital și cât adevăr se află în „managementul performant“ sunt doar câteva întrebări ale căror răspunsuri le-am primit de la noul ministru al Energiei, Andrei Gerea.
Adevarul.ro: Depozitele în dolari pot fi pariul câştigător în acest an
Deşi depozitele în dolari au cele mai mici dobânzi comparativ cu cele în lei sau euro, ele se pot dovedi cele mai avantajoase având în vedere prognozele economiştilor care indică un nivel de peste 4,5 lei pentru moneda americană. Depozitele bancare în dolari se dovedesc a fi cea mai avantajoasă alegere pentru cei care vor să economisească, iar asta nu datorită nivelului dobânzilor, care nu este mare, ci graţie creşterii semnificative a cursului de schimb leu/dolar, avans care va continua, potrivit estimărilor specialiştilor.
Adevarul.ro: Fonduri europene pentru cultivarea lavandei
Fonduri europene pentru cultivarea lavandei ar putea fi obţinute începând cu luna viitoare Lavanda a început să fie cultivată şi la noi destul de recent, după ce agricultorii şi-au dat seama că din punct de vedere financiar e o afacere profitabilă. Mai ales că se pot folosi fonduri europene pentru cultivarea lavandei. Înfiinţarea unui hectar de lavandă costă în jur de 8.000 de euro, iar exploatarea este de până la 18 ani, cheltuielile de întreţinere fiind minime.
Adevarul.ro: PNDR 2015. Ce finanţări agricole putem primi în acest an, ce cheltuieli sunt eligibile şi cine nu poate accesa fondurile
Fermele de dimensiuni mijlocii sunt cele mai avantajate în cadrul PNDR 2014-2020 PNDR 2015. Primele două măsuri de finanţare pe noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) vor fi deschise pe 25 martie 2015, iar ghidurile solicitantului sunt deja publicate, dar numai în variantă consultativă. Este vorba despre Submăsura 6.1 „Instalarea tinerilor fermieri“ şi Submăsura 4.1 „Investiţii în exploataţii agricole“. PNDR 2015. Submăsura „Instalarea tinerilor fermieri“ Tânăr fermier înseamnă o persoană cu vârsta de până la 40 de ani la momentul depunerii cererii, care deţine competenţele şi calificările profesionale adecvate şi care se stabileşte pentru prima dată într‐o exploataţie agricolă ca şef al respectivei exploataţii. Contribuţia publică totală aferentă sesiunii anuale PNDR 2015 este de 205,7 milioane de euro compusă din contribuţia Guvernului României şi contribuţia Uniunii Europene.
Romanialibera.ro: Lege pentru recuperatorii de credite
Amenințarea familiei debitorului, inclusiv a copiilor, afișe lipite în bloc și contactarea vecinilor. Așa descrie președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor „modul de lucru“ al companiilor de recuperare a creanțelor.
”Colectarea pe teren implică contact personal cu debitorul la reşedinţa acestuia sau la locul de muncă. Scopul vizitei este de a stabili motivele pentru care debitorul întâmpină dificultăţi de plată a datoriei, pentru a conveni un nou aranjament de plată, pentru a furniza sau completa documentele necesare şi pentru a îndruma debitorul să ramburseze datoria. De asemenea, vizita poate include discuţii cu vecinii debitorului, la reşedinţa acestuia.”
Mediafax.ro: Bancpost acordă aeroportului din Timişoara o finanţare de 2 milioane euro pentru capitalul de lucru
Bancpost a acordat Aeroportului “Traian Vuia” din Timişoara o linie de finanţare în valoare de 2 milioane de euro, pe o perioadă de trei ani, pentru acoperirea necesarului de capital de lucru, a anunţat instituţia de credit.
Bancpost a câştigat licitaţia de finanţare organizată de aeroportul Timişoara, unul dintre aeroporturile strategice din România, al treilea ca număr de pasageri şi al doilea din ţară din punct de vedere al dotărilor tehnice, se arată într-un comunicat al băncii.
Mcomunicatedepresa.ro: Ziua Porţilor Deschise Primul eveniment de business networking organizat cu succes la Camera de Comerţ şi Industrie a României
BUCURESTI – 18 martie 2015
Ziua Porţilor Deschise Primul eveniment de business networking organizat cu succes la Camera de Comerţ şi Industrie a României
Trebuie cu toţii să privim acest sistem cameral ca un vehicul care ne poate ajuta să promovăm mediul de afaceri atât în ţară, cât şi în străinătate, pentru că are aceste atribute de 400 de ani de la înfiinţarea primei camere de comerţ din lume
Ziuaconstanta.ro, preluat de presaonline.com: ÎNTÂLNIRE ROMÂNO-GERMANĂ LA CAMERA DE COMERŢ A ROMÂNIEI
Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihai Daraban a primit, ieri, vizita de lucru a delegaţiei formate din directorul general al Camerei de Comerţ şi Industrie Duisburg (IHK Duisburg), dr. Stefan Dietzfelbinger, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane (AHK România), Radu Merică şi reprezentantul la Bruxelles al Uniunii Camerelor Europene de Comerţ şi Industrie (UECC), Monica Ghecea.
Amosnews.ro: Mii de români și-au planificat vacanțele acestui an la ediția de primăvară a Târgului de Turism al României
Cele mai bune oferte si destinatii turistice, prezentate de companiile din Romania si din strainatate, au captat, timp de patru zile, atentia celor 21.795 de vizitatori prezenti la editia de primavara a Targului de Turism al Romaniei, eveniment ce a avut loc in perioada 13-15 martie 2015, in Centrul Expozitional Romexpo.
Bursa.ro: TÂRGULUI DE TURISM AL ROMÂNIEI
Gradul de internaţionalizare a crescut cu 7% faţă de anul trecut
Companii din 15 ţări şi-au expus ofertele şi destinaţiile turistice la ediţia de primăvară a Târgului de Turism al României, eveniment ce a avut loc în perioada 13-15 martie 2015, în Centrul Expoziţional Romexpo, gradul de internaţionalizare fiind de 34%, cu 7% mai mult decât la ediţia de primăvară 2014.
Peste 260 de expozanţi, reprezentând Consilii Judeţene, agenţii de turism, tour-operatori, organizaţii şi asociaţii de turism naţionale, regionale şi internaţionale şi-au promovat ofertele şi serviciile, animând cele şase pavilioanele expoziţionale.
Pe o suprafaţă de 11.700 de metri pătraţi au expus companii din România şi Bulgaria, Croaţia, Grecia, Israel, Italia, Iordania, Moldova, Maroc, Malaezia, Polonia, Serbia, Spania, Turcia şi Ungaria Dintre ţările menţionate, Bulgaria, Maroc, Malaezia, Moldova, Serbia, Turcia şi Ungaria au avut participări oficiale internaţionale, fiind reunite în Pavilioanele C5 şi C6.
Ziuaconstanta.ro: BUSINESS NETWORKING LA CAMERA DE COMERŢ ŞI INDUSTRIE A ROMÂNIEI
Camera de Comerţ şi Industrie a României a organizat, în premieră, ieri, „Ziua Porţilor Deschise”, un eveniment de business networking menit să genereze noi oportunităţi şi idei de afaceri pentru participanţi.
Preşedintele CCIR, Mihai Daraban a subliniat rolul pe care îl are Camera de Comerţ şi Industrie în orice societate civilizată, acela de a asigura pentru companii un parteneriat real în orice acţiune menită să ridice standardul mediului de afaceri.
Ziuaconstanta.ro: ZIUA PORTILOR DESCHISE – PRIMUL EVENIMENT DE BUSINESS NETWORKING ORGANIZAT CU SUCCES LA CAMERA DE COMERT SI INDUSTRIE A ROMANIEI 18 MARTIE 2015
Camera de Comert si Industrie a Romaniei a organizat, in premiera, in data de 17 martie 2015, “Ziua Portilor Deschise”, un eveniment de business networking menit sa genereze noi oportunitati si idei de afaceri pentru participanti.
In deschiderea evenimentului, Presedintele CCIR, domnul Mihai Daraban a subliniat rolul pe care il are Camera de Comert si Industrie in orice societate civilizata, acela de a asigura pentru companii un parteneriat real in orice actiune menita sa ridice standardul mediului de afaceri.
“Trebuie cu totii sa privim acest sistem cameral ca un vehicul care ne poate ajuta sa promovam mediul de afaceri atat in tara, cat si in strainatate, pentru ca are aceste atributii de mai bine de 400 de ani de la infiintarea primei camere de comert din lume”, a adaugat domnul Mihai Daraban.
Adevarul.ro: Se deschide cel mai mare târg de construcţii şi instalaţii din Vestul ţării
Evenimentul este organizat la Expo Arad Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad organizează între 19 şi 22 martie 2015, la Expo cel mai important eveniment din Vestul ţării dedicat construcţiilor şi instalaţiilor. Organizatorii spun că în pofida situaţiei sensibile cu care se confruntă domeniul construcţiilor şi instalaţiilor, evenimentul internaţional Confort Construct&Instal adună anul acesta peste 70 de firme din România şi Ungaria. Confort Construct&Instal oferă vizitatorilor ceea ce nu găsesc în marile magazine de bricolaj. Companiile care activează în acest sector şi publicul larg sunt aşteptate în pavilioanele expoziţionale şi pe spaţiul exterior cu ofertă diversificată şi unică. „O vizită la Confort Construct&Instal vă oferă posibilitatea de a găsi o ofertă personalizată nevoilor dumneavoastră, alta decât cea pe care o puteţi găsi în fiecare zi în magazinele specializate.
Agerpres.ro: Guvernul se reunește joi în ședință specială dedicată dezbaterii Codurilor fiscale
Guvernul se va reuni joi în ședință specială pentru dezbateri asupra formei finale a proiectelor Codului fiscal și Codului de procedură fiscală, a anunțat premierul Victor Ponta miercuri la începutul ședinței Executivului.
“În primul rând trebuie să finalizăm cele două proiecte, Codul fiscal și Codul de procedură fiscală. Am lucrat și astăzi cu toată echipa de la Ministerul de Finanțe, dar, ca de obicei, procedurile ne omoară, pe la ministere, pe la diverse lucruri. Așa încât vă dau o veste în direct, că e și presa aici, mâine la ora 11,00 avem din nou ședință de guvern, numai cu cele două proiecte”, a declarat premierul.
Economica.net: Privatizarea Oltchim: Chinezii de la Junlun Petroleum vin în România, pentru detaliile unei investiţii
Compania chineză Junlun Petroleum CO LTD şi-a reiterat interesul de a se implica în procesul de privatizare a combinatului chimic Oltchim, în luna mai urmând să vină o delegaţie de experţi care să se informeze cu privire la detaliile investiţiei, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.
Ministrul Economiei, Comerţului şi Turismului, Mihai Tudose, s-a întâlnit miercuri cu o delegaţie a companiei chineze Junlun Petroleum CO LTD, condusă de preşedintele Consiliului de administraţie, Xie Chang, scrie Agerpres.
Economica.net: Cel mai mare broker din Ungaria devine membru al Bursei de la Bucureşti
Consiliul de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a admis casa de brokeraj Concorde Securities ca Participant la sistemul de tranzacţionare al BVB pentru piaţa reglementată la vedere şi înscrierea acesteia în Registrul Participanţilor.
‘Calitatea de membru a Concorde Securities şi prezenţa directă pe piaţa de capital din România este în concordanţă cu strategia Bursei de Valori Bucureşti de a elimina barierele care împiedică accesul pe piaţă al intermediarilor şi investitorilor. De asemenea, este un pas spre creşterea fluxurilor de tranzacţionare pe piaţa de la Bucureşti, ca un viitor hub pentru Europa de Sud şi de Est. Internaţionalizarea BVB este unul dintre pilonii strategiei de dezvoltare’, a declarat, miercuri, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti, Ludwik Sobolewski.
Hotnews.ro: Leul s-a depreciat miercuri in fata principalelor valite. Motivul: bancile de investitiii, fondurile si investitorii cu bani stau cu ochii pe ceas: la ora 18.00 (GMT) FED va anunta cum vede economia mondiala, iar ei vor sti cum sa faca plasamentele
Bancile de investitii, fondurile financiare si investitorii dispusi sa-si riste banii stau miercuri cu urechile ciulite pe asteaptata conferinta de presa ce va urma sedintei monetare a Federal Reserve pentru a vedea daca banca centrala abandoneaza asigurarea ca isi va pastra calmul inainte de a lua hotararea de a creste ratele. Lipsa acestor cuvinte din comunicatul oficial va declansa semnalul ca prima crestere a ratei cheie poate avea loc in iunie. Fed va anunta azi si noile estimari privind economia SUA. Euro a crescut usor fata de dolar miercuri dimineata atingand nivelul de USD 1.0624/EUR. Ne asteptam ca perechea sa ramana aproape constanta pana la incheierea intalnirii de politica monetara a Fed. Monedele Europei emergente s-au tranzactionat aproape neschibate fata de euro. Leul a deschis la 4.4430/EUR si s-a depreciat usor pana la 4.4469/EUR.
Agerpres.ro: Ponta: Autoritățile din China au aprobat demararea exporturilor de carne de porc din România
Premierul Victor Ponta a salutat miercuri faptul că autoritățile chineze au aprobat începerea exporturilor de carne de porc din România.
“În sfârșit Administrația de Stat pentru Supravegherea Certificării și Acreditării din China a aprobat exporturile de carne de porc. Dacă reușim ce ne-am propus de atâta timp, să avem piața Chinei pentru produsele alimentare românești… Anul trecut am făcut 600 de milioane (de euro — n.r) excedent al balanței comerciale numai pe produse de agricultură”, a spus Ponta în ședința săptămânală de guvern.
Capital.ro: Studiu: România, unul dintre cei mai importanţi exportatori de servicii IT
România a înregistrat, în 2014, un excedent în schimburile comerciale de bunuri şi servicii, determinat în principal de creşterea rapidă a exporturilor de IT şi servicii de afaceri, conform unui studiu, comandat de TMF Group
‘Un mare avantaj pe care îl are România este poziţia sa în regiune şi forţa de muncă bine pregătită. Acest lucru ne face foarte competitivi şi ne poziţionează ca pe un jucător important pentru companiile care doresc să externalizeze activitatea lor în ţările vecine’, spun realizatorii studiului.
Capital.ro: Lucrările la podul peste Dunăre de la Brăila vor începe în primăvara anului viitor
Lucrările la podul peste Dunăre de la Brăila vor începe în primăvara anului 2016, se arată într-un comunicat remis de Ministerul Transporturilor.
Ministrul Transporturilor, Ioan Rus s-a întâlnit recent, la sediul instituţie, cu reprezentanți ai autorităților locale din județele Galați și Brăila pentru a discuta despre proiectele prioritare de infrastructură rutieră ce urmează a fi implementate în cele două județe.
Capital.ro: Se conturează un nou gigant în România: Oligarhul Boris Mints, la primul pas spre achiziţia Immofinanz
Oligarhul rus Boris Mints (56 de ani), proprietarul O1 Group – specializat în investiţii imobiliare şi în fonduri de pensii private, alături de CA Immo, din care a cumpărat recent 26%, a prezentat acţionarilor Immofinanz o ofertă de preluare a 13,5% din acţiunile companiei pentru 423 mil. euro. Austriecii au respins oferta.
Preţul oferit de consorţiu a fost de 2,8 euro/acţiune şi se extinde asupra a 13,5% din acţiunile Immofinanz, inclusiv acţiunile de trezorerie ale companiei, sau 15% din acţiunile în circulaţie. CA Immo deţine deja 3% din Immofinanz. Cele două companii sunt cei mari proprietari străini de clădiri de birouri din România. Oferta este cu 25,5% peste preţul mediu din ultimele şase luni al acţiunilor Immofinanz şi cu 15,9% peste preţul acţiunilor din 23 februarie 2015 (ultima zi înainte de apariţia primelor informaţii despre interesul consorţiului pentru achiziţie).
Capital.ro : Cadastru, cea mai mare piedică în dezvoltarea afacerilor din agricultură
Încadastrarea este un element fundamental pentru a putea dezvolta în siguranţă propriile afaceri în domeniul agricol şi ar putea permite gajuri mult mai mari faţă de bănci, a declarat, miercuri, secretarul general al Camerei de Comerţ Italiene pentru Romania (CCIpR), Adrian Dimache.
“Una dintre problemele pe care împreună cu Camera Franceză le-am discutat inclusiv cu autorităţile este partea cu cadastru. Este un element din punctul nostru de vedere foarte important. Vorbim de o ţară în care 20%, maximum 30% dintre terenurile agricole sunt încadastrate. Este o chestiune juridică, în primul rând, o chestiune de aliniere cu standardele comunităţii europene. Este un element fundamental pentru a putea dezvolta în siguranţă propriile afaceri în domeniul agricol şi în acelaşi timp este un element de valoare imobiliară. Un cadastru extins permite şi nişte gajuri mult mai mari faţă de bănci şi permite în final o mărire a capitalului disponibil pentru agricultură. Sperăm că măsurile pentru încadastrarea terenurilor în România devin prioritare”, a spus Adrian Dimache, la o conferinţă despre implicaţiile reformei PAC 2014 – 2020 asupra perspectivelor de finanţare şi dezvoltare pentru agricultura din România.
Mediafax.ro: ANPC cheamă băncile la negocieri privind creditele în franci, din 2 aprilie
Clienţii cu credite în franci, Autoritatea pentru Protecţia Consumatorilor şi AURSF invită băncile la negocieri pentru a găsi soluţii pe termen lung, cu primele întâlniri programate pentru 2-7 aprilie, fiind înscrise deocamdată circa 5.800 de persoane, iar ANPC va găzdui şi modera întâlnirile.
“Invitaţiile către bănci au fost transmise ieri, sunt şapte bănci pentru care constituim grupuri de negociere, aşteptăm răspunsul din partea lor în perioada următoare. Acţiunea noastră este o mână întinsă băncilor de a găsi soluţii pe termen lung în avantajul ambelor părţi, nu vrem să negociem pe fiecare credit în parte, ci să identificăm anumite tipologii şi să discutăm pe ele”, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, preşedintele Asociaţiei Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF), Alin Iacob.
Mediafax.ro: Guvern: Achiziţiile publice, îmbunătăţite inclusiv prin “rezolvarea proactivă” a oricărui abuz juridic
Guvernul va îmbunătăţi procesul de achiziţii publice, inclusiv prin “rezolvarea proactivă” a oricărui abuz juridic care poate bloca iniţierea şi/sau încheierea proiectelor publice, se arată într-un memorandum aprobat, miercuri, de Executiv pentru aplicarea unor măsuri de bună guvernare în economie.
Guvernul precizează că, prin acest memorandum, urmăreşte calibrarea reglementărilor guvernamentale în raport cu cerinţele şi aşteptările mediului de afaceri şi partenerilor sociali, iar consecinţa directă va fi stimularea dezvoltării economice şi sociale, prin asigurarea unui cadru normativ general coerent, eficient şi predictibil.
Mediafax.ro: Guvernul majorează plafonul maxim al emisiunilor de titluri de stat pe pieţe externe, la 18 mld euro
Plafonul maxim al emisiunilor de titluri de stat pe pieţele externe (MTN) a fost din nou majorat de Guvern, de la 15 miliarde euro la 18 miliarde euro, pentru acoperirea necesarului brut de finanţare prin emisiuni de titluri pe pieţele internaţionale de capital, pentru acest an şi anul viitor.
Extinderea plafonului a fost decisă în şedinţa de miercuri.
În noiembrie 2013, Guvernul a dublat plafonul maxim al emisiunilor de titluri de stat pe pieţele externe, de la 8 miliarde euro la 15 miliarde euro, şi a extins programul astfel încât să acopere următorii trei ani, respectiv 2014-2016.
Mediafax.ro: Bogdan Chiriţoiu va participa la conferinţa “Mediafax Talks about Competition”- ediţia a IX-a
Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, va participa la conferinţa “Mediafax Talks about Competition” – ediţia a IX-a, care va avea joi, 19 martie, începând cu ora 09.30, în Bucureşti, la hotelul J.W.Marriott, sala GrandBallroom, salon A.
La conferinţa organizată de Agenţia de presă Mediafax vor fi prezenţi ca lectori: Bogdan CHIRIŢOIU – Preşedinte, Consiliul Concurenţei; Florin DĂNESCU – Preşedinte Executiv, Asociaţia Română a Băncilor; Mihaela ION – Managing Associate, Popovici, Niţu&Asociaţii; Adrian MANOLACHE – Reprezentant, AMRCR; Silvia VLĂSCEANU – Director General, Asociaţia Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE), precum şi un reprezentant al ANPC.
Agerpres.ro: Guvern: Împrumutul de la BIRD destinat reformei sistemului sanitar – faza a II-a – a fost închis
Guvernul a aprobat miercuri, printr-o hotărâre, amendamentele convenite cu privire la Acordul de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) destinat finanțării Proiectului privind reforma sectorului sanitar – faza a II-a, informează Biroul de presă al Executivului.
“Împrumutul de la BIRD a fost închis, graficul de rambursare aferent acestuia a fost revizuit iar suma de 614 mii de euro, rămasă netrasă de la BIRD și înregistrată ca economii, a fost anulată”, precizează sursa citată.
Mediafax.ro: Tăriceanu: Guvernul vrea să reducă “simţitor” evaziunea fiscală, dar ANAF să evite măsurile excesive
Guvernul vrea să reducă “simţitor” evaziunea fiscală, iar ANAF trebuie să se abţină de la “măsuri excesive” care dăunează climatului de afaceri, a declarat miercuri preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, după o întâlnire cu reprezentanţi ai industriei de servicii şi turism.
“Deja Agenţia Naţională de Adiministrare Fiscală (ANAF) a început să se manifeste cu mai multă rigoare (în reducerea evaziunii fiscale – n.r.). Sunt şi măsuri excesive care nu fac decât să dăuneze climatului de afaceri. (…) Vrem să împingem, în sensul bun, autorităţile statului la masă cu mediul de afaceri”, a afirmat Tărcieanu.
Capital.ro: UPDATE. Statul impune cu forţa cardurile şi le controlează preţul
Proiectul de lege care va restricţiona plăţile în numerar, dar şi comisioanele interbancare pentru tranzacţii cu carduri a fost aprobat, după ce Parlamentul European a aprobat, în urmă cu o săptămână, un regulament care impune în toate ţările UE limite pentru comisioane.
Bursa.ro: Guvernul deblochează 10 milioane lei pentru lansarea unor programe anuale de sprijin al IMM-urilor
Guvernul a aprobat, printr-un Memorandum, deblocarea sumei de 10 milioane lei, aferente lunii martie, pentru lansarea, în 2015, a programelor finanțate anual de la bugetul de stat în scopul sprijinirii sectorului întreprinderilor mici și mijlocii.
Suma de 10 milioane de lei reprezintă prima tranșă deblocată în 2015 din suma de 90 de milioane de lei ce urmează să fie repartizată de Guvern pe o perioadă de șase luni, în mod eșalonat, pentru programele destinate IMM-urilor.
Bursa.ro: ANCOM organizează o nouă licitație pentru televiziunea digitală terestră
Autoritatea Națională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) lansează astăzi o nouă licitație pentru alocarea celor două multiplexuri naționale, 31 de multiplexuri regionale și 19 multiplexuri locale de televiziune digitală terestră nealocate în procedurile anterioare.
Pentru a putea participa la licitație, cei interesați trebuie să achiziţioneze caietul de sarcini al cărui preţ este de 4.000 de lei. Caietul de sarcini, care poate fi consultat pe site-ul ANCOM, poate fi cumpărat începând cu data de 18 martie 2015 de la sediul ANCOM din Bucureşti, Sector 3, Str. Delea Nouă nr. 2, sau, la solicitarea achizitorului, transmis în format material sau electronic, pe baza documentului justificativ prin care se confirmă plata contravalorii caietului de sarcini și a împuternicirii, în original, a persoanei delegate să îl ridice. Caietul de sarcini poate fi ridicat de luni până joi între orele 09:00 şi 16:00 şi vineri între orele 09:00 şi 14:00.
Bursa.ro: România va participa la Programul de Cooperare pan-european Interact III 2014-2020
Guvernul a aprobat, printr-un Memorandum, participarea României la Programul Operațional Interact III 2014-2020, desemnând Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice ca autoritate națională pentru acest program.
Programul Interact III 2014-2020 grupează statele membre ale Uniunii Europene, plus Norvegia și Elveția și este finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională. Interact III 2014-2020 este parte a Obiectivului Cooperare Teritorială Europeană și este dedicat întăririi capacității administrative a organismelor de management al programelor de cooperare teritorială europeană (autorități de management, de certificare, de audit etc.) și a actorilor implicați în cooperarea la nivel național, regional și european.
Bursa.ro: LA ORELE PRÂNZULUI:
Lichiditate de peste 2,54 milioane euro pe BVB
Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în prima parte a şedinţei de tranzacţionare de astăzi, o lichiditate de 11.302.263,78 lei (2.546.185,72 euro).
În jurul orei 14, toţi cei opt indici ai BVB erau în scădere. Astfel, indicele BET cobora procentual cu 0,46%, până la 6.963,43 puncte, iar indicele BET Plus scădea cu 0,5%, la 1.025,91 puncte.
Bursa.ro: ÎN FEBRUARIE,
Rata şomajului a crescut cu 0,05 pp faţă de ianuarie, la 5,51%
Rata şomajului înregistrat la sfârşitul lunii februarie 2015, la nivel naţional, a fost de 5,51%, mai mare cu 0,05 pp faţă de cea din luna ianuarie şi mai mică cu 0,33 pp faţă de cea din luna februarie a anului 2014, arată un comunicat al ANOFM.
În ceea ce priveşte numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, la finele lunii februarie 2015 acesta era mai mare cu 5.116 de persoane faţă de finele lunii precedente, ajungând la 498.531 de persoane.
Adevarul.ro : Fonduri europene pentru plantaţia de cătină
Fonduri europene pentru o plantatie de cătină În ultimii ani, tot mai mulţi români se interesează să obţină fonduri europene pentru plantaţii de cătină. Iată care ar fi motivele şi de ce e atât de căutată cătina pe piaţă. Cătina este recunoscută pentru conţinutul ridicat de vitamina C, de trei ori mai mult decât citricele. De aseemenea, cătina protejează pielea şi o revitalizează prin conţinutul complexului de vitamine A, B1, B2, C, E şi K. De exemplu, uleiul de cătină poate fi folosit în cazul unor eczeme sau arsuri ale pielii pentru a le grăbi vindecarea. Şi psoriazisul poate fi ameliorat cu ajutor uleiului de cătină. Fonduri europene pentru cătină. Care e prima investiţie Costul pentru plantarea unui hectar de cătină este de aproximativ 3.000 de euro. De asemenea, întreţinerea unui hectar de cătină pe un an ar costa în jur de 1.500 de euro.
Mediafax.ro: Guvernul discută un proiect privind conversia creditelor, cu discount 15% şi garanţii de stat
Guvernul a discutat miercuri, în primă lectură, un proiect de lege referitor la conversia creditelor din valută în lei, băncile urmând să acorde un discount de 15% din valoarea în lei după conversia împrumutului, pe care statul îl va garanta în proporţie de 50%, au declarat surse guvernamentale.
Pe agenda şedinţei de Guvern se afla un proiect de ordonanţă de urgenţă privind programul de protecţie a populaţiei împotriva riscului de depreciere semnificativă a monedei naţionale asociate expunerii la creditele în valută. La cererea premierului, ordonanţa de urgenţă a fost transformată în proiect de lege, care urmează să fie discutat în Parlament.
Economica.net: Ciurel: Planul de restructurare al CEO prevede închiderea a 25% din capacităţile de producţie
Un sfert din capacităţile de producţie ale Complexului Energetic Oltenia (CEO) vor fi închise în perioada următoare ca urmare a planului de restructurare întocmit de conducerea companiei la cererea reprezentanţilor FMI, a declarat miercuri managerul Laurenţiu Ciurel, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, respectivul plan de restructurare cuprinde închiderea a patru grupuri energetice şi a unor cariere sau perimetre miniere, reducerea activităţii în cadrul altor subunităţi, precum şi reducerea de personal cu circa trei mii de angajaţi. În urma aplicării măsurilor, preţul tonei de cărbune va ajunge la 48 de lei, fiind astfel atinsă una dintre ţintele stabilite cu FMI.
Capital.ro: Noi bani din taxe către gaura creditelor ipotecare?
Companiile de garantare ipotecară Fannie Mae şi Freddie Mac ar putea avea nevoie de noi capitalizări din partea statului american la aproape şapte ani de la salvarea lor cu banii contribuabililor, spune reglementatorul de resort. În anul de criză 2008 Trezoreria SUA a pompat 187 miliarde dolari pentru a preveni prăbuşirea celor două entităţi.
Hotnews.ro: Lovitura dura pentru mamutul energetic condus de Laurentiu Ciurel: Complexul Energetic Oltenia va inchide un sfert din capacitatile de productie si va concedia 3.000 de angajati
Un sfert din capacităţile de producţie ale Complexului Energetic Oltenia (CEO) vor fi închise în perioada următoare, a anuntat miercuri managerul Laurenţiu Ciurel. Ciurel a spus, potrivit Agerpres, ca decizia respecta planul de restructurare întocmit de conducerea companiei la cererea FMI. Reamintim ca Ciurel, fost membru PSD sustinut de premierul Victor Ponta la sefia companiei, este urmarit penal de DNA in dosarul lui Dan Sova.