Fermierii care arendeaza terenurile agricole in vederea comasarii vor avea posibilitatea din 2016 sa primeasca subventii, insa numai daca agricultorul a activat cel putin un an de zile in schema de ferme mici din cadrul APIA.
„Pentru a primi aceasta subventie, conditia este ca fermierul sa activeze cel putin un an de zile in schema de ferme mici de la APIA. Masura nu poate fi activata decat din 2016. Anul acesta daca a depus si este incadrat ca mic fermier, dupa un an de zile poate ceda exploatatia si se poate muta pe PNDR sa ia 120% fata de cat lua la APIA. Schema va fi deschisa anul viitor”, a declarat, George Turtoi, secretar de stat in Ministerul Agriculturii.
Potrivit MADR, cei care isi vand sau isi arendeaza terenurile agricole vor primi subventii, iar cei care ies din categorie 1-5 hectare si intra in categoria 5-30 de hectare o plata redistributiva, respectiv o plata mai mare pe suprafata.
„Incearcam tocmai o restructurare a terenurilor, o comasare a lor astfel incat sa avem exploatatii medii si nu exploatatii de semi-subzistenta”, a mai precizat George Turtoi.
Anterior, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, declara ca este nevoie de un stimulent pentru a incuraja comasarea terenurilor agricole. „Din 2016, vom introduce o plata stimulativa pentru cei care arendeaza sau vand terenuri, vorbim de suprafete mici si de cei care au o varsta inaintata, acesti oameni vor primi o plata echivalenta cu plata pe suprafata pentru fiecare hectar vandut sau dat in arenda”, spunea Daniel Constantin in luna iunie.
In Romania exista 800.000 de fermieri cu proprietati intre 1 și 5 hectare de teren agricol, care detin in total peste 4 milioane hectare de teren. Marii proprietari de terenuri agricole reprezinta doar 1% din total, fiind vorba de 11.000 de societati. Acestea dețin cealalta jumatate din suprafața agricola a Romaniei, aproape 5 milioane de hectare.
Sursa: stiriagricole.ro