Romaniatv.net, preluat de ziareive.ro: Coaliţia pentru Dezvoltarea României – o colaborare de succes între Guvern şi mediul de afaceri
Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR) împlinește în ianuarie 10 luni de la creare, iar un bilanț provizoriu arată că inițiativa este unul dintre cele mai utile proiecte pentru îmbunătățirea dialogului dintre Guvern și mediul de afaceri. CDR integrează cele mai importante organizații românești din domeniul afacerilor și care are menirea de crea un mecanism consultativ între Guvern, instituțiile publice și mediul privat.
Întâlnirile reprezentanților CDR cu miniștrii sunt lunare, iar printre principalele subiecte de interes se numără stabilitatea fiscală, eficientizarea legislației în domeniul economic și respectarea practicilor europene în domeniul de business și administrație.
Mediafax.ro: Concurenţa nu a amendat Foserco în cazul licitaţiilor Romgaz trucate întrucât a cooperat în anchetă
Firma Foserco, parte a grupului american Weatherford, a fost scutită de amendă de către Consiliul Concurenţei în cadrul investigaţiei prin care a sancţionat companiile Dafora Mediaş, Upetrom 1 Mai, Foraj Sonde Craiova şi Foraj Sonde Târgu-Mureş pentru trucarea unor licitaţii organizate de Romgaz.
“Este prima investigaţie declanşată în urma unei cereri de clemenţă. Companiile s-au înţeles să îşi împartă lucrările de foraj pentru care Romgaz urma să organizeze licitaţii publice, stabilind dinainte câştigătorii licitaţiilor şi modul în care urmau să acţioneze. Una dintre companiile implicate în înţelegere ne-a furnizat probele încălcării legii concurenţei, motiv pentru care a fost exonerată de la plata amenzii”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
Mediafax.ro: GfK: 2014, cel mai bun de la declanşarea crizei în ceea ce priveşte încrederea românilor în economie şi finanţe
Anul 2014 a fost cel mai bun de la declanşarea crizei în ceea ce priveşte încrederea românilor în perspectivele financiare şi economice, veniturile au fost stabile, iar procentul celor care susţin că situaţia financiară a familiei lor a fost mai dificilă decât în 2013 este în scădere, arată GfK.
“Este prima dată în ultimii şapte ani când procentul celor care se uită cu încredere la viitorul economic al ţării îl depăşeşte pe cel al neîncrezătorilor, ceea ce ne face să aşteptăm o creştere a indicatorului măsurat de GfK şi în 2015. Încheierea unui an electoral intens, dar şi perspectivele de revenire a economiei globale, îi determină pe români să spere la un viitor mai bun”, a declarat Andi Dumitrescu, director general GfK România.
Mediafax.ro: Creditele pentru populaţie şi firme au scăzut anul trecut cu 3,1%
Creditele pentru populaţie şi firme au scăzut anul trecut cu 3,1%, respectiv cu 3,9% în termeni reali, ca urmare a reducerii împrumuturilor în valută, deşi finanţările în lei au avut o evoluţie ascendentă, potrivit datelor anunţate marţi de Banca Naţională a României.
În decembrie, creditul neguvernamental total s-a diminuat cu 0,9%, sau 0,8% în termeni reali, ajungând la finele anului la 211,652 miliarde lei.
“Soldul creditului neguvernamental în lei acordat de instituţiile de credit s-a majorat la 31 decembrie 2014 cu 8,5 la sută (7,6 la sută în termeni reali) faţă de 31 decembrie 2013 pe seama majorării cu 17,4 la sută (16,5 la sută în termeni reali) a creditului acordat gospodăriilor populaţiei, în timp ce componenta în valută exprimată în lei s-a diminuat cu 10,6 la sută (exprimat în euro, creditul în valută s-a redus cu 10,5 la sută). Faţă de 30 noiembrie 2014, creditul neguvernamental total s-a diminuat cu 0,9 la sută (-0,8 la sută în termeni reali) până la nivelul de 211652,0 milioane lei. Creditul în lei s-a diminuat cu 1,0 la sută (-0,9 la sută în termeni reali), în timp ce creditul în valută (exprimat în lei) a scăzut cu 0,9 la sută (exprimat în euro, creditul în valută s-a redus cu 2,1 la sută)”, se arată într-un comunicat al BNR.
Mediafax.ro: Chiriţoiu: Liberalizarea pieţei gazelor a mers bine, deşi toată lumea se aştepta la un cataclism
Liberalizarea pieţei gazelor a mers bine având în vedere că până acum nu a fost niciun scandal legat de efectul măsurii asupra consumatorilor non-casnici, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
“Ca şi anul precedent, ne interesează liberalizarea în domeniul energIei, să colaborăm cu autorităţile şi ministerele implicate. (…) În ceea ce priveşte liberalizarea pieţei gazelor, pare că a mers bine, având în vedere lipsa scandalurilor. Toată lumea se aştepta la un cataclism în ceea ce priveşte efectul liberalizării asupra consumatorilor non-casnici, în ceea ce priveşte creşterea tarifelor, dar nu s-a întâmplat acest lucru”, a spus Chiriţoiu.
Agerpres.ro: Florin Jianu (PTIR): Peste 17.000 de firme de tip SR L-D sunt active în prezent, la nivel național
Peste 17.000 de firme de tip SR L-D (microîntreprindere aparținând întreprinzătorului debutant) sunt active în prezent, la nivel național, înregistrându-se o creștere de 6.000 de companii raportat la anul anterior, a declarat marți președintele Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR), Florin Jianu.
‘Creșterea numărului de antreprenori debutanți este un semn clar că tot mai mulți români fără experiență în domeniu aleg să se bazeze pe sprijinul oferit prin intermediul programelor guvernamentale, să contribuie la dezvoltarea economiei românești și să creeze noi locuri de muncă. În prezent, la nivel național sunt active 17.000 de firme de tip SR L-D, înregistrându-se o creștere de 6.000 de companii raportat la anul anterior. Ca urmare, instrumentele pe care trebuie să le creăm în continuare ar trebui să se bazeze pe același parteneriat public-privat, în urma căruia a rezultat și Programul pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor aparținând întreprinzătorilor tineri (S.R.L.-D)’, a spus Florin Jianu.
Mediafax.ro: Conducerea BNR “la cel mai înalt nivel”, convocată la Comisia Buget-Finanţe pentru a da explicaţii privind modul în care s-a implicat în criza creditelor în franci elveţieni
Comisia de Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor va convoca, pentru şedinţa de miercurea viitoare, conducerea BNR “la cel mai înalt nivel” pentru a da explicaţii cum s-a implicat în criza creditelor în franci elveţieni, ce discuţii a avut cu băncile comerciale şi la ce soluţii s-au angajat acestea
“Vă rog să înaintăm o adresă Băncii Naţionale prin care conducerea BNR să se prezinte miercurea viitoare în faţa Comisiei cu un raport asupra modului cum s-a implicat în această acţiune (problema creditelor în franci elveţieni – n.r.), ce discuţii a avut cu băncile care au dat credite în franci elveţieni şi cu ce soluţii au venit acestea. Să ne spună dacă Banca Naţională face înlesniri în rezolvarea problemei dintre clienţi şi bănci”, s-a adresat colegilor Eugen Nicolăescu, vicepreşedintele Comisiei Buget-Finanţe-Bănci din Camera Deputaţilor, înainte de începerea şedinţei, care s-a amânat din lipsă de cvorum.
Capital.ro: Numărul firmelor intrate în insolvenţă a scăzut cu circa o treime în 2014
Numărul societăţilor intrate în insolvenţă a scăzut, anul trecut, cu 30,05%, comparativ cu 2013, ajungând la 20.696 societăţi, conform datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Cel mai mare număr de firme intrate în insolvenţă a fost înregistrat în municipiul Bucureşti, respectiv 3.354, în scădere cu 10,77%. Pe următoarea poziţie se situează judeţul Bihor, cu 1.404 (minus 23,11%), urmat de judeţul Dolj cu 825 (minus 26,67%).
Economica.net: Raiffeisen dezminte speculaţiile referitoare la ieşirea de pe piaţa din Rusia şi o posibilă majorare de capital
Grupul bancar austriac Raiffeisen Bank International (RBI) nu are nicio dorinţă de a ieşi de pe piaţa din Rusia, a declarat marţi directorul general Karl Sevelda ca răspuns la zvonurile care circulă pe piaţă, transmite Reuters.
‘Raiffeisen nu are absolut nicio intenţie de a-şi vinde banca rusească’, a declarat Karl Sevelda pentru cotidianul austriac ‘Der Standard’. Potrivit unor informaţii din presa din Rusia, Raiffeisen a purtat discuţii cu grupul Alfa Bank cu privire la o posibilă vânzare a diviziei din Rusia a RBI. Sevelda a catalogat aceste speculaţii drept ‘zvonuri nefondate’ adăugând că nu a existat niciun contact între Raiffeisen şi Alfa Group.
B1.ro: Traderii de la Marea Neagră pun la păstrare petrolul: Companiile caută soluții de depozitare până vor reveni la normal prețurile
Odată cu ieftinirea accelerată a petrolului pe piețele internaționale, traderii de la Marea Neagră au decis să oprească vânzările prin depozitarea pe o perioadă de trei-șase luni a petrolului, urmând ca acestea să fie reluate abia după ce prețurile vor reveni la normal, potrivit reprezentanților Oil Terminal, companie de stat care operează unul dintre cele mai mari terminale de țiței de la Marea Neagră.
Mediafax.ro: Chiriţoiu: Companiile din România au redus preţul fără taxe la carburanţi similar cu alte state
Companiile din România au redus preţul fără taxe la carburanţi cu aproximativ 20%, la fel ca în alte state din Europa, în urma scăderii semnificative a preţului petrolului, a declarat marţi Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
“Vedem o scădere a preţului fără taxe la combustibil de 20%, similar cu cele pe care le vedem în alte state. Nu pare să fie diferit comportamentul companiilor din România faţă de piaţa benzinelor din alte ţări”, a explicat Chiriţoiu, întrebat despre comportamentul companiilor petroliere din România în contextul ieftinirii petrolului.
Mediafax.ro: CNADNR îşi suplimentează personalul cu 7% şi caută muncitori, ingineri, controlori sau casieri
CNADNR a solicitat, prin proiectul de buget aferent acestui an, o suplimentare cu 7,5% a numărului de posturi, până la 6.491, şi vrea să angajeze ingineri, controlori de trafic, casieri taxare, muncitori calificaţi în mecanizare şi construcţii, economişti, consilieri juridici şi tehnicieni.
CNADNR argumentează necesitatea celor 456 de posturi noi atât prin extinderea sistemului informatic de emitere ş gestiune a rovinietei, prin suplimentarea numărului de camere amplasate la nivelul punctelor cu trafic intens pe drumurile naţionale şi autostrăzi, precum şi pe fondul redimensionării activităţii la nivelul direcţiilor regionale şi înfiinţării unor secţii de autostrăzi având în componenţă centre de întreţinere şi coordonare.
Mediafax.ro: Marile reţele comerciale nu susţin introducerea platformei online “Monitorul preţurilor de consum”
Marile reţele comerciale nu susţin introducerea platformei online “Monitorul preţurilor de consum” şi susţin că modificările de preţ pot apărea zilnic şi chiar de mai multe ori pe zi, iar consumatorul ar beneficia efectiv de preţ doar dacă navighează tot timpul pe Internet şi merge rapid în magazin.
“După cum este binecunoscut, în activitatea de vânzare desfăşurată de marile lanţuri de retail modificările de preţ pot apărea cu frecvenţă zilnică, iar în unele cazuri chiar de mai multe ori în aceeaşi zi, în funcţie de dinamica pieţei. Pentru ca un consumator să poată beneficia efectiv de cel mai mic preţ ar trebui să aibă acces neîntrerupt la Internet, precum şi posibilitatea de a se deplasa rapid la locaţia respectivă”, se arată în comunicatul Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR).
Zf.ro: OPINIE CIPRIAN BOTEA, REDACTOR BĂNCI ŞI ASIGURĂRI
De-abia de acum cei care au credite în franci vor resimţi presiunea ratelor: împrumuturile în lei şi euro vor deveni mai rentabile
Deşi au plătit rate mai mari decât la un credit în euro în ultimii patru-cinci ani, debitorii în franci elveţieni au reuşit să facă economii în primii doi-trei ani de contract, astfel că per total au achitat băncii mai puţini bani.
Clienţii care au luat credite în franci elveţieni în 2006-2007 au plătit până acum rate cumulate mai mici faţă de cei care s-au împrumutat în lei sau euro, deşi leul s-a depreciat cu 60% în faţa francului la începutul crizei, şi de-abia odată cu ultimul val de depreciere a cursului (cu 20% într-o singură săptămână) aceştia încep să resimtă presiunea ratelor.
Zf.ro: Tranzacţie pe piaţa materialelor de construcţii: Kingspan cumpără proprietarul Megaprofil Buziaş , pentru 315 mil. euro
Producătorul irlandez de materiale de construcţii Kingspan Group a anunţat marţi că a ajuns la un acord cu proprietarii grupului belgian Joris Ide, care operează în România prin firma Megaprofil din Buziaş, pentru cumpărarea a 100% din acţiunile Joris în schimbul a 315 milioane de euro.
Grupul Joris Ide este deţinut de compania belgiană Steel Partners, acţionarii acesteia din urmă fiind fondurile de investiţii Ergon Capital Partners II şi Bremhove.
Agerpres.ro: Gazprom vrea să înceapă să livreze gaze Turciei prin noua conductă ”Turkish Stream” în 2017
Grupul rus Gazprom a anunțat marți că intenționează să dea în funcțiune noul său gazoduct spre Turcia, denumit ‘Turkish Stream’, încă de la finele lui 2016, transmit AFP și Reuters.
Luna trecută, Gazprom a decis să abandoneze proiectul gazoductului South Stream urmând în schimb să construiască un gazoduct spre Turcia.
Mediafax.ro: Van Groningen: Nu suntem de acord cu o măsură administrativă de conversie a creditelor la alt curs
Conversia în lei a creditelor în franci elveţieni ca urmare a unei măsuri administrative nu este dorită de bănci, nefiind necesară în cazul tuturor debitorilor, iar costurile afectează deponenţii, însă băncile au soluţii individuale, a declarat preşedintele Patronatelor Bancare, Steven van Groningen.
“În primul rând nu e nevoie (de conversia în lei a creditelor în franci elveţieni la cursul istoric plus un anumit procent, de 20% cum au propus clienţii, sau mai mare – n.r.) şi, dacă luăm abordarea asta, atunci punctul de plecare este cu toţi cei care au credite în franci şi asta-i include şi pe cei care nu au probleme. De ce trebuie să creăm un cost pentru sistemul bancar, care ar putea să fie între 700 şi 900 milioane de euro pentru că într-o săptămână a crescut rata de schimb cu 20%, care se traduce într-o mărire de rată între 10% şi 15%? E o problemă de cash-flow, de serviciul datoriei acum şi nu văd de ce trebuie să luăm o măsură care afectează un credit pentru încă 20 de ani”, a afirmat van Groningen, care este şi preşedintele Raiffeisen Bank, după ce a participat la şedinţa Comisiei Buget-Finanţe-Bănci din Camera Deputaţilor, care s-a amânat din lipsă de cvorum.
Mediafax.ro: România a urcat cinci poziţii într-un clasament mondial al libertăţii economice, dar rămâne în urma Macedoniei, Ungariei şi Bulgariei
România a urcat cinci poziţii, până pe locul 57, într-un clasament global al libertăţii economice, însă râmâne în urma unor ţări precum Macedonia, Ungaria sau Bulgaria, potrivit unui studiu realizat de Heritage Foundation în parteneriat cu Wall Street Journal pentru 178 de state.
Cu un scor total de 66,6 puncte, România se situează mai sus în clasamentul de anul acesta decât state precum Portugalia, Franţa, Italia, Grecia sau Rusia, însă este devansată, pe lângă majoritatea economiilor dezvoltate din Vest, şi de state precum Georgia, Botswana, Columbia, Armenia, Macedonia, Ungaria, Bulgaria sau Jamaica.
Mediafax.ro: ANRE lasă importul şi exportul de electricitate doar pe mâna traderilor
Importurile şi exporturile de electricitate vor putea fi derulate doar de traderii de energie, în baza unei licenţe de trading eliberată de ANRE şi care exclude deţinerea unei licenţe de furnizare.
În prezent, importurile şi exporturile de energie pot fi făcute şi de furnizorii de electricitate, dar după intrarea în vigoare a noilor prevederi, stabilite de ANRE, furnizorii nu vor mai putea derula astfel de contracte.
Bursa.ro: LA ORELE PRÂNZULUI:
Lichiditate de aproximativ 15 milioane lei pe BVB
Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în prima parte a şedinţei de tranzacţionare de astăzi, o lichiditate de aproximativ 15 milioane lei (3,4 milioane euro).
La orele prânzului, BVB scădea. Indicele BET coboară cu 0,05%, ajungând la valoarea de 6.995,73 puncte, la fel ca indicele BET Total Return, care se micşorează cu 0,05%, la 7.639,59 puncte. BET-FI se depreciază, totodată, cu 0,71%, până la 30.022,99 puncte.
Indicele BET Plus, introdus pe 23 iunie, scade, totodată, cu 0,05%, la 1.032,72 puncte.
Evz.ro: E oficial. Statul a recuperat, de la Radu Mazăre, acţiunile portului Constanţa
Pachetul de 20% din acţiunile portului Constanţa s-a întors, prin decizia Adunării Generale a Acţionarilor Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CNAPMC), la Ministerul Transporturilor. În acest fel, statul deţine 80% din acţiunile portului, 20% fiind ale Fondului Proprietatea.