Agerpres.ro: Grecia: Băncile se redeschid, iar TVA se majorează cu 10 puncte procentuale
Grecia începe luni o săptămână dificilă, cu două teste majore pentru economie și premierul Alexis Tsipras: redeschiderea băncilor și o majorare a Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA) de 10 puncte procentuale pentru o serie de bunuri și servicii, transmite AFP.
Băncile grecești, închise începând din 29 iunie, ar urma să-și redeschidă luni porțile în conformitate cu un decret publicat sâmbătă de guvernul elen, remaniat în urma demisiei unor miniștri. În schimb, rămân în vigoare, cu unele relaxări, restricțiile asupra mișcărilor de capital. Limita maximă a fondurilor care pot fi retrase zilnic de la bancomat este fixată la 420 de euro, în loc de 60 de euro pe zi până în prezent, pentru a evita ca populația să fie nevoită să facă zilnic coadă la ATM-uri.
Agerpres.ro: CNP: Importurile de țiței vor crește cu 1,2% în 2016, iar producția cu 1,3%
Importurile de țiței ale României vor crește anul viitor cu 1,2%, la 6,88 milioane tone echivalent petrol, în timp ce producția se va majora cu 1,3%, la 3,85 milioane tep, conform Prognozei echilibrului energetic, publicată de Comisia Națională de Prognoză.
În 2017, importurile de țiței se vor majora cu 1,3%, la 6,97 milioane tep, iar în 2018 cu 1,4%, la 7,07 milioane tep. Pentru 2015, importurile sunt estimate de CNP la 6,8 milioane tep (plus 1,1% comparativ cu 2014).
Agerpres.ro: Alina Gorghiu: Nu înțeleg isteria pe care PSD o aduce în spațiul public cu privire la Codul Fiscal
Co-președintele Partidului Național Liberal (PNL), Alina Gorghiu, a declarat duminică seara, la Toplița, că nu înțelege “isteria” pe care Partidul Social Democrat (PSD) o aduce în spațiul public, legată de Codul Fiscal, întrucât partidul pe care-l reprezintă nu cere decât o dezbatere argumentată și justificată legată de relaxarea fiscală.
“Nu înțeleg toată această isterie pe care PSD o aduce în spațiul public, pentru că nici nu am ars Codul Fiscal, nici nu l-am băgat la gunoi, nici nu i-am rupt paginile, ci pur și simplu cerem o dezbatere argumentată și justificată, fără niciun fel de discurs demagogic sau populist de gen Syriza, pe care îl practică astăzi domnul Ponta, din păcate”, susține Alina Gorghiu.
Agerpres.ro: Dragnea: Dacă decizia lui Iohannis privind Codul Fiscal a fost electorală ar fi prima mare greșeală a sa
Coordonatorul politic al Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, a declarat, duminică, la Antena 3, că speră că decizia președintelui de a retrimite noul Cod Fiscal în Parlament să fie doar una luată în baza unei analize greșite care i-a fost transmisă, iar în cazul în care hotărârea șefului statului este una pur electorală sau politică, ar fi cu siguranță prima mare greșeală a lui Iohannis.
Zf.ro: Creştere record pe bursă pentru acţiunile Ericsson
Acţiunile companiei suedeze Ericsson, unul dintre cei mai mari angajatori din industria IT&C din România, au înregistrat o creştere de aproape 7%, cea mai bună evoluţie din ultimul an de zile, după ce firma a raportat o creştere cu 11% a cifrei de afaceri în al doilea trimestru, pe fondul comenzilor mai mari primite de la operatorii de comunicaţii din Europa şi Asia, scrie Bloomberg.
Zf.ro: Mecanică Fină vine la cota bursei cu terenuri de 147 mil. lei
Societatea Mecanică Fină Bucureşti (simbol bursier MECE), ce urmează să se transfere de pe piaţa RASDAQ pe piaţa principală a bursei de la Bucureşti, deţine în proprietate terenuri evaluate la 147,6 milioane de lei, potrivit prospectului de admitere la tranzacţionare. Cel mai valoros teren din proprietatea firmei este amplasat pe strada Popa Lazăr din zona Obor, Bucureşti, cu o suprafaţă totală de peste 21.000 de metri pătraţi, cu o valoare de inventar de 78,5 mil. lei.
Zf.ro: Motivul real pentru care Fed vrea să majoreze dobânzile: „Pieţele au fost deformate“
Dincolo de aparanta îmbunătăţire a economiei americane, există un alt motiv pentru care Rezerva Federală a SUA vrea să înceapă să înăsprească politica monetară prin majorarea dobânzilor, crede Jim Bianco, preşedintele Bianco Research. „Fed majorează dobânzile din cauza propriilor cuvinte – stabilitate financiară. Sunt îngrijoraţi că pieţele au fost deformate. Dar nu o pot spune atât de direct“, a spus Bianco, citat pentru CNBC.
Zf.ro: Acordul Greciei cu creditorii i-a adus bursei cel mai mare câştig săptămânal din 2015
Indicele BET, principala referinţă a bursei de la Bucureşti, a raportat un câştig de 4,14% săptămâna trecută, acesta fiind cel mai mare avans săptămânal din 2015. Astfel, câştigul raportat de bursă faţă de începutul anului urcă până la 7,2%, în contextul în care evoluţia din primul semestru a fost modestă.
Zf.ro: Dovada unei economii slabe: băncile creditează mai mult statul şi mai puţin economia reală
Finanţările acordate de bănci statului însumau la finele lunii iunie 89 de miliarde de lei (echivalentul a 20 mld. de euro), în creştere cu 12% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, creditul guvernamental a ajuns la o treime din totalul creditului intern, potrivit datelor BNR. În urmă cu şapte ani, ponderea era de 6% din totalul împrumuturilor
Zf.ro: Fiecare român a cheltuit 405 lei pe asigurări anul trecut, de 20 de ori mai puţin decât un alt european
Densitatea asigurărilor, raportul dintre primele brute susbcrise şi numărul de locuitori, s-a situat anul trecut la 405 lei, mai puţin de 100 de euro, ceea ce înseamnă că fiecare român a cheltuit de 20 de ori mai puţin decât media la nivelul Uniunii Europene, conform calculelor ZF pe baza datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
Zf.ro: Numărul companiilor cu depozite garantate de FGDB a crescut cu 4.000 într-un an
Numărul deponenţilor persoane juridice la instituţiile de credit participante la Fondul de Garantare a Depozitelor (FGDB) era de 885.000 de clienţi la finele lunii iunie, în urcare cu circa 4.000 de companii faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor Fondului. Depozitele garantate ale persoanelor juridice, în special înteprinderi mici şi mijlocii, însumau 40 miliarde de lei (echivalentul a 9 mld. euro), în urcare cu 5 mld. lei faţă de iunie 2014.
Zf.ro: FINANŢE PERSONALE
Românii au tranzacţionat 8 mil. € pe bursa austriacă
Românii au tranzacţionat acţiuni austriece de peste 8 milioane de euro în primul semestru prin intermediul firmei locale de brokeraj BT Securities, în topul preferinţelor situându-se companiile de petrol, băncile şi firmele de real estate care au operaţiuni şi în România. Câştigul cumulat de aceştia din investiţiile austriece a fost de 1,5 mil. euro în S1.
zf.ro: Noul Cod fiscal devine o hârtie de turnesol pentru mediul de afaceri din România
Forma finală a Codului fiscal adoptată de Parlament şi respinsă la promulgare de preşedintele Klaus Iohannis a împărţit mediul de business în două tabere. Pe de-o parte, măsurile de relaxare fiscală – cum este revenirea nivelului TVA la 19% – sunt binevenite şi mult aşteptate de mediul de business şi de aceea proiectul trebuia promulgat. Pe de altă parte, unii analişti şi oameni de afaceri spun că este nevoie de o abordare mai prudentă şi mai responsabilă, cu analize de impact suplimentare, iar măsurile să fie aplicate după discutarea proiectului de buget pe 2016. Dacă antreprenorii sunt marii susţinători ai Codului fiscal în forma actuală, nu de aceeaşi părere sunt unii consultanţi sau reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale, care au refuzat să comenteze întrucât tema este prea „politică“ în acest moment.
Zf.ro: DUPĂ MAI MULT DE UN DECENIU DE MODIFICĂRI NUMEROASE, SAGA CODULUI FISCAL CONTINUĂ
Codul fiscal, care a intrat în vigoare la începutul anului 2004 şi a suferit de-a lungul timpului numeroase modificări, a fost rescris după mai mulţi ani de tergiversări şi a primit girul Guvernului şi al Parlamentului, însă nu şi avizul preşedintelui.
Preşedintele Klaus Iohannis a decis vineri să retrimită Codul fiscal înapoi la Parlament spre „reexaminare“. Oamenii de afaceri şi investitorii sunt bulversaţi de „lupta“ politică pe Codul fiscal şi aşteaptă să vadă ce modificări fiscale vor fi aplicate în cele din urmă, neîndrăznind să îşi facă planuri pentru viitor.
Zf.ro: Din lac în puţ: Grecii trebuie să-şi vândă ţara pentru a-şi plăti creditorii, guvernul şi-a pierdut suveranitatea, iar sistemul bancar se reconfigurează
Pentru că şi-a pierdut credibilitatea în ochii creditorilor, guvernul de la Atena şi-a pierdut şi dreptul a de a decide în chestiunile importante ale ţării. Băncile se vor redeschide astăzi, după o vacanţă bancară prelungită, dar restricţiile de capital rămân, deşi mai relaxate, iar in sistemul bancar se face deja simţită o reechilibrare a forţelor. În plus, femeile de serviciu din ministere, date afară de fostele guverne pentru reducerea cheltuielilor şi reangajate cu sursel şi trâmbiţe de Tsipras ca sfidare la adresa austerităţii cerute de creditori, au rămas din nou fără loc de muncă.
Zf.ro: Rezultatele primei loterii fiscale cu premii de cel puţin 10.000 de lei: bonurile de 509 lei din data de 1 iunie
Bonurile fiscale de 509 lei din 1 iunie sunt câştigătoare la prima etapă a Loteriei bonurilor, urmând să participe la o nouă extragere dacă vor exista mai mult de 100 astfel de bonuri.
Duminică a avut loc prima extragere lunară a Loteriei bonurilor fiscale, aferentă bonurilor din iunie, în studioul TV al Loteriei Române, şi ulterior vor fi desemnaţi maximum 100 de câştigători, printr-o altă extragere, fondul de premiere fiind tot de un milion de lei.
Zf.ro: Băncile din Grecia s-au redeschis, însă restricţiile vor fi menţinute
Băncile din Grecia s-au redeschis luni dimineaţă, la trei săptămâni după ce au fost închise pe fondul crizei financiare din ţară, însă limita la retragerile de numerar va fi menţinută la 420 de euro pe săptămână, relatează Deutsche Welle în pagina online.
Începând de luni, grecii pot retrage de la bancomate 420 de euro pe săptămână, dar nu vor mai fi nevoiţi să stea la cozi în fiecare zi pentru a scoate câte 60 de euro odată.
Zf.ro: Băncile de pe bursă continuă raliul şi cresc cu peste 2% în deschiderea şedinţei
Acţiunile celor mai mari bănci de pe Bursa de la Bucureşti au deschis şedinţa de luni în creştere cu peste 2%, mergând mai departe pe trendul de apreciere iniţiat săptămâna trecută.
Titlurile BRD, a doua bancă din sistem după active, creşteau cu 2,6% luni dimineaţă, până la 11,8 lei/acţiune, un maxim istoric.
Zf.ro: Ce argumente a adus Cosmin Marinescu, consilier prezidenţial
În baza datelor transmise de Ministerul Finanţelor Publice şi potrivit calculelor efectuate în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, implementarea Codului fiscal va genera implicaţii semnificative pentru bugetul anului 2016, după cum urmează. La nivelul Bugetului General Consolidat, prin luarea în considerare a măsurilor Codului fiscal, deficitul brut estimat pentru 2016 este de circa 2,9% din PIB, adică circa 21,4 miliarde lei. Nu am rămas la ipotezele strict contabile, ci am recurs la abordări economice, în dinamică.
Bursa.ro: Indicii BVB au deschis în creştere
Principalii indici de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au deschis în creştere şedinţa de tranzacţionare de astăzi.Indicele BET Total Return se apreciază cu 0,96%, la 8.736,63 puncte. Potrivit BVB, BET-TR este un indice ponderat cu capitalizarea “free-float”-ului celor mai tranzacţionate zece companii listate pe piaţa reglementată şi care va fi ajustat şi cu valoarea dividendelor în numerar plătite de companiile din componenţa indicelui. BET-TR va fi calculat retroactiv începând cu data de 24 septembrie 2012.
Bursa.ro: MERKEL:
“Modificarea datoriei Greciei ar putea fi discutată după evaluarea noului plan de asistenţă”
Băncile din Grecia s-au redeschis în această dimineaţă, la trei săptămâni după ce au fost închise pe fondul crizei financiare din ţară, însă limita la retragerile de numerar va fi menţinută la 420 de euro pe săptămână, potrivit site-ului Deutsche Welle.
Bursa.ro: VASILE IUGA, PWC:
“Acordul istoric cu Iran schimbă jocul din sectorul energetic”
Reporter: Ce impact credeţi că va avea, asupra pieţei energetice europene, acordul istoric semnat la Viena cu Iranul? Cum credeţi că vor evolua cotaţiile petroliere internaţionale după acordul cu Iran?
Vasile Iuga: Ridicarea sancţiunilor economice impuse Iranului, începând cu anul viitor, este potenţial un aşa-numit “game-changer” pentru sectorul energetic şi pentru economia globală. Aceasta ar putea aduce pe piaţa globală cantităţi suplimentare semnificative de ţiţei, ceea ce, în principiu, ar trebui să conducă la o scădere a preţului barilului sau la păstrarea cel puţin a nivelului actual pentru o perioadă mai lungă de timp.
Bursa.ro: CODUL FISCAL – RETRIMIS DE PREŞEDINTE ÎN PARLAMENT
Coaliția de guvernare urmează să se reunească astăzi, pe agenda discuțiilor fiind ordonanța privind salariile demnitarilor și situația creată după ce președintele Klaus Iohannis a retrimis Codul fiscal în Parlament, conform unui anunț făcut recent de președinta Consiliului Național al PSD, Rovana Plumb.
Joi, Rovana Plumb, ministru al Muncii, preciza că ordonanța privind salariile demnitarilor va fi discutată azi și că sustenabilitatea finanțării acestei măsuri va fi abordată la rectificarea bugetară.
Bursa.ro: SIMONA MILOŞ, DESPRE LEGEA INSOLVENŢEI PERSOANELOR FIZICE:
Institutul Naţional pentru Pregătirea Practicienilor în Insolvenţă (INPPI), Uniunea Notarilor, avocaţii şi executorii judecătoreşti trebuie să pregătească, în câteva luni, examenul pentru specialiştii care vor administra procedurile de insolvenţă a persoanelor fizice, după ce noua lege din domeniu va intra în vigoare (la finalul lunii decembrie a acestui an).
Reprezentanţii corpurilor profesionale întâmpină, însă, probleme, având în vedere că, în prezent, nu se ştie nici măcar numărul celor care vor desfăşura această activitate, după cum ne-a spus Simona Miloş, preşedintele INPPI.
Bursa.ro: SIBEX
Cotaţia futures a euro şi-a extins deprecierea
În ultima şedinţă a săptămânii trecute, derivatul pe indicele Dow Jones a fost ignorat de participanţii activi de pe piaţa Sibex, care nu au încheiat nici măcar un singur contract pe acest produs. De altfel, de-a lungul întregii zile de vineri 17 iulie, a fost tranzacţionat un singur produs, anume derivatul care urmăreşte paritatea euro/dolar pe scadenţa septembrie, identificat prin simbolul EUUSR 15I. Acesta a totalizat 20 de contracte cu o valoare de 217.605 lei, cel mai slab volum al săptămânii.
Bursa.ro: BVB / MARCEL MURGOCI, ESTINVEST:
“BVB a evoluat în creştere, contra tendinţelor de pe pieţele europene”
Raportul zilnic al societăţii Prime Transaction arată: “Bursa locală a încheiat una dintre cele mai bune săptămâni din ultimii ani, cu creşteri ale indicelui de referinţă BET în fiecare şedinţă de tranzacţionare. Astăzi (vineri, n.r.) BET a urcat cu 0,85%, după ce pe parcursul zilei ajunsese şi la creşteri mai mari. BRD Groupe Societe Generale (BRD) a avut cea mai mare creştere din indice, 2,95%, urmată de Banca Transilvania (TLV), cu 1,52%, Electrica (EL), 1,19% şi Romgaz (SNG), 1,16%”. Titlurile Romgaz au înregis¬trat transferuri de 6,3 milioane lei.
Bursa.ro: DORU LIONĂCHESCU, DESPRE LEGEA CONFISCĂRII DEPOZITELOR NEGARANTATE:
Băncile din Grecia s-au redeschis în această dimineaţă, la trei săptămâni după ce au fost închise pe fondul crizei financiare din ţară, însă limita la retragerile de numerar va fi menţinută la 420 de euro pe săptămână, potrivit site-ului Deutsche Welle. Începând de azi, grecii pot retrage de la bancomate 420 de euro pe săptămână, dar nu vor mai fi nevoiţi să stea la cozi în fiecare zi pentru a scoate câte 60 de euro odată.
Hotnews.ro: Consultanti fiscali, despre ne-promulgarea Codului Fiscal: Nu mediul de afaceri a cerut reducerea TVA.
“Cand discutam despre Codul Fiscal trebuie sa avem in vedere doua lucruri distincte: primul este legat de faptul ca acest Cod aduce clarificari si imbunatatiri fostului Cod Fiscal, clarificari solicitate de reprezentantii mediului de afaceri din Romania, iar acest lucru este, fara indoiala, un lucru bun. Al doilea aspect pe care trebuie sa-l avem in vedere este legat de reducerile de taxe si/sau de cote.
Jurnalul.ro: Investiţiile Lukoil, puse sub semnul întrebării
Grupul petrolier rus Lukoil şi-a anunţat intenţia să foreze două puţuri în platoul continental al României până la finele lui 2015. Deocamdată, compania a intrat în atenţia Fiscului, fiind acuzată de spălare de bani şi deturnare de fonduri. Ruşii neagă categoric toate aceste acuzaţii, dar iau în calcul chiar să părăsească România. Valoarea investiţiilor pe care Lukoil intenţionează să le realizeze în exploatările off-shore de la Marea Neagră, dar şi în proiectele eoliene, se ridică la 1,5 miliarde de dolari.
Adevarul.ro: Războiul Codului Fiscal. Argumentele economiştilor: putem să reducem taxele, dar nu pe toate deodată
Toţi contribuabilii îşi doresc o scădere a taxelor, dar aceasta nu este posibilă pentru toate categoriile în acelaşi timp Relaxarea fiscală este dorită şi de populaţie, şi de oamenii de afaceri, însă o scădere a mai multor categorii de impozite simultan cu creşterea unor cheltuieli deja promise poate dezechilibra bugetul, avertizează analiştii O scădere a veniturilor concomitentă cu o creştere a cheltuielilor este un şoc pentru orice fel de buget (de familie sau de companie), dar în cazul bugetului de stat – unde scăderea veniturilor şi creşterea cheltuielilor se anunţă ca fiind de ordinul miliardelor de lei – impactul este cu atât mai puternic.
Antena3.ro: Executivul vrea o nouă procedură de taxare a petroliştilor. Cât va câştiga România din petrol şi redevenţe petroliere
Autorităţile promit că luna viitoare vor finaliza noul proiect de lege privind redevenţele petroliere.
Executivul vrea să schimbe modul de taxare a petroliştilor, dar acest lucru nu va duce şi la o creştere a veniturilor bugetare.
Evz.ro: Fermierii pot depune cererile pentru ajutorul de motorină!
Fermierii pot depune cererile de acord prealabil pentru obţinerea ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură până la finele lunii iulie.
Aceştia pot depune cererea în termen de 15 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a Ordinului MADR nr. 1727/2015, a anunţat, luni, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Evz.ro: ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Respingerea Codului fiscal – o Operațiune ticluită de Klaus Iohannis împreună cu PNL și sprijinită tactic de Poliția sa Politică
Decizia președintelui, de o semnificație crucială pentru România (Un Document aprobat de Parlament aproape în unanimitate, salutat de mediul de afaceri, apreciat de economiști, într-un cuvînt unul dintre puținele acte guvernamentale cu o imagine publică excepțională), n-a beneficiat de o explicare și o justificare absolut necesare în orice democrație, chiar și în cea din Junglă:
Nu s-a ținut o conferință de presă extraordinară, n-a fost nici o declarație de presă, Klaus Iohannis a trimis să-l explice un neica nimeni, el fiind grăbit să ajungă la Neptun, să se bucure din luxul vilei lui Ceaușescu.
Capital.ro: Moise Guran, despre Codul Fiscal: “Poziția lui Iohannis este curată nebunie politică!”
A fost mai întâi un zvon. Dar unul venit prin Financial Times, deci un zvon pe care nu poți să îl ignori… Zicea că, în caz de Grexit, Banca Centrală Europeană va finanța sucursalele românești ale celor patru banci cu capital grecesc din țara noastră. Este genul de înțelegere pe care Isărescu o negociază cu succes. La criza din 2009, de exemplu, BCE era pregătită să ajute BNR cu 5 miliarde de euro. Problema negocierilor făcute de Isărescu este că ele au întotdeauna un preț.
Agerpres.ro: Ponta: Italia pregătește o reducere a fiscalității; interesant dacă va exista și acolo o opoziție ca în România
Italia dorește să propună un pachet de reducere a fiscalității, ca alternativă la politica de austeritate, însă e interesant de văzut dacă va exista o opoziție precum cea din România la acest proiect – ”întâi să sprijine planul de relaxare fiscală, apoi să se dezică într-un mod duplicitar – așa cum vor să facă cei de la PNL” -, a declarat, luni, premierul Victor Ponta.
Capital.ro: Subvenţiile globale la energie urcă la 5,3 trilioane dolari la nivel mondial
China este cel mai mare contributor la subvenţiile globale la energie, care, potrivit Fondului Monetar Internaţional, vor ajunge în acest an la 5.300 miliarde de dolari, echivalentul a 6,5% din Produsul Intern Brut mondial, transmite Bloomberg. Potrivit FMI, subvenţiile la energie sunt considerabile în aproape toate ţările, atât în cele dezvoltate, cât şi în economiile emergente. China este pe primul loc în lume în valoare absolută (2.230 de miliarde de dolari), Ucraina este lider în termeni de procente din PIB (aproximativ 60% din PIB), iar Qatarul în ceea ce priveşte subvenţiile la energie per capita (6.000 de dolari per capita).
Capital.ro: Băncile europene pun în vânzare credite ipotecare în valoare de 74 mld. euro
Băncile şi firmele de asset management din Europa încearcă să vândă credite imobiliare şi active puse sub sechestru în valoare 74 de miliarde euro, cea mai mare sumă înregistrată vreodată, în condiţiile în care încearcă să-şi cureţe bilanţurile, arată în raport publicat luni firma de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield, transmite Bloomberg. Cushman & Wakefield susţine că vânzările vor fi stimulate de operaţiunile derulate de băncile britanice şi de Agenţia Naţională pentru Gestionarea Activelor (NAMA) din Irlanda.
Capital.ro: Grad de ocupare de 95% pentru hotelurile din Mamaia
Cele mai multe hoteluri din Mamaia au un grad de ocupare de 95% până pe 31 august, astfel încât în staţiune se lucrează cu “casa închisă”, a declarat preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia, Nicolae Bucovală. “În Mamaia stăm foarte bine. Avem un grad de ocupare de 95%, nu mai avem locuri de cazare. Gradul de ocupare depinde, desigur, şi de politica pe care şi-o face fiecare hotel în parte vizavi de politica de preţuri. Dacă mergi pe speculaţie, s-ar putea să ai surprize. A fost un început mai greoi din cauza vremii, dar ne-am revenit.
Agerpres.ro: Iohannis a promulgat Codul de procedură fiscală
Președintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru promulgarea Legii privind Codul de procedură fiscală, a anunțat Administrația Prezidențială.
Agerpres.ro: Grecia a început să ramburseze 6,25 miliarde de euro către BCE și FMI (Reuters)
Grecia a demarat procesul prin care urmează să plătească o sumă totală de 6,25 miliarde de euro către Banca Centrală Europeană (BCE) și Fondul Monetar Internațional (FMI), au declarat luni pentru Reuters o serie de oficiali din Ministerul de Finanțe grec.
Potrivit acestor oficiali, Grecia urmează să plătească luni o sumă de 4,2 miliarde de euro, reprezentând principalul și dobânzile dintr-un împrumut acordat anterior de BCE, precum și o serie de arierate în valoare totală de 2,05 miliarde de euro către FMI. La acestea se adaugă rambursarea unui credit de 500 milioane de euro către Banca centrală a Greciei.
Agerpres.ro: Nicolăescu, despre Codul fiscal: Unica soluție – convocarea Parlamentului și dezbaterea cererii de reexaminare
Codul fiscal nu poate fi adoptat nici prin ordonanță de urgență, nici prin asumarea răspunderii, pentru că ar fi neconstituțional, a declarat luni deputatul PNL Eugen Nicolăescu, în opinia căruia unica soluție în acest caz rămâne convocarea Parlamentului pentru a fi dezbătută cererea de reexaminare a președintelui Klaus Iohannis.
Mediafax.ro: Visa: 27 de tranzacţii realizate cu cardul pe 1 iunie pot fi câştigătoare la Loteria bonurilor
Posesorii de carduri Visa au realizat pe 1 iunie 27 de tranzacţii cu valori între 509 lei şi 509,99 lei, astfel că aceştia pot fi câştigători la Loteria bonurilor fiscale organizată duminică, prima extragere lunară, pentru care vor fi acordate maxim 100 de premii, de cel puţin 10.000 lei fiecare.
Bonurile fiscale de 509 lei din 1 iunie au ieşit câştigătoare, duminică, la prima extragere lunară a Loteriei bonurilor, aferentă bonurilor din iunie, urmând să participe la o nouă extragere dacă vor exista mai mult de 100 astfel de bonuri, iar fondul de premiere va fi tot de un milion de lei.
Economica.net: România ar putea înfiinţa o bancă punte pentru activele imobiliare problematice din sistemul bancar – raport
România ar putea înfiinţa o bancă punte pentru a găsi investitori interesaţi să preia activele imobiliare neperformante din sistemul bancar. La nivel european, piaţa creditelor imobiliare problematice şi a activelor executate a ajuns la 74 de miliarde de euro în acest an.
Economica.net: Aeroportul Baia Mare se modernizează: 64,78 milioane de lei pentru construcţia unor piste
Aeroportul Baia Mare organizează licitaţie pentru atribuirea unui contract în valoare de 64,78 milioane lei, fără TVA, pentru construcţia unor piste de aterizare şi decolare, potrivit unui anunţ de participare postat pe site-ul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).
Economica.net: AFI Europe a luat 39 mil. euro de la Bank Leumi România pentru finalizarea a două clădiri de birouri din Bucureşti
Împrumutul va finanţa finalizarea clădirilor AFI Park 4 şi 5, a căror construcţie a început în aprilie 2014 şi care urmează să fie finalizate și predate chiriașilor în ianuarie 2016.
AFI Park 4 şi 5 totalizează 32.000 mp închiriabili de spaţii de birouri clasa A certificate LEED Gold. Suprafaţa estedispusă pe 12 etaje de birouri deservite de două parcări subterane cu 300 de locuri de parcare.
Zf.ro: OPINIE DRAGOŞ DAMIAN
Noul cod fiscal – trial and error
Nu am citit din scoarţă în scoarţă proiectul de cod fiscal, mi-am aruncat doar o privire pe un sumar făcut de un coleg expert. Iar la elaborarea lui nu am fost chemat, deşi conduc una dintre companiile care plateşte foarte mulţi bani către bugetul de stat şi care vrea să mai investească în România. Asta probabil pentru că nu fac parte dintr-o asociaţie care a fost adusă să-şi exprime opinia la elaborare, deşi, în mod paradoxal, aşa cum pare să fi observat ZF, oamenii de afaceri care erau de acord ieri nu mai sunt de acord astăzi şi viceversa (de la politicieni ne aşteptam la asta oricum).
Hotnews.ro: INTERVIU Cosmin Marinescu, consilier prezidential: Aplicarea Codului fiscal ar putea incalca tocmai Codul fiscal
Consilierul prezidential pe probleme economice Cosmin Marinescu spune ca propunerea de Cod Fiscal retrimisa de presedintele Klaus Iohannis spre reexaminare “prevede, pe de o parte, necesitatea respectării țintei de deficit structural, iar pe de altă parte, prin măsurile introduse, conduce la abateri față de această țintă”. Intrebat intr-un interviu despre respingerea Codului Fiscal votat inclusiv in cvasi-unanimitate, Cosmin Marinescu spune ca prerogativa președintelui de a solicita reexaminarea legilor “nu este condiționată de cât de mare sau mică este majoritatea politică parlamentară”.
Evz.ro: DOSAR „CODUL FISCAL”. Noul Cod Fiscal: Ce scenarii economice sunt posibile
„Evenimentul zilei” analizează efectele economice ale intrării în vigoare, sau, dimpotrivă, ale respingerii noilor reglementări fiscale. Multă lume a fost surprinsă de gestul preşedintelui Klaus Iohannis, de a retrimite în Parlament, pentru reexaminare, Legea privind Codul Fiscal. Acesta a scris, în motivarea acestui gest, despre „o atitudine echilibrată și rațională, de natură a nu genera disfuncționalități care, ulterior, să necesite frecvente corectări de ordin legislativ”.
Agerpres.ro: Rovana Plumb, despre Codul fiscal: Luăm în calcul orice variantă care este sustenabilă
Președintele interimar al PSD, Rovana Plumb, afirmă că actuala coaliție de guvernare își dorește să ia o “decizie sustenabilă” în ceea ce privește Codul fiscal.
Aceasta a susținut, luni, înainte de ședința coaliției, că sunt în discuție mai multe variante pentru adoptarea măsurilor importante din Codul fiscal.
Agerpres.ro: Daniel Constantin, despre Codul fiscal: Cred că cea mai bună variantă este asumarea răspunderii
Copreședintele ALDE Daniel Constantin susține că cea mai bună variantă cu privire la Codul fiscal este, în opinia sa, angajarea răspunderii Guvernului
“Cred că cea mai bună variantă este asumarea răspunderii, dar trebuie să vedem toate condiționările constituționale. Este un proiect pe care l-am asumat politic noi toți ca și coaliție, dincolo de premier, ca atare trebuie să marcăm și din punct de vedere politic”, a spus acesta, luni, înainte de ședința coaliției de guvernare.
Capital.ro: Fiscul mai pune 136 milioane lei în cârca multinaţionalelor
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a stabilit obligaţii fiscale de plată suplimentare de 136 milioane lei, în primul semestru, în urma inspecţiilor fiscale ce au vizat verificarea preţurilor de transfer practicate de contribuabilii care desfăşoară tranzacţii cu persoanele afiliate, informează instituţia. “În perioada de referinţă, au fost înregistrate următoarele rezultate, obţinute exclusiv din verificarea respectării principiului valorii de piaţă: obligaţii fiscale de plată stabilite suplimentar de aproximativ 136 milioane lei (reprezentând 31 milioane euro); diminuarea pierderii fiscale: aproximativ 207 milioane lei (reprezentând 47 milioane euro); baza impozabilă stabilită suplimentar: aproximativ 614 milioane lei (reprezentând 138 milioane euro)”, menţionează, ANAF, într-un comunicat.
Bursa.ro: CONSILIUL CONCURENŢEI:
Fondurile de pensii private au încălcat normele UE în domeniul concurenţei
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a confirmat că fondurile de pensii private din România au încălcat normele UE în domeniul concurenţei, aşa cum a constatat Consiliul Concurenţei din România în 2010, în urmă unei investigaţii derulate pe aceasă piaţă, arată un comunicat al Consiliului, remis azi redacţiei.
Hotnews.ro: Scenariu negru prezentat de ASF: Nici un mare asigurator nu ar fi putut plati toate pagubele produse de un cutremur sever, la 30 iunie 2014.
Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a prezentat joi rezultatele unui test de stres in randul a 13 mari asiguratori, care a aratat ca in cazul unui cutremur sever, nicio companie (cu exceptia ING, care nu practica asigurarile generale) nu si-ar fi putut permite sa plateasca toate pagubele produse. Misu Negritoiu, presedintele ASF, a spus ca nu ar vrea sa induca panica in piata, subliniind ca testul, care ia in calcul si intrarea in incapacitate de plata a unui reasigurator, este ‘extrema extremelor’. Contactati de HotNews.ro, oficialii UNSAR (Uniunea Asiguratorilor si Reasiguratorilor din Romania) resping concluzia, sustinand ca pana si intr-un scenariu atat de sever, cei mai multi dintre asiguratori vor fi in masura sa plateasca daunele asumate.
Mediafax.ro: Plumb: Suntem de acord cu Codul Fiscal în forma adoptată de Parlament. Soluţia, comunicată de premier
Liderii coaliţei sunt de acord cu Codul Fiscal în forma adoptată de Parlament, a anunţat preşedintele interimar al PSD, Rovana Plumb, precizând că “modalitatea de soluţionare” a acestei chestiuni, în urma retrimiterii legii spre reexaminare, va fi comunicată de premierul Victor Ponta.
La finalul şedinţei coaliţiei, preşedintele interimar al PSD a precizat că premierul a fost informat în legătură cu decizia coaliţiei şi s-a stabilit ca el să comunice “modalitatea de soluţionare”.
Mediafax.ro: Coaliţia pentru Dezvoltarea României vrea noul cadru fiscal aplicat cât mai curând
Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR) apreciază că forma actuală a Codului Fiscal aduce claritate şi predictibilitate pentru mediul de afaceri şi că este important ca noul cadru fiscal să poată fi aplicat cât mai curând, dar să rămână stabil şi predictibil, cu efecte pe termen lung.
Zf.ro: Ce acţiuni cumpără românii pe bursa de la Viena? Băncile, petrolul şi imobiliarele sunt în topul preferinţelor
Românii au tranzacţionat acţiuni austriece de peste 8 milioane de euro în primul semestru, prin intermediul firmei locale de brokeraj BT Securities, în topul preferinţelor situându-se companiile de petrol, băncile şi firmele de real estate care au operaţiuni şi în România. Câştigul cumulat de aceştia din investiţiile austriece a fost de 1,5 mil. euro în primul semestru.
Economica.net: Finanţele au împrumutat 460 de milioane de lei de la bănci, la un randament de 2,88% pe an
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, luni, 460 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark pe 57 de luni, la un randament mediu de 2,88% pe an.
Valoarea din prospect a emisiunii a fost de 300 de milioane de lei, însă băncile au transmis oferte în valoare totală de 1,048 miliarde de lei, scrie Agerpres.
Hotnews.ro: IMM-urile din UE si viata de dupa finantarile clasice (I). Recomandarile mediului privat pentru politicile europene
Accesul la finantare, problema perpetua a firmelor mici si mijlocii din tara si la nivel european. Cateva exemple de mecanisme pentru IMM-uri atunci cand finantarile clasice (credite, granturi) au nevoie de ‘upgrade’.
Nu sunt suficiente, nu sunt destul de accesibile sau, pur si simplu, isi ating limitele raportat la nevoile companiilor. Cateva probleme ale finantarilor de tip clasic pentru firmele mici si mijlocii care, in timp, au
Gandul.info: Cel mai aglomerat weekend la mare. Cât au cheltuit cei peste 130.000 de turişti care au fost pe litoral
Cei peste 130.000 de turişti prezenţi în cel mai aglomerat week-end din acest an de pe litoral, cu 15% mai mulţi decât în aceeşi perioadă din anul trecut, au cheltuit pe cazare, mâncare şi distracţie aproape 12 milioane de euro, potrivit unui studiu al FPTR.
Potrivit reprezentanţilor Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), mai mult de 130.000 de turişti au fost înregistraţi oficial în weekend-ul 18-19 iulie în staţiunile româneşti de la malul mării, în creştere cu 35% faţă de weekend-ul precedent şi cu 15% comparativ cu jumătatea lui iulie, anul trecut.
Capital.ro: Bogățiile din Marea Neagră, mană cerească pentru business-urile conexe. Afaceri de patru ori mai mari pentru Vega Offshore
Explorarea zăcămintelor din Marea Neagră se dovedește o afacere de viitor nu doar pentru cei care dețin perimetre în concesiune ci și pentru businessurile conexe precum cel deținut de omul de afaceri Gabriel Comănescu, care în urmă cu câțiva ani a decis să investească în servicii de transport offshore cu elicoptere.
Gandul.info: Banca Transilvania estimează o creştere economică semnificativă pentru România în acest an, dar atrage atenţia că şomajul stagnează
Banca Transilvania a crescut estimarea privind creşterea economiei în acest an de la 4,1%, cât anticipa anterior, la 4,6%, fără ca scenariul privind evoluţia PIB să ia în calcul prevederile noului Cod Fiscal, în timp ce în privinţa şomajului se aşteaptă la o îmbunătăţire a situaţiei abia din 2016.
Hotnews.ro: Cate zile de concediu platesc angajatorii pe an? O comparatie internationala
Marius a plecat acum doua saptamani in concediu si nu are de gand sa se intoarca mai devreme de 4 august la serviciu. “Ori e concediu, ori nu e”, zice el si are partial dreptate. O saptamana de “relache” nu e suficienta sa te rupi de problemele de la job. Doua saptamani ar fi limita minima. Daca stai trei saptamani, iti mai ramane una pe care sa ti-o iei de Sarbatori, dar care si aceea e insuficienta. Si atunci mai bine iti iei toate cele 30 de zile la care ai dreptul.
Capital.ro: Statul mai ia 460 milioane lei de la bănci
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat astăzi 460 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark pe 57 de luni, la un randament mediu de 2,88% pe an. Valoarea din prospect a emisiunii a fost de 300 de milioane de lei, însă băncile au transmis oferte în valoare totală de 1,048 miliarde lei. Mâine va fi organizată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 45 de milioane lei la randamentul stabilit în licitaţia de luni.
B1.ro: Gabriel Oprea, după discuția cu Liviu Dragnea: Am hotărât că Victor Ponta trebuie să facă o declarație despre Codul fiscal, iar coaliția să îl susțină total.
Gabriel Oprea s-a întâlnit luni cu coordonatorul politic al PSD unde au purtat discuții referitoare la Codul fiscal, potrivit liderului UNPR.
Oprea susține că cei din coaliție trebuie să îi întărească puterea lui Ponta – “Am hotărât că Victor Ponta trebuie să facă o declarație despre Codul fiscal, iar coaliția să îl susțină total”.
Hotnews.ro: Cum iti fura Fiscul TVA-ul. Studiu de caz
Societatea 3 Cocalti SRL din Romania este o firma- asa numita societate mica-adica o firma ce nu a fost platitoare de TVA. La sfarsitul lunii iunie 2015, depaseste plafonul cifrei de afaceri de 220.000 lei si solicita inregistrarea in scopuri de TVA. Respectivafirma isi indeplineste practic, de buna credinta, obligatiile fiscale care ii revin, deoarece aceasta inregistrare devine obligatorie atunci cand se depaseste plafonul valoric al cifrei de afaceri de 220.000 lei, iar termenul de inregistrare este de 10 zile de la finele lunii cand societatea a depasit acest plafon.