Home
Judetul Bacau
Linkuri utile
Despre noi
Membri
Proiecte
Parteneri
Comisii de lucru
Agentii
Birouri
Reprezentante
Media
Publicatii
Contact

Teama fermierilor din sectorul de lapte si carne privind sprijinul Comisiei Europene

Ferma-animale-vaciFermierii se tem ca ajutorul oferit de Comisia Europeana sectorului de lapte si carne va ajunge preponderent la procesatori si nu la crescatorii de vaci de lapte sau porci. Horatiu Raicu, secretarul general al federatiei Agrostar, atrage atentia ca fermierii ar trebui sa beneficieze in mod direct de aceste ajutoare, ei fiind cel mai puternic afectati de reducerea cotelor de lapte, de embargoul rusesc, precum si de efectele secetei.

ā€˛Crescatorii de animale, membri ai Federatiei Agrostar, nu sunt de acord cu propunerea Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) de a acorda subventia procesatorilor de lapte, drept compensare de pret prin unitatile de procesare in scopul de a fi stimulate sa cumpere mai mult din piata interna. O astfel de masura presupune un control al pretului de achizitie la procesatori, ceea ce e greu de realizat. Subventia trebuie acordata crescatorilor de animale, ei fiind cei care au resimtit cel mai mult efectele scaderii pretului la lapte, inca de anul trecut, pe fondul embargoului impus Rusiei. Disparitia cotei de lapte, de anul acesta, are de asemenea efecte devastatoare asupra producatorilor de lapte. Si, ca si cand nu ar fi fost suficient, producatorii de lapte sunt afectati si de seceta. Prin urmare, producatorii de lapte au cel mai mult nevoie de subventii. Altfel, vor fi nevoiti sa-si lichideze efectiveleā€¯, a declarat Horatiu Raicu, conform unui comunicat al Agrostar.

De asemenea, federatia Agrostar mentioneaza ca despagubirile pentru seceta vor ajunge la fermieri cel mai probabil anul viitor, deoarece nu s-au finalizat inca toate verificarile pe teren.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a avut de curand o intalnire cu reprezentantii fermierilor, la sediul MADR, pentru a discuta in ce mod vor fi alocate cele 11 milioane de euro pentru sectorul de lapte si carne de porc. Discutia nu s-a finalizat cu nicio concluzie, fermierii mai avand timp pana joia viitoare sa vina cu propuneri concrete in legatura cu distributia banilor.

La inceputul lunii septembrie, Comisia Europeana a anuntat un pachet de sprijin in valoare de 500 de milioane de euro pentru a ajuta fermierii din sectoarele lapte si carne, afectati de embargoul rus.

Din anvelopa totala, Romania va primi 11,1 milioane de euro, la fel ca si Danemarca, dar mai putin decat Cehia (11,2 milioane de euro), Lituania (12,6 milioane de euro) sau Irlanda (13,7 milioane de euro). Cele mai mari ajutoare vor fi acordate fermierilor din Germania, 69,2 milioane de euro, iar cel mai putin vor primi fermierii din Malta, 100.000 de euro.

Sursa: StiriAgricole.ro

        Impreuna in lumea afacerilor