Home
Judetul Bacau
Linkuri utile
Despre noi
Membri
Proiecte
Parteneri
Comisii de lucru
Agentii
Birouri
Reprezentante
Media
Publicatii
Contact

REVISTA PRESEI - 21 mai 2015

Eoficial.ro, preluat de prahova24.ro, valcea24.ro, sinaiaexpres.ro: CCIR și BVB, protocol de colaborare pentru sprijinirea antreprenorilor români

Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) și Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au semnat joi un protocol de colaborare, în scopul susținerii antreprenorilor români, prin facilitarea accesului la soluțiile de finanțare oferite de piața de capital.

Începutul colaborării dintre cele două instituții a fost marcat prin deschiderea oficială a ședinței de tranzacționare de către vicepreședintele CCIR, președintele Camerei de Comerț și Industrie Prahova, Aurelian Gogulescu.

           Citeste mai mult…

Precidency.ro: Comunicat de presă

Ref.: Întâlnirea Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, cu reprezentanții mediului de afaceri

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a primit miercuri, 20 mai a.c., la Palatul Cotroceni, o delegație formată din reprezentanți ai mediului de afaceri, pentru o discuție pe teme actuale referitoare la situația și perspectivele mediului de afaceri românesc.

           Citeste mai mult… 

Zf.ro: Statul spune că ajută firmele româneşti să intre pe pieţe externe, dar mediul de afaceri se simte singur în lupta cu piaţa

Subvenţionarea din partea statului a cheltuielilor de participare la târguri inter­naţionale pentru asociaţii de bloc sau firme cu zero angajaţi şi zero cifră de afaceri, decizii ad-hoc de participare a României la astfel de evenimente, care nu dau timp tuturor com­paniilor interesate să-şi exporte produsele şi serviciile să „intre în joc“ sau o implicare prea slabă a mediului de afaceri în deciziile de promovare a exportului românesc sunt doar câteva dintre „bilele negre“ pe care oamenii de afaceri de pe plan local, reprezentanţii firmelor autohtone  le indică în dreptul statului.

          Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Ponta: Am vorbit de două ori cu președintele despre dublarea alocațiilor; bugetul nu este sac fără fund

Premierul Victor Ponta a afirmat că a vorbit de două ori cu președintele Klaus Iohannis în cursul zilei de miercuri despre dublarea alocațiilor pentru copii și i-a transmis șefului statului informații despre impactul bugetar al acestei măsuri.

         Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Iohannis: Majorarea alocațiilor, un act normativ binevenit

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că proiectul privind majorarea alocațiilor pentru copii este un act normativ bine venit și a afirmat că a discutat cu premierul Victor Ponta despre banii de la buget necesari pentru această creștere.

        Citeste mai mult…

Mediafax.ro: Federaţia Asociaţiilor de Promovare din România cere înfiinţarea Organizaţiei Române de Turism

Federaţia Asociaţiilor de Promovare din România solicită Guvernului înfiinţarea Organizaţiei Române de Turism ca parteneriat public-privat, considerând că aceasta este o soluţie eficientă pentru promovarea şi dezvoltarea turismului.

          Citeste mai mult…

Bursa.ro: Convergenţa reală şi adoptarea monedei euro

De la bun început, doresc să salut opiniile exprimate de către colaboratorii ziarului Bursa, cu privire la adoptarea monedei euro. Avem nevoie acum de acest schimb de opinii, deoarece, printr-un document oficial, respectiv programul de convergenţă 2015-2018, Guvernul României şi-a propus trecerea la euro, începând cu anul 2019.

          Citeste mai mult…

Bursa.ro: CINTEZĂ, BNR:

“Legea insolvenţei persoanelor fizice, binevenită pentru bănci”

Legea insolvenţei persoanelor fizice, adoptată ieri în Plenul Camerei Deputaţilor, este binevenită pentru bănci, consideră Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei de Supraveghere din cadrul Băncii Naţionale a României (BNR).

         Citeste mai mult…

Bursa.ro: OMV Petrom accesează o linie de credit revolving de un miliard de euro

OMV Petrom (SNP) a contractat o linie de credit multi-valută în valoare de un miliard de euro, de la un sindicat format din 17 bănci, cu scopul de a beneficia de evoluţiile favorabile din prezent de pe pieţele financiare.

 Potrivit unui comunicat al companiei, facilitatea înlocuieşte o linie de credit contractată în noiembrie 2011, care a însumat 930 milioane de euro, şi era neutilizată la data contractării noului împrumut. Noua facilitate are o maturitate de 5 ani şi posibilitate de prelungire pentru încă 2 ani consecutivi.

         Citeste mai mult…

Bursa.ro: URMARE A CAZULUI HARINVEST,

ASF a modificat regulile pentru compensarea investitorilor

Autoritatea spune că a ţinut cont de părerile din piaţă, însă prevederile nu sunt încă publice

Regulile pentru compensarea investitorilor din piaţa de capital au fost modificate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), care nu a publicat încă noile prevederi.

         Citeste mai mult…

Bursa.ro: Şase mari bănci, amendate cu 5,8 miliarde dolari

  Şase dintre cele mai mari bănci mondiale vor plăti o amendă de 5,8 miliarde dolari, după ce cinci dintre ele au pledat vinovate că au încercat să manipuleze ratele de schimb ale valutelor, transmite Bloomberg.

         Citeste mai mult…

Mediafax.ro: Proiectul legii insolvenţei persoanelor fizice, ce permite reeşalonarea datoriilor, adoptat de Cameră

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, în unanimitate, proiectul legii insolvenţei persoanelor fizice, care prevede ca orice cetăţean aflat în incapacitate de plată a datoriilor, nu din vina sa, să îşi poată reeşalona datoriile pe baza unui plan de redresare financiară pe o perioadă de cinci ani.

Proiectul legii insolvenţei persoanelor fizice, ce permite reeşalonarea datoriilor,adoptat de Cameră

         Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Persoanele cu handicap grav sau accentuat, scutite de la plata unor impozite începând cu data încadrării în gradul de handicap

Persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat vor beneficia de scutirea de la plata impozitului datorat pentru veniturile din activități independente, veniturile din salarii, veniturile din pensii precum și veniturile din activități agricole, silvicultură și piscicultură iar facilitatea se acordă pentru veniturile realizate începând cu data încadrării contribuabilului în gradul de handicap..

        Citeste mai mult…

Zf.ro: ISĂRESCU DESPRE MIXUL DE POLITICI MONETARE, FISCALE ŞI ÎNTÂRZIEREA REFORMELOR STRUCTURALE

Dozajul adecvat dintre măsurile de politică economică – monetare, fiscale şi reforme structurale – este mai important decât fiecare măsură în parte, iar cel mai important beneficiu al colaborării cu FMI a fost faptul că instituţia financiară internaţională a ajutat România să aibă un mix de politici de o anumită „consistenţă“, a declarat Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.

        Citeste mai mult…

Zf.ro: Dolarul sparge din nou pragul de 4 lei după trei săptămâni

Dolarul american a depăşit ieri pragul de 4 lei la cursul BNR, fiind în creştere cu 1% faţă de şedinţa precedentă, respectiv trei bani. Moneda americană a ajuns astfel la cea mai ridicată valoare din ultimele trei săptămâni, interval de timp în care a fluctuat între 3,9 şi 4 lei.

        Citeste mai mult…

Zf.ro: Studiu al ARB: jumătate din bănci încă se mai gândesc la reduceri de personal

O pondere de 55% din băncile locale se aşteaptă să reducă uşor numărul de angajaţi anul acesta, mai mult ca în 2014, când 29% din instituţiile de credit făceau astfel de previzuni. Cu toate acestea 80% din bănci estimează că nu vor diminua cheltuielile cu remunerarea angajaţilor, iar o treime din băncile chestionate spun chiar că aceste cheltuieli vor creşte, potrivit estimărilor dintr-un barometru bancar realizat de companai de consultanţă EY în parteneriat cu Asociaţia Română a Băncilor (ARB).

       Citeste mai mult…

Zf.ro: Holzindustrie Schweighofer pierde poziţia dominantă în exploatarea masei lemnoase

Camera Deputaţilor a respins ieri cererea preşedintelui Klaus Iohannis de reexaminare a controversatului Cod silvic, astfel că şeful statului se va vedea obligat să-l promulge întrucât nu mai are altă cale de atac în afara sesizării Curţii Constituţionale, măsura la care nu va recurge, după cum a anunţat.

         Citeste mai mult…

Economica.net: Profitul net al Raiffeisen Bank International s-a înjumătăţit, în primul trimestru

Grupul bancar austriac Raiffeisen Bank International AG (RBI), prezent şi pe piaţa din România, a anunţat joi că în primele trei luni ale acestui an profitul său net s-a redus la jumătate (48,1%) comparativ cu perioada similară a anului trecut până la 83 de milioane de euro, în condiţiile scăderii veniturilor din dobânzi, transmite Reuters.

       Citeste mai mult…

Economica.net: Bursa de Valori a închis în scădere şedinţa de miercuri; indicele SIF-urilor creşte cu 0,25%

Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de tranzacţionare de miercuri, singurul indice aflat pe plus, cu 0,25%, fiind cel al SIF-urilor.

Valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 13,51 milioane de lei (3,08 milioane de euro), din care schimburile cu acţiuni au totalizat 12,44 milioane de lei (2,79 milioane de euro). Cele mai semnificative au fost tranzacţiile cu acţiunile BRD (2,34 milioane de lei), Electrica (1,507 milioane de lei) şi Transelectrica (1,15 milioane lei).

        Citeste mai mult…

Bursa.ro: BVB a deschis în scădere

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în scădere şedinţa de tranzacţionare de astăzi.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, scade uşor cu 0,04%, fiind cotat la 7.474,85 puncte şi, de asemenea, indicele BET Plus se depreciază lent cu 0,05%, la 1.098,8 puncte.

        Citeste mai mult…

Economica.net: BVB

Rulaj de numai 3 milioane de euro

Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de tranzacţionare de ieri, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la numai 13,51 milioane de lei (3,03 milioane de euro). Schimburile cu acţiuni au totalizat 12,44 milioane de lei ( 2,79 milioane de euro).

        Citeste mai mult…

Bursa.ro: SIBEX

SIBEX: Moneda unică europeană, sub presiune

Pe piaţa Sibex, şedinţa de la mijlocul săptămânii s-a anunţat, încă din prima sa jumătate, drept una dintre cele mai puţin productive la capitolul lichiditate. Volumul înregistrat după şapte ore şi jumătate de la deschidere era unul neaşteptat de redus, situându-se chiar sub “norma” obişnuită pentru prima parte a şedinţelor. Mai exact, conform datelor de la ora 17.30 se înregistrau doar 27 de contracte, iar valoarea tranzacţiilor era de 241.146 lei. În ceea ce priveşte produsele tranzacţionate, atrăgea atenţia lipsa contractelor pe Dow Jones, derivatul pe cel mai cunoscut indice din lume fiind complet ignorat în prima jumătate a sesiunii. “

         Citeste mai mult…

Evz.ro: DE CE nu reporneşte creditarea

Cadrul legislativ al insolvenţei, inclusiv aplicarea lui, este în continuare principalul aspect care descurajează creditarea.

Cel puţin aşa consideră 95% dintre bănci, cu 10 puncte procentuale mai mult decât în 2014, potrivit Barometrului Bancar ARB & EY 2015.

        Citeste mai mult…

Evz.ro: CE a făcut ANAF în primele patru luni ale anului

În perioada ianuarie – aprilie 2015, principala direcție de activitate a inspectorilor Antifraudă a vizat combaterea marii evaziuni, eforturile Direcției Antifraudă concretizându-se în 283 de sesizări penale pentru prejudicii identificate de 1,51 miliarde lei.

87% din numărul cazurilor instrumentate și finalizate cu sesizări penale vizează dosare de peste 1 milion de euro, potrivit unui comunicat al ANAF.

        Citeste mai mult…

Evz.ro: FMI în România: Guvernul caută soluții pentru a păstra reducerea TVA la alimente

Delegaţia FMI se află în aceste zile la Bucureşti pentru a discuta, în principal, măsurile din noul Cod Fiscal care vizează reducerile de taxe. Oficialii Fondului sunt sceptici în legătură cu capacitatea Guvernului de a acoperi găurile de la buget lăsate de scăderea taxelor, în special a TVA. Într-un scenariu extrem, oficialii FMI ar putea cere Guvernului să amâne scăderea TVA, programată pentru 1 iunie, sau măcar să-l scadă mai puţin, nu până la 9%. De cealaltă parte însă, oamenii de afaceri susţin că taxele mari încurajează evaziunea fiscală, iar cei care joacă incorect le pun mari probleme.

         Citeste mai mult…

Antena3.ro : Radu Soviani: Cei de la FMI vor avea un avertisment de tras şi o vor face

Delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI) va avea un cuvânt de spus referitor la măsurile luate în ultima perioadă de Guvern şi ne-ar putea face şi un avertisment, sunt de părere analiştii economici.

“Vor avea un avertisment de tras cei de la FMI şi o vor face. Din punctul meu de vedere, vizita oficialilor FMI seamănă cu o conferinţă de presă şi, în ultima vreme, această conferinţă a fost destul de dură, cu avertismente legate de golul de venituri care nu va putea fi acoperit.

         Citeste mai mult…

Hotnews.ro: Plusurile si minusurile legii insolventei persoanelor fizice, analizate de reprezentantii unei case de insolventa

Legea insolventei persoanelor fizice, asa cum a fost ea votata cu 309 voturi pentru, are o serie de lacune ce vor ingreuna aplicarea ei. Una dintre ele este constituirea unor Comisii de Insolventa, cu o componenta complexa, dar fara nici un reprezentat al creditorilor. De asemena, Comisia de insolventa este investita cu atributii decizionale, de control si de supraveghere a actelor persoanei in insolventa ori ale administratorului procedurii, ceea ce va putea naste adevarate dificultati in practica, se arata intr-un studiu facut de specialistii Casei de Insolventa Transilvania (CITR), transmis joi HotNew.ro.

         Citeste mai mult…

Adevarul.ro: Dobânzile la depozitele în lei au ajuns un nou minim. Ce bonificaţii oferă băncile pentru economiile românilor

Instituţiile bancare au redus bonificaţiile acordate pentru economiile constituite de populaţie în urma reducerii dobânzii-cheie la un nou minim istoric, astfel că cele mai mari dobânzi la depozitele la termen în lei depăşesc cu puţin 3% pe an. Dobânzile oferite de bănci pentru economiile în lei constituite de populaţie au continuat să scadă în urma reducerilor aplicate de Banca Naţională a României (BNR) dobânzii de politică monetară, până la minimul istoric de 1,75% pe an.

          Citeste mai mult…  

Adevarul.ro: Idei de afaceri 2015. Cum pot obţine tinerii fonduri europene pentru o fermă

Până în 2020, agricultura românească trebuie să cheltuiească peste 8 miliarde de euro din fonduri europene. Tinerii care au idei de afaceri în 2015 în agricultură pot să-şi depună proiectele până în luna octombrie a acestui an. Cel puţin una din lista de idei de afaceri 2015 poate deveni realitate pentru tinerii care vor să înceapă o fermă. Tinerii sunt aşteptaţi să depună proiecte în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.  Prin Măsura 6.1 „Instalarea tinerilor fermieri” vor fi oferite fonduri europene pentru tinerii fermieri care au idei de afaceri în valoare de peste 111 milioane de euro, din care peste 33 de milioane de euro sunt destinaţi zonei montane.

         Citeste mai mult…

Adevarul.ro: Guvernul actualizează unele taxe miniere cu valoarea inflaţiei

Taxele miniere de prospectare, explorare şi extracţie au fost majorate, valoarea suplimentară a sumelor ce vor ajunge la buget fiind estimată la aproape un milion de lei Executivul a majorat cu valoarea inflaţiei, printr-o Hotărâre, valorile taxelor miniere cuvenite statului român din activităţile de prospecţiune, explorare şi exploatare a resurselor minerale.

          Citeste mai mult…

Hotnews.ro: Cum poti castiga din cresterea economica a Romaniei

Perspectivele pentru economia locala sunt, cu siguranta, pozitive, dat fiind faptul ca numerosi indicatori publicati recent indica o revenire solida. Insanatosirea economiei se va vedea in rezultatele companiilor si, in final, in buzunarele actionarilor acestora, fie prin distribuirea unui dividend mai mare, fie prin cresterea cotatiilor actiunilor la bursa.

          Citeste mai mult…

Economiczoom.ro: Eveniment: Fiscalitate pentru o Românie Durabilă – Cum pornim la drum cu noile legi fiscale?

Romania_DurabilaBucurești, 26 mai 2015:  Proiectele noului Cod Fiscal și cel al noului Cod de Procedură Fiscală vor fi analizate și explicate pentru micii antreprenori din România de către cei mai cunoscuți experți și consultanți fiscali în cadrul evenimentului Fiscalitate pentru o Românie Durabilă.

          Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Georgian Pop: România asigură securitatea cibernetică a Ucrainei, dar paradoxal nu are o lege pentru spațiul cyber

România a primit, anul trecut, cu ocazia summitului NATO, misiunea de a asigura securitatea cibernetică a Ucrainei, dar, paradoxal, noi nu avem o lege care să reglementeze spațiul cyber, a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de specialitate, Georgian Pop, președintele Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații /SRI/.

         Citeste mai mult…

Mediafax.ro: Deloitte: România va deveni atractivă pentru fondurile de investiţii, mai ales în IT şi producţie

Investitorii se aşteaptă ca activitatea tranzacţională să crească în următorul an, arată cel mai recent studiu Deloitte Central Europe Private Equity, compania de audit şi consultanţă estimând că România va fi atractivă mai ales în sectorul IT şi producţie..

        Citeste mai mult…

Economica.net: Chiriţoiu: Firmele care îşi recunosc faptele anticoncurenţiale ar putea avea amendă zero

Intenţionăm să modificăm, în acest an, Legea principală a concurenţei, nr. 21/1996, pentru a stimula firmele să-şi recunoască abaterile în domeniu, astfel încât investigaţiile demarate de autorităţi să fie scurtate şi simplificate, a declarat joi Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, cu ocazia celei de-a II-a ediţii a Conferinţei ‘Mediul de afaceri, sub lupa Consiliului Concurenţei’.

         Citeste mai mult…

Digi24.ro: Sondaj: Băncile îşi recapătă optimismul

Creditele pentru persoanele fizice vor primi un impuls puternic din partea băncilor, care se pregătesc să acorde mult mai multe împrumuturi pentru populaţie. Bancherii vor fi mai generoşi şi cu afacerile pe care le evitau după izbucnirea crizei economice, adică sectorul de construcţii şi imobiliare.

Faţă de anul trecut, multe bănci au început să vadă complet diferit atât situaţia din sistemul financiar românesc, cât şi perspectivele întregii economii. Într-un sondaj realizat de Ernst & Young şi ARB, 29% dintre bănci au răspuns că se aşteaptă la o creştere puternică a creditării anul acesta, un procent de două ori mai mare decât anul trecut.

          Citeste mai mult…

Mediafax.ro : Plata amenzilor – monitorizată şi comunicată prin sistem electronic, va fi eliminată dovada plăţii

Guvernul a aprobat un proiect de lege pentru stabilirea un mecanism electronic de evidenţă şi comunicare a amenzilor contravenţionale, precum şi a plăţilor acestora, care va fi utilizat iniţial doar pentru amenzi rutiere, iar datele vor fi accesibile atât autorităţilor, cât şi contribuabililor.

          Citeste mai mult…

Mediafax.ro: Şase mari bănci, amendate cu aproape 6 miliarde dolari pentru manipularea pieţei valutare

Patru mari bănci, Citigroup, JPMorgan Chase, Barclays şi Royal Bank of Scotland, au recunoscut că au încercat să manipuleze cursurile de schimb valutar şi, împreună cu UBS şi Bank of America, au fost amendate cu aproape 6 miliarde de dolari.

          Citeste mai mult…

Economica.net: TOP cele mai ieftine credite de nevoi personale. Atenţie la condiţii

Cele mai ieftine credite de nevoi personale au dobânzi anuale efective (DAE) mai mici de 10%, dar obţinerea lor depinde de îndeplinirea unor condiţii. Cea mai frecventă condiţie este aceea în care clientul trebuie să-şi încaseze salariul sau veniturile prin bancă.

Pentru un credit de nevoi personale de 10.000 de lei, pe trei ani, dobânda anuală efectivă (DAE) poate varia între sub 9% şi 19%, potrivit celor 22 de oferte listate la cerere de platforma Conso.ro şi pe site-urile băncilor.

          Citeste mai mult…

Zf.ro: Banii se mută dinspre asigurări de viaţă spre pensii private

Cetăţenii de rând, şi mai puţin guvernele, vor fi tot mai responsabili de veniturile din care vor trăi la pensionare, tendinţă care se face deja simţită în ţările vest-europene, unde investitorii se mută dinspre produsele de asigurări spre cele de pensii, spune Stan Be­ckers, directorul executiv al companiei de administrare a investiţiilor NN Invest­ment Partners (fosta ING Investment Management), cu active în gestiune de 200 mld. euro la nivel global.

         Citeste mai mult…

Transporter.ro: Industria automotive, colac de salvare pentru exporturile României

Deşi valoarea exporturilor României pe anul trecut este una impresionantă, Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), afirmă că sunt foarte puţine companiile ale căror produse sunt vândute în afara graniţelor. „83,9% din exportul României este susţinut de 1.000 de firme. Gândiţi-vă că avem 22.052 de societăţi exportatoare. Scădem din acestea 1.000 de firme şi vom vedea că pe 17,1% din exporturile României se bat 21.052 de companii.

         Citeste mai mult…

Manager.ro: CCIR si BVB sustin comunitatea de antreprenori din Romania

Camera de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR) si Bursa de Valori Bucuresti (BVB) au semnat, astazi, un protocol de colaborare, in baza caruia vor colabora pentru sustinerea comunitatii de antreprenori din Romania, pentru promovarea cat mai larga a utilizarii solutiilor oferite de piata de capital in vederea finantarii cresterii si dezvoltarii companiilor si a comunitatii de afaceri.

         Citeste mai mult…

Wall-street.ro: BVB si Camera de Comert semneaza un acord pentru sustinerea antreprenorilor locali

Camera de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR) si Bursa de Valori Bucuresti (BVB) au semnat joi, 21 mai 2015, un protocol de colaborare, in baza caruia cele doua entitati vor colabora pentru sustinerea comunitatii de antreprenori din Romania, pentru promovarea cat mai larga a utilizarii solutiilor oferite de piata de capital in vederea finantarii cresterii si dezvoltarii companiilor si a comunitatii de afaceri.

          Citeste mai mult…

Romaniajournal.ro: CCIR and BVB to sustain entrepreneurs in Romania in developing the national economy

Starting today the community of entrepreneurs in Romania will receive a specialized support from Chamber of Commerce and Industry of Romania (CCIR) and the Bucharest Stock Exchange (BVB). The two institutions signed on Thursday a cooperation protocol under which they will work together to promote as wider the solutions offered by the capital market to finance growth and development of companies and the business community.

          Citeste mai mult…

Business-review.ro: Romania’s Chamber of Commerce and BVB sign partnership to support entrepreneurs

The Chamber of Commerce and Industry of Romania (CCIR) and the Bucharest Stock Exchange (BVB) signed on Thursday a cooperation protocol, under which the two entities will work together to support the community of entrepreneurs in Romania, to promote as wider the solutions offered by the capital market to finance growth and development of companies and the business community.

          Citeste mai mult…

Agerpres.ro : ANCOM: Peste 8,83 milioane de conexiuni la Internet au fost afectate de incidente de securitate în 2014, în scădere cu 50%

Peste 8,83 milioane de conexiuni la internet din România au fost afectate de incidente de securitate, în 2014, număr cu 50% mai mic față de datele din anul precedent, arată raportul de specialitate publicat, joi, de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații /ANCOM/.

         Citeste mai mult…

Mediafax.ro : PROIECT: Cine nu poate să achite creditele să dea băncii casa ipotecată, fiind eliberat de credit

Un grup de 156 parlamentari au iniţiat un proiect de lege potrivit căruia atunci când o persoană fizică nu mai poate plăti un credit la bancă să poată transfera bunul ipotecat în favoarea băncii, iar datoria să se stingă, a anunţat, joi, deputatul PNL Daniel Zamfir.

Daniel Zamfir, unul dintre iniţiatori, a prezentat, la o conferinţă de presă, alături de avocatul Gheorghe Piperea proiectul de lege, arătând că acest proiect introduce “principiul echităţii”, din acesta având câştig şi banca şi clienţii.

          Citeste mai mult…

Bursa.ro: Bancpost a realizat 25,2 milioane de lei profit net în primul trimestru

Bancpost a înregistrat în primul trimestru din 2015 un profit net de 25,2 milioane lei, iar pe fondul creșterii veniturilor operaționale cu 7% față de primul trimestru al anului anterior, precum și datorită unei baze de costuri reajustată la sustenabilitatea pe termen lung a băncii, banca și-a îmbunătățit rezultatul net înainte de provizioanele pentru credite neperformante cu 145%.

          Citeste mai mult…

Agerpres.ro: MFP a împrumutat, joi, 400 de milioane de lei de la bănci, pe cinci ani, la un randament de 2,75% pe an

Ministerul Finanțelor Publice /MFP/ a împrumutat joi 400 milioane lei de la băncile comerciale, printr-o licitație de obligațiuni de stat pe cinci ani, nivelul mediu ponderat al randamentului la care s-a adjudecat oferta fiind de 2,75% pe an.

          Citeste mai mult…

Mediafax.ro: Markit: Economia zonei euro a încetinit în mai pentru a doua lună consecutiv

Economia zonei euro a încetinit în luna mai pentru a doua lună consecutiv, semn că redresarea din criza de lungă durată a datoriilor este dificilă, potrivit sondajului efectuat de Markit privind intenţiile de achiziţii ale managerilor de companii, relatează MarketWatch.

Sondajele continuă să indice că economia zonei euro a ieşit dintr-o perioadă îndelungată de stagnare, ajutată de preţurile scăzute ale petrolului, deprecierea euro şi creşterea încrederii datorată programului de stimulare al Băncii Centrale Europene (BCE).

        Citeste mai mult…

Hotnews.ro: Exemplu de gandire “strategica” din partea Companiei de Autostrazi: Revizuieste acum pe 5 milioane de euro Studiul de Fezabilitate la o autostrada programata in Master Plan sa fie construita abia dupa 2023

Compania de Autostrazi a semnat miercuri un contract pe 5,1 milioane de euro pentru a revizui Studiul de Fezabilitate (SF) al Autostrazii Tg Mures – Ditrau, parte a autostrazii care va lega Tg. Mures de Iasi, desi tronsonul in cauza este planificat in varianta finala a Master Planului trimisa la Comisia Europeana sa fie construit abia din 2023. Mai mult, documentul strategic prevede ca SF-ul sa fie revizuit intre 2021-2022.

          Citeste mai mult…

Hotnews.ro: 22 de Semne ca la Ministerul Finantelor e nevoie de o reforma

​Intre 2012 si 2014 s-au perindat la conducerea Finantelor ministri de stanga, de dreapta si/sau independenti. La finalul acestui text gasiti lista cu ei, activitatea lor fiind luata la purecat recent de Curtea de Conturi. In atasament aveti si Raportul Curtii, integral. Ideea e ca indiferent de culoarea politica a sefului Finantelor, toti au gandit pe termen scurt. Ca idee, daca la sfarsitul lui 2012, datoria publica/locuitor era de 2.700 de euro, astazi acelasi indicator e de 3.315 euro. Mai mult,cresterea datoriei publice a depasit nevoia de finantare a deficitului, ceea ce e inadmisibil.

        Citeste mai mult…

Economica.net: Alro a trecut pe profit, în primul trimestru. Afaceri în creştere cu 23%

Alro a înregistrat o cifră de afaceri de 598 milioane de lei în primul trimestru din 2015, în creştere cu 23%, de la 486 milioane lei în perioada similară din 2014, a declarat, joi, directorul general al Alro Slatina, Gheorghe Dobra.

Profitul net ajustat a fost de 23 milioane de lei, în T1 2015, comparativ cu o pierdere netă ajustată de 44 milioane lei în perioada similară din 2014. De asemenea, compania a înregistrat un EBIT pozitiv de 96 milioane lei raportat la un EBIT negativ de 39 milioane lei în trimestrul I 2014, scrie Agerpres.

         Citeste mai mult…

Capital.ro: Cine şi cum trebuie să declare veniturile până pe 25 mai?

Persoanele care au obţinut venituri din activităţi independente în 2014 trebuie să depună declaraţiile anuale de venituri: formularele 200 , 201 şi 221 , până cel târziu pe 25 mai 2015. Întârzierile sunt sancţionate cu amenzi între 50 şi 500 de lei. Cu ocazia declarării veniturilor, poate fi depus şi formularului 230 “Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor”, informează Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF). Cine şi cum trebuie să declare?

      Citeste mai mult…

Hotnews.ro: Proiect de lege “Primul loc de munca”: Angajatorii primesc pentru fiecare tanar incadrat cu norma intreaga valoarea salariului minim brut si nu platesc contributiile, timp de un an si jumatate

Mai multi parlamentari PSD si UNPR au depus un proiect de lege initulat “Primul loc de munca”, adresat tinerilor cu varste intre 16 si 29 de ani, care isi propune sa reduca rata somajul in randul tinerilor si sa stimuleze forta de munca. Potrivit proiectului de lege, finantarea se va face din doua surse: bugetul asigurarilor pentru somaj, prin subventionare de la bugetul de stat, si fonduri europene.

        Citeste mai mult…

Economica.net: Alro Slatina: Dacă statul nu reducea nivelul ecotaxelor, închideam fabrica. Producătorul de aluminiu a revenit pe profit

Producătorul român de aluminiu Alro Slatina a plătit, în ultimii trei ani, 170 de milioane de dolari pe ecotaxe, contribuţia pentru sprijinirea energiilor regenerabile şi contribuţia pentru cogenerare, ceea ce făcut ca fabrica să producă pierderi de peste 100 de milioane de dolari. Încă un an în care aceste ecotaxe ar fi rămas la nivelul de dinainte de 1 ianuarie 2015, şi fabrica din Slatina ar fi tras obloanele, pentru că acţionariatul nu ar mai fi suportat încă un an de pierderi, a spus Gheorghe Dobra, directorul Alro.

        Citeste mai mult…

Economica.net: UE va decide cum să reglementeze relaţia dintre magazine şi producători. Care este poziţia României

România, alături de Bulgaria, Cehia şi Slovacia au solicitat Uniunii Europene să finalizeze strategia privind relaţiile dintre marile lanţuri de magazine şi furnizorii lor până în decembrie acestui an.

         Citeste mai mult…

Gandul.info: ANAF a transmis 283 de sesizări penale în primele 4 luni. Aproape 9 din zece vizează marea evaziune

Direcţia Antifraudă din ANAF a transmis autorităţilor în primele patru luni 283 de sesizări penale pentru prejudicii de 1,51 miliarde de lei.

ANAF a anunţat că 87% din numărul cazurilor instrumentate şi finalizate cu sesizări penale vizează dosare de peste un milion de euro.

         Citeste mai mult…

Ziarul Financiar: ANEVAR: Tranzacţiile imobiliare din Cluj-Napoca încheiate în 2014 se ridică la 284 mil. euro

Valoarea totală a tranzacţiilor încheiate anul trecut în municipiului Cluj-Napoca a fost de aproximativ 284 de milioane de euro, potrivit ghidului tranzacţiilor imobiliare, realizat de Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România (ANEVAR), în parteneriat cu primaria municipiului Cluj-Napoca, şi cu spijinul companiilor de consultanţă Veridio si KPMG.

         Citeste mai mult…

Bursa.ro: Lem’s a investit 1,3 milioane lei în showroomul din Mega Mall

Producătorul de mobilă Lemet a deschis, la jumătatea lunii mai, un magazin Lem’s în Mega Mall, care se întinde pe 1.400 mp, iar investiţia s-a ridicat la 1,3 milioane de lei, arată un comunicat transmis redacţiei.

Lem’s este prezent în Bucureşti cu 6 magazine, dintre care 4 magazine proprii şi 2 în franciză, iar suprafaţa totală de showroom măsoară peste 6.000 de mp. Cea mai generoasă suprafaţă o are magazinul Lem’s situat în Vulcan Value Center, care se întinde pe doua nivele şi măsoară 2.000 de mp.

        Citeste mai mult…

Ziare.com: O firma romaneasca livreaza sisteme de alarma pentru doua modele ale gigantului auto Renault

Falcon Electronics, cel mai mare jucator local de pe piata de accesorii electronice auto, a inceput livrarea primelor sisteme originale de alarma direct in Franta.

Mai exact, ele vor ajunge la Renault si vor fi folosite pentru echiparea modelelor Espace si Kadjar, informeaza Mediafax.

          Citeste mai mult…

Bursa.ro: LA ORELE PRÂNZULUI:

Lichiditate de aproximativ 9 milioane lei pe BVB

Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în prima parte a şedinţei de tranzacţionare de astăzi, o lichiditate de aproximativ 9 milioane lei (2 milioane euro).

La orele prânzului, BVB era în scădere. Indicele BET coboară cu 0,37%, ajungând la valoarea de 7.450,14 puncte, la fel ca indicele BET Total Return, care se micşorează cu 0,38%, la 8.134,75 puncte. BET-FI se depreciază, de asemenea, cu 0,22%, până la 31.273,01 puncte.

        Citeste mai mult...

bursa.ro:  SCHNEIDER ELECTRIC:

Aproximativ 20% din costurile de funcţionare a unei clădiri sunt aferente consumului de energie

Petre Butu, vicepreşedinte al diviziei Partner în cadrul Schneider Electric România, a declarat că în contextul în care aproximativ 20% din costurile de funcţionare a unei clădiri sunt aferente consumului de energie, reducerea acestuia a devenit o prioritate, corelată cu menţinerea unui nivel optim de confort şi siguranţă pentru ocupanţi, arată un comunicat transmis redacţiei.

        Citeste mai mult…

Agerpres.ro : Shhaideh: Preiau acest mandat de la singurul ministru adevărat al Administrației Publice și Dezvoltării Regionale

Noul ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Sevil Shhaideh, s-a declarat joi onorată să preia mandatul de la predecesorul său, Liviu Dragnea, despre care a spus că este omul de la care a avut cel mai mult de învățat în materie de administrație publică.

       Citeste mai mult…

Mediafax.ro: Un discurs controversat al unui oficial BCE duce la schimbarea procedurilor băncii

Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să schimbe procedurile de publicare a comentariilor oficialilor instituţiei, la câteva zile după ce Benoit Coeure, membru în board-ul BCE, a furnizat informaţii cu impact pe piaţa financiară, unui grup restrâns de investitori.

       Citeste mai mult…

        Impreuna in lumea afacerilor