Agerpres.ro: INS:Veniturile medii ale populației s-au situat la 2.500 lei, iar cheltuielile la 2.269 lei, în 2014
Veniturile totale medii lunare ale unei gospodării din România s-au situat, în 2014, la valoarea de 2.500,7 lei, în timp ce cheltuielile s-au ridicat, în medie, la 2.269,3 lei, cea mai mare parte fiind orientate către plata utilităților și întreținerea locuinței, arată datele Institutului Național de Statistică /INS/, publicate vineri.
Agerpres.ro: Construcțiile de locuințe au crescut cu 11,6% în primul trimestru din acest an (INS)
Un număr de 9232 de locuințe au fost date în folosință în primul trimestru din acest an, în creștere cu 962 locuințe (11,6%) față de perioada similară a anului trecut, iar 54,3% dintre acestea au fost construite în mediul urban, potrivit datelor Institutului Național de Statistică remise vineri AGERPRES.
Agerpres.ro: Rompetrol SA a depus o cerere de intrare în insolvență la Tribunalul București
Compania Rompetrol SA, care coordonează activitățile de foraj, serviciile de sondă și cele de explorare și producție ale grupului Rompetrol, a introdus, în 28 mai, pe rolul Tribunalului București, o cerere de intrare in insolvență, potrivit portalului instituției.
Agerpres.ro: Ministrul Transporturilor: Reducerea rețelei de cale ferată va fi realizată numai după epuizarea tuturor posibilităților de rentabilizare
Reducerea rețelei de cale ferată va fi realizată numai după ce vor fi epuizate toate posibilitățile de rentabilizare a acesteia, în condițiile în care există o tendință evidentă în toate statele membre UE față de acest sistem de transport, a declarat ministrul Transporturilor, Ioan Rus, după discuțiile avute joi, la Bruxelles, cu Violeta Bulc, comisar european pentru Transporturi.
Agepres.ro: FMI și-a redus estimările privind creșterea economiei americane la 2,5%
Fondul Monetar Internațional (FMI) și-a redus, joi, pentru a doua oară în acest an, estimările privind evoluția economiei americane în 2015 și 2016, lansând totodată un apel către Rezerva Federală să amâne prima majorare a dobânzii de bază până în prima jumătate a anului următor, transmite AFP.
Într-un comunicat publicat la sfârșitul examenului anual al economiei americane, FMI și-a redus estimările privind creșterea Produsului Intern Brut al SUA până la 2,5% în acest an, de la 3,1% cât estima anterior, și la 3% de la 3,1% pentru 2016. Anul trecut economia americană a înregistrat un avans de 2,4%.
Mediafax.ro: Lazea: Pentru creştere economică de 5% sau adoptarea euro e nevoie de susţinerea PIB-ului potenţial
Oricare ar fi obiectivul României, o creştere economică de 5%, adoptarea euro sau susţinerea dezvoltării sistemului de pensii, trebuie luat acelaşi set de măsuri, pentru creşterea PIB potenţială, respectiv îmbunătăţirea capitalurilor, a demografiei şi a productivităţii, afirmă economistul şef al BNR.
Deşi România stă bine la taboul macroeconomic, problema o prezintă creşterea PIB potenţială, care este mult mai redusă decât în perioada 2005-2008, când se situa în jur de 5% pe an şi a fost depăşită de economie, pe când în ultimii ani s-a situat la circa 2%-2,5%.
Mediafax.ro: Produsul Intern Brut a crescut cu 4,3% în primul trimestru
Produsul Intern Brut (PIB) a fost în primul trimestru estimat la aproape 139,27 miliarde lei preţuri curente, în termeni reali, ca serie brută, în creştere cu 4,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, evoluţie susţinută de comerţ, reparaţiile auto, transport, hoteluri, restaurante şi industrie.
În funcţie de datele ajustate sezonier, PIB-ul s-a cifrat la 174,85 miliarde lei preţuri curente, în creştere cu 1,6% faţă de ultimul trimestru al anului trecut, în termeni reali, şi cu 4,2% faţă de primele trei luni ale anului trecut, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
Bursa.ro: DUPĂ 24 DE ANI DE CONFLICT
Minoritarii de la Unicredit Ţiriac Bank, lăsaţi în offside de Ion Ţiriac
Mihail Nicolaevici, ANPI: “Micii acţionari aşteaptă şi ei o ofertă «mafiotă» de nerefuzat”Unicredit Ţiriac Bank: “Intenţionăm să facem o ofertă pentru minoritari până la sfârşitul acestui an”
Bursa.ro: Indicele BET-FI de pe BVB a deschis în creştere
Indicele BET-FI de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de tranzacţionare de astăzi.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, scade uşor cu 0,08%, fiind cotat la 7.474,75 puncte şi, de asemenea, indicele BET Plus se apreciază cu 0,09%, la 1.098,64 puncte.
Bursa.ro: BT, INTERESATĂ DE ALTE ACHIZIŢII
Banca Transilvania, hrănită cu jar: după Volksbank, apoi Piraeus?
Precum calul hrănit cu jar de Făt Frumos ca să-şi ia zborul, tot aşa Banca Transilvania înghite bancă după bancă. După ce a preluat “Volksbank”, aproape abandonată de acţionarul austriac, BT ia în calcul şi alte asemenea tranzacţii.
Reprezentanţii Băncii Transilvania ne-au spus ieri că nu au purtat negocieri pentru preluarea “Piraeus Bank” România, dar că sunt deschişi în continuare la achiziţii.
Bursa.ro: Isărescu: “Adoptarea euro trebuie făcută la momentul potrivit”
România mai are paşi de parcurs până la adoptarea euro, care trebuie realizată la momentul potrivit, iar până atunci trebuie să se concentreze pe reforme structurale, dar mai ales să evite greşelile privind politicile economice, întrucât corecţiile sunt dureroase, a declarat Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Bursa.ro: CE oferă 83 milioane euro pentru a susţine extinderea liniei 4 de metrou
Comisia Europeană (CE) a aprobat ieri o contribuţie financiară în valoare de 83 de milioane de euro, din partea Fondului de Coeziune, la proiectul major “Extinderea Liniei de Metrou 4, secţiunea Parc Bazilescu – Străuleşti”, care face parte din Programul Operaţional pentru Transport, arată un comunicat transmis astăzi redacţiei.
Bursa.ro : MIHAI ALBULESCU:
“Săptămâna viitoare lansăm caietul de sarcini pentru strategie energetică”
Caietul de sarcini pentru lansarea licitaţiei de selecţie a consultantului care va realiza strategia energetică a ţării noastre va fi lansat săptămâna viitoare, a declarat ieri Mihai Albulescu, secretar de stat în ministerul energiei. Acest caiet va trasa consultantului câteva direcţii de acţiune, a precizat domnia sa, în cadrul unui forum organizat de Energynomics.
Zf.ro: BRD a primit ok-ul ASF pentru un fond în dolari
BRD Asset Management, al treilea manager de fonduri ca mărime, cu active în gestiune de 2,6 miliarde de lei, a obţinut avizul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) pentru lansarea fondului deschis de investiţii BRD USD.
Zf.ro: FMI VREA AJUSTAREA PLANULUI-FANION AL GUVERNULUI PONTA
Apar semne de întrebare în legătură cu relaxarea fiscală din 2016. Ce şanse sunt să fie redusă cota standard de TVA
Măsurile de relaxare fiscală din proiectul Codului fiscal trebuie să fie revizuite semnificativ pentru că anul viitor deficitul bugetar ar putea să ajungă la un nivel „considerabil“, iar golul de venituri creat nu va putea să fie acoperit doar prin tăierea cheltuielilor, consideră Guillermo Tolosa, reprezentantul FMI în România.
Zf.ro: Creditele acordate de IFN-uri au scăzut cu 700 mil. lei în ultimul an
Creditele acordate şi angajamentele asumate de instituţiile financiare nebancare (IFN) cumulau 27 miliarde de lei (echivalentul a 6 mld. euro) la finele lunii martie, în scădere cu aproximativ 700 milioane de lei faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit celui mai recent raport lunar al BNR. Din totalul creditelor şi angajamentelor acordate de IFN-uri, 85%, respectiv echivalentul a 23 mld. lei erau în euro, în timp ce împrumuturile acordate în monedă naţională reprezentau 14%, respectiv 4 mld. lei. Restul erau credite acordate în alte valute, circa 360 mil. lei.
Zf.ro: Statul român nu va mai cumpăra apă-grea de la RAAN, singura companie de profil din Europa
Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN), singurul producător de apă-grea din Europa, aflată în insolvenţă din septembrie 2013, va rămâne la sfârşitul acestei luni fără principalul client, Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale (ANRSPS). Din perspectiva statului, această decizie ar trebui să însemne oprirea producţiei de apă-grea, utilizată în producerea energiei electrice în reactoarele nucleare ale centralei din Cernavodă. Administratorul judiciar al RAAN, firma Tudor şi Asociaţii, spune însă că nici vorbă de aşa ceva.
Zf.ro: SIF Moldova începe plata dividendelor pe 30 iunie
SIF Moldova (SIF2) a fixat pentru 30 iunie data plăţii dividendelor din profitul raportat anul trecut. Data de înregistrare pentru acţionarii care beneficiază de dividende este 9 iunie, iar data ex-dividend a fost stabilită pe 8 iunie. SIF2 va distribui un dividend de 0,1012 lei/titlu.
Cuantum total al dividendelor este de 52,5 milioane de lei, din profitul record de 230 milioane de lei înregistrat în 2014. La finalul lunii martie, SIF2 a vea depozite de circa 84 milioane de lei. Raportat la situaţia de la începutul anului, SIF2 şi-a crescut cu un milion de lei expunerea pe depozite bancare.
Zf.ro: Video ZF Live. Preşedinte RBL: Circa 600.000 de români au apelat la sistemul de economisire-creditare pentru modernizarea sau cumpărarea apartamentului
Circa 600.000 de români au apelat la sistemul de economisire-creditare în ultimii 10 ani, la BCR Banca pentru Locuinţe şi Raiffeisen BcL, a spus la ZF Live Aurelia Cionga, preşedintele RBL.
Agerpes.ro: Video ZF Live. Programul “1 milion de IT-işti pentru România”. O discuţie cu Adrian Seceleanu, editor Business Hi-Tech Ziarul Financiar
Companiile de IT din România se află în continuare în expansiune, căutând oameni pentru a dezvolta software sau pentru a furniza servicii de IT în mare parte pentru clienţi internaţionali, un exemplu relevant pentru perioada de creştere prin care trece sectorul hi tech fiind contractul semnat recent de compania americană Oracle pentru închirierea unui spaţiu nou într-o clădire care va fo construită în zona Barbu Văcărescu din Bucureşti. arată că planurile de expansiune sunt pe câţiva ani de acum încolo.
Economica.net: Avertisment MFP: Cetăţenii să nu răspundă solicitărilor de plată a unor taxe primite pe e-mail
Ministerul Finanţelor Publice avertizează cetăţenii care primesc mesaje pe e-mail cu privire la plata unor aşa zise taxe să nu dea curs solicitărilor, pentru că mesajele respective nu sunt trimise nici de MFP şi nici de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, se arată într-un comunicat al Ministerului transmis, vineri, AGERPRES.
Economica.net: Ce plăteşti când cumperi benzină sau motorină. De unde vin preţurile la pompă
Preţul unui litru de carburant reprezintă în proporţie de mai mult de jumătate taxele şi accizele datorate statului. Preţul petrolului, cursul de schimb, costurile de logistică sau marja companiilor petroliere constituie cealaltă jumătate, fiecare dintre aceste elemente influenţând mai mult sau mai puţin preţul de la pompă.
Evz.ro: Noua strategie de creștere a prețurilor la gaze pentru populație
Românii nu vor fi fericiți să plătească gaze mai scumpe în 2018, mai ales în cazul în care prețul petrolului va înregistra un nivel mai mic decât în prezent
Citeste mai mult…
Evz.ro: Ioan Rus: Reducem rețeaua de căi ferate NUMAI după ce reducem toate posibilitățile!
Reducerea rețelei de cale ferată va fi realizată numai după ce vor fi epuizate toate posibilitățile de rentabilizare a acesteia.
Această decizie a fost luată în condițiile în care există o tendință evidentă în toate statele membre UE față de acest sistem de transport, a declarat ministrul Transporturilor, Ioan Rus, după discuțiile avute joi, la Bruxelles, cu Violeta Bulc, comisar european pentru Transporturi, informează Agerpres.
Hotnews.ro: 83 de milioane de euro, aprobati de Comisia Europeana pentru Metroul bucurestean Parc Bazilescu – Straulesti
Comisia Europeana a aprobat o finantare de 83 de milioane de euro pentru proiectul extinderea liniei de metrou 4, sectiunea Parc Bazilescu – Straulesti din Bucuresti, a informat, vineri, Bruxelles-ul, intr-un comunicat remis HotNews.
Potrivit sursei citate, decizia a fost luata la Bruxelles, joi. Banii europeni sunt alocati din Fondul de Coeziune al UE.
Hotnews.ro: DOCUMENT Proiect de Ordonanta de Urgenta, avizat de CNA: Scaderea TVA la 9% pentru distribuitorii de servicii TV si constituirea unui fond la care acestia sa cotizeze cu 5% din veniturile anuale
Membrii Consiliului National al Audiovizualului au avizat favorabil, joi, cu unanimitate de voturi un proiect de Ordonanta de Urgenta care vizeaza reducerea la 9% a TVA-ului pentru activitatile de retransmisie de programe de televiziune si constituirea unui Fond audiovizual din colectarea unui procent de 5% din totalul veniturilor realizate de distribuitorii de servicii care retransmit programe de televiziune prin retele de comunicatii electronice.
Hotnews.ro: Tudorel Andrei, seful Statisticii: Se confirma cresterea Produsului Intern Brut a crescut cu 4,3% in primul trimestru
Produsul Intern Brut (PIB) a fost in primul trimestru estimat la aproape 139,27 miliarde lei preturi curente, in termeni reali, ca serie bruta, in crestere cu 4,3% fata de aceeasi perioada a anului trecut, evolutie sustinuta de comert, reparatiile auto, transport, hoteluri, restaurante si industrie, scrie Mediafax. In functie de datele ajustate sezonier, PIB-ul s-a cifrat la 174,85 miliarde lei preturi curente, in crestere cu 1,6% fata de ultimul trimestru al anului trecut, in termeni reali, si cu 4,2% fata de primele trei luni ale anului trecut, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS). Presedintele INS, Tudorel Andrei, sustine o conferinta de presa in care detaliaza datele publicate vineri de Statistica. Vom reveni.
Adevarul.ro: Grupul petrolier MOL a câştigat un proces cu Comisia Europeană în privinţa taxei de exploatare a ţiţeiului. CE ceruse returnarea a 103 milioane de euro
Grupul petrolier maghiar MOL a câştigat un proces cu Comisia Europeană la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, după ce Executivul comunitar stabilise anterior că MOL a beneficiat de un ajutor de stat ilegal în valoare de 103,2 milioane de euro şi a dispus Ungariei recuperarea acestuia. Mai exact, în 2005 statul maghiar a decis prelungirea cu cinci ani a drepturilor de exploatare petrolieră pentru o serie de concesiuni, taxa de extracţie fiind stabilită între 12,24% şi 12,26%.
Adevarul.ro: Creşterea preţului la gaze. Cum vor evolua facturile până în 2018
Creşterea preţului la gaze va intra în vigoare din vară, după ce preţul reglementat de acum, de 53 de lei/MWh, va urca la 60 de lei/MWh FOTO Eduard Enea Creşterea preţului la gaze. Populaţia va plăti de la 1 iulie cu 6,4% mai mult pentru gazele naturale consumate, urmând să fie operate majorări anuale de preţ de 4-6% până la finele anului 2018, potrivit noului calendar de liberalizare negociat de către Guvern cu Executivul European.
B1.ro: Ponta: Uzina Dacia a devenit un proiect strategic pentru România și pentru locurile de muncă stabile de aici
Uzina Dacia a devenit un proiect strategic pentru România, se arată în mesajul transmis de premierul Victor Ponta joi, cu ocazia aniversării a 10 ani de la deschiderea Centrului Internațional Logistic (AILN) al producătorului auto de la Mioveni.
Amonsnews.ro: Ciclul de forumuri economice “Redăm încrederea investitorilor români şi italieni în economia românească”
Camera de Comerț și Industrie a României în Italia (CCIRO Italia) lansează și în România ciclul de forumuri economice ”Redăm încrederea investitorilor români şi italieni în economia românească”. Primul eveniment din această serie se va desfășura în România la Câmpia Turzii în data de 9 iunie 2015, ora 9:00 și ca de fiecare dată va fi organizat în strânsă colaborare cu Guvernul României, prin Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri și cu Camera de Comerț și Industrie a României.
Agerpres.ro: Comunicat de presă – Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud
Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud prin Centrul Europe Direct Bistrița, și Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, au lansat Concursul pentru liceeni ‘O Europă mai sigură’. Echipajele participante vor avea de soluționat cazuri incitante, de realizat materiale audio-vizuale sau de reprezentat ‘Poliția cetățenilor’. Concursul face parte din campania cu același nume, organizată de cele două instituții, în perioadă mai — iunie 2015.
Mediafax.ro: Gazprom ar putea suporta costuri de sute de milioane de euro dacă nu va mai livra gaze prin Ucraina
Planul Rusiei de a renunţa la tranzitul gazelor prin Ucraina, din 2020, ar putea costa grupul Gazprom sute de milioane de euro, sub formă de comisioane datorate Slovaciei.
Slovacia, ţară cu 5,4 milioane de locuitori care are graniţă cu Ucraina, este un punct major de intrare pentru gazele ruseşti în sud-Estul Europei şi Uniunea Europeană, relatează Bloomberg. Rolul de ţară de tranzit al Slovaciei va fi diminuat dacă Rusia va construi gazoductul planificat către sud-estul Europei, prin Turcia.
Mediafax.ro: Leroy Merlin a deschis un magazin lângă Bucureşti şi va continua extinderea cu o unitate la Braşov
Retailerul francez de bricolaj Leroy Merlin a deschis vineri, în localitatea Bragadiru, lângă Bucureşti, cel de-al cincilea magazin sub brand propriu, şi va lansa în perioada următoare încă o unitate, la Braşov, a anunţat compania.
Magazinul, cu o suprafaţă de circa 17.000 mp şi aproape 150 de angajaţi, este situat lângă podul peste centura Bucureştiului, către Bragadiru, şi pune la dispoziţia clienţilor o parcare cu câteva sute de locuri.
Capital.ro: Ministrul Agriculturii promite măsuri de sprijinire a producătorilor afectaţi de secetă
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a declarat vineri, la Iaşi, că vor fi luate câteva măsuri de sprijinire a producătorilor şi fermierilor afectaţi de secetă.
Economica.net: De ce nu mai găsiţi legume româneşti în hipermarketuri şi pieţe
Statistica confirmă cu date exacte o situaţie cu care românii se confruntă tot mai des atunci când merg la cumpărături. Legumele româneşti sunt tot mai greu de găsit, atât în pieţe cât şi în magazinele mari. Motivul principal este interesul scăzut al producătorilor pentru aceste culturi, care presupun costuri mari de înfiinţare şi de întreţinere şi riscuri pe măsură.
Economica.net: Leul scade pe piaţa interbancară – UPDATE
Leul a început să scadă pe piaţa interbancară după ora 13, când a fost anunţat cursul oficial de la BNR. Euro a ajuns până la 4,46 lei.
Evoluția monedei românești este în discordanță cu cea a zonei, semn că leul este afectat de situația de pe scena politică. Zlotul polonez se apreciază față de euro, iar forintul ungar este stabil.
Economica.net: Bundesbank a îmbunătăţit estimările de creştere pentru economia germană în 2015 şi 2016
Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank) a îmbunătăţit, vineri, estimările de creştere pentru economia germană în 2015 şi 2016, apreciind că activitatea primei economii europene este susţinută atât de cererea externă, cât şi de cea internă, transmite AFP, potrivit Agerpres.
În prognozele sale semestriale, Bundesbank estimează că Produsul Intern Brut al Germaniei va creşte cu 1,7% în 2015 şi cu 1,8% în 2016. Comparativ, în luna decembrie a anului trecut, Bundesbank miza pe un avans de 1% în acest an şi unul de 1,6% anul viitor. În schimb, Bundesbank a revizuit în jos prognoza de inflaţie pentru acest an, până la 0,5%, în loc de 1,1% cât preconiza în decembrie. Pentru 2016, Bundesbank a menţinut prognoza de inflaţie la 1,8%.
Economica.net: MDRAP: Cooperarea România-Bulgaria a atins 69% grad de absorbţie pentru programul 2007-2013
Programul de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria 2007 – 2013 a atins un grad de absorbţie de 69%, raportat la cererile de plată transmise Comisiei Europene, se arată într-un comunicat al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) remis vineri AGERPRES.
Agerpres.ro: Cererile de plată pe suprafață pot fi depuse și după 15 iunie, timp de 25 de zile lucrătoare, cu penalități de 1% pe zi
Depunerea cererilor de plată pe suprafață se prelungește cu 25 de zile lucrătoare după data de 15 iunie, dar cu penalități de 1% pe zi, a declarat vineri, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
‘Conform regulamentelor europene, după termenul limită de depunere a cererilor de plată pe suprafață (15 iunie — n.r.), există o perioadă de 25 de zile lucrătoare în care fermierii mai pot depune solicitările, dar cu penalizări de 1% pe zi’, a precizat ministrul Agriculturii.
Mediafax.ro: OPEC a decis să menţină neschimbată producţia de petrol pentru încă şase luni
OPEC a decis vineri, la reuniunea organizată la Viena, să menţină neschimbată producţia de petrol pentru încă şase luni, ignorând avertismentele privind o nouă scădere a preţurilor în condiţiile în care unele state membre, precum Iranul, vor să crească exporturile.
Agerpres.ro: Sobolewski (BVB): România trebuie să importe, nu să exporte capital și să continue procesul de privatizare a economiei
România trebuie să importe, nu să exporte capital, iar procesul de privatizare al economiei trebuie să continue pentru construirea unui capitalism modern, a declarat, vineri, directorul general al BVB, Ludwik Sobolewski.
Agerpres.ro: Rata absorbției fondurilor europene se ridica la 54,42%, la finalul lunii mai
România a înregistrat o absorbție curentă a fondurilor europene, pe cadrul financiar 2007-2013, de 54,42% la finalul lunii mai, în creștere cu 0,2 puncte procentuale față de nivelul de la finalul lunii aprilie, arată datele publicate pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene (MFE).
Luna trecută, MFE a transmis la Comisia Europeană declarații de cheltuieli de 38 milioane euro. Astfel, valoarea totală se ridică la 10,371 miliarde euro, iar valoarea plăților intermediate a fost de 9,6 miliarde euro (50,37%).
Economica.net: Ministerul Energiei are de încasat dividende pentru 2014 de 1,6 miliarde lei de la companiile la care este actioner
Ministerul Energiei are de încasat dividende aferente exerciţiului financiar încheiat la 31 decembrie 2014 în sumă de peste 1,606 miliarde de lei de la companiile la care este acţionar, în creştere cu 8,47 faţă de cele pe care le avea de încasat pentru 2013, potrivit unui raport al ministerului, citat de Agerpres.
Ziare.com: Oportunitati de dezvoltare personala si afaceri pentru antreprenori
Evenimentul se adreseaza reprezentantilor IMM: antreprenori, top manageri, manageri ai departamentelor financiar, resurse umane, vanzari, IT sau achizitii. La editiile precedente*, circa un sfert din public a fost reprezentat de CEO, directorul general, proprietarul, adminstratorul sau directorul financiar al companiei, 40% din directori si manageri iar 35% din sefi servicii, responsabili, contabili, consultanti, specialisti etc. In ceea ce priveste dimensiunea companiilor reprezentate in sala, cele mai multe (circa o treime) au cifra de afaceri intre 1 milion si 10 milioane de euro, 17% intre 500 de mii si un milion de euro, iar aproximativ un sfert sub 500.000 de euro. Participarea este gratuita (pentru primele doua persoane din cadrul aceleiasi companii) iar inregistrarea se face pe pagina oficiala a evenimentului.
Mediafax.ro: Liviu Pop: Sperăm ca până în octombrie să finalizăm Legea salarizării unitare pentru bugetari
Ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, speră ca până în octombrie să fie terminată Legea salarizării unitare pentru bugetari, corelată cu salariul mediu sau minim din sistemul economic, adăugând că aceasta nu va fi angajată prin răspundere sau ordonanţă de urgenţă de către Guvern.