Timpromanesc.ro: Ziua României la EXPO Milano, un succes răsunător!
CCIRO Italia a sprijinit organizarea evenimentului ”Ziua României”, din data 29 desfășurat în Pavilionul Naţional al României din cadrul Expo Milano, participând cu o delegație formată din 70 de societăți, aproximativ 90 participanți, multe dintre aceste societăți, membri susținători CCIRO Italia, fiind interesate să investească in România.
Agerpres.ro: Volumul cifrei de afaceri în comerțul cu amănuntul a crescut cu aproape 5%, în S1 (INS)
Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul a crescut cu 4,8% în primul semestru al anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2014, un rol important la acest trend având vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun, precum și comercializarea carburanților, arată datele Institutului Național de Statistică /INS/, publicate marți.
Pe de altă parte, la nivelul lunii iunie din acest an, volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), ca serie brută, a înregistrat un salt de 7,9% ca urmare a creșterilor înregistrate la vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun (+22%), comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (+1,3%) și la vânzările de produse nealimentare (+1%).
Agerpres.ro: Veniturile colectate la bugetul statului în iulie 2015 le-au depășit cu 7,25% pe cele din iulie 2014
Valoarea veniturilor colectate de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) în luna iulie a fost cu 7,25%, respectiv 1,32 miliarde lei, mai mare decât cea aferentă veniturilor colectate în iulie 2014 și a depășit cu 3,2% (618,91 milioane lei) sumele din programul de încasări, informează, luni, instituția.
Totalul veniturilor bugetare realizate de Agenția Națională de Administrare Fiscală în luna iulie 2015 a însumat 19,72 miliarde de lei, ceea ce reprezintă un grad de realizare de 103,2% a programului de încasări conform legilor bugetare anuale, prin corelare cu încasările efective din operațiuni tip ‘swap’ și taxa clawback (19,10 miliarde de lei), dar și o depășire cu 7,2 % — indice nominal—, respectiv cu 1,32 miliarde de lei în cifre absolute a sumelor aferente perioadei similare din anul 2014 (18,39 miliarde de lei).
Agerpres.ro: Rezervele valutare la BNR au scăzut cu 959 de milioane de euro în iulie, la 29,152 miliarde de euro
Rezervele valutare la Banca Națională a României (BNR) au scăzut, în luna iulie, cu 959 de milioane de euro, la 29,152 miliarde de euro, de la 30,111 miliarde de euro la 30 iunie 2015, reiese din datele publicate luni de Banca Națională a României.
Astfel, în cursul lunii iulie au intrat în rezerva BNR 763 de milioane de euro, din modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor Publice, alimentarea contului Comisiei Europene și altele. În același timp, au ieșit din conturile BNR 1,722 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, plăți de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută și altele.
Mediafax.ro: Vasile Blaga: TVA ar putea fi redusă la 21% de la 1 ianuarie 2016 şi la 19% din iulie
Copreşedintele PNL Vasile Blaga a precizat, luni, în contextul discuţiilor privind reexaminarea Codului Fiscal, că reducerea TVA ar putea fi aplicată în două etape, astfel încât taxa pe valoarea adăugată să fie redusă la 21% de la 1 ianuarie 2016 şi la 19%, de la 1 iulie.
Mediafax.ro: Ministerul Finanţelor: Proiectele de legi în domeniul achiziţiilor publice vor rămâne în dezbatere până la 31 august
Proiectele de legi în domeniul achiziţiilor publice se vor afla în dezbatere publică până la 31 august, conform Ministerului Finanţelor Publice (MFP).
“Acest termen pentru realizarea consultării publice a fost anunţat şi în cadrul evenimentului intitulat «Noul Cadru strategic în domeniul Achiziţiilor Publice – obiective şi acţiuni prioritare», organizat în data de 21 iulie, la Palatul Victoria. (…) Perioada de dezbatere publică a celor două proiecte de legi nu a fost niciodată limitată la doar 10 zile, această interpretare apărând dintr-o eroare”, susţin Finanţele, într-un comunicat.
Zf.ro: OPINII PRIMITE LA REDACŢIE
O decizie crucială
România a făcut paşi importanţi în ultimii şapte ani pentru a-şi îmbunătăţi finanţele publice controversate. Suntem îngrijoraţi că, în forma sa actuală, acest Cod Fiscal, ar periclita aceste realizări.
El ar presupune o pierdere anuală de venituri de aproximativ 2,2% din PIB şi o majorare a deficitului bugetar de până la cel puţin 3% din PIB, plasând astfel datoria publică pe o traiectorie ascendentă. În mod alternativ, pentru a menţine sub control deficitul, s-ar impune reducerea cheltuielilor statului precum şi renunţarea la iniţiativele noi de cheltuieli, inclusiv la cele de infrastructură, apărare, salarii, sănătate şi educaţie. Mai există oare şi o a treia alternativă care să permită României să îşi reducă treptat datoria publică, să relaxeze povara fiscală şi să finanţeze noi proiecte?
Zf.ro: Creştere de 0,3% a preţurilor producţiei industriale în iunie
Preţurile producţiei industriale pe total, piaţa internă şi externă, au crescut în iunie cu 0,3% faţă de mai, susţinute de avansul pe piaţa externă cu 0,5%, însă comparativ cu iunie anul trecut, preţurile s-au redus cu 1,9%, potrivit datelor INS.
Zf.ro: CINE RĂMÂNE ÎN FINAL CU CEI MAI MULŢI BANI DE LA CLIENŢI?
Războiul dintre supermarketuri şi producători pentru prezenţa la raft devine tot mai dur
Pentru producători – fie români, fie internaţionali – prezenţa pe rafturile supermarketurilor şi hipermarketurilor devine crucială în contextul în care reţelele străine ajung să mănânce mai bine de jumătate din bugetul românilor pentru alimente şi bunuri de consum zilnic.
Zf.ro: FINANŢE PERSONALE
Fondurile de investiţii „leneşe“ îşi taxează scump investitorii
Comisioanele fondurilor mutuale de indici urcă până la 3,2% pe an, în unele cazuri fiind chiar mai mari decât cele ale fondurilor de acţiuni gestionate activ unde randamentul depinde de experienţa şi talentul administratorului, şi nu de copierea unui indice bursier, arată o analiză a ZF.
Zf.ro: Băncile din România au cea mai mare expunere pe titluri de stat din Europa
Băncile din România continuă să aibă cea mai mare expunere faţă de stat din Europa, cu o pondere de aproximativ 20% din total active, de cinci ori mai mare decât nivelul existent înainte de izbucnirea crizei economice mondiale. Instituţiile de credit au cumpărat titluri de stat de circa 70 mld. lei.
Până în 2009, expunerea băncilor pe titluri de stat a fost sub 5% din total active, în 2010 a urcat spre 10%, iar tendinţa de creştere a continuat, ponderea fiind începând cu anul 2012 peste pragul de 15%. Activele sectorului bancar au ajuns la 360 mld. lei.
Zf.ro: Creditele rapide, o piaţă care afişează marje de profit de până la 40%
Şapte companii specializate pe nişa credite de nevoi personale rapide au raportat anul trecut venituri totale de 1,2 miliarde de lei şi un profit brut agregat de 106 milioane de lei, cu un număr de circa o mie de angajaţi, potrivit datelor de la Registrul Comerţului.
Cele şapte companii care activează în acest sectcor apar la o căutare simplă pe internet în primele pagini cu rezultate, inclusiv în categoria de anunţuri plătite afişate de motorul de căutare Google, fiind practic printre cei mai activi jucători din această piaţă.
Zf.ro: Încasările din TVA au crescut doar cu 1% în iulie
Scăderea TVA la alimente de la 1 iunie de la 24% la 9% a întrerupt şirul creşterilor încasărilor din TVA, care s-a ridicat la o medie de 20% pe primele şase luni. În iulie 2015, încasările din TVA au fost mai mari faţă de iulie 2014 doar cu 1%, ceea ce înseamnă o creştere sub creşterea nominală a PIB de 5% în 2015 faţă de 2014.
Zf.ro: OPINII PRIMITE LA REDACŢIE
Vine o nouă criză economică şi suntem nepregătiţi
Asistăm de câteva săptămâni la un asediu mediatic referitor la Grecia şi Grexit, Codul Fiscal, China, Rusia, etc şi vedem ascensiunea unei noi clase de eroi – eroii negativi. Este vorba despre bancheri, birocraţi, universitari, etc ce participă la înalte întâlniri la Davos, Paris, Londra, Berlin sau alte locuri asemănătoare. Toţi au prea multă putere şi prea puţine răspunderi, creând sistemul după bunul plac, urmând ca cetăţenii să plătească preţul. Este un mare semnal de alarmă acest fapt în care atât de multe persoane din poziţii de decizie ajung să exercite un control atât de mare, fără a se expune personal.
Zf.ro: OPINII SOSITE LA REDACŢIE
Răzvan Nicolescu: Energia în luna iulie 2015.
Internaţional e de remarcat anunţul ministerului rus al economiei că producţia de gaz a Gazprom va atinge, în 2015, un minim istoric de 414 miliarde mc, cu 10% mai puţin decât producţia înregistrată anul trecut. Trendul de scădere este o consecinţă a diminuării capacităţii investiţionale a companiei, în contextul evoluţiei cotaţiilor la petrol şi al sancţiunilor economice impuse Rusiei ca urmare a conflictului din Ucraina.
Zf.ro: BNR a rămas luna trecută fără 1 mld. euro din rezerva valutară
BNR a încheiat luna trecută cu rezerve valutare în valoare de 29 miliarde de euro (echivalentul a 128 mld. lei), în scădere cu aproape un miliard de euro faţă de nivelul atins în iunie, ca urmare a plăţilor în contul unei emisiuni de obligaţiuni a Ministerului Finanţelor Publice (MFP). Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, rezervele valutare sunt mai mici cu 2 mld. euro.
În cursul lunii iulie au avut loc intrări de circa 740 mil. euro, respectiv modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor MFP, alimentarea contului Comisiei Europene.
Zf.ro: Bursa de la Bucureşti a rezistat cu bine la măcelul din Grecia
Bursa de la Bucureşti a scăzut uşor în şedinţa de luni, cu 0,5%, pe un rulaj redus cu acţiuni de circa 20 mil. lei (4,5 mil. euro), necorelându-se cu scăderile masive raportate de bursa de la Atena, redeschisă ieri după cinci săptămâni de suspendare.
Principalul indice al Bursei de la Bucureşti a raportat un minus de 0,5% în şedinţa de ieri, potrivit datelor disponibile ieri la ora 17.45. Mai la sud, în Atena, principalul indice ale bursei greceşti raporta un minus de 16,5%, după ce a deschis ziua de tranzacţionare cu un minus 23%. Acţiunile bancare Alpha Bank, Piraeus şi National Bank of Greece, cu operaţiuni şi în România, au scăzut cu 30% ieri, limita maximă admisă.
Zf.ro: Piaţa valutară de la Bucureşti se mişcă în zigzag: a revenit pe plus luna trecută, după ce în iunie elanul din primăvară se oprise brusc
Tranzacţiile din luna iulie au însumat 1,5 mld. euro, fiind cu 100 mil. euro peste nivelul din luna anteriorară. Nivelul este similar cu cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Jucătorii de pe piaţa valutară de la Bucureşti au derulat, în medie, tranzacţii de 1,56 miliarde de euro în fiecare zi lucrătoare din primele şapte luni, în creştere cu 20 de milioane de euro faţă de perioada ianuarie-iulie de anul trecut, ca urmare a creşterii volatilităţii din piaţă, în contextul crizei din Grecia, care a luat amploare din primăvară.
Zf.ro: CEC Bank a ajuns la circa 180.000 de carduri contactless
CEC Bank, cel mai nou jucător pe nişa cardurilor contactless, are în portofoliu aproximativ 180.000 de astfel de carduri, care permit efectuarea de plăţi de mică valoare fără trecerea prin cititorul POS sau introducerea codului PIN.
CEC, a şasea banca din sistem după mărimea activelor, a intrat pe segmentul cardurilor contactless în toamna anului trecut, fiind astfel a opta bancă ce păşeşte în teritoriul cardurilor care permit tranzacţii rapide.
Zf.ro: „Este un dezastru total, este ca în iad aici“: Acţiunile bancare s-au prăbuşit cu maximul admis la Atena, iar capitalizarea subsidiarei turceşti a NBG a ajuns mai mare decât cea a băncii-mamă
Cât de multă încredere mai au investitorii în băncile greceşti? Atât de puţină încât în prima zi de activitate la bursa de la Atena după o pauză de o lună acţiunile acestora s-au prăbuşit cu 30%, maximul permis.
Băncile greceşti din Grecia au sângerat atât de mult capital încât subsidiara turcească a National Bank of Greece, Finansbank, a ajuns să aibă o capitalizare de piaţă mai mare decât cea a companiei-mamă. Carnagiul de pe bursă nu este singura problemă a Atenei devenită clară ieri: industria este decimată de controalele de capital. Producţia uzinelor, care are o pondere de 10% în economie, a ajuns în iulie la cel mai redus nivel din istorie.
Zf.ro: Efectul reducerii de TVA: consumul de alimente a crescut cu 22% în iunie
Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a avansat în luna iunie cu 7,9% (ca serie brută) comparativ cu aceeaşi lună din anul precedent, creşterea fiind ajutată de alimente, băuturi şi tutun, unde vânzările s-au majorat cu 22% şi vânzările de produse nealimentare (plus 1%) şi de creşterea comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule (plus 1,3%), arată datele Institutului Naţional de Statistică.
Zf.ro: Dosarul Lukoil, trimis în instanţă de către procurorii Parchetului Curţii de Apel Poieşti
Dosarul în care Lukoil şi reprezentanţi ai săi sunt suspectaţi de spălare de bani şi folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii a fost trimis în judecată, printre inculpaţi fiind Petrotel Lukoil Ploieşti, Lukoil Holdings Bvatrium, dar şi români şi ruşi din conducerea rafinăriei din Ploieşti.
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au trimis în judecată dosarul în care compania Lukoil şi reprezentanţi ai acesteia sunt suspectaţi de spălare de bani şi folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Bursa.ro: O “OFERTĂ DE NEREFUZAT”
Bancpost cere unui împrumutat cu 13.000 lei mai mult, la conversie
Bancpost îi cere unui creditat în franci elveţieni cu 13.000 de lei mai mult decât valoarea creditului la cursul zilei şi speră să-l aburească din cuvinte cu o “ofertă de nerefuzat”..
Fraza citată este parte a ofertei pe care banca i-a făcut-o debitorului, după cum ne-a relatat acesta, evidenţiind că, dacă facem calculul, cursul propus de bancă este de 4,52 de lei/CHF, în condiţiile în care, în prezent, instituţia financiară practică un curs de 4,22 lei/CHF.
Bursa.ro: SOLUŢIA CRIZEI ÎMPRUMUTURILOR ÎN CHF:
Olteanu, BNR: “Trebuie găsită o formulă de împărţire a poverii”
Caracterul obligatoriu al acestei reglementări este discutabil, ne-a spus domnia sa, explicându-ne: “Dacă ar fi obligatorie legea, ar avea repercusiuni asupra capitalurilor băncilor şi ar deveni contestabilă de către bancheri. Dacă o lăsăm voluntară, băncile care nu doresc să se implice nu se implică, iar cele care sunt interesate vor intra în program. Însă, este de preferat şi pentru debitori să fie opţională, pentru că, dacă aderă câteva bănci la acest program, clienţii acestora vor putea beneficia de prevederile legii, însă dacă o contestă un bancher şi va fi declarată neconstituţională, nu va mai beneficia nimeni de ea”.
Bursa.ro: BVB deschide în urcare
Indicele BET Plus, introdus pe 23 iunie, urcă, de asemenea, cu 0,44%, la 1.113,32 puncte. BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare plus Fondul Proprietatea, se micşorează, însă, cu 0,03%, atingând valoarea de 31.920,15 puncte.
Bursa.ro: Oamenii de afaceri reclamă neclarităţi în noua Lege a Achiziţiilor Publice
AOAR apreciază că, în lipsa unei note de fundamentare, nu se poate înţelege scopul iniţiatorului, respectiv care sunt domeniile economice vizate (lucrări de infrastructură mare sau repararea acoperişului unei şcoli). Simplul criteriu valoric nu este suficient pentru a asigura îndeplinirea criteriilor generale specificate în proiectul de act normativ, arată un comunicat remis redacţiei.
Bursa.ro: Cotaţia petrolului se redresează, astăzi
Cotaţia “aurului negru” revine pe plus în această dimineaţă pe bursele asiatice după scăderea puternică de luni, pe fondul temerilor că cererea va scădea şi mai mult în timp ce oferta este tot mai mare, scrie AFP.
Preţul unui baril de ţiţei “light sweet crude” cu livrare în septembrie a câştigat 31 de cenţi, până la 45,48 dolari. Petrolul Brent s-a apreciat cu 32 de cenţi, fiind cotat la 49,84 dolari.
Bursa.ro: Atena a ajuns la un acord cu creditorii pentru aplicarea reformei pensiilor începând din iulie
Bursa din Atena a deschis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în scădere, continuând trendul descendent de ieri. Scăderea de astăzi, însă, este mai temperată, de 4,65%, la ora 10:50, faţă de cea de peste 20% de ieri dimineaţă.
Cotaţiile băncilor se micşorează, totodată. Acţiunile Attica Bank scad cu 24,49%, cele ale National Bank of Greece cu 29,05%, cotaţia Alpha Bank coboară cu 29,65%, cea a Eurobank cu 29,7%, iar acţiunile Piraeus Bank se depreciază cu 30%.
Bursa.ro : PROIECT LEGISLATIV LA VOT FINAL
Guvernatorul BNR ar putea avea doar două mandate
Numărul mandatelor Guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR) s-ar putea limita la două, dacă iniţiativa legislativă pentru modificarea Statutului BNR va fi aprobată. Proiectul de lege, semnat de parlamentari liberali, se află în plenul Camerei Deputaţilor, pentru votul final, după cum a transmis, ieri, deputatul liberal Andreea Paul.
Bursa.ro: BVB/ GABRIEL ALDEA, INTERCAPITAL:
“Tendinţa de scădere a indicilor locali, una particulară pieţei noastre”
Şedinţa de ieri a Bursei de Valori Bucureşti a fost una de scăderi generalizate pe piaţa locală de capital, toţi indicii înregistrând corecţii faţă de săptămâna trecută. Potrivit lui Gabriel Aldea, director adjunct la Intercapital Invest, chiar dacă ieri a fost redeschisă bursa din Grecia şi indicii au înregistrat scăderi ample la reluarea tranzacţionării, tendinţa de scădere a indicilor locali pare să fi fost una particulară pieţei noastre, din moment ce pieţele europene importante, dar şi cele din regiunea central şi est-europeană au înregistrat preponderent evoluţii pozitive.
Bursa.ro: SIBEX
Sibex a spus adio derivatelor pe SIF-uri, Banca Transilvania, Petrom şi Fondul Proprietatea
La Sibex, începutul celei de-a opta luni din an a fost unul tern, prima sesiune de tranzacţionare din august anunţând continuarea pe aceeaşi “rută” ca şi în lunile precedente, când zilele cu volume de peste 100 de contracte au fost o raritate. Conform datelor de la ora 17.30 se înregistrau numai 16 contracte, iar valoarea tranzacţiilor era de 181.800 lei.
Economica.net: Harta preţului european la electricitate. România este campioană la taxarea curentului
Preţul final al electricităţii pe care îl plătesc consumatorii casnici din România este unul dintre cele mai mici din Europa. Nu este un motiv de mulţumire, pentru că, în acelaşi timp, ţara noastră taxează cel mai mult din Europa curentul. Dacă nivelul de taxare nu ar fi de circa 70% din preţul final, România ar putea fi ţara europeană cu cel mai mic preţ al energiei electrice.
Economica.net: BVB a închis pe roşu prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de tranzacţionare de luni, valoarea totală a tranzacţiilor cifrându-se la 23,94 milioane lei (5,44 milioane de euro), notează Agerpres.
Schimburile cu acţiuni au totalizat 22,4 milioane de lei (5,09 milioane de euro), iar tranzacţiile cu certificate au ajuns la 1,38 milioane lei (314.286 euro).
Adevarul.ro: Idei de afaceri 2015. Trei proiecte agricole mici
Ferme cu fonduri europene nerambursabile Cei care vor să pună în practică un proiect din lista de idei de afaceri 2015 au la dispoziţie Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), care se va derula până în 2020. România şi-a propus să investească prin acest program peste 9,3 miliarde de euro, din care peste 8 miliarde de euro sunt fonduri europene, iar restul sunt de la bugetul de stat. Pentru cei care fac liste de idei de afaceri 2015 şi încă nu s-au hotărât iată cinci proiecte agricole mici. Idei de afaceri 2015. Fonduri europene pentru o fermă de iepuri. O tânără din Dâmboviţa a reuşit să-şi dezvolte o fermă de iepuri cu fonduri europene, prin măsura „Instalarea tinerilor fermieri” – Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.
Agerpres.ro: Producția de energie electrică a crescut anul trecut cu 10,5%; România a fost exportator net de energie
Producția de energie electrică a fost anul trecut de 64,863 TWh, cu aproximativ 10,5% mai mare față de cea din anul 2013, iar România a fost exportator net, soldul import-export fiind de minus 7,123 TWh, conform unui raport al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei.
Agerpres.ro: Agrometeo: Rezerva de apă din solul agricol rămâne scăzută și deosebit de scăzută pe majoritatea suprafețelor
Vremea deosebit de caldă anunțată de către meteorologi pentru perioada următoare va determina menținerea unui nivel scăzut și extrem de scăzut al rezervei de apă în solul agricol pe majoritatea suprafețelor, se notează în prognoza agrometeorologică întocmită de Administrația Națională de Meteorologie /ANM/, valabilă pentru perioada 4-10 august.
Agerpres.ro: CNADNR: Licitație în vederea atribuirii unui contract de aproape 16 milioane euro pentru întreținerea rețelei de drumuri naționale
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale S.A. /CNADNR/ organizează licitație pentru atribuirea unui contract în valoare estimată de aproape 70 de milioane de lei (aproximativ 16 milioane de euro), fără TVA, pentru achiziționarea unui unui sistem de administrare și întreținere a rețelei de drumuri naționale cu durata de viață expirată și care prezintă straturi rutiere bituminoase uzate, se arată într-un comunicat de presă al companiei, transmis, marți, AGERPRES.
Capital.ro: Terenurile agricole se scumpesc pe măsură ce străinii cumpără tot mai mult
Terenurile agricole continuă să fie căutate în ciuda faptului că, de la începutul anului 2012, acestea s-au scumpit cu aproximativ 50%, înregistrând cea mai spectaculoasă apreciere dintre toate sectoarele pieței imobiliare, potrivit unei analize realizate de compania de evaluare Darian.
Hotnews.ro: OMV vrea sa vanda o parte dintr-un camp petrolier din Marea Nordului
Vanzarea ar urma sa fie derulata de banca Barclays. Companiile OMV si Chevron (partener in dezvoltarea proiectului) nu au dorit sa comenteze aceasta informatie. Nici Barclays nu a emis o pozitie oficiala. Intentia de vanzare a devenit cunoscuta in luna mai, dar atunci era vorba de o cota de maximum 20% din activele OMV. In prezent, compania austriaca detine jumatate din campul petrolier Rosebank, situat la vest de Scotia.
Citeste mai mult…
Evz.ro: Studiu amplu pe piaţa muncii: Jumătate dintre companii vor să facă angajări în următoarea perioadă!
Perioada de creştere economică prin care trece România obligă companiile să facă angajări pentru a nu pierde trendul.
Peste 400 companii au răspuns la un studiu efectuat de ODM Consulting, care arată că aproape jumătate dintre firme se pregătesc să facă angajări în viitorul apropiat. Printre acestea regăsim companii ce se află în topul angajatorilor din Romania pe anul 2015. Raportat la numărul de angajaţi, identificăm următoarele categorii de companii: foarte mari (peste 3000 de angajaţi), mari (numărul de angajaţi între 1000 şi 3000), mijlocii spre mari (numărul de angajaţi între 500 şi 1000), mijlocii (cu un personal între 150 şi 500), mici (personalul este cuprins între 50 şi 150) şi foarte mici (sub 50 de angajaţi).
Evz.ro: Verificați comisioanele la depozite Multe bănci îți dau mai puțini bani decât ai depus
Persoanele cu venituri mici, care apelează la bănci pentru că sunt sigure, dar nu știu când vor avea nevoie de bani, deschid un depozit doar pentru câteva luni. Surpriza vine la final, când pot retrage mai puțini bani decât au depus. De vină sunt comisioanele. Circa 90% din băncile de pe piață sunt în această situație. Există însă și instituții care oferă randamente bune și nu practică comisioane.
Digi24.ro: V. Lazea (BNR): Economia românească nu este un Mercedes, dar nici un Trabant
„Economia românească nu este un Mercedes. Nu este nici un Trabant, dar nu este nici un Mercedes. Este o Skodă sau un Renault, dacă vreţi”, a atras atenţia economistul-şef al BNR, Valentin Lazea.
Prin noul Cod fiscal se pierde stabilitatea deficitului, ceea ce va duce la consecinţe în cascadă. „Toate eforturile din ultimii 5 ani ar fi practic invalidate”, a avertizat Lazea, la TVR.
Digi24.ro: Controversele din jurul Codului Fiscal: „Nu am tras semnale de alarmă publice”.
Invitat la emisiunea Kilometrul 0, oficialul băncii centrale a explicat de ce nu a reacţionat BNR imediat după ce proiectul Codului Fiscal a fost adoptat de Guvern. Bogdan Olteanu spune că noul Cod Fiscal a suferit multe modificări, chiar înainte de adoptarea sa în Parlament.
Antena3.ro: PNL: Noul Cod fiscal va avea efecte negative asupra economiei
Liberalii spun că vor vota proiectul doar dacă Guvernul va demonstra că există fonduri pentru modificările legislative, iar macroeconomia nu este pusă în pericol.
Codul fiscal a fost întors de preşedintele Klaus Iohannis în Parlament pentru reexaminare pe motiv că ar genera implicaţii majore în buget în anii următori.
Agerpres.ro: BNR menține dobânda cheie la 1,75% pe an și nivelul actual al ratelor rezervelor minime obligatorii
Banca Națională a României a decis menținerea dobânzii de politică monetară la nivelul actual de 1,75% pe an, se arată într-un comunicat al BNR transmis AGERPRES.
Mediafax.ro: Teodor Atanasiu: Vom cere PSD să amâne unele măsuri fiscale
Prim-vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu spune că liberalii vor cere PSD să amâne aplicarea unor măsuri fiscale, el menţionând că la consultările pe care le-a solicitat, PNL ar urma să vină cu calcule şi să pună în discuţie ce măsuri pot intra în vigoare de la 1 ianuarie şi care ar trebui amânate.
Agerpres.ro: FMI recomandă României să reducă amploarea şi viteza de implementare a măsurilor din Codul Fiscal: “Suntem îngrijoraţi că, în forma actuală, Codul Fiscal ar periclita unele realizări”
Fondul Monetar Internaţional (FMI) recomandă României să tempereze amploarea şi viteza de implementare a măsurilor de politică fiscală, precum şi noile planuri de cheltuieli pentru a reuşi să reducă treptat datoria publică, să relaxeze povara fiscală şi să finanţeze proiecte noi.
Agerpres.ro: Daniel Constantin: Măsura dedicată infrastructurii din mediul rural va fi lansată la începutul lunii septembrie
Ministerul Agriculturii a deschis până în prezent principalele 10 măsuri din noul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), cu finanțări de peste 900 de milioane de euro, iar la începutul lunii septembrie va fi lansată și măsura dedicată infrastructurii din mediul rural, a declarat pentru AGERPRES ministrul de resort, Daniel Constantin.
Mediafax.ro: BNR a menţinut pentru a doua şedinţă consecutiv dobânda-cheie şi ratele rezervelor obligatorii
Consiliul de Administraţie (CA) al Băncii Naţionale a României a decis marţi, pentru a doua şedinţă consecutiv, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 1,75% pe an, precum şi a ratelor rezevelor minime obligatorii (RMO) pentru pasivele băncilor, la 8% pentru lei şi 14% pentru valută.
Adevarul.ro : EXCLUSIV Loteria Bonurilor, 28 iunie: 508 cereri de revendicare a premiilor. Se va organiza a doua extragere pentru stabilirea celor 100 de câştigători
La a doua extragere a Loteriei Bonurilor Fiscale, organizată la 28 iunie pentru bonurile emise în perioada 29 martie – 31 mai, s-a stabilit că bonurile posibil câştigătoare sunt cele din 23 mai, cu o valoare cuprinsă între 135 şi 135,99 lei FOTO Eduard Enea În urma Loteriei Bonurilor Fiscale organizate la 28 iunie pentru bonurile fiscale emise în perioada 29 martie – 31 mai s-au depus 508 cereri de revendicare a premiilor la administraţiile fiscale din ţară, potrivit datelor oferite de Ministerul Finanţelor pentru „Adevărul“.
Economica.net: Preţul carburanţilor s-a prăbuşit în ultimele trei săptămâni. Cu cât vinde acum Petrom benzina şi motorina
Scăderile de preţ se datorează ieftinirii barilului de petrol de pe pieţele internaţionale. În prezent, petrolul se tranzacţionează la circa 50 de dolari, de la 65 de dolari în urmă cu doar 2 luni, o scădere de circa 20%.
Din 14 iulie şi până în prezent, benzina vândută de Petrom în staţiile proprii s-a ieftinit cu 28 de bani pe litru, în timp ce motorina cu doar 17 bani. În staţia de referinţă ECONOMICA.NET, Petrom Alexandriei – Bucureşti, benzina s-a ieftinit în şase rânduri iar motorina în 5 rânduri, în intervalul menţionat. Astfel, azi, benzina costă 5,54 lei iar motorina 5,30 lei.
Economica.net: Cea mai mare hidrocentrală din ţară funcţionează în regim de avarie
Producţia de energie electrică a hidrocentralelor de pe Dunăre – Porţile de Fier I şi Porţile de Fier II – este mai redusă, marţi, cu aproximativ 30% faţă de o zi normală, când debitele se aflau la valoarea mediei multianuale a lunii august, de 4.300 metri cubi/secundă.
Surse din cadrul Sucursalei Porţile de Fier a Hidroelectrica SA au declarat pentru Agerpres că scăderea debitului cu 1.600 metri cubi/secundă din cauza secetei din bazinul hidrografic al Dunării şi afluenţilor săi a generat reducerea timpilor de funcţionare a turbinelor de la cele două obiective.
Bursa.ro: Garanti Bank îl numește pe Bogdan Neacșu în funcția de director general adjunct
Garanti Bank îl numește pe Bogdan Neacșu în funcția de director general adjunct, responsabil de coordonarea activităților Ariei Risc: Risc Management, Control Permanent, Compliance și Guvernanță Corporativă.
Acesta își va exercita noile responsabilități după finalizarea procesului de autorizare al BNR, urmând să contribuie la creșterea sustenabilă a Garanti Bank în sistemul financiar-bancar românesc și la dezvoltarea pieței.
Economica.net: Cea mai mare hidrocentrală din ţară funcţionează în regim de avarie
Producţia de energie electrică a hidrocentralelor de pe Dunăre – Porţile de Fier I şi Porţile de Fier II – este mai redusă, marţi, cu aproximativ 30% faţă de o zi normală, când debitele se aflau la valoarea mediei multianuale a lunii august, de 4.300 metri cubi/secundă.
Agerpres.ro: FMI: Reexaminarea Codului Fiscal dă posibilitatea redimensionării reducerilor de impozite și taxe propuse,decizie crucială pentru conservarea succeselor
Codul Fiscal, în forma aprobată de Parlament, va genera o majorare a deficitului bugetar la 3% din PIB, va periclita realizările economice obținute de România în ultimii ani și va determina revenirea la austeritate, se arată în documentul intitulat ‘O Decizie Crucială’, semnat de șeful misiunii Fondului Monetar Internațional (FMI) pentru România, Andrea Schaechter, și de reprezentantul rezident al FMI pentru România și Bulgaria, Guillermo Tolosa.
Hotnews.ro: Cotatia petrolului este in continua scadere. De ce pretul motorinei din Romania este printre cele mai mari din UE
Cotatia petrolului este intr-o permanenta scadere de doua luni incoace, existand rare momente de stabilitate. Si pentru ca preturile la carburanti sunt puternic influentate de de cotatiile barilului de titei de pe pietele internationale, romanii se asteapta, pe buna dreptate, la ieftiniri semnificative. In ultimele doua luni, au fost operate ceva reduceri de preturi in benzinarii, insa foarte mici comparativ cu scaderile puternice la petrol. Mai mult, pretul motorinei comercializate in Romania a ajuns sa fie printre cele mai mari din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, lucru confirmat chiar de cifre oficiale ale Comisiei Europene. Vezi in text comparatii de preturi la carburanti.
Hotnews.ro: ASF vrea sa schimbe iar legislatia privind asigurarea obligatorie a locuintelor: Ce risca proprietarii care vor minti ca detin astfel de polite
Dupa ce Legea privind asigurarea obligatorie a locuintelor impotriva cutremurelor, alunecarilor de teren si inundatiilor a fost modificata din nou, luna trecuta, interzicandu-le asiguratorilor sa mai vanda asigurari facultative pentru o locuinta care nu are incheiata in prealabil o asigurare obligatorie, ASF vrea sa modifice legislatia secundara, astfel incat o parte din responsabilitate sa cada pe umerii proprietarilor de locuinte.
Agerpres.ro: Întâlnire între reprezentanți ai Administrației Prezidențiale și cei ai Coaliției Naționale pentru Absorbția Fondurilor Structurale
O delegație a Administrației Prezidențiale, condusă de șeful Cancelariei Președintelui, Dan Mihalache, s-a întâlnit marți, la Palatul Cotroceni, cu reprezentanții Coaliției Naționale pentru Absorbția Fondurilor Structurale.
Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale remis AGERPRES, “dialogul a avut loc pe fondul interesului comun privind identificarea celor mai bune măsuri pentru optimizarea mecanismelor de absorbție a fondurilor structurale”.
Economica.net: Procurorii au separat procesul Petrotel de cauzele celorlalte firme din Grupul Lukoil puse sub urmărire penală
Procurorii Parchetului Curţii de Apel din Ploieşti (PCA) au dispus disjungerea „cauzei în vederea efectuării urmăririi penale faţă de SC Petrotel Lukoil Ploieşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani”, de cazurile celorlalte firme urmărite în scandalul presupuselor daune de două miliarde de dolari, potrivit informaţiilor cuprinse în rechizitoriul obţinut marţi de Agerpres.
Bursa.ro: LA ORELE PRÂNZULUI:
Lichiditate de aproximativ 13 milioane lei pe BVB
Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în prima parte a şedinţei de tranzacţionare de astăzi, o lichiditate de aproximativ 13 milioane lei (3 milioane euro).
Capital.ro: Firmele care nu angajează persoane cu dizabilităţi sunt penalizate. Cum pot evita cheltuielile în plus?
Companiile cu peste 50 de angajați sunt obligate, prin lege, să angajeze persoane cu dizabilități, în caz contrar sunt penalizate cu sume consistente. Pentru a evita cheltuielile suplimentare, pot apela la unitățile protejate, cumpărând bunuri și servicii de la acestea în sumă echivalentă cu cea datorată la bugetul de stat.
Evz.ro: Traderii: ACUM e momentul să cumpăraţi acţiuni la băncile greceşti!
Unii brokeri consideră că scăderea masivă a preţului acţiunilor băncilor greceşti listate la Bursa de la Atena, care a continuat şi azi, le face pe acestea mai atractive pentru cumpărători.
Băncile greceşti scad şi azi pe Bursa de la Atena, cu aproape 30%, după o scădere similară ieri, informează Reuters. Printre băncile afectate se numără şi trei instituţii prezente şi în România: National Bank of Greece, Piraeus Bank şi Alpha Bank.
Hotnews.ro: Mugur Isarescu: Inflatie negativa pana in primavara lui 2016
Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a avertizat marti ca inflatia va ramane in teritoriul negativ pana in primavara anului 2016, urmand sa revina la valori pozitive, dar sub cifra tintita, la inceputul lui 2017.
Agerpres.ro: Un număr de 508 bonuri fiscale în valoare de 135 lei fiecare participă, joi, la a doua extragere a Loteriei
Un număr de 508 bonuri fiscale în valoare de 135 de lei fiecare urmează să participe, joi, la cea de-a doua etapă de selecție a celor 100 de câștigători ai extragerii ocazionale a Loteriei bonurilor fiscale din 28 iunie.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor Publice remis, marți, AGERPRES, în prima etapă a extragerii ocazionale au fost desemnate câștigătoare bonurile fiscale emise în data de 23 mai 2015, având valoarea de 135 de lei.
Mediafax.ro: BNR prognozează menţinerea ratei anuale a inflaţiei în teritoriu negativ în viitoarele 3 trimestre
Banca Naţională a României a revizuit în jos prognoza privind rata anuală a inflaţiei, de la “în jur de zero” în perioada iunie 2015-mai 2016 la menţinerea în teritoriu negativ în următoarele trei trimestre, urmând să revină la pozitiv până la începutul anului 2017,dar sub limita inferioară a ţintei.
Mediafax.ro: Isărescu s-a întâlnit cu Teodorovici pentru discuţii pe Codul Fiscal; fiecare şi-a reiterat poziţia
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, s-a întâlnit luni cu ministrul Finanţelor pentru a discuta despre pachetul de măsuri inclus în Codul Fiscal, iar fiecare instituţie şi-a reiterat poziţia, BNR arătând riscurile la adresa stabilităţii şi aglomerarea de reduceri într-o perioadă scurtă.
Capital.ro: Şeful fiscului: Lunar, scoatem din piaţă sute de firme fantomă
Numărul firmelor-fantomă din România a scăzut semnificativ după introducerea noii proceduri de înregistrare în scop de TVA, ceea a condus la creşterea gradului de colectare a TVA la bugetul de stat în ultima perioadă, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, Gelu Ştefan Diaconu, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).
Evz.ro: Taxa de POD de la FETEŞTI se poate achita şi de pe PLAJĂ. Nu mai staţi la coadă inutil!
Şoferii care merg pe Litoral au toată ziua la dispoziţie să plătească taxa de pod de la Feteşti. O pot face şi de pe plajă
Puţini şoferi au înţeles că pot evita cu eleganţă cozile şi eventualele accidente din dreptul staţiei de taxare de la Feteşti, în drum spre mare.