Home
Judetul Bacau
Linkuri utile
Despre noi
Membri
Proiecte
Parteneri
Comisii de lucru
Agentii
Birouri
Reprezentante
Media
Publicatii
Contact

REVISTA PRESEI ECONOMICE - 23 iulie 2015

capital.ro: CCIR: Este nevoie de adoptarea Codului Fiscal cât de curând posibil

Reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) consideră oportună implementarea măsurilor de relaxare fiscală prevăzute în Codul Fiscal adoptat de Parlamentul României, în condiţiile în care mediul de afaceri ‘are nevoie de introducerea unor stimuli pentru consolidarea competitivităţii companiilor româneşti’, potrivit unui comunicat.

           Citeste mai mult…

Zch.ro: Aniversare la Camera de Comerț și Industrie Neamț

Luna aceasta, iulie 2015, Camera de Comerț și Industrie Neamț sărbătorește 25 de ani de activitate modernă. Sau, altfel spus, 25 de ani de la reînființarea ei.

Acum un sfert de secol, pe 12 iulie 1990, conform Decretului-Lege nr.139 din 11 mai 1990, emis de Consiliul Provizoriu de Uniune Națională, la inițiativa primului Președinte al Camerei, domnul Corneliu Ovidiu Enache, și a unui grup de conducători de întreprinderi, toate încă de stat la acea dată, s-a hotărât înființarea Camerei de Comerț și Industrie a județului Neamț.

          Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Dumitru(CF): Impactul de runda I a măsurilor prevăzute în Codul Fiscal va fi de 17,1 miliarde de lei, în 2016

Adoptarea noului Cod Fiscal va genera, ca efect de runda întâi, un deficit de 17,1 miliarde de lei, respectiv 2,3% din PIB, în 2016, a declarat, miercuri, președintele Consiliului Fiscal (CF), Ionuț Dumitru

          Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Lazea (BNR): Acest pachet fiscal, probabil, va obliga BNR să facă un salt de 180 de grade pe dobânda de politică monetară

Adoptarea pachetului fiscal va obliga, probabil, Banca Națională a României (BNR) să facă un salt de 180 de grade și să crească dobânda de politică monetară pentru a corecta excesele care se întâmplă în economie, a explicat, miercuri, economistul-șef al Băncii Naționale a României, Valentin Lazea, la o conferință de specialitate, precizând că vorbește în nume propriu

          Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Bloomberg: BCE a majorat la 100 miliarde de euro plafonul liniei de finanțare de urgență destinată băncilor elene

Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE) a aprobat miercuri majorarea cu 900 milioane de euro (984 milioane de dolari) a plafonului finanțării de urgență destinată creditorilor eleni (ELA), care pot accesa acum fonduri de aproape 100 de miliarde de euro, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.

          Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Manolescu (MFP): Misiunea FMI vizează restructurarea Direcției pentru Mari Contribuabili din cadrul ANAF

Misiunea Fondului Monetar Internațional (FMI) în România vizează restructurarea Direcției Generale de Administrare Mari Contribuabili din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), a declarat, miercuri, secretarul de stat în Ministerul Finanțelor Publice, Dan Manolescu, prezent la o conferință despre Codul Fiscal.

          Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Bursa de Valori a închis în scădere ședința de miercuri; tranzacțiile cu acțiuni au totalizat 22,7 milioane de lei

Bursa de Valori București /BVB/ a închis în scădere ședința de tranzacționare de miercuri, iar valoarea totală a tranzacțiilor a fost de 23,811 de milioane de lei (5,4 de milioane de euro).

Schimburile cu acțiuni au totalizat 22,75 milioane de lei (5,15 milioane de euro), iar cele cu certificate 1,068 milioane lei (241.956 euro).

          Citeste mai mult…

Mediafax.ro: Ministerul Transporturilor va plăti 1,2 milioane euro pentru consultanţă şi evaluare la privatizarea CFR Marfă

Strategia Ministerului Transporturilor în domeniul privatizării vizează, pentru acest an, pregătirea pentru privatizare a două companii, TAROM şi CFR Marfă, în cazul operatorului de transport feroviar instituţia urmând să plătească 1,2 milioane euro pentru servicii de consultanţă şi evaluare.

De asemenea, încă 200.000 lei vor fi alocaţi pentru reclamă şi publicitate în cadrul procesului de selecţie a consultantului pentru privatizarea CFR Marfă, potrivit unui proiect de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Ministerului Transporturilor privind activitatea de privatizare pe anul 2015.

          Citeste mai mult…

Mediafax.ro: Olteanu, BNR: Trebuie să decidem ce politici publice vrem: investiţii sau remunerarea acţionarilor

România trebuie să stabilească direcţia de politici publice, alegând între stimularea investiţiilor, prin scutiri la impozitul pe profitul reinvestit, şi eliberarea de bani către acţionarii firmelor, prin reducerea impozitului pe dividende, reanalizarea Codului Fiscal fiind ocazia pentru decizie.

          Citeste mai mult…

Zf.ro: UNUL DINTRE CEI MAI PUTERNICI ROMÂNI DIN SILICON VALLEY

George Haber: Pariaţi pe industria de software, vine o explozie şi mai mare

Trebuie să insistaţi pe IT, este un talent natural al României, nu în domenii în care nu a avut succes niciodată, spune românul din SUA supranumit „părintele DVD-ului“.

Industria de IT şi în special dezvoltarea de software vor înregistra în următorii ani rate de creştere explozive pe fondul dezvoltării unor tehnologii precum realitatea virtuală, iar România va avea de câştigat dacă va continua să se concentreze pe dezvoltarea acestui sector, în care a obţinut deja rezultate, spune George Haber, unul dintre cei mai puternici români din Silicon Valley, „inima“ industriei globale de înaltă tehnologie.

          Citeste mai mult…

Zf.ro: Rompetrol primeşte răgaz de trei ani la explorarea din Satu Mare

Rompetrol SA, divizia de up­stream a grupului Rompetrol Rafinare (RRC), şi firma canadiană Serinus Energy au ce­rut prelungirea cu trei ani a licenţei de ex­plo­rare a unui perimetru de gaze din Satu Mare, având nevoie de mai mult timp pentru investigaţii geo­fizice şi foraje.

Perimetrul este situat la gra­niţa cu Ungaria şi cu Ucraina şi a fost ex­plo­rat par­ţial de către Seri­nus Energy, una dintre son­de identificând re­zerve posi­bi­le de 750 mi­lioa­ne de me­tri cubi de ga­ze natu­ra­le, echivalent cu circa 6% din consumul naţional anual.

          Citeste mai mult…

Zf.ro: Constructorii, despre compania de drumuri: E complet ruptă de realitate. „Tot sistemul trebuie schimbat, CNADNR nu dă dovadă de altceva decât de incompetenţă“

Valoarea facturilor achitate în primul semestru de CNADNR, doar 830 de milioane de lei dintr-un disponibil anual de circa 6 miliarde de lei, a scos la iveală ineficienţa companiei de a cheltui banii pe care îi are la dispoziţie, cu impact negativ direct asupra industriei construcţiilor şi a economiei româneşti.

De altfel, sumele „modeste“ cheltuite în primul semestru de CNADNR, unul dintre principalii furnizori de lucrări de construcţii din România, s-au revăzut şi în evoluţia lucrărilor: construcţiile inginereşti (de infrastructură) au crescut modest în primele cinci luni ale anului, cu doar 0,3%, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică.

          Citeste mai mult…

Zf.ro: FINANŢE PERSONALE

Topul celor mai „ieftine“ acţiuni de la bursă

Producătorul de vase emailate Ves Sighişoara, Romcarbon Buzău, fabricant de filtre auto, alături de Vran­cart Adjud, producător de carton ondulat, sunt pe primele trei locuri în clasamentul celor mai ieftine acţiuni de la bursă, raportat la indicatorul PER (Price to Earnings Ra­tio). Ieftine şi cu un randament mai ridicat al dividendului decât ocupanţii podiumului sunt acţiunile Trans­electrica.

          Citeste mai mult…

Zf.ro: „E o prăpastie fantastică între CNADNR şi realitate. Trebuie schimbată gândirea“

Valoarea facturilor achitate în primul semestru de CNADNR, doar 830 de milioane de lei dintr-un disponibil anual de circa 6 miliarde de lei, a scos la iveală ineficienţa companiei de a cheltui banii pe care îi are la dispoziţie, cu impact negativ direct asupra industriei construcţiilor şi a economiei româneşti.

          Citeste mai mult…

Zf.ro: CÂT VA MAI REZISTA SECTORUL BANCAR GRECESC?

Băncile îi imploră pe greci să-şi aducă banii înapoi, dar nimeni nu mai are încredere. Fosta ATEbank este anchetată pentru pagube de 5 mld. euro produse statului

 „Haidem să ne ajutăm economia. Băncile sunt absolut sigure“, şi-a îndemnat concetăţenii Louka Katseli, preşedintele Asociaţiei Băncilor Greceşti, cerându-le să-şi readucă banii în sistemul bancar.

          Citeste mai mult…

Zf.ro: ZF Live. Marinel, BRD: Vedem creşterea creditării noi pe toate segmentele

Creditarea de retail este pe un trend ascendent, susţinută şi de creditele de consum şi de cele imobiliare, dar şi pe segmentul corporate apar semnale de redresare a cererii, afirmă Gheor­ghe Marinel, director general adjunct al BRD.

„La persoane fizice tendinţa este pozitivă pe toate tipurile de produse. (…) Acum, pe toate segmentele de cli­entelă vedem creşteri pe creditele noi acordate. Creşterile sunt de două cifre pe IMM-uri“, a declarat Marinel, prezent la emisiunea ZF Live. El mai afirmă că în ceea ce priveşte creditele Prima casă, creşterea volumului creditelor noi este de circa 70%, iar valoarea medie a unui împrumut a crescut la 177.000 de lei în prezent faţă de 173.000 de lei anul trecut.

          Citeste mai mult…

Zf.ro: BNR îndeamnă la prudenţă, iar Consiliul Fiscal se teme de riscul de supraîncălzire economică

România trece de la o extremă la alta în con­diţiile în care nivelul actual de 24% al cotei de TVA este al treilea cel mai mare din Europa, pe când 19% ar reprezenta al treilea cel mai mic nivel.

Totodată, există riscul ca România să pice din nou în capcana prociclicităţii politicii fiscale, respectiv să apese pe acceleraţie în momentul în care economia deja turează, lucru pe care economia l-a făcut şi în trecut, au fost concluziile unei conferinţe organizate ieri la Banca Naţională privind responsabilitatea fiscal-bugetară şi noul Cod fiscal.

         Citeste mai mult…

Zf.ro: Ponderea activelor bancare în PIB-ul României este de 65%, la jumătate faţă de Slovenia şi Cehia

Cele 40 de bănci care activau pe piaţa locală la finele anului trecut aveau active de aproximativ 364 miliarde de lei (81 mld. euro), ceea ce reprezenta 65% din Produsul Intern Brut (PIB) al României, de 667 mld. lei. Spre comparaţie, ponderea activelor bancare în PIB-ul Sloveniei era de 131%, al Cehiei de 129%, al Bulgariei de 119%, iar al Poloniei de 93%.

         Citeste mai mult…

Zf.ro: Intesa taie timp de două luni un punct procentual din dobânda creditelor imobiliare

Intesa Sanpaolo, un jucător de talie medie din sistemul bancar, a redus temporar, până la finalul lunii septembrie, cu un punct procentual dobânda creditelor de investiţii imobiliare în lei, costul ajungând la 2,75% plus nivelul Robor la trei luni, în prezent la 1,3% pe an. Suma maximă care poate fi obţinută este de 400.000 de euro (1,8 mld. lei), pentru creditul de investiţii imobiliare (achiziţie), respectiv de 100.000 de euro (440.000 de lei) pentru creditul de modernizare a casei.

          Citeste mai mult…

zf.ro: Bursa are de încasat dividende de 1,3 mil. lei de la Depozitarul Central

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) are de încasat dividende în valoare brută totală de 1,3 milioane de lei de la Depozitarul Central, instituţia responsabilă de decontarea tranzacţiilor cu acţiuni. BVB este principalul acţionar al Depozitarului, cu 69,04% din acţiuni, restul fiind deţinut de SIF-uri şi firme de brokeraj. Anul trecut, DC a raportat un profit net de 2,02 milioane de lei, în creştere semnificativă faţă de anul precedent, când a câştigat circa 11.000 de lei.

          Citeste mai mult…

Zf.ro: IFN-ul SIF-urilor îşi schimbă denumirea pentru a vinde mai multe credite

Transilvania Leasing din Braşov (simbol bursier TSLA), instituţie financiară nonbancară controlată de SIF Transilvania şi SIF Muntenia, şi-a schimbat denumirea prin includerea cuvântului „credit“ în titlu astfel încât activitatea de vânzarea a creditelor să fie mai uşoară. Anul trecut, compania a dat finanţări de 5,3 milioane de euro, din care 51% reprezintă contracte de leasing financiar, iar restul sunt credite ipotecare şi de nevoi personale. Compania a raportat un profit net de 1,2 milioane de lei anul trecut, în scădere cu 35% faţă de anul precedent.

          Citeste mai mult…

Zf.ro : SIF Transilvania şi-a marcat exit-ul din Vinăria Sibiu pentru jumătate de milion de lei

SIF Transilvania (simbol bursier SIF3) a vândut un pachet de 66.776 de acţiuni la producătorul de băuturi Vinăria Sibiu (simbol bursier VISI), reprezentând 24% din capital social, printr-o tranzacţie de tipul vânzare specială la ordin în şedinţa de ieri, pentru o sumă de 467.432 lei. Tranzacţia s-a parafat la un preţ de 7 lei/acţiune, de 2,8 ori mai mare decât preţul la care acţiunile VISI s-au tranzacţionat cel mai recent, în 2013. Vânzarea specială la ordin este o operaţiune care se execută atunci când vânzătorul vrea să vândă dintr-un foc un pachet mai mare de 5% din acţiunile unei companii.

         Citeste mai mult…

Zf.ro: CET BRAZI, IMUNĂ LA CANICULĂ

Termocentrala OMV Petrom funcţionează aproape de capacitatea maximă

CET Brazi, termocentrala de 530 mil. euro a companiei petroliere OMV Petrom, merge de la începutul lunii aproape la capacitate maximă, pe fondul temperaturilor caniculare înregistrate în ultimele săptămâni, precum şi al lipsei vântului care a făcut ca eolienele să tragă frâna de mână.

         Citeste mai mult…

Zf.ro: Rompetrol primeşte răgaz de trei ani la explorarea din Satu Mare

Rompetrol SA, divizia de up­stream a grupului Rompetrol Rafinare (RRC), şi firma canadiană Serinus Energy au ce­rut prelungirea cu trei ani a licenţei de ex­plo­rare a unui perimetru de gaze din Satu Mare, având nevoie de mai mult timp pentru investigaţii geo­fizice şi foraje.

Perimetrul este situat la gra­niţa cu Ungaria şi cu Ucraina şi a fost ex­plo­rat par­ţial de către Seri­nus Energy, una dintre son­de identificând re­zerve posi­bi­le de 750 mi­lioa­ne de me­tri cubi de ga­ze natu­ra­le, echivalent cu circa 6% din consumul naţional anual.

         Citeste mai mult…

Zf.ro: Cea mai mare teamă a bancherilor centrali

Unii analişti au avertizat că unul din lucrurile care-i împiedică pe oficialii Rezervei Federale americane (Fed), banca centrală a SUA, să dea startul creşterii dobânzilor, adică să înceapă să normalizeze politica monetară prin care susţin cea mai mare economie a lumii, este incertitudinea legată de evoluţia crizei greceşti.

.        Citeste mai mult…

Bursa.ro: DEZBATEREA CODULUI FISCAL

În calitate de gazdă, BNR a avut moderatorul şi şase vorbitori

 Oficialii Băncii Naţionale a României (BNR) nu au reuşit să păstreze aparenţa că au doar calitatea de gazdă la dezbaterea de ieri pe Codul Fiscal, aşa cum anunţase, în debutul evenimentului, purtătorul de cuvânt al instituţiei Dan Suciu, care a precizat, ca să nu încapă îndoială, că BNR nu este prezentă la eveniment ca să transmită un mesaj anume.

 Nu mai puţin de şase oficiali de cel mai înalt rang din cadrul BNR au luat cuvântul, din sală, şi, în discursuri extinse, au transmis, clar, că Legea Codului fiscal, sau cel puţin anumite măsuri prevăzute în textul acesteia, nu trebuie să treacă, din nou, de Parlament.

          Citeste mai mult…

Bursa.ro: ÎN TRIMESTRUL AL DOILEA,

Vânzările OMV au crescut cu 9% dar şi costurile de explorare au crescut faţă de primul trimestru

În trimestrul al doilea, Grupul OMV a înregistrat o creştere a producţiei de 1% faţă de trimestrul precedent, în ciuda închiderii producţiei din Yemen de la începutul lunii aprilie şi a faptului că producţia din Lybia a rămas închisă din motive de securitate, arată un comunicat cu rezultatele preliminare ale companiei.

          Citeste mai mult…

Bursa.ro:  GRECIA PE FAŢĂ ŞI PE DOS / GRECIA, DUPĂ ACORDUL CU CREDITORII INTERNAŢIONAL

Multe dintre reformele agreate de Grecia şi creditorii internaţionali nu aduc un cost în sine, o povară sporită pentru poporul grec, ci aduc o reformare a administraţiei publice, o mai bună colectare a taxelor, ne-a declarat europarlamentarul Siegfried Mureşan, în cadrul unui interviu.

Domnia sa ne-a spus: “Dacă până acum nu ţi-ai plătit taxele, atunci s-a făcut fraudă fiscală, iar de mâine ai o autoritate fiscală care colectează taxele cu rigurozitate. Evident că îţi rămâne mai puţin ţie la dispoziţie, ca întreprinzător, ca persoană privată, dar asta este starea normală – taxele trebuie plătite”.

           Citeste mai mult…

Economica.net: Premieră în România: ANAF cere insolvenţa asociaţiilor de proprietari

În premieră pentru sistemul fiscal din România, o Administraţie Judeţeană a Finanţelor Publice a început să ceară insolvenţa asociaţiilor de proprietari pentru a-şi recupera creanţe ce provin din neplata impozitelor pe salarii şi a contribuţiilor sociale. La Botoşani, Administraţia Financiară a solicitat insolvenţa a şase asociaţii.

Şase Asociaţii de proprietari din Botoşani riscă astfel să intre în insolvenţă sau chiar în faliment, după ce Administraţia Finanţelor Publice Locale a solicitat Tribunalului Botoşani intrarea acestora în insolvenţă,  potrivit portalului oficial al instanţelor de judecată. Primele procese cu Asociaţiile de Proprietari au fost înregistrate pe 27 mai anul curent, când AJFP Botoşani a deschis patru dosare de insolvenţă.

           Citeste mai mult…

Economica.net: Avertisment pentru pariorii pe materii prime: Banca Mondială se aşteaptă la o nouă scădere a preţurilor

Speculatorii care pariază pe instrumente derivate au fost puşi în gardă de Banca Mondială, care şi-a revizuit, în jos, estimările privind preţurile la mai multe materii prime, iar în cazul petrolului consideră că preţul va coborî mai puţin decât previziona anterior, transmite Bloomberg.

            Citeste mai mult…

Economica.net: Oprescu: Trag un semnal de alarmă asupra situaţiei serviciului public de termoficare. Bucureştenii au de suferit

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a atras joi atenţia asupra situaţiei serviciului public de termoficare, subliniind că bucureştenii sunt cei care au de suferit din cauza problemelor.

            Citeste mai mult…

Capital.ro: Românii continuă să pună Grecia pe primul loc ca destinaţie de vacanţă

Românii continuă să pună Grecia pe primul loc ca destinaţie de vacanţă în ceea ce priveşte numărul de pachete vândute în agenţii, a declarat prim-vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea.

            Citeste mai mult…

Capital.ro: Producţia mondială de oţel îşi continuă căderea

În China – cel mai mare producător de oţel din lume – volumele au scăzut cu 0,8%, la 69 de milioane de tone, față de luna Iunie 2014.

Producția de oţel a scăzut, de asemenea, în Japonia -6.2%, Coreea de Sud -3,6%, Rusia -7.5% și SUA -8.5%, dar a crescut în India + 0,8% și Germania + 5,8%.

            Citeste mai mult…

Capital.ro: Datoria guvernamentală a României se situa la jumătate din media înregistrată la nivelul UE, în T1 din 2014

Datoria guvernamentală a României se situa, la finele primului trimestru al acestui an, la 247.921 milioane lei, sau 39% din Produsul Intern Brut /PIB/, la jumătate din media de 88% din PIB înregistrată la nivelul Uniunii Europene (UE 28) și nivelul de 93,9% din PIB consemnat în zona euro, potrivit unui raport publicat, marți, de Oficiul european de statistică (Eurostat).

           Citeste mai mult…

Capital.ro: Taxarea PFA are condiţii noi: Pot fi respectate?

Pentru a-şi menţine taxarea mai favorabilă, PFA trebuie să îndeplinească cel puţin patru din cele şapte condiţii noi care se aplică activităţilor independente din 10 iulie. Însă, textul de lege trasează linii generale care nu elimină problemele de interpretare din practică. Specialiştii în fiscalitate cred că mai sunt necesare precizări.

           Citeste mai mult…

Hotnews.ro: Presedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea care limiteaza despagubirile care se pot acorda din Fondul de Garantare in cazul falimentului unui asigurator

 Presedintele Klaus Iohannis a promulgat marti, 21 iulie, Legea Fondului de Garantare al Asiguratilor, care stabileste un plafon de 450.000 de lei asupra platilor pe care le poate face Fondul catre un creditor al unui asigurator aflat in faliment. Legea vine in contextul in care Astra si Carpatica sunt in proceduri de redresare financiara, avand obligatii de zeci de milioane de euro catre asigurati. ASF, care a sustinut legea, spune ca plafonul a fost stabilit in urma consultarilor cu Comisia Europeana si FMI si ca despagubirile cuvenite clientilor pot fi recuperate in cadrul procedurii de faliment, daca depasesc plafonul de 100.000 de euro. La polul opus sunt asiguratorii si service-urile auto, care sustin ca legea va incalca Directiva UE privind asigurarea de raspundere civila auto si va afecta consumatorii.

           Citeste mai mult…

Hotnews.ro: Relaxarea fiscala cuprinde Europa. Unele tari apeleaza la “devalorizare fiscala” ca sa isi creasca competitivitatea. Unde se pozitioneaza Romania?

 Relaxarea fiscala prevazuta de noul Cod Fiscal recent re-trimis Parlamentului de catre presedintele Iohannis a impartit economistii romani in doua tabere. Una, formata de specialistii din Banca Centrala si din cei ai Consiliului Fiscal care spun ca nu ne permitem scaderi de taxe si/sau impozite, intrucat nu avem din ce finanta golul facut in buget. De cealalta parte se afla economistii apropiati stangii politice, laolalta cu cei de dreapta, neimplicati politic, care spun ca reducerea TVA nu va pune in pericol echilibrul bugetar. Ambele tabere au argumente valide, chiar daca ireconciliabile.

           Citeste mai mult…

Hotnews.ro: Gabriel Friptu, Director Programul Operational Regional: Primele apeluri de proiecte, pentru mediul de afaceri, in septembrie. Grilele de evaluare, foarte detaliate

Documentele solicitate la depunerea dosarelor – mai putine; toate proiectele vor fi vizitate in etapa de evaluare; grilele de evaluare vor fi extrem de detaliate – explicatii, intr-un interviu acordat EurActiv/HotNews.ro. Explicatiile lui Gabriel Friptu, seful Directiei Generale Programe Europene din Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice intr-un interviu acordat cu ocazia intalnirii online de miercuri, 22 iulie.

           Citeste mai mult… 

Adevarul.ro: Fonduri europene 2015 pentru pensiuni agroturistice. La ce măsuri PNDR se poate aplica pentru a obţine bani

Fonduri europene agroturistice Ministerul Agriculturii a lansat, în urmă cu o săptămână, noi măsuri din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală. La acestea pot aplica şi cei care vor să obţină fonduri europene pentru pensiuni agroturistice. Cei care au afaceri la ţară sau vor să-şi deschidă, de exemplu, o pensiune agroturistică cu fonduri europene, pot lua bani prin sub-măsurile 6.2 şi şi 6.4. Sub-Măsura 6.2 „Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone” are alocat un fond de 117,7 milioane de euro până în 2020. Pentru anul acesta este un buget de aproximativ 44 milioane de euro.

           Citeste mai mult…

Adevarul.ro: Reacţia Ministerului Economiei la procesul demarat de canadieni pentru Roşia Montană: „Era responsabilitatea RMGC să obţină autorizaţiile necesare

Statul a cedat gratuit licenţa de exploatare de la Roşia Montană în 1999, când a fost transferată de la Minvest Deva la RMGC Obţinerea autorizaţiilor sau acordurilor necesare proiectului aurifer de la Roşia Montană este responsabilitatea companiei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), deţinută în proporţie de 80,69% de către firma canadiană Gabriel Resources, iar emiterea acestora se face de către alte instituţii ale statului şi se realizează în condiţiile legii şi nu pot face obiect al unor negocieri, a anunţat Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului.

          Citeste mai mult…

Adevarul.ro: ANRE a adoptat standarde de performanţă mai bune privind calitatea energiei electrice. Furnizorii, obligaţi la despăgubiri dacă nu le respectă

Furnizorii de ultimă instanţă sunt Electrica, Enel, E.ON şi CEZ Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat noi standarde de performanţă pentru activitatea de furnizare a energiei electrice, companiile care nu le respectă fiind obligate să compenseze „din proprie iniţiativă“ populaţia sau micile firme abonate. Decizia a fost luată în şedinţa din 17 iulie, prin care s-a modificat un ordin precedent, din 2010.

         Citeste mai mult…

Jurnalul.ro: Seceta afectează culturile de porumb şi floarea soarelui din Olt

Lipsa precipitaţiilor şi temperaturile extrem de ridicate din ultimele zile afectează culturile de porumb şi floarea-soarelui, potrivit şefului Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Olt.

“Este secetă în judeţ, prăşitoarele (culturile de porumb şi floarea-soarelui n.red.) sunt deja în stres hidric şi stres cauzat de temperaturile foarte mari. Acum au nevoie de apă ca de aer”, a spus Bărăgan.

         Citeste mai mult…

Digi24.ro: Trei oferte de cumpărare pentru Petrotel Lukoil

Trei oferte de cumpărare ar fi primit Lukoil pentru rafinăria de la Ploieşti, susţin surse din piaţa de energie. Ultima ar fi venit de la o companie din China, în luna martie a acestui an. Celelalte două – de la societăţi cu capital străin, conduse de cetăţeni români. Una are afaceri în domeniul asigurărilor. Cealaltă investeşte în prospecţiuni petroliere.

China Peace Petrolium Group, o companie privată cu sediul în Hong Kong, ar fi vrut să cumpere rafinăria de la Ploiești în martie. Agenţia de presă Reuters susţine că scrisoarea de intenţie ar fi ajuns la Petrotel prin fax şi e-mail.

         Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Valoarea creditelor în lei pentru populație a crescut cu 5% în iunie față de mai, potrivit datelor BNR

Valoarea creditelor acordate populației și firmelor a crescut în iunie, față de mai, cu 1,1%, însă a scăzut raportat la iunie 2014 cu 0,1%, pe fondul avansului împrumuturilor în lei, în special cele acordate populației, reiese din datele publicate joi de Banca Națională a României (BNR).

‘Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut, în luna iunie 2015, cu 1,1% (4,1% în termeni reali) față de luna mai 2015, până la nivelul de 215,1 miliarde de lei. Creditul în lei a crescut cu 3,9% (7,1% în termeni reali), în timp ce creditul în valută, exprimat în lei, s-a diminuat cu 1,4% (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 2,1%)’, se menționează într-un comunicat al BNR.

          Citeste mai mult…

hotnews.ro:  Toni Volpe, director general al Enel Romania, despre cele doua litigii mari pe care le are cu statul roman la Curtea de Arbitraj de la Paris: Ne aflam intr-o etapa destul de avansata

 Curtea de Arbitraj de la Paris s-ar putea pronunta in cele doua litigii pe care SAPE, societate de stat desprinsa din Electrica, le are cu italienii de la ENEL, spre sfarsitul lui 2015 sau 2016, intr-un caz, si in 2016-2017, in celalalt caz, a declarat Toni Volpe, director general al ENEL Romania intr-un interviu acordat HotNews.ro. In primul caz, partea romana solicita daune de 800 de milioane de euro, acuzand faptul ca Enel nu si-a indeplinit angajamentele referitoare la investitii, conform contractului de privatizare a Electrica Muntenia Sud. In al doilea caz, statul roman solicita daune de circa 500 milioane de euro, acuzand nerespectarea clauzelor contractuale care prevad obligatia ENEL de a cumpara un pachet de 13,57% din actiunile fostei Electrica Muntenia Sud.

           Citeste mai mult…

Mediafax.ro: Yanis Varoufakis a votat pentru noile reforme din Grecia, deşi se opune măsurilor cerute de creditori

Fostul ministru grec de Finanţe Yanis Varoufakis este unul dintre parlamentarii greci care se opun măsurilor de austeritate cerute de creditorii internaţionali, dar care au votat joi reformele necesare demarării negocierilor pentru noul program de asistenţă financiară.

Parlamentul de la Atena a aprobat joi dimineaţă, după dezbateri care au durat toată noptea, noi măsuri privind introducerea unor reglementări bancare europene în legislaţia elenă şi modernizarea Codului de procedură civilă.

            Citeste mai mult…

Hotnews.ro: Care sunt constructorii care se bat sa construiasca “ciotul” de 3 km care intra in Capitala a autostrazii A3 Bucuresti-Ploiesti. 

 Cinci asocieri de constructori au depus ofertele finale pentru constructia a celor 3 km din autostrada Bucuresti – Ploiesti care intra in Capitala prin zona Petricani. La pachet cu ultimii km ai autostrazii vor fi finalizate si nodurile rutiere de la Moara Vlasiei si de la Soseaua de Centura. Valoarea estimata de Companioa de Autostrazi pentru contract era de 173 de milioane de lei (circa 39 mil. euro), insa cea mai mica oferta primita la licitatie este de doar 88 milioane de lei (circa 20 mil euro), adica aproape jumatate din cat au estimat autoritatile.

            Citeste mai mult…

Newsar.ro: Concurența și finanțările prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), SUBIECTE DE INTERES la Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad

Concurența și finanțările prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), SUBIECTE DE INTERES la Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad (CCIA), în parteneriat cu instituția Consiliului Concurenței din România și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Arad (AFIR) au organizat, astăzi, un seminar ce a avut ca teme: „Concurența, între teorie și practică” precum și „Noile măsuri de finanțare prin PNDR 2014-2020”.

            Citeste mai mult…

Agerpres.ro: UE pregătește un nou credit punte pentru Grecia

Oficialii Uniunii Europene iau în calcul posibilitatea ca negocierile Greciei cu creditorii internaționali să nu se finalizeze înainte de data de 20 august, când Atena trebuie să răscumpere obligațiuni în valoare de 3,5 miliarde de euro deținute de Banca Centrală Europeană, ceea ce înseamnă că statul elen ar putea avea nevoie de un al doilea credit punte, informează publicația ‘Kathimerini’..

            Citeste mai mult…

Economica.net: Producţie uriaşă de energie electrică. Sistemul încă rezistă

Producţia şi consumul de energie electrică au atins valori record pentru acest an, egalând nivelul din cele mai geroase zile de iarnă. Continuarea perioadei cu temperaturi extreme va testa limitele de suportabilitate ale Sistemului Energetic Naţional.

Producţia de energie electrică din România atingea, ieri ora 14.30, 9.236 MW, printre cele mai mari din acest an. Cauzele acestei producţii se găsesc în consumurile mari ale clădidrilor de birouri şi ale locuinţelor în condiţii de caniculă, dar şi producţia de energie fotovoltaică. Din această producţie, consumul era de 8.000 de MW, circa 1.200 de MW reprezentând exporturi.

              Citeste mai mult…

Mediafax.ro: Consilier MT: Reabilitarea a 4.000 km de cale ferată, conform Master Planului, nu este suficientă

Reabilitarea căilor ferate este o problemă majoră a transportului feroviar, iar modernizarea a 4.000 km de cale ferată în perioada 2015-2030, propusă în Master Planul General pentru Transport, este mult, dar nu şi suficient, a declarat Robert Dobre, consilier superior în Ministerul Transporturilor.

             Citeste mai mult…

Mediafax.ro: Nichita (OPSFPR) – CFR Infrastructură “creditează” CFR Marfă cu 166 milioane de lei pe an

CFR Infrastructură “creditează” CFR Marfă cu 166 milioane de lei anual prin necolectarea taxei de 20 de lei pe zi pentru cele 19.000 de vagoane care staţionează pe liniile de cale ferată, a declarat joi Vlad Nichita, preşedintele Organizaţiei Patronale a Societăţilor Feroviare Private din România.

             Citeste mai mult…

Mediafax.ro:Transportatorii sunt nemulţumiţi de dialogul cu ministerul de resort, reclamă o comunicare mai bună

Transportatorii, în special firmele de curierat şi cele de transport persoane, sunt nemulţumiţi de comunicarea de până în prezent cu miniştrii care s-au succedat la Ministerul Transporturilor, făcând apel la un dialog mai bun pentru rezolvarea problemelor de infrastructură.

            Citeste mai mult…

Hotnews.ro: 14.000 de clienti Volksbank indatorati in franci elvetieni au acceptat oferta BT de conversie a imprumuturilor in euro sau lei. 95% dintre ei au preferat moneda nationala

Cu aproximativ o saptamana inainte de finalul campaniei Bancii Transilvania adresate debitorilor in franci elvetieni preluati odata cu portofoliul Volksbank, 99% dintre clienti s-au programat in vederea acceptarii ofertei bancii. Din cei 18.000 de clienti programati, 14.000 au semnat deja documentele sau sunt programati sa le semneze in zilele urmatoare, au declarat joi reprezentantii BT.

            Citeste mai mult…

Hotnews.ro: DOCUMENT Legea salarizarii bugetarilor nu se va aplica in BNR, ASF, ANRE. 

 Legea salarizarii personalului platit din fonduri publice nu se va aplica salariatilor BNR, ASF, Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii si nici Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei, se arata in proiectul legii obtinut de HotNews.ro. Salariul unui profesor universitar ar ajunge la 7.868 lei, al unui profesor cu studii superioare, grad didactic 1 si vechime peste 40 de ani la 4.563 lei, iar un medic rezident ar trebui remunerat cu pana la 3.409 lei. Salariile de baza se stabilesc pe functii, clase potrivit studiilor, grade/trepte si gradatii. Sunt clase: studii superioare (S); studii superioare de scurta durata (SSD); studii postliceale (PL); studii medii (M); studii medii generale (M,G). Fiecare functie are, de regula, trei grade sau trei trepte profesionale si debutant. Fiecarui grad sau treapta profesionala ii corespund, de reguld, cinci gradatii. Avansarea in gradatii se face, de regula, din 5 in 5 ani, in functie de vechime si performante, cu exceptia gradatiei I care poate fi acordata dupa 3 ani. 

             Citeste mai mult…

Capital.ro:  Un miliard de euro neinvestiţi în lucrări de infrastructură determină pagube de 10 miliarde de euro

Un miliard de euro neinvestiţi sau furaţi din lucrări de infrastructură determină pagube de 10 miliarde de euro pe viitor, şi tocmai de aceea este absolută nevoie de un ministru care să stabilească clar care sunt obiectivele pentru ramura de transporturi, a declarat joi Constantin Isac, vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).

            Citeste mai mult…

Capital.ro: Valoarea depozitelor populaţiei şi firmelor în bănci, în creştere anuală cu 7,9%

Valoarea depozitelor populaţiei şi firmelor în bănci a crescut în iunie cu 1,3% faţă de mai şi cu 7,9% raportat la iunie 2014, pe toate componentele, potrivit datelor publicate joi de Banca Naţională a României (BNR).

‘Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 0,4%, până la 88,035 miliarde de lei. La 30 iunie 2015, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au înregistrat o creştere de 8,2% (9,9% în termeni reali) faţă de 30 iunie 2014′, se arată într-un comunicat al BNR.

            Citeste mai mult…

Economica.net: Finanţele au împrumutat 300 de milioane lei de la bănci, la un randament mediu de 2,46% pe an

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, joi, 300 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat pe patru ani, la un randament mediu de 2,46% pe an.

Valoarea din prospect a emisiunii a fost de 300 de milioane de lei, iar băncile au transmis oferte în valoare totală de 804,3 milioane de lei, scrie Agerpres.

            Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Criteriul calitate-preț va putea fi luat în calcul de autorități la atribuirea contractelor de achiziții publice

Proiectul noii legi a achizițiilor publice, pus în dezbatere publică, prevede trei criterii în funcție de care o autoritate contractantă va avea dreptul să fixeze determinarea ofertei cea mai avantajoasă din punct de vedere economic la atribuirea unui contract, respectiv prețul cel mai scăzut, costul cel mai scăzut sau cel mai bun raport calitate-preț.

‘Cel mai bun raport calitate-preț se determină pe baza unor factori de evaluare care includ aspecte calitative, de mediu și/sau sociale, în legătură cu obiectul contractului de achiziție publică/acordului-cadru’, se menționează în textul proiectului.

           Citeste mai mult…

Economica.net: Petrom deschide primele benzinării mobile.

OMV Petrom va deschide primele 10 benzinării mobile pe autostrăzile A1 şi A2. Staţiile vor oferi alimentare cu carburanţi şi magazine, sunt prefabricate, cu o structură modulară, şi vor fi transportate şi amplasate la locaţie fără a necesita lucrări suplimentare de construcţie. Şoferii vor putea alimenta în benzinăriile mobile începând din trimestrul al patrulea din acest an.

Fiecare staţie va fi dotată cu trei pompe, din care una de tip rapid, pentru alimentarea tirurilor, şi va putea deservi în jur de 1.500 de autovehicule pe zi, a anunţat într-un comunicat OMV Petrom, cea mai mare companie românească.

          Citeste mai mult…

Evz.ro: Călătoriile în Asia devin mai accesibile

FLYSKY.ro este o nouă platformă digitală de turism dezvoltată de agenția Panda Travel în România. Agenția operatoare are o vechime de 18 ani serviciile acesteia fiind cunoscute în special de către comunitatea chineză din România.

Interesul tot mai crescut al românilor față de destinațiile asiatice a determinat compania să  orienteze  ofertele si serviciile destinate expațiilor chinezi și către turiștii români care vor să călătorească în Asia fie în vacanță, fie în interes de serviciu.

           Citeste mai mult…

Agerpres.ro: Vacanțele “pe nevăzute”, lansate în premieră în România

O agenție de turism a lansat pentru prima dată în România un nou concept de vacanță “Blind Holiday” (pe nevăzute), turiștii știind doar serviciile incluse în pachet, nu și destinația, iar prețurile încep de la 299 de euro.

Românii dornici de o experiență de o vacanță diferită față de ceea ce au trăit până în prezent, își vor cumpăra vacanțe în perioada dorită și vor afla care este destinația vacanței lor doar atunci când vor ajunge în aeroport. Prețul unei astfel de experiențe ‘pe nevăzute’ este de 299, 399 sau 499 euro/persoană. Data exactă de plecare o vor afla cu 48 de ore înainte, iar destinația le va fi dezvăluită abia atunci când ajung în aeroport.

            Citeste mai mult…

Capital.ro: Adriana Şerbănescu: Restituirile din acciza suplimentară se ridică la 4,8 milioane lei

Restituirile din acciza suplimentară se ridică până în acest moment la 4,8 milioane lei, mai mult de jumătate din suma totală aprobată pentru restituire, respectiv 7,3 milioane lei, iar numărul cererilor care au primit ‘undă verde’ este de 326, a declarat joi Adriana Şerbănescu, şef Serviciu, Biroul Electronic European şi restituire acciză.

            Citeste mai mult…

Capital.ro: Robert Dobre: Este insuficientă reabilitarea a 4.000 de km de cale ferată, conform Master Planului

În proiectul actualului Master Plan de Transport este prevăzută reabilitarea a 4.000 de km de cale ferată, ceea ce este foarte mult, însă nu este suficient pentru necesităţile actuale ale României, a declarat joi Robert Dobre, consilier superior în Ministerul Transporturilor.

           Citeste mai mult…

Capital.ro: Vlad Nichita (OPSFPR): CFR Marfă prejudiciază anual, cu 166 de milioane de lei, bugetul CFR Infrastructură

Compania CFR Marfă ar trebui să plătească, anual, suma de 166 milioane lei către CFR Infrastructură, reprezentând taxa de 20 de lei pe vagon, pe zi, pentru toate cele 19.000 de vagoane din ‘parcul rece’, care se află staţionate pe căile ferate din ţara noastră, a declarat joi Vlad Nichita, preşedintele Organizaţiei Patronale a Societăţilor Private din România (OPSFPR).

            Citeste mai mult…

Bursa.ro: LA ORELE PRÂNZULUI:

Lichiditate de aproximativ 22 milioane lei pe BVB

Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în prima parte a şedinţei de tranzacţionare de astăzi, o lichiditate de aproximativ 22 milioane lei (5,14 milioane euro).

La orele prânzului, BVB era în scădere. Indicele BET coboară cu 0,03%, ajungând la valoarea de 7.530,83 puncte, iar indicele BET Total Return se micşorează cu 0,03%, la 8.581,66 puncte. BET-FI se depreciază cu 0,02%, până la 31.679,37 puncte.

            Citeste mai mult…

Realitatea.net: Remus Borza, despre economia României: “Avem nevoie de un vizionar, un ideolog şi un strateg”

Remus Borza, preşedinte Euro Insol, compania de care administrează de insolvenţa Hidroelectrica, a explicat, într-un interviu acordat pentru revista Piaţa Financiară, ce înseamnă mediul de afaceri din România şi cum ar trebui gestionată economia ţării, astfel încât “să-şi protejeze şi să-şi multiplice averea”.

Avocatul Remus Borza susţine că România nu evoluează din punct de vedere economic pentru că s-a blocat în etatismul economic şi egalitarismul social.

             Citeste mai mult…

Hotnews.ro: Rovana Plumb, ministrul Muncii: Ordonanta privind salariile intaltilor demnitari s-ar putea aplica de la 1 august, impactul bugetar este de sub 600.000 lei.

Ministrul Muncii Rovana Plumb a declarat ca Ordonanta privind cresterea salariilor inaltilor demnitari ar putea intra in vigoare de la 1 august anul acesta, avand in vedere ca impactul bugetar “este mic, de sub 600.000 lei”.

             Citeste mai mult…

        Impreuna in lumea afacerilor