Home
Judetul Bacau
Linkuri utile
Despre noi
Membri
Proiecte
Parteneri
Comisii de lucru
Agentii
Birouri
Reprezentante
Media
Publicatii
Contact

Se reinstituie competenta instantei judecatoresti de a incuviinta executarea silita

129699_1Potrivit Ordonantei de urgenta nr.1/2016, pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, in vigoare de la 04.02.2016, executarea silita nu va mai putea fi incuviintata de executorii judecatoresti.

In sedinta din 18 decembrie 2015, Curtea Constitutionala a declarat neconstitutionale prevederile articolului 666 din Codul de procedura civila privind incuviintarea executarii silite de catre executorul judecatoresc, stabilind ca procedura de executare silita este sustrasa controlului judecatoresc si ca nu sunt respectate exigentele dreptului la un proces echitabil, sub aspectul impartialitatii si independentei autoritatii.

Art. 666 din Codul de procedura civila stabileste urmatoarele:
„Incuviintarea executarii silite
(1)Cererea de executare silita se solutioneaza in maximum 3 zile de la inregistrarea ei.
(2)Executorul judecatoresc se pronunta asupra incuviintarii executarii silite, prin incheiere, fara citarea partilor. Motivarea incheierii se face in cel mult 7 zile de la pronuntare.
(3)Incheierea va cuprinde, in afara mentiunilor prevazute la art. 657 alin. (1), aratarea titlului executoriu pe baza caruia se va face executarea, suma, atunci cand aceasta este determinata sau determinabila, cu toate accesoriile pentru care s-a incuviintat urmarirea, cand s-a incuviintat urmarirea silita a bunurilor debitorului, si modalitatea concreta de executare silita, atunci când s-a solicitat expres aceasta.
(4)Incuviintarea executarii silite permite creditorului sa ceara executorului judecatoresc competent sa recurga, simultan ori succesiv, la toate modalitatile de executare prevazute de lege in vederea realizarii drepturilor sale, inclusiv a cheltuielilor de executare. Incuviintarea executarii silite produce efecte pe intreg teritoriul tarii. De asemenea, incuviintarea executarii silite se extinde şi asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecatoresc in cadrul procedurii de executare silita incuviintate.
(5)Executorul judecatoresc va respinge cererea de incuviintare a executarii silite numai daca:
1.cererea de executare silita este de competenta altui organ de executare decât cel sesizat;
2.hotararea sau, dupa caz, inscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu;
3.inscrisul, altul decat o hotarare judecatoreasca, nu este investit cu formula executorie;
4.creanta nu este certa, lichida şi exigibila;
5.debitorul se bucura de imunitate de executare;
6.titlul cuprinde dispozitii care nu se pot duce la indeplinire prin executare silita;
7.exista alte impedimente prevazute de lege.
(6)Incheierea prin care s-a dispus incuviintarea executarii silite poate fi supusa controlului instantei de executare pe calea contestatiei la executare, in conditiile legii. Incheierea prin care se respinge cererea de incuviintare a executarii silite poate fi contestata de catre creditor, in termen de 15 zile de la comunicare, la instanta de executare”.

Competenta de a incuviinta cererea de executare silita va reveni instantei judecatoresti, care va efectua, astfel, un control judecatoresc preventiv asupra declansarii procedurii de executare silita propriu-zisa, ca garantie a respectarii dreptului justitiabililor la un proces echitabil.
Prin Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015 se constata ca declansarea executarii silite fara un control judecatoresc prealabil incalca exigentele dreptului la un proces echitabil, prin lipsa garantiilor de impartialitate si independenta specifice numai instantelor judecatoresti. Totodata, Curtea Constitutionala a retinut ca incuviintarea executarii silite nu poate fi delegata executorului judecatoresc, acesta nefacand parte din autoritatea judecatoreasca.

Prin actul normativ adoptat, se revine, practic, in privinta formalitatilor premergatoare declansarii executarii silite propriu-zise cat si in ceea ce priveste regimul cailor de atac, la sistemul consacrat initial de noul Cod de procedura civila, anterior modificarii sale prin Legea nr. 138/2014. Astfel:

  • Incheierea de admitere a cererii de incuviintare a executarii silite nu este supusa niciunei cai de atac; raman insa aplicabile dispozitiile referitoare la posibilitatea de a cere, pe calea contestatiei la executare, anularea incheierii prin care s-a admis cererea de incuviintare a executarii silite, daca a fost daca fara indeplinirea conditiilor legale;
  • Incheierea de respingere a cererii de incuviintare a executarii silite poate fi atacata numai cu apel, exclusiv de creditor.

        Impreuna in lumea afacerilor