Home
Judetul Bacau
Linkuri utile
Despre noi
Membri
Proiecte
Parteneri
Comisii de lucru
Agentii
Birouri
Reprezentante
Media
Publicatii
Contact

Salariatii pot efectua CO in perioada de preaviz? CO diminueaza durata preavizului?

confstar01Asa cum bine stim, termenul de preaviz este cel convenit de parti in contractul individual de munca sau, dupa caz, cel prevazut in contractele colective de munca aplicabile si nu poate fi mai mare de 20 de zile lucratoare pentru salariatii cu functii de executie, respectiv mai mare de 45 de zile lucratoare pentru salariatii care ocupa functii de conducere.

Preavizul la concediere este protectie pentru salariat. Nici salariatul si nici angajatorul nu pot renunta la perioada de preaviz daca discutam despre concediere.

Preavizul la demisie este protectie pentru angajator. Se poate renunta la perioada de preaviz daca angajatorul doreste acest lucru, daca discutam despre demisie.

Se poate renunta la perioada de preaviz daca discutam despre incetarea contractului prin acordul partilor, daca partile convin asupra acestei situatii.

Atentie la faptul ca art. 81 alin. (5) din Codul muncii prevede ca pe durata preavizului contractul individual de munca continua sa isi produca toate efectele.

In perioada de preaviz salariatii pot efectua concediu de odihna si avand in vedere faptul ca, concediul de odihna nu este o cauza de suspendare a contractului individual de munca, termenul de preaviz nu se suspenda pe durata concediului de odihna.

Specialistii PortalCodulMuncii.ro atentioneaza asupra faptului ca salariatii pot beneficia de concediu de odihna in perioada de preaviz daca salariatul si-a manifestat dorinta in acest sens prin inregistrarea unei cereri pentru efectuarea concediului de odihna.

In caz contrar zilele de concediu de odihna neefectuate vor fi compensate la incetarea contractului de munca.

Pe durata preavizului, contractul individual de munca continua sa isi produca toate efectele.

Nu uitati!

PREAVIZ LA CONCEDIERE – forma de protectie pentru angajatul concediat, care ramane fara loc de munca

Persoanele concediate in temeiul art. 61 lit. c) si d), al art. 65 si 66 beneficiaza de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 20 de zile lucratoare. De la aceasta regula fac exceptie persoanele concediate in temeiul art. 61 lit. d), care se afla in perioada de proba.

PREAVIZ LA DEMISIE – forma de protectie pentru angajatorul care ramane fara lucrator

Art. 81, alin (1) din Codul Muncii prevede urmatoarele: “Prin demisie se intelege actul unilateral de vointa a salariatului care, printr-o notificare scrisa, comunica angajatorului incetarea contractului individual de munca, dupa implinirea unui termen de preaviz. ”

PREAVIZ LA INCETAREA PRIN ACORDUL PARTILOR

Atunci cand contractul individual de munca inceteaza art. 55 lit. b) din Codul muncii, cu acordul partilor, contractul de munca va inceta la data convenita de parti, asadar se poate renunta la termenul de preaviz.

Salariatul solicita incetarea contractului de munca printr-o cerere in temeiul art.55 lit. b). data incetarii este data inregistrata in cerere, astfel cum partile au convenit.

Sursa:legislatiamuncii.manager.ro

        Impreuna in lumea afacerilor