Inceputul toamnei inseamna si debutul sezonului de infiintare a livezilor. Datorita adaptabilitatii la conditiile climatice diferite, gutuiul ocupa un loc important in cultura pomilor fructiferi. Mai mult decat atat, comparativ cu merele si perele, gutuile au o capacitate buna de pastrare in conditii obisnuite, permitand prelungirea perioadei de consum si prelucrare industriala.
- Cerintele gutuiului fata de sol si temperatura
Cele mai bune soluri pentru infiintarea unei livezi de gutui sunt cernoziomurile, cu un pH situat intre 6,5 si 8. Se recomanda evitarea plantarii pe solurile nisipoase sau pe cele care au un continut mare de calcar, deoarece chiar daca gutuiul va incepe sa rodeasca timpuriu pe acestea, va avea in cele din urma o durata scurta de viata. Un alt aspect important este ca gutuiul are cerinte destul de mari fata de lumina si caldura, preferand zonele cu veri calduroase si ierni mai balande.
„Cele mai bune soluri pentru plantarea pomilor fructiferi sunt cernoziomurile, bogate in humus si solurile brun-roscate de padure. Solurile lutoase si luto-argiloase nu sunt favorabile. Solul trebuie sa fie permeabil, pentru a se evita baltirea apei”, declara, pentru StiriAgricole.ro, Nicolae Becheanu, administratorul pepinierei Cornesti.
- Perioada optima de plantare
Cea mai buna perioada de plantare a gutuiului este la sfarsitul lunii octombrie, moment in care planta iese din vegetatie.
„Eu recomand ca plantarile sa fie facute la sfarsitul lui octombrie, inceptului lui noiembrie, dupa ce da doua-trei brume, sa cada frunza natural. Multi dau cu solutie de coacere pentru a elibera pomul de fruze, insa nu e bine pentru ca asa se rupe mugurul. Depinde insa si de vreme. Dupa 20 octombrie insa e foarte bine sa se inceapa plantarea, deoarece atunci ei ies din vegetatie. Toamna e cea mai buna perioada de plantare”, declara, pentru StiriAgricole.ro, Nicolae Becheanu, administratorul pepinierei Cornesti.
Plantatiile de gutui se pot infiinta atat in sisteme clasice de cultura, cu distante de plantare de 5 m intre randuri si 4 m intre pomi, cu o densitate de 500 pomi/ha, sau in sisteme intensive de cultura, distantele recomandate aici fiind de 4 m intre randuri si 3 m intre pomi (circa 1.200 pomi/ha).
- Pregatirea terenului in vederea plantarii
Infiintarea unui plantatii de gutui presupune o pregatire temeinica a terenului. Astfel, in prima faza solul va fi arat, biscuit, semanat si ierbicidat pentru a-l curata de alte plante si pentru a preveni cresterea ierbii. Mai mult decat atat, sapatul gropilor se va realiza cu circa 2 luni inainte de plantarea propriu-zisa, cu scopul de a crea conditii de aerare a pamantului si de a activa dezvoltarea microflorei din sol.
„Recomandarea mea este ca gropile sa fie facute la 50 cm pe 50, cu o adancime de 60 cm. Stratul de la suprafata se va da in dreapta, iar cel inferior in stanga. Cu circa 2-3 saptamani inainte sa plantam vom umple partial groapa. Din stratul inferior de pamant vom umple fundul gropii, apoi vom completa pana la jumatate cu pamantul de la suprafata. Este foarte important ca pamantul cel mai fertil sa fie la radacina pomului. De asemenea, in pamantul destinat plantarii (stratul provenit de la suprafata) se amesteca 10-15 kg (1-2 galeti) de gunoi de grajd bine putrezit, plus 50-60 g superfosfat si 50-60 g sare potasica”, explica Nicolae Becheanu.
- Plantarea gutuiului
Inainte de a executa plantarea propriu-zisa mai exista cateva operatiuni pe care trebuie sa le realizam asupra radacinilor: fasonoarea si mocirlirea acestora. Prima dintre ele, fasonarea, presupune scurtarea si indepartarea portiunilor in care radacinile sunt indoite sau ranite. „Prin fasonare indepartam radacinile frante sau ranite, lasandu-le intregi si lungi pe cele sanatoase. Radacinile subtiri, sub un milimetru diametru, se scurteaza la 1-2 cm, iar cele uscate se pot suprima de la baza, pentru a stimula aparitia altora noi”, afirma administratorul pepinierei Cornesti.
In ceea ce priveste mocirlirea radacinilor, aceasta consta in scufundarea repetata a radacinilor pomilor intr-un amestec alcatuit din parti egale de balega proaspata de vaca, pamant si apa. Pomii se vor planta imediat dupa aceasta operatiune pentru ca mocirla sa nu se usuce pe radacini.
Dupa aceste operatiuni, pomii se vor aseza in gropi astfel incat punctul de altoire sa ramana deasupra nivelului solului.
„Inainte sa asezam pomul in roapa trebuie sa facem un musuroi din pamant reavan pe care vom pune radacinile. Se arunca apoi pamant marunt si reavan, introducandu-se usor cu degetele rasfirate printre radacini. Dupa ce radacinile au fost acoperite, pomul se va scutura usor, fara sa fie tras afara, doar pentru ca pamantul sa patrunda bine intre radacini. Dupa nivelarea solului, se taseaza foarte bine prin calcare insistenta. Se pune apoi tot pamantul pana la nivelul superior al gropii”, mai explica Nicolae Becheanu.
- Irigarea gutuiului
La finalul acestor operatiuni, se va adauga o galeata de apa (10 litri) la radacina pomului. Apoi, cu restul pamantului ramas se executa apoi o copca (farfurie) in jurul pomului, in care se toarna si in aceasta 1-2 galeti de apa.
„Udarea este absolut necesara la plantare pentru ca apa dreneaza toti graunciorii de pamant intre radacini, elimina aerul, previne aparitia mucegaiului, iar pomul se lasa putin in jos, se asaza revenind astfel cu coletul exact la nivelul suprafetei solului; adica la fel cat a fost in pepiniera. Dupa ce apa a patruns in sol, se strange tot pamantul din jurul pomului sub forma de musuroi. Acesta are rolul de a proteja radacinile pomului impotriva inghetului din timpul iernii”, mai precizeaza Nicolae Becheanu.
Productiile medii inregistrate la gutui sunt cuprinse intre 18.000 kg/ha, la o densitate de 500 pomi/ha, si 22.000 kg/ha la densitatea de 670 de pomi/ha, potrivit Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie si Protectia Mediului (ICPA) Bucuresti. Astfel, prin valorificarea productiilor la preturile din piata interna, estimate intre 1,6 – 1,7 lei/kg, se poate realiza un profit anual net cuprins intre 7.631 lei/ha, la o densitate de 500 de pomi pe hectar, si 13.000 lei/ha, la o densitate de 670 de pomi pe hectar.
Sursa: StiriAgricole.ro