Home
Judetul Bacau
Linkuri utile
Despre noi
Membri
Proiecte
Parteneri
Comisii de lucru
Agentii
Birouri
Reprezentante
Media
Publicatii
Contact

REVISTA PRESEI - 27 aprilie 2015

Estnews.ro: Studiu de piață îngrijorător: Lipsa măsurilor coerente frânează afacerile

Camera de Comerț și Industrie a României a lansat un studiu cu privire la percepția oamenilor de afaceri asupra economiei românești. Aproape fără excepție, cei peste 500 de intervievați reclamă instabilitatea legislativă, nivelul ridicat al fiscalității, lipsa infrastructurii rutiere și numeroasele reglementări inutile și costisitoare drept o frână în desfășurarea activității și dezvoltării afacerilor. Punând la socoteală și lipsa unui program coerent al guvernanților pentru sprijinirea activității societăților comerciale, nu este de mirare că, în ciuda potențialului, România este din punct de vedere economic în urma multor țări europene. În cadrul unei conferințe de presă susținută la Camera de Comerț, industrie și agricultură Vaslui, președintele Ionel Constantin a prezentat rezultatele unui studiu cu privire la percepția mediului de afaceri asupra economiei românești.

                 Citeste mai mult…

Monitoruldevaslui.ro: «Sunt mai multi oameni politici în puscãrii decât oameni de afaceri»

Statul roman mentine reglementãri inutile, care aduc costuri suplimentare si pun piedici oamenilor de afaceri, considerã majoritatea celor aflati în structurile de conducere ale societãtilor comerciale din România, care au rãspuns unui studiu realizat de Camera de Comert si Industrie a României si fãcut public de CCIA Vaslui. Fiscalitatea ridicatã, coruptia si abuzurile unor functionari publici sunt în topul nemulutumirilor investitorilor români. Ionel Constantin, presedintele CCIA Vaslui, cere „tãierea capetelor” celor care abuzeazã de functiile de control si aplicã sanctiuni de ordinul milioanelor de euro, închizând societãti pe baza unor motive neclare.

                 Citeste mai mult...

Mediafax.ro: Guvernul va susţine în Parlament reducerea TVA la apa pentru consum casnic, impact sub 100 milioane euro

Guvernul va susţine, în Parlament, la ordonanţa de urgenţă privind reducerea TVA la alimente, un amendament pentru reducerea la 9% şi a taxei pe valoarea adăugată la apa destinată consumului casnic, a anunţat liderul PSD, premierul Victor Ponta, după şedinţa Biroului Permanent al partidului.

Ordonanţa, deja aprobată de Guvern, prevede că, începând cu luna iunie, TVA la produsele alimentare şi băuturile non-alcoolice va scădea de la 24% la 9%.

                Citeste mai mult…

Zf.ro: Nostalgia „mercurialului“: premierul implică Consiliul Concurenţei în urmărirea preţurilor, după reducerea TVA

Guvernul va verifica, împreună cu Consiliul Concurenţei, din luna iunie, dacă reducerea TVA la produse alimentare de la 24% la 9% de la 1 iunie se va reflecta şi în preţul la raft şi va folosi toate pârghiile legale pentru a combate eventuale nereguli, a declarat premierul Victor Ponta. “O scădere atât de mare a TVA este imposibil să nu se vadă în preţ. Vom fi foarte atenţi după 1 iunie”, a spus Ponta. În mod normal, dacă întreaga scădere a TVA se va transfera în preţurile alimentelor, acestea ar trebui să scadă cu 12%.

                Citeste mai mult…

agerpres.ro: Miniștrii de Externe de la București și Chișinău: Primul bilanț al Parteneriatului Strategic pentru integrarea Moldovei în UE – extrem de rodnic

Miniștrii Afacerilor Externe de la București și Chișinău afirmă că primul bilanț de etapă al Parteneriatului Strategic România și Republica Moldova pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, la cinci ani de la instituire, este “extrem de rodnic” și reînnoiesc angajamentul deplin pentru promovarea cursului european al Moldovei și obținerea unei perspective clare de aderare la Uniunea Europeană.

              Citeste mai mult…

Agerpres.ro: UPDATE/Iohannis: Aderarea la spațiul Schengen și respectarea drepturilor românilor, subiecte pe agenda discuțiilor în cadrul vizitei în Italia

Aderarea la spațiul Schengen și respectarea drepturilor românilor care locuiesc în Italia sunt subiecte pe agenda discuțiilor pe care le va avea președintele Klaus Iohannis în cadrul vizitei oficiale pe care o întreprinde luni și marți în Italia.

             Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Tranzacții de peste 222 milioane lei, săptămâna aceasta, la BVB

Valoarea totală a tranzacțiilor derulate săptămâna aceasta la Bursa de Valori București a depășit 222,5 milioane lei, tranzacțiile cu acțiuni cumulând 212,2 milioane lei, cu 0,95% mai mult față de săptămâna precedentă, conform unei analize Puls Capital.

Fondul Proprietatea, în valoare de 87,8 milioane lei, Banca Transilvania, 26 milioane lei și Romgaz, 23,5 milioane lei.

            Citeste mai mult…

Economica.net: Brokerii, scoşi din jocul la bursă. Va fi lansată aplicaţia care permite accesul direct la tranzacţionare direct de pe mobil

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) va lansa pe 30 aprilie 2015 “versiunea web a propriei platforme de tranzactionare Arena-XT”, potrivit unui raport al companiei. Versiunea web este de fapt o aplicaţie care face accesibilă platforma de tranzacţionare a Bursei şi de pe smartphone, aşa cum era deja accesibila de pe desktop. Accesul se poate face doar prin aplicaţiile puse la dispoziţie de firmele de brokeraj, dar nu se ştie pentru câtă vreme. La ce vor mai fi de folos brokerii, apoi?

            Citeste mai mult…

Economica.net: Oferta de muncă “afară” pentru români: salarii de la 450 de euro până la 3.200 euro net, lunar

ECONOMICA.NET vă prezintă oferta de muncă în străinătate pentru români, disponibilă imediat. Iată posturile şi salariile oferite de angajatorii străini candidaţilor români, în această perioadă.

            Citeste mai mult…

Economica.net: Bursa închide în creştere uşoară şedinţa de vineri; acţiunile Fondul Proprietatea, cele mai tranzacţionate

Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere pe toţi indicii ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 54,04 milioane de lei (12,24 milioane de euro).

Schimburile cu acţiuni au totalizat puţin peste 52,89 milioane de lei, cele mai semnificative fiind tranzacţiile cu acţiunile Fondul Proprietatea (12,51 milioane lei), Transelectrica (4,66 milioane lei) şi BRD Group Societe Generale (4,31 milioane lei).

            Citeste mai mult…

Economica.net: Ryanair vrea să reducă preţul biletelor cu 10-15% în următorii doi ani, în urma scăderii preţului ţiţeiului

Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa, se aşteaptă ca preţul biletelor să scadă cu 10-15% în următorii doi ani, deoarece compania irlandeză va transfera către pasageri beneficiile rezultate în urma reducerii preţului ţiţeiului, a afirmat duminică directorul general Michael O’Leary, într-un interviu acordat săptămânalului francez ‘Le Journal Du Dimanche’, transmite Reuters.

          Citeste mai mult…

Zf.ro: OPINIE CRISTIAN HOSTIUC, DIRECTOR EDITORIAL ZF

Vreau 50.000 de dolari ca să am o şansă să cuceresc lumea. Cum îşi ”izgoneşte” România cea mai importantă resursă de talent. Cum să finanţezi o aplicaţie care modifică sunetul, când nu poţi să pui gaj pe sunet?

Cea mai importantă resursă umană pe care o are România la ora actuală sunt IT-iştii, celebrii programatori de care fiecare companie ţine cu dinţii, iar cei care au nevoie nu ştiu ce să mai facă ca să îi convingă să se mute la ei.

În sinea lui fiecare programator visează să dea lovitura cu o aplicaţie, cu un serviciu, cu un produs pe care să îl exporte şi pe care să îl cumpere lumea întreagă.

           Citeste mai mult…

Zf.ro: Problema controalelor de pe litoralul românesc: ce spun hotelierii?

Controalele anunţate de Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT) pe litoral, cu câteva zile înainte de începerea sezonului, vin foarte târziu şi sunt inutile, iar inspectorii nu mai au timp să facă verificări serioase, a declarat agenţiei MEDIAFAX Nicolae Bucovală, preşedintele patronatului Mamaia.

“Ne surprinde în mod neplăcut poziţia ANT cu câteva zile înaintea sezonului, când se anunţă patru echipe de inspectori care vin în control pe litoral. Nu ştiu ce ar mai putea face acum aceste echipe de control, în condiţiile în care Autoritatea Naţională pentru Turism nu şi-a făcut simţită prezenţa pe litoral până acum”, a spus Bucovală.

          Citeste mai mult…

Evz.ro: TOPUL celor mai avansate țări din lume. UNDE ai vrea să trăiești?

Social Progress Index (SPI) este un index care măsoară cât de avansată este o țară din punct de vedere al satisfacerii nevoilor cetățenilor.

Indexul măsoară nivelul de performanță al 99% dintre statele lumii, informează Business Insider. SPI a fost conceput de o echipă de la Harvard condusă de profesorul Michael Green.

          Citeste mai mult…

Zf.ro: Noile proiecte rezidenţiale „s-au mutat“ de la periferia Bucureştiului în zone semicentrale şi centrale

Principalul criteriu în achiziţia unei locuinţe a fost după anul 2008 preţul, astfel că majoritatea noilor proiecte rezidenţiale au fost amplasate în cartierele mărginaşe ale Capitalei, preponderent în sud şi vest sau în localităţile limitrofe. În aceste zone, dezvoltatorii, cei mai mulţi locali, au construit în ultimii şase ani mii de apartamente. Începând de anul trecut însă, dezvoltatorii „s-au mutat“ şi în alte zone din Bucureşti – centru, semicentru sau nord, scrie revista Business Construct, care apare joia aceasta.

            Citeste mai mult…

Zf.ro: Ne pândesc deflaţia globalizată şi stagnarea economică milenară. Lumea de azi se confruntă cu o supraabundenţă nocivă de bani, forţă de muncă şi materii prime

Abundenţa mai mare ca niciodată de materii prime, de forţă de muncă, bani şi datorii intoxică economia globală. Era supracapacităţii şi supraproducţiei răstoarnă regulile clasice ale ştiinţelor economice, plafonează sau chiar reduce preţurile pentru producători şi salariile şi subminează politicile monetare ale băncilor centrale. Va deveni abundenţa un blestem?

           Citeste mai mult…

Zf.ro: Romgaz vrea să se restructureze cu 5 mil. lei pentru a deveni „un actor principal“ în regiune

Producătorul de gaze naturale Romgaz (SNG) consideră că organigrama nu îi este adaptată la „provocările“ din piaţa energiei şi vrea să plătească unui con­sultant 5 mil. lei pentru o analiză şi un plan de optimizare.

Compania, unde statul deţine 70% din acţiuni, după ce în toamna lui 2013 a vândut prin ofertă publică 15% din acţiuni, vrea astfel să mai facă un pas către un management corporatist.

            Citeste mai mult…

Zf.ro: Membrii boardului FP câştigă acum cu 55% mai mult decât la listare

Cei cinci membri ai Comitetului Reprezentanţilor, boardul Fondului Proprietatea (FP), au împărţit anul trecut o remuneraţie brută de 900.000 de lei, ceea ce înseamnă că fiecare membru a încasat o indemnizaţie lunară de 12.000 lei net, cu 15% mai mult decât în anul 2013, arată calculele ZF pe baza datelor din raportul anual.

Comitetul Reprezentanţilor, care are rolul de a supraveghea activitatea administratorului Fondului, Franklin Templeton, este condus în calitate de preşedinte de Sorin Mîndruţescu, directorul general al Oracle România. Din boardul FP mai fac parte Mark Gitenstein, fost ambasador al Statelor Unite la Bucureşti, Steven van Groningen, preşedintele şi directorul general al Raiffeisen Bank, şi experţii independenţi Julian Healy şi Piotr Rymaszewski.

            Citeste mai mult…

Zf.ro: Investitorii au mutat acţiuni Electrica de 30 mil. dolari din Londra la Bucureşti

Fondurile străine care au luat parte la oferta publică a Electrica (EL) cumpărând acţiuni împachetate în certificate globale de depozit (GDR) şi-au redus participaţia indirectă cu 3%, mutând 10 milioane de titluri ale companiei de utilităţi de pe bursa de la Londra în conturi deschise la Bucureşti.

În jur de 10% din acţiunile Electrica scoase la ofertă în iunie 2014 au fost vândute pe London Stock Exchange sub formă de GDR-uri, destinate investitorilor care nu doreau să-şi deschidă conturi de tranzacţionare în România. Mulţi dintre aceştia au ales între timp să schimbe GDR-urile pe acţiuni listate la Bucureşti pentru a profita de lichiditatea mai mare şi de evoluţia mai bună a cotaţiei.

            Citeste mai mult…

Zf.ro: Cât costă un credit Prima casă contractat pe 30 de ani

Cea mai mică dobândă pentru un credit Prima casă, de 3,94% pe an, este oferită în prezent de CEC Bank, aceasta fiind singura bancă care percepe o dobândă sub 4% pentru acest tip de credite.

Costul total al unui astfel de credit în sumă de 200.000 de lei, contractat pe 30 de ani la CEC Bank, este de 333.120 lei.

           Citeste mai mult…

Zf.ro: Fondurile de investiţii ale Templeton au lichidat 36 mil. acţiuni Petrom

Două fonduri administrate de Franklin Templeton Investment, companie ce gestionează şi activele Fondului Proprietatea (FP), au vândut în şedinţele de joi 23 aprilie şi vineri 24 aprilie pachete cumulate reprezentând 36,7 milioane de acţiuni OMV Petrom (SNP), pentru o sumă totală de 14,23 milioane de lei.

Raportat la capitalul social al OMV Petrom, pachetul de acţiuni vândut de cele două fonduri reprezintă circa 0,06%. Tranzacţiile de vânzare s-au făcut la preţuri de 0,38 lei/titlu şi respectiv 0,39 lei/titlu, vânzările fiind intermediate de firma de brokeraj Wood&Co.

            Citeste mai mult…

Zf.ro: Reorientarea fluxurilor de capital a majorat costul la care se împrumută statul

Statul s-a împrumutat mai scump în aprilie, randamentele la titluri emise pe 10 ani fiind în urcare. Ministerul Finanţelor s-a împrumutat  luna aceasta pe zece ani la un randament de 3,32%, în urcare cu 3,9% faţă de licitaţia anterioară.

„Pe parcursul săptâmanii curente (20-24 aprilie 2015 – n. red.), ratele de dobândă au crescut pe piaţa internă a titlurilor de stat, evoluţie în convergenţă cu cele din SUA şi Europa. Aceasta dinamică a fost determinată, în principal, de orientarea fluxurilor de capital din pieţele de obligaţiuni spre pieţele de acţiuni, pe fondul ameliorării percepţiei de risc, dar şi a rezultatelor financiare trimestriale raportate de companii“, spun analiştii de la Banca Transilvania într-un raport cu privire la titlurile de stat.

             Citeste mai mult…

Zf.ro: „Vrem un nou acord cu FMI ca să ne împrumutăm mai ieftin“

Ministerul de Finanţe îşi doreşte un acord cu Fondul Monetar Inter­naţional (FMI) şi din­co­lo de luna septembrie. Un astfel de acord ajută România să se împrumute mai ieftin, este im­­portant pentru imaginea ţării şi pentru ra­tin­gul ei, susţine ministrul finanţelor Eugen Teo­do­rovici. „În mod normal, Ministerul de Fi­nanţe îşi doreşte un nou acord, pentru că este un motiv în plus ca România să se poată îm­pru­muta mai ieftin. Contează ca imagine, ca rating de ţară”, a declarat ieri Teodorovici la Pro TV.

           Citeste mai mult…

Zf.ro: ÎNCREDEREA ÎN ECONOMIE ATINGE NOI COTE MAXIME:

Doi din trei analişti financiari pariază pe îmbunătăţirea condiţiilor de business în următoarele 12 luni

Încrederea analiştilor în economie a continuat să crească în martie pentru a doua lună consecutiv şi a atins maximul istoric, evoluţia fiind determinată atât de condiţiile actuale, cât şi de aşteptările viitoare.

Indicatorul de încredere ma­cro­economică calculat de CFA Ro­mânia a crescut luna trecută cu 5,8 puncte faţă de februarie, ajungând la cea mai mare valoare înregistrată până acum, de când este calculat (mai 2011) de 68,1 puncte.

             Citeste mai mult…

Zf.ro: OPINII PRIMITE LA REDACŢIE

Scăderea preţului petrolului. O revoluţie globală?

Scăderea preţului petrolului reprezintă probabil cel mai important eveniment economic de până acum al deceniului, cu implicaţii majore în multiple sectoare şi cu afectarea atât a ţărilor producătoare, cât şi a marilor importatori şi consumatori, dar care oferă totodată o oportunitate unică pentru o schimbare de paradigmă la nivel global în ceea ce priveşte politicile energetice.

Cauzele scăderii preţului petrolului Despre scăderea preţului petrolului, care s-a produs în a doua jumătate a anului trecut, s-a spus că a fost precum „un câine care nu a lătrat”  , respectiv un fenomen care a evoluat tăcut şi care a surprins majoritatea specialiştilor din sectorul energetic .

            Citeste mai mult…

Bursa.ro: PIRAEUS BANK ÎI IARTĂ DE DATORII PE CLIENŢII CU VENITURI MICI

“Supravegherea din BNR este foarte atentă şi foarte grijulie, gata să intervină dacă apare ceva”, spune fostul ministru de finanţe

Grecii cu venituri mici care au credite la Piraeus Bank şi care se califică pentru obţinerea unui ajutor de stat vor beneficia de ştergerea datoriilor, până la un prag de 20.000 de euro, după cum a anunţat banca.

           Citeste mai mult…

Bursa.ro: SILVIA CIORNEI, FNGCIMM:

“Dispunem de capitalurile necesare ca să ne onorăm toate angajamentele”

Frânarea procesului de creditare şi creşterea numărului de împrumuturi neperformante au afectat şi activitatea Fondului naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM).

În acest context, Fondul dispune, totuşi, de capitalurile necesare ca să-şi onoreze toate angajamentele, dar şi să poată acorda garanţii în continuare, ne-a declarat Silvia Ciornei, preşedinte – director general FNGCIMM.

           Citeste mai mult…

Bursa.ro: BROKERII:

“Investitorii nu au încredere în reuşita fuziunii dintre Banca Carpatica şi Nextebank”

Deprecierea accelerată a acţiunilor Băncii Comerciale Carpatica (“BCC”) din ultima perioadă este cauzată de neîncrederea investitorilor cu privire la reuşita fuziunii cu Nextebank şi la viitorul, momentan nesigur, ce va fi decis în Adunarea Generală din 28 aprilie, este de părere Marcel Murgoci, director de operaţiuni al SSIF Estinvest Focşani.

Titlurile BCC au înregistrat un picaj de 5,56%, vineri, ajungând la preţul de 0,0425 lei, după alte două şedinţe cu minusuri accentuate, pe volume în creştere. În utlimele trei şedinte ale săptămânii trecute, pachetele tranzacţionate au cumulat 0,37% din capitalul băncii.

              Citeste mai mult…

Bursa.ro: “Vrem să promovăm Africa de Sud ca destinaţie turistică”

Interviu cu Excelenţa Sa, doamna Thenjiwe Ethel Mtintso, ambasadorul Africii de Sud în România

Thenjiwe Ethel Mtintso, ambasadorul Africii de Sud în România începând cu 2014, este o militantă pentru drepturile femeilor şi egalitatea de gen. A lucrat ca jurnalist la Daily Dispach Newspaper, East London.

În momentul preluării conducerii statului de către Nelson Mandela, în 1994, Thenjiwe Ethel Mtintso a fost membru al Parlamentului Sud-African, Camera Inferioară.

             Citeste mai mult…

Bursa.ro: Indicele BET-FI deschide în scădere

Indicele BET-FI deschide în scădere, astăzi, în şedinţa de tranzacţionare de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, creşte lent cu 0,07%, fiind cotat la 7.567,43 puncte, în timp ce indicele BET Plus se apreciază lent cu 0,07%, la 1.111,79 puncte.

           Citeste mai mult…

Bursa.ro: “Politica nu ar trebui să se amestece prea mult în afaceri şi comerţ”

“Africa de Sud este o piaţă în creştere, pe baza dezvoltării clasei de mijloc care creează consum”

Interviu cu domnul Neal Barber, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Români şi Sud-Africani (ROSABA)

            Citeste mai mult…

Bursa.ro: MIHAI CĂRUNTU, BCR:

Un salt al profitabilităţii Electrica – posibil numai în cazul unor achiziţii

“Investitorii nu se aşteaptă la o evoluţie spectaculoasă a titlurilor Electrica”, a spus analistul BCR

Analiştii şi investitorii nu se aşteaptă ca acţiunile Electrica să cunoască o evoluţie spectaculoasă în acest an, dat fiind specificul de companie de utilităţi reglementată, unde salturi substanţiale ale profitabilităţii nu pot avea loc de la un an la altul, apreciază Mihai Căruntu, coordonatorul echipei de cercetare pe piaţă de capital din cadrul BCR.

           Citeste mai mult…

Adevarul.ro: Fonduri europene 2015 pentru o fermă ecologică. Pentru ce proiecte se dau bani

Prin PNDR se oferă fonduri europene 2015 şi pentru ferme ecologice Agricultorii care au ferme ecologice pot obţine fonduri europene nerambursabile pentru a-şi susţine mai departe afacerea sau pentru a începe una. Prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, Ministerul Agriculturii a dedicat un măsură pentru a sprijini agricultura ecologică. De altfel, agricultura ecologică ar urma să devină un instrument pentru reduce poluarea apelor şi a reduce suprafeţele de teren care sunt supuse îngrăşămintelor.

           Citeste mai mult…

Hotnews.ro: Surse: ANAF acuza Euroavipo si Murfatlar Romania de evaziune fiscala. Prejudiciul calculat de Fisc – peste 700 milioane de lei

ANAF acuza companiile Murfatlar Romania SA, Euroavipo SA si alte firme de evaziune fiscala ce ar fi dus la prejudicierea bugetului de stat cu peste 700 de milioane de lei, au declarat pentru HotNews.ro surse guvernamentale. Controlul Fiscului a urmarit activitatea firmelor din ultimii patru ani. Potrivit surselor citate, ANAF acuza ca evaziunea s-ar fi realizat prin neplata taxelor si impozitelor, nerespectarea regimului de antrepozitare fiscala si prin simularea insolventei pe seama creantelor create artificial in interiorul grupului. Controlul realizat de Directia de Integritate din ANAF a dus si la prinderea unor inspectori ai Fiscului care ar fi sprijinit companiile mentionate.

             Citeste mai mult…

Economica.net: Lege – De la 1 mai, producătorii adevăraţi intră în pieţe. Cum îi recunoşti

De la 1 Mai, românii care cumpără din pieţele agroalimentare pot afla exact de unde provin legumele şi fructele cumpărate, dar şi informaţii despre fermier. De atunci producătorii vor fi obligaţi să deţină un atestat de producător.

Începând cu 1 mai 2015, producătorii agricoli vor trebui să deţină un aşa-numit atestat de producător pentru a-şi putea vinde marfa în pieţele agroaliementare. Documentul, care înlocuieşte certificatul de producător, conţine informaţii  detaliate atât despre cel care produce cât şi despre exploataţia acestuia.

             Citeste mai mult…

Economica.net: Se scumpesc produsele IT&C. Când este bine să cumpăraţi

Aprecierea masivă a dolarului în raport cu leul schimbă preţurile produselor electroIT din marile lanţuri de magazine româneşti. Cel puţin declarativ, cei mai mari jucători din industrie tratează însă diferit această problemă.

Aprecierea dolarului în raport cu moneda europeană şi cea românească scumpeşte produsele electroIT asamblate, în marea lor majoritate, cu piese cumpărate în dolari de pe piaţa asiatică. Situaţia îi afectează pe toţi retailerii care activează pe plan local, însă politicile lor de preţ vor fi diferite. În timp ce unii vor opera schimbări la raft de îndată ce vor epuiza stocurile, alţii au decis să suporte ei pierderile până în toamnă, pentru a nu pierde şi mai mult din vânzări într-o perioadă în care , în mod tradiţional, piaţa scade.

           Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Ponta: Noi suntem unde eram acum trei ani; am fost consecvenți și ne-am ținut de cuvânt

Premierul Victor Ponta, președintele PSD, a evocat luni, în deschiderea ședinței Biroului Permanent Național al partidului, împlinirea a trei ani de la constituirea Uniunii Social Liberale, aceasta fiind și tema unei reuniuni care va avea loc la ora 18,00 la Palatul Parlamentului.

“Noi suntem unde eram acum trei ani, pe partea în care eram acum trei ani. Dacă cineva între timp s-a răzgândit, și stă toată ziua și cu dl. Ungureanu și cu dl. Predoiu și cu d-na Boagiu, cu Ialomițianu, și cu toți ceilalți, e problema lor, nu e noastră. Noi am fost consecvenți și ne-am ținut de cuvânt”, a declarat Ponta la sediul central al PSD.

           Citeste mai mult…

Digi24.ro: Ferme de pui cu bani de la chinezi

Chinezii sunt interesaţi să investească în judeţul Vâlcea, în ferme de pui. Dacă planurile se vor concretiza, mii de oameni vor avea un loc de muncă.

Chinezii ar urma să investească 100 de milioane de euro în construcția a 24 de ferme de pui. Pe lângă toate acestea, ar vrea să mai construiască un abator și o stație de incubație.

           Citeste mai mult…

Digi24.ro: Victor Ponta face bilanțul celor trei ani de guvernare

În urmă cu trei ani, pe 27 aprilie 2012, guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu era demis prin moţiune de cenzură. Zece zile mai târziu, în fruntea Executivului era numit Victor Ponta. Astăzi, la ora 18:00, la Palatul Parlamentului, premierul va face bilanţul celor trei ani de mandat de până acum.

           Citeste mai mult…

Mediafax.ro: Soldul creditelor în lei pentru firme şi populaţie a crescut cu 7,5% în martie

Creditele în lei pentru firme şi populaţie au înregistrat la finele lunii martie o creştere în sold cu 7,5% (6,6% în termeni reali) faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, pe seama majorării cu 17,4% a împrumuturilor pentru persoanele fizice, iar cele în valută s-au redus cu 10,8%, a anunţat BNR.

Creditul neguvernamental total s-a redus cu 3,4% (-4,1% în termeni reali) faţă de martie 2014, iar comparativ cu luna precedentă a urcat cu 0,1% (- 0,3% în termeni reali), la circa 210,5 miliarde lei.

           Citeste mai mult…

Ziuaconstanta.ro, preluat de realitatea.net, ziar.com, ziarelive.ro: CCINA ORGANIZEAZĂ CURS PENTRU EXPERŢI ÎN ACHIZIŢII PUBLICE

Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa vine în sprijinul persoanelor fizice şi persoanelor juridice, private şi publice, prin organizarea unui curs pentru una din cele mai căutate şi mai bine plătite ocupaţii necesare accesării fondurilor europene: Expert Achiziţii Publice.

            Citeste mai mult…

Mediafax.ro: Programul Rabla: Buget de 162,5 milioane lei pentru achiziția de mașini noi pentru persoane fizice

Persoanele fizice care vor să achiziționeze o mașină nouă pot aplica, începând de luni, în cadrul Programului ‘Rabla’, bugetul alocat în acest sens de autorități fiind de 162,5 milioane de lei.

‘Fiecare persoană fizică din România care are rezidență pe teritoriul țării poate depune dosar la dealerii auto pentru achiziționarea unei mașini noi începând de azi (luni, n.r.) de la ora 14,00. Îmi doresc foarte mult ca și persoanele juridice să aplice pentru acest program, deoarece foarte multe dintre mașinile care circulă în România aparțin societăților comerciale’, a declarat ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, la sediul ministerului.

               Citeste mai mult…

Economica.net: Transgaz estimează o cerere totală de gaze naturale de 7,314 milioane MWh, în mai

Cererea totală de gaze naturale, în luna mai 2015, este estimată de Transgaz la 7,314 milioane MWh, conform datelor operatorului naţional de transport şi sistem al gazelor transmise Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Pentru clienţii casnici reglementaţi cererea este estimată la 1,178 milioane MWh, pentru clienţii casnici eligibili la 8.517 MWh, iar pentru producătorii de energie termică pentru populaţie la 452.183 MWh, scrie Agerpres.

              Citeste mai mult…

Antena3.ro: Daily Income. Cu cât scad preţurile după reducerea TVA

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară, Dragoş Frumosu, a vorbit, la Antena 3, despre modul în care se va reflecta reducerea TVA în preţurile afişate la raft.

Dragoş Frumosu susţine că decizia Guvernului de a reduce TVA-ul este una foarte bună pentru producători, pentru bugetul statului, dar şi pentru consumatori.

             Citeste mai mult…

Hotnews.ro: VIDEO PDF-ul de aur. O mica firma romaneasca a primit 15.000 de euro de la gigantul german Bayer pentru o idee. 31 mai – nou termen pentru cereri

Unde gaseste bani o firma mica din Romania pentru dezvoltarea unui produs, cand nu are acces la fonduri europene si nici la credite bancare? Winfo, din Bucuresti, a cerut finantare de la gigantul german Bayer pentru o noua solutie de business intelligence si a primit 15.000 de euro. “Am trimis un PDF in Germania”, povesteste proprietarul Winfo, Andrei Iordan, cum a castigat finantarea. Intre timp, Bayer continua sa ofere finantari, 31 mai 205 fiind termen pentru propuneri de proiecte in acceleratorul sau de afaceri Grants4Apps .

            Citeste mai mult…

Agerpres.ro: RADET: Furnizarea energiei termice pentru încălzire va fi întreruptă permanent de luni, în Capitală

Furnizarea energiei termice pentru încălzire către consumatorii racordați la sistemul centralizat va fi întreruptă permanent de luni, în Capitală, potrivit unui comunicat al RADET.

“Începând cu data de 27 aprilie se va proceda la întreruperea permanentă a furnizării energiei termice pentru încălzire către consumatorii racordați la sistemul centralizat al Municipiului București. Măsura a fost luată în conformitate cu prevederile articolului nr. 117 din Regulamentul pentru furnizarea și utilizarea energiei termice, care precizează că ‘oprirea încălzirii se face după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depășește +10 °C, între orele 18,00 — 6,00′”, relevă sursa citată.

          Citeste mai mult…

Economica.net: Cum începe leul săptămâna pe piaţa interbancară

Leul începe săptămâna la valori apropiate de cele anunţate vineri de BNR, faţă de principalele valute.

Dolarul a crescut în această dimineaţă până la 4,07 lei, faţă de 4,06 lei, cât a fost vineri cursul oficial al Băncii Naţionale. În jurul orei 9.30, dolarul a scăzut până la 4,06 lei. De altfel, vineri dolarul a ajuns la 4,0620 lei, minimul ultimelor două săptămâni pentru moneda americană ( 8 aprilie 2015 – 4,0508 lei/dolar).

         Citeste mai mult…

Capital.ro: Creditul în lei crește, cel în valută cuntinuă să scadă

Soldul creditului neguvernamental în lei acordat de instituţiile de credit s-a majorat la 31 martie 2015 cu 7,5% (6,6% în termeni reali) faţă de 31 martie 2014 pe seama majorării cu 17,4% (16,5% în termeni reali) a creditului acordat gospodăriilor populaţiei, în timp ce componenta în valută exprimată în lei s-a diminuat cu 10,8%, reiese din datele publicate luni de Banca Naţională a României.

          Citeste mai mult… 

Bursa.ro: AVOCAT: “Comisionul de administrare al Raiffeisen, dintr-un contract în CHF, a fost eliminat de instanţă”

Comisionul de administrare al Raiffeisen, dintr-un contract de credit ipotecar în franci elveţieni (CHF), încheiat în 2008, a fost eliminat definitiv de către instanţă, potrivit unui comunicat al avocatului Avram Codruţ, remis azi redacţiei. Potrivit sursei, banca trebuie să restituie “toate sumele încasate în mod abuziv”, dobânda legală aferentă acestor sume şi cheltuielile de judecată.

          Citeste mai mult…

Bursa.ro: BNR: Depozitele rezidenţilor neguvernamentali au scăzut cu 0,9%, în martie

Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali s-au redus în luna martie 2015 cu 0,9 la sută faţă de luna februarie 2015, până la nivelul de 226,694 miliarde lei, informează Banca Naţională a României (BNR).Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei s-au diminuat cu 0,1 la sută, până la 87,153 miliarde lei. La 31 martie 2015, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au înregistrat o creştere de 7,4 la sută (6,6 la sută în termeni reali) faţă de 31 martie 2014.

          Citeste mai mult…

Bursa.ro: BNR: FAŢĂ DE FEBRUARIE,

Masa monetară în sens larg a scăzut cu 1,2 la sută, la finalul lui martie

Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârşitul lunii martie 2015 un sold de 255,389 miliarde lei, în scădere cu 1,2 la sută (-1,6 la sută în termeni reali), faţă de luna februarie 2015, arată datele Băncii Naţionale a României (BNR) publicate astăzi.Pe de altă parte, în raport cu martie 2014, masa monetară s-a majorat cu 6,5 la sută (5,7 la sută în termeni reali), transmite BNR.

         Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Președintele Iohannis s-a întâlnit cu omologul italian

Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit luni cu omologul italian, Sergio Mattarella..

         Citeste mai mult…

Zf.ro:  Video ZF Live. Cât trăieşte o companie din România?

Economia a înregistrat 2,6 milioane de „tentative“ de afaceri din decembrie 1990. Doar 20 de firme înfiinţate în 1990 există şi astăzi, a declarat Dana Ciriperu, redactor-şef adjunct în cadrul emisiunii.

          Citeste mai mult…

Agerpres.ro: CFA: Indicatorul de încredere macroeconomică a înregistrat o creștere cu 5,8 puncte în martie, atingând un maxim istoric

Valoarea indicatorului de încredere macroeconomică a înregistrat, în martie, o creștere cu 5,8 puncte față de luna anterioară, ajungând la valoarea de 68,1, maxim istoric, potrivit unui comunicat al CFA România, remis luni AGERPRES.

             Citeste mai mult…

Capital.ro: România și Bulgaria vor să construiască două noi poduri peste Dunăre

România şi Bulgaria vor colabora pentru elaborarea şi implementarea studiilor de fezabilitate pentru construcţia a două poduri peste Dunăre, la Turnu Măgurele (România) – Nicopole (Bulgaria) şi Călăraşi (România) – Silistra (Bulgaria), informează MDRAP într-un comunicat.

            Citeste mai mult…

Hotnews.ro: ​Licitatia pentru noile trenuri de metrou, blocata. CNSC suspenda solutionarea contestatiilor dupa ce DNA a deschis un dosar penal in cauza

Licitatia pentru achizitia a 51 de noi trenuri de metrou atribuita de catre Metrorex firmei spaniole Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles (CAF) pentru o oferta de 310 milioane de euro a fost blocata dupa ce Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC) a decis suspendarea solutionarii contestatiilor depuse de catre companiile Alstom si Astra Vagoane. Decizia CNSC vine ca urmare a faptului ca procurorii DNA au demarat un dosar penal ce are legatura cu procedura. Practic, pana la solutionarea dosarului penal, licitatia pentru noile trenuri de metrou ramane blocata.

           Citeste mai mult…

Hotnews.ro: Ajutor de stat de 16,6 milioane de euro pentru Bosch/ Analiza: Companiile mari în economia României

Ministerul Finantelor Publice a anuntat la sfarsitul saptamanii trecute aprobarea ajutorului de stat pentru societatea Bosch Rexroth. Va fi realizata o investitie de peste 33 de milioane euro in extinderea capacitatilor de productie de subansambluri electronice pentru autovehicule in locatia sa de la Blaj (judetul Alba). Grupul Bosch are peste 2.400 de angajati in Romania. EurActiv.ro a analizat, pe baza datelor oficiale, ce rol joaca in economia Romaniei companiile mari, in ce domenii sunt mai active si unde lipsesc cu desavarsire.

          Citeste mai mult…

Bursa.ro: Surse: ANAF acuză Euroavipo şi Murfatlar România de evaziune fiscală

ANAF acuză companiile Murfatlar România SA, Euroavipo SA şi alte firme de evaziune fiscală ce ar fi dus la prejudicierea bugetului de stat cu peste 700 de milioane de lei, au declarat, pentru HotNews.ro, surse guvernamentale.

Controlul Fiscului a urmărit activitatea firmelor din ultimii patru ani. Potrivit surselor citate, ANAF acuză că evaziunea s-ar fi realizat prin neplata taxelor şi impozitelor, nerespectarea regimului de antrepozitare fiscală şi prin simularea insolvenţei pe seama creanţelor create artificial în interiorul grupului. Controlul realizat de Direcţia de Integritate din ANAF a dus şi la prinderea unor inspectori ai Fiscului care ar fi sprijinit companiile menţionate. Astfel, mai mulţi angajaţi ai ANAF ar fi comis infracţiuni de abuz.

           Citeste mai mult…

Bursa.ro: UN ÎMPRUMUTAT ÎN CHF CHEAMĂ BANCPOST LA NEGOCIERI

Client: “Fii rezonabilă şi vino cu o soluţie adecvată, care să sprijine cu adevărat”

Un client Bancpost ce a contractat un credit ipotecar în franci elveţieni (CHF) ne-a remis o scrisoare deschisă către bancă prin care îi cere acesteia să se prezinte la negocierile intermediate de reprezentanţii clienţilor bancari cu o “soluţie adecvată, care să sprijine cu adevărat”.

          Citeste mai mult…

Mediafax.ro: Patronatele şi agenţiile de turism au lansat ediţia de primăvară a programului Litoralul pentru Toţi

Patronatele şi agenţiile de turism au lansat programul “Litoralul pentru Toţi”, ediţia de primăvară 2015 (4 mai-19 iunie), la aceleaşi tarife maximale din ediţia septembrie – octombrie 2014.

Pentru zona Mamaia – Constanţa – Eforie, tarifele maximale pentru un sejur de şase nopţi/persoană sunt de 205 lei la un hotel de o stea fără mic dejun, 235 lei pentru o unitate de două stele fără mic dejun, 265 lei la un hotel de trei stele fără mic dejun. Dacă este inclus micul dejun, preţurile ajung la 315 lei pentru hotelurile de două stele, 425 lei hotel trei stele, 485 lei hotel de patru stele, respectiv

          Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Ecotichet de 6.500 de euro pentru cumpărarea de mașini electrice (proiect)

Persoanele fizice vor putea beneficia de un ecotichet în valoare de 6.500 de euro pentru cumpărarea unei mașini electrice sau a unui autovehicul cu grad de poluare zero, momentan proiectul fiind pe circuitul de avizare, a declarat luni, într-o conferință de presă la sediul Ministerului Mediului, Adrian Gearâp, președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM).

          Citeste mai mult…

Mediafax.ro: Licitaţie estimată la peste 12 milioane euro pentru achiziţia de troleibuze în Cluj – Napoca

Compania de Transport Public Cluj-Napoca, aflată în subordinea primăriei, vrea să cumpere maxim 20 de troleibuze noi articulate, printr-un acord-cadru cu o valoare estimată la 55,8 milioane lei (12,6 milioane euro), inclusiv TVA.

        Citeste mai mult…

Zf.ro: OPINII PRIMITE LA REDACŢIE

Restanţele guvernului Ponta la “semestrul european” conduc la amenzi usturătoare

Publicarea recentă de către Comisia Europeană a raportului de ţară asupra stării economiei, alături de un bilanţ aprofundat (in-depth review) privind dezechilibrele economice, marchează un moment important în istoria economiei româneşti: iniţierea supravegherii macroeconomice permanente a Bruxelles-ului. Guvernul României ar trebui să trateze proactiv acest instrument, nu să îl ignore.

              Citeste mai mult…

Zf.ro: OPINIE FLORIN POGONARU

Listarea Fondului Proprietatea la Londra şi Adunările Generale ale SIF-urilor în România

Saptamana aceasta au loc Adunarile Generale la patru dintre cele 5 SIF-uri si listarea Fondului Proprietatea la Londra.

SIF-urile isi vor aproba din nou retribuirea presedintilor, a directorilor generali cu bonusuri si venituri totale intre 250 mii si 600 mii euro pe an (vezi si  ZF din 21.02. 2014), venituri personale care sunt de 2,5-6 ori mai mari decat cele ale guvernatorului BNR si mult mai mari decat cele ale managerului FP (aprx.0,5% din capitalizare la nivelul anului trecut).

             Citeste mai mult…

Capital.ro: Care sunt cele mai mari impedimente pentru fermierii români

Chestiunile de organizare a activității fermierilor într-o formă juridică prin intermediul căreia aceștia să poată atrage finanțare sau să pătrundă în lanțul de distribuție și desfacere, zona de fiscalitate unde sunt necesare multe clarificări, partea administrativă – de relaționare cu autoritățile publice din domeniu sau zona de litigii – acestea sunt principalele probleme din antreprenoriatul agricol local, conform unei analize realizate de Casa de Avocatura Ionescu si Sava.

             Citeste mai mult…

Adevarul.ro: Panouri fotovoltaice: păreri pro şi contra. Lupta între independenţa energetică şi eficienţa instalaţiilor

Tot mai mulţi români sunt interesaţi de instalarea unor panouri solare; părerile sunt împărţite când vine vorba de recuperarea investiţiei din cauza costurilor ascunse.Adevărul“ vă prezintă eficienţa panourilor fotovoltaice, păreri pro şi contra din partea specialiştilor şi sfaturi pentru mentenanţa acestora. Scumpirea continuă a energiei electrice din ultimii ani a dus la creşterea facturilor pentru cea mai mare parte a populaţiei, astfel că energiile regenerabile devin o alternativă pentru reducerea facturilor.    .

             Citeste mai mult…

 

        Impreuna in lumea afacerilor